Prima   -  Noutăți - Îmbunătățirea Capacităților Instituționale pe Segmentul Aspectelor Tehnice în Infrastructură

Îmbunătățirea Capacităților Instituționale pe Segmentul Aspectelor Tehnice în Infrastructură

   
15.12.2022   666 Accesări   Solidarity fund PL

Miercuri, 14 decembrie a.c., reprezentanți ai ADR Centru au participat la cel de-al treilea modul tematic din seria celor cinci, cu genericul „Îmbunătățirea Capacităților Instituționale pe  Segmentul Aspectelor Tehnice în Infrastructură" desfășurate în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților partenerilor la nivel local și regional", implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.

Evenimentul a întrunit reprezentanți de nivel local, regional și central, ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Agențiilor de Dezvoltare regională din țară și celor șase orașe-poli de creștere: Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț.

Secretara de stat a MIDR, Ana Mardare, a salutat participanții la curs și a menționat importanța dezvoltării capacităților instituționale la nivel regional și local în contextul implementării Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere.

Coordonatoarea Programului de Dezvoltare Urbană din cadrul SFPL în MD, Alina Ghilaș, a menționat că această activitate este dedicată procesului de operaționalizare eficientă a Programului Național 2021-2027 și este orientată spre crearea și consolidarea capacităților Unităților de Implementare a Proiectelor (UIP) în cadrul celor șase orașe-poli, lucru realizat inclusiv prin colaborarea cu Agențiile de Dezvoltare Regională din țară și în parteneriat cu MIDR.

Evenimentul l-a avut în calitate de expert și trainer pe Dr. conf. univ. Alexandru Railean, care a vorbit celor prezenți despre aspectele-cheie tehnice în infrastructură, ținând cont de cadrul normativ în vigoare, instrumente și procese tehnice, precum și gestionarea riscurilor. A explicat ce este un studiu de fezabilitate, un caiet de sarcini, un proiect de execuție și alte documente tehnice relevante.

În continuarea întrunirii, a avut loc un set de exerciții, pe parcursul cărora participanții  au demonstrat însușirea informațiilor livrate în partea teoretică a cursului, prin cercetarea unor studii de caz relevante.

Amintim că acest eveniment se înscrie în lista de acțiuni desfășurate în baza relațiilor de colaborare stabilite cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova pentru anii 2022 - 2023,  astfel Solidarity Fund PL în Moldova acordă suport necesar atât Ministerului, Agențiilor de Dezvoltare Regională, dar și autorităților publice locale pentru implementarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 916/202 cu privire la aprobarea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în RM pentru anii 2021-2027 și în special pentru consolidarea capacităților acestora și ale Agențiilor de Dezvoltare Regională.