Prima   -  Noutăți - Condiții de trai mai bune pentru cetățeni și creșterea veniturilor durabile pentru localități sunt prioritățile MIDR în domeniul dezvoltării regionale pentru 2023-2025

Condiții de trai mai bune pentru cetățeni și creșterea veniturilor durabile pentru localități sunt prioritățile MIDR în domeniul dezvoltării regionale pentru 2023-2025

   
19.01.2023   215 Accesări   MIDR

În cadrul primei runde de consultări publice, lansată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la 18 ianuarie curent, au fost prezentate și prioritățile de politici publice în domeniul dezvoltării regionale. Discuțiile se desfășoară în contextul elaborării propunerilor la proiectul Planului Național de Dezvoltare (PND) pentru anii 2023-2025 și la proiectul Planului de acțiuni al Guvernului (PAG) pentru anul 2023, în domeniile de activitate ale MIDR.

Secretarul de stat în domeniul dezvoltării regionale, Ana Mardare, a subliniat că, în următorii trei ani, două obiective generale vor sta la baza dezvoltării domeniului:

  1. Creșterea veniturilor din surse durabile și atenuarea inegalităților prin dezvoltarea oportunităților pentru inovații și antreprenoriat;
  2. Îmbunătățirea condițiilor de trai, prin asigurarea accesului la apeducte și sisteme de sanitație sigure, dar și dezvoltarea rețelei poli de creștere și revitalizarea economică și socială a orașelor mici în calitate de catalizatori ai dezvoltării locale.

În privința acțiunilor pe termen scurt, planificate pentru anul 2023, Ana Mardare a menționat că acestea sunt concentrate pe mai multe aspecte importante, printre care aprobarea Programului național de accelerare a dezvoltării municipiului Bălți ca pol de dezvoltare; aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală 2023-2027; dezvoltarea Sistemului informațional pentru gestiunea proiectelor de dezvoltare regională și locală, modificarea Legii privind serviciul public de alimentare cu apă și sanitație etc.

O acțiune prioritară pentru anul curent, se referă la instituționalizarea politicii de dezvoltare regională în Regiunea de Dezvoltare Municipiul Chișinău prin crearea Consiliului Regional pentru Dezvoltare și a Agenției de Dezvoltare Regională. 

Precizăm că propunerile de acțiuni pentru domeniul dezvoltare regională vor fi recepționate până în data de 24 ianuarie curent. Totodată, menționăm că a doua rundă de consultări publice la MIDR va avea loc în data de 23 ianuarie curent.