print
Comisia Regională Sectorială a discutat despre proiectele implementate în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare în Regiunea de Dezvoltare Centru
07.12.2018
665 Accesări

 

Membrii Comisiei Regionale Sectoriale în domeniul Aprovizionării cu Apă și Canalizare (AAC) din Regiunea de Dezvoltare Centru, creată cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), s-au întrunit în cadrul celei de-a patra ședințe ordinare. 

Vitalie Midari, expert GIZ, a prezentat opțiuni de reorganizare a operatorilor AAC din Călărași și Ungheni prin perspectiva regionalizării serviciului.

În Regiunea Centru se implementează două proiecte de îmbunătățire a serviciilor de AAC - în Călărași și Ungheni. În acest sens au fost actualizate capitolele AAC ale Strategiilor de dezvoltare socio-economice a localităților date pînă în 2025, au fost realizate mai multe studii de fezabilitate, care presupun dezvoltarea serviciului de AAC pe principiu de regionalizare, bazat pe sprijinul autorităților publice locale și al operatorilor urbani”, a menționat expertulGIZ.

Vitalie Midari a specificat că în prezent se efectuează analiza diagnostică a operatorilor care prestează servicii de AAC și urmează a fi prezentate concluziile, în baza cărora vor fi elaborate planuri de acțiuni pentru dezvoltarea acestui sector.  

Despre situația la zi a sectorului AAC în Regiunea de Dezvoltare Centru – starea de lucruri a proiectelor implementate, a celor în curs de implementare, precum și a activității operatorilor de servicii AAC au vorbit Nicolae Rozembac,vicepreședintele raionului Călărași și Lilian Carmanu, președintele raionului Ialoveni.

Nicolae Secrieru, reprezentantul Secției construcții al Consiliului raional Ialoveni a prezentat succint proiectul Planului general de aprovizionare cu apă și sanitație în raionul Ialoveni, întocmit împreună cu ApaSan, în care se pune accentul pe construcția apeductelor magestrale, până la bazinele de apă ale localităților.

CRS AAC a fost constituită prin Decizia nr. 3/05 din 20 septembrie 2017 a CRD Centru. Tot atunci, CRD Centru a aprobat Regulamentul de funcționare a structurii create. Funcționalitatea Comisiei este asigurată de ADR Centru  

În activitatea sa, CRS AAC dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate în cadrul ședințelor CRD Centru. Comisia are drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale în sectorul AAC, promovarea proiectelor regionale în rîndul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.  

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru