print
Clădirea grădiniței de copii din Hîrbovăț va fi eficientizată energetic
06.07.2017
1302 Accesări

Realizarea proiectului de eficientizare energetică a grădiniței de copii din Hîrbovăț, Anenii Noi, a fost examinată astăzi la faţa locului, cu participarea ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bîtca.

Reprezentantul MDRC a menționat că "Prin realizarea proiectului ne propunem să îmbunătățim accesul la servicii publice pentru oamenii din sat, condițiile de muncă pentru angajații din instituție, dar în special pentru cei mici care vor frecventa grădinița. Trebuie să le construim viitorul acasă".

Viorel Jardan, Director ADR Centru a precizat că vor fi depuse toate eforturile pentru ca acest proiect să fie de succes și să crească nivelul de confort al tinerei generații din satul Hîrbovăț.

Proiectului „Creșterea eficienței energetice a grădiniței de copii s. Hîrbovăț, r-nul Anenii Noi a fost depus la ADR Centru de către reprezentanții primăriei Hîrbovăț și prevede eficientizarea energetică a clădirii grădiniței și montarea panourilor solare pentru prepararea apei calde menajere.

Primăria s.Hîrbovăț cheltuie bani publici pentru întreținerea grădiniței din sat, care în mare măsură sunt alocați pentru încălzire și prepararea apei calde menajere. Scopul APL este de a reduce cheltuielile din bugetul local pentru servicii comunale și totodată de a face grădinița din sat să fie mai caldă. Prin proiectul dat se urmărește tehnologizarea serviciilor publice vizate pînă la nivelul standartelor contemporane europene.

Proiectul va fi implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru cu valoarea totală de circa 5 milioane lei, bani solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

Prin realizarea acestui proiect reprezentanții primăriei Hîrbovăț își exprimă dorința de a fi în pas cu tehnologiile contemporane în privința prestării serviciilor publice de calitate.  

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru