Asigurarea accesului cetățenilor la apă potabilă sigură și de calitate rămâne o prioritate majoră a autorităților publice centrale și locale. În acest context, miercuri, 21 ianuarie, la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), viceprim-ministrul Vladimir Bolea a prezidat o ședință de lucru dedicată perspectivelor de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă în raioanele Strășeni și Călărași.
La ședință au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, ai operatorilor regionali S.A. „Apă-Canal Strășeni" și S.A. „Apă-Canal Călărași", ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru, precum și ai altor instituții implicate în implementarea proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală".
Progrese și perspective pentru extinderea serviciilor de apă
Discuțiile s-au axat pe stadiul lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași, un proiect strategic la nivel național, precum și pe perspectivele de racordare la magistrală a altor localități din Regiunea Centru, în vederea extinderii accesului populației la servicii moderne de alimentare cu apă.
Până în acest moment, în cadrul proiectului au fost construiți peste 16,7 km de conductă magistrală din fontă ductilă, cu diametre de Ø 500-600 mm., lucrări de subtraversare a drumurilor, unde este necesar, executate prin metodă închisă, fără afectarea carosabilului, asigurând astfel siguranța rutieră și confortul locuitorilor, lucrări de construcție la Stația principală de pompare și rezervoarele de apă din localitatea Tuzara, și rezervoarele de la Călărași și Negrești.
Totodată, în zonele unde condițiile meteorologice nu permit respectarea cerințelor tehnice și de calitate, anumite lucrări sunt temporar suspendate. Este vorba despre construcția căminelor, blocurilor de ancorare și a unor rezervoare, urmând ca acestea să fie reluate imediat ce condițiile vor deveni favorabile.
Totodată, a fost analizat nivelul de pregătire instituțională și capacitatea tehnică a operatorilor regionali, necesare pentru preluarea și gestionarea eficientă a serviciului public de alimentare cu apă la nivel raional. Un subiect distinct al agendei a vizat delegarea în gestiune a sistemului de alimentare cu apă și semnarea contractelor de delegare către operatorii regionali din Strășeni și Călărași, aspect esențial pentru funcționarea durabilă a infrastructurii nou-create.
Investiții pentru oameni și comunități
Construcția apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași face parte din proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru și finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW.
Valoarea totală a proiectului este de 45 milioane de euro, dintre care 40 milioane de euro sunt acordate sub formă de grant de către KfW, iar 5 milioane de euro reprezintă contribuția Guvernului Republicii Moldova - o investiție semnificativă în sănătatea, siguranța și bunăstarea cetățenilor.
Cu o lungime de peste 50 de kilometri, apeductul va conecta sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Chișinău cu orașele Strășeni și Călărași, oferind o sursă sigură, durabilă și de calitate de apă potabilă. În prima etapă, peste 35.000 de locuitori din cele două orașe vor beneficia direct de această infrastructură modernă, urmând ca, pe termen mediu, beneficiile să fie extinse și către alte localități din regiune.
ADR Centru: proiect strategic pentru viitorul regiunii
În cadrul ședinței, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru a susținut o prezentare privind importanța proiectului și rolul acestuia în dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru, subliniind impactul direct asupra calității vieții cetățenilor. „Apeductul Chișinău-Strășeni-Călărași nu este doar un proiect de infrastructură, ci un proiect strategic național, care pune în centrul său omul. Accesul la apă potabilă sigură înseamnă sănătate, siguranță și șanse egale de dezvoltare pentru comunități. Prin acest proiect, demonstrăm că investițiile publice și parteneriatele internaționale pot genera rezultate concrete și durabile pentru cetățeni", a menționat directorul ADR Centru.
Agenția de Dezvoltare Regională Centru va continua să colaboreze activ cu autoritățile publice centrale și locale, precum și cu partenerii de dezvoltare, pentru a asigura implementarea eficientă a proiectului și valorificarea maximă a beneficiilor pentru locuitorii Regiunii Centru, reconfirmând angajamentul instituțiilor față de nevoile reale ale oamenilor.

194 Accesări