print
Avansează lucrările în cadrul proiectului regional de construcție a HUB-ului Național de turism sportiv din Anenii Noi
12.10.2023
987 Accesări

Joi, 12.10.2023, echipa ADR Centru a întreprins o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcție a obiectivelor din cadrul proiectului regional "Anenii Noi-HUB Național de turism sportiv".

La șantier, reprezentanții agenției au discutat cu reprezentantul aplicantului, dar și cu antreprenorul selectat pentru executarea lucrărilor de construcție. În timpul discuțiilor s-au enumerate lucrările executate, accentuându-se activitățile asupra cărora se lucrează în prezent și unde este nevoie de a se intervene pentru ajustări în vederea îmbunătățirii proiectului de turism sportiv.

Antreprenorul a informat participanții la vizită că lucrările decurg conform planului de execuție, iar calitatea acestora a fost confirmată de responsabilul tehnic, contractat de agenție.

În cadrul acestui proiect ambițios, au fost executate lucrările de construcție a clădirii care, potrivit aplicantului, va servi drept Centrul de pregătire a loturilor olimpice naționale de triatlon, ciclism, motocross și Caiac-Canoe și va funcționa ca Academie pentru copii. La moment, sunt în plină desfășurare, lucrările de instalare a rețelelor interioare. Totodată, au fost finalizate lucrările de construcție a rampei de start și s-au înregistrat progrese la amenajarea pistei pentru bicicliști și BMX. Antreprenorul a comunicat despre planul de continuare a lucrările de terasament și amenajarea teritoriului adiacent construcțiilor executate.

Proiectul, implementat de ADR Centru și susținut financiar cu peste 28 milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), își propune să dezvolte turismul sportiv în Regiunea Centru.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru