print
La Ungheni s-au desfășurat lucrările Forumului Regional
13.11.2017
1211 Accesări

Circa 130 de antreprenori economici, reprezentanți ai sectorului asociativ şi privat, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, regionale şi locale din Republica Moldova s-au reunit, astăzi, la Ungheni pentru a identifica cele mai bune soluții și a stabili parteneriate de colaborare în domeniul susținerii dezvoltării afacerilor.

Scopul evenimentului a fost consolidarea dialogului interregional, în vederea dezvoltării economice şi creşterii atractivităţii investiţionale a Regiunii de Dezvoltare Centru. Reuniunea a avut loc în cadrul Forumului regional „Regiunea de Dezvoltare Centru – soluții inovative și oportunități pentru afaceri”, organizat de Consiliul raional Ungheni și Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Primăria municipiului Ungheni, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, filiala Ungheni şi Administraţia Zonei Economice Libere „Ungheni-Business”.

Agenda evenimentului a inclus prezentări și discuții în cadrul atelierelor de lucru privind dezvoltarea parteneriatelor economice în Regiunea Centru, oportunități de promovarea și atragere a investițiilor precum și identificarea soluțiilor inovative de dezvoltare a localităților rurale.

Directorul ADR Centru, Viorel Jardan a vorbit în cadrul evenimentului despre rolul colaborării dintre administrațiile publice locale și antreprenori, în vederea diseminării bunelor practici și a istoriilor de succes. „Apreciez dezbaterile în cadrul grupurilor de lucru și sunt sigur că toate relațiile stabilite astăzi, în cadrul acestui eveniment, vor atinge succese în viitor în domeniul dezvoltării afacerilor.” a subliniat Viorel Jardan. Ulterior, directorul a prezentat situația existentă și potențialul investițional al RD Centru. Datele statistice, proiectele realizate de Agenție și cele în implementare au generat un interes sporit din partea participanților care au făcut referință la acestea în cuvîntările care au urmat.

La rândul său, președintele Consiliului raional Ungheni, Ludmila Guzun, a mulțumit tuturor pentru interesul acordat și a menționat că acest forum este un punct de pornire și de motivare pentru fiecare participant. „Vom colabora și în continuare pentru a dezvolta proiecte inovative în scopul dezvoltării regiunii, pentru a stabili oportunități pentru afaceri și a crea noi oportunități de promovare și atragere a investițiilor”,  a menționat oficialul.

O premieră în acest an a fost desfăşurarea Târgului Internaţional de Invenţii şi Idei Practice INVENT-INVEST 2017, organizat la iniţiativa Societăţii Inventatorilor din România. La final participanții și-au exprimat disponibilitatea de a coopera  în cadrul acestei platforme de comunicare eficientă, pentru a dezvolta parteneriate economice în Regiunea de Dezvoltare Centru.

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru