Un grup de specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Centru au efectuat un șir de vizite în teren pentru a monitoriza mersul lucrărilor în cadrul a trei proiecte de dezvoltare regională.
Șeful Secției management proiecte, Eduard Ungureanu, și specialiștii în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor Vadim Grosu, Marina Gîra și Ion Frunza au participat la o ședință de lucru în cadrul proiectului "Construcția Complexului Turistic Sportiv" din satul Vălcineț, raionul Călărași. Scopul vizitei a fost evaluarea mersului lucrărilor la obiect, dar și identificarea soluției tehnice la problema mărcii oțelului care urmează a fi utilizat pentru construcția sălii de sport. Proiectul se implementează cu abateri de la graficul de execuție pe motiv că marca de oțel, prevăzut în proiect pentru construcția metalică a sălii de sport, nu se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova. În urma discuțiilor s-a hotărît examinarea posibilității efectuării calculelor necesare pentru modificarea mărcii oțelului și inițierea lucrărilor de construcție a sălii de sport.
Vizita a continuat la proiectul "Acces asigurat la viata publică",Pîrlița. În urma monitorizării s-a constatat că au fost începute lucrarile de sistematizare a suprafeței drumurilor, deasemenea se execută rigolele de evacuare a apelor pluviale. S-a constatat că pe șantier au fost aduse bordurile și urmează montarea acestora.
La proiectul "12000 cetățeni aprovizionați cu apa potabilă în 12 localități"- Mănoilești, în urma vizitei, s-a constatat necesitatea urgentării lucrarilor de montare a halei stației de tratare pe motiv că aceasta stopează și montarea deplină a utilajului care este prea costisitor pentru a fi lăsat în aer liber. În paralel cu montarea stației decurg lucrări de amenajare a teritoriului.