print
Au fost recepționate lucrările de restaurare a două obiective turistice din cadrul complexului muzeal-turistic „Conacul-parc Manuc-Bey”
14.12.2017
1169 Accesări

La Hîncești a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de restaurare şi reconstrucţie a complexului muzeal turistic „Conacul-parc Manuc-Bey” din or. Hînceşti (etapa I), casa Vechiului, casa Ioniţă Iamandy-Dolgoruky” din cadrul proiectului implementat de ADR Centru.

Viorel Jardan, directorul agenției, președintele raionului Hîncești, Ghenadie Buza, antreprenorul, responsabilul tehnic, dirigintele de șantier și reprezentanții serviciilor desconcentrate au recepționat terminarea lucrărilor contractate în cele două etape la obiectul dat. Comisia de lucru a constatat că toate lucrările au fost executate cu respectarea proiectului tehnic și normelor în vigoare. Suma lucrărilor recepționate este de circa 12 milioane lei, bani alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR).

În cadrul proiectului regional „Deschiderea traseului turistic (Vama Veche Lăpuşna) prin restaurarea obiectelor de patrimoniu istoric, Conacul „Manuc-Bey” din or. Hînceşti, Locaţia geto-dacică din s. Stolniceni” au fost restaurate 2 obiective: casa Ioniţă Iamandy și Casa Vechilului. În ultimul obiect menționat va fi amenajat un mini-hotel cu locuri de cazare iar în celălalt obiect va fi amenajat un muzeu.

Amintim că acest proiect are drept scop reabilitarea Casei contesei Dolgorukii, includerea Complexului muzeistico-turistic Conacul-Parc „Manuc-Bey" din or. Hîncești, Cetății geto-dacice din satul Stolniceni și Mănăstirii Hîncu  în circuitul turistic al RM. Totodată, autoritățile publice din raionul Hîncești urmăresc intensificarea contactelor între specialiștii în domeniul patrimoniului cultural din țară, creșterea gradului de promovare și eficientizare a turismului pentru creșterea interesului turiștilor în vederea cunoașterii istoriei și culturii acestor ținuturi.

 

Suma totală a acestui proiect regional va ajunge la 23,5 mln lei bani solicitați din FNDR.

Copyright © 2018 Agenția de Dezvoltare Regională Centru