print
25 din cele 39 de Note conceptuale recepționate din Regiunea Centru au fost aprobate pentru Etapa a II a concursului de proiecte cu acoperire financiară din FNDR
15.10.2020
1062 Accesări

Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru de legislatura a IV-a s-au reunit astăzi, 15 octombrie, în cadrul unei ședințe ordinare desfășurată în sala de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, oraș reședință al ADR Centru.

Ședința a fost prezidată de președintele CRD Centru, Ghenadi Mitriuc, și a întrunit 26 consilieri din numărul total actual de 40 de membri.

În debutul ședinței, consilierii au aprobat ordinea de zi și au purces la examinarea chestiunilor conform ordinii prestabilite.

Viorel Jardan, directorul ADR Centru, a mulțumit partcipanților pentru prezență și implicare, punctând totodată importanța participării active în procesul de luare a deciziilor și aprobare la nivel regional.

Consilierii au audiat Raportul de implementare a Strategiei de dezvoltare regională Centru pentru semestrul I și informația cu privire la implementarea proiectelor investiționale pe parcursul semestrului I, a anului 2020.

De asemenea, factorii de decizie, au aprobat lista Notelor Conceptuale selectate pentru etapa a doua a Concursului de propuneri de proiecte, finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Astfel, au fost aprobate 25 din cele 39 de Note conceptuale recepționate din Regiunea Centru. Membrii CRD Centru au susținut cu majoritatea de voturi această inițiativă.

Amintim că programele și proiectele depuse în cadrul Concursului corespund următoarelor priorități: 

1. Competitivitate Economică, 

2. Dezvoltare Urbană 

3. Infrastructura Regională.

În cadrul celei de-a doua etape a concursului urmează depunerea Cererilor Complete de Finanțare. Astfel, autoritățile beneficiare au la dispoziție un termen de 120 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listelor Notelor Conceptuale, selectate de către comisiile create pe lîngă agențiile de dezvoltare regională, pentru a depune Cererile complete de finanțare.

Lista notelor conceptuale admise în Etapa a II-a a concursului de selectare a proiectelor în cadrul Apelului competitiv pentru finanțare din FNDR se găsește mai jos, la rubrica „Fișiere anexate".

De asemenea, membrii CRD Centru au luat act de progresul înregistrat în implementarea acțiunii "Abilitarea Cetățenilor în Republica Moldova", finanțate de Uniunea Europeană și au delegat un reprezentant  în cadrul Comitetului Director al acțiunii. Astfel, dna Stavinschi Liuba, reprezentant al sectorului ONG din Regiunea Centru, va reprezenta Consiliul pe parcursul implementării acestei activități.

Totodată, membrii forului regional au fost instruiți cu privire la utilizarea platformei online de comunicare, instrument de lucru creat cu susținerea GIZ (activitate desfășurată în cadrul proiectului „Pachet de suport acordat CRD Centru"). Această activitate vine în susținerea membrilor CRD Centru pentru a facilita comunicarea dintre CRD și ADR Centru, dar și pentru a spori implicarea celor dintâi în procesul de dezvoltare regională.

Amintim că CRD este o structură funcțională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică, avînd drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. Consiliul este responsabil de dezvoltarea generală în regiune și de aprobarea Strategiei de dezvoltare regională și a Planului de acțiuni. Această structură este alcătuită din cîte patru reprezentanți din fiecare raion al regiunii. Regiunea centru cuprinde raioanele: Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni.

 

GALERIE FOTO

Copyright © 2020 Agenția de Dezvoltare Regională Centru