Prima   -  Noutăți - Primele rezultate ale proiectelor de dezvoltare regională ce vor fi realizate în perioada 2017-2020 din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională au fost făcute publice

Primele rezultate ale proiectelor de dezvoltare regională ce vor fi realizate în perioada 2017-2020 din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională au fost făcute publice

   
05.12.2017   868 Accesări   MARDM

Peste 2000 de cetățeni din satele Risipeni și Bocșa, raionul Fălești beneficiază de apă potabilă la robinete, iar pentru 11.500 de cetățeni din raionul Telenești a fost reabilitat sistemul de canalizare și construită o stație de epurare. Primele rezultate ale proiectelor de dezvoltare regională ce vor fi realizate în perioada 2017-2020 cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională au fost prezentate luni, 4 decembrie, de ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul a precizat că în anul curent au fost inițiate 39 de proiecte de dezvoltare regională și pentru realizarea acestora au fost alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) circa 186 mln de lei.

„În acest an am finalizat primele șapte proiecte din numărul total de 39 ce urmează a fi realizate până în anul 2020. Sunt proiecte în sectoarele: aprovizionare cu apă și sanitație, infrastructura drumurilor regionale și locale, infrastructura de sprijin a afacerilor, sporirea atractivității turistice. Lucrări au fost efectuate în toate proiectele inițiate”, a precizat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca, în cadrul conferinței.

Totodată, oficialul a subliniat că printre proiectele finalizate se regăsesc Centrul Creativ-Inovativ PRO Cariera de la Otaci; Conacul Manuc-Bey; drumul de ocolire a orașului Hîncești; stația de epurare și sistemul de apă și canalizare din orașul Telenești;  trei atracții turistice din raionul Ialoveni; o porțiune de drum regional din  orașul Cahul, precum și apeductul din localitățile Risipeni și Bocșa, raionul Fălești.

În cadrul conferinței, ministrul a fost însoțit de Secretarul de Stat pe domeniul dezvoltării regionale și rurale, Dorin Andros, care a precizat indicatorii realizați în acest an și obiectivele la finalizarea proiectelor.

„În proces de realizare sunt proiecte a căror valoare totală depășește bugetul FNDR-ului din acest an și în acest caz proiectele vor fi finanțate pe parcursul a mai multor ani, între timp purtăm negocieri și cu partenerii de dezvoltare, care sunt foarte receptivi și ne bucurăm de susținerea lor în dezvoltarea echilibrată a localităților țării. În conformitate cu prevederile proiectelor în implementare, la finalizarea lucrărilor vom reuși să îmbunătățim condițiile de viață pentru circa 300 mii de cetățeni din 89 de localități ale țării”, a subliniat Secretarul de Stat, Dorin Andros.

Menționăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 438 din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, în perioada anilor 2017-2020 vor fi realizate 11 proiecte în vederea aprovizionării cu apă și sanitație, 7 proiecte în infrastructura drumurilor regionale și locale, 1 proiect - managementul deșeurilor solide,  7 proiecte - eficiență energetică în clădiri publice,  8 proiecte - Infrastructura de sprijin a afacerilor,  5 proiecte  - sporirea atractivității turistice.

Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului