Astăzi, 13 august 2013, reprezentanți ai Miniserului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor(MDRC) și Agenției de Dezvoltare Regională Centru( ADR Centru) au organizat o vizită la 6 proiecte din RDC.
Turul a început cu vizitare Comunei Pîrlița, unde a fost dat startul demarării lucrărilor în cadrul proiectului „Acces asigurat la viața publică". Acest proiect presupune reparația capitală și amenajarea a 2 km de drum și îmbunătățirea serviciilor sociale la nivel de comună și regiune. Astfel, circa 6100 cetățeni vor beneficia de condiții mai bune pentru a se deplasa spre serviciu, școală, gradiniță sau centru medical.
Vizita a continuat la proiectele din domeniul managementul deșeurilor solide (DMS): „Un mediu salubru pentru o dezvoltare regională durabilă" din orașul Hîncești și „Salubrizarea localităților din raioanele Nisporeni, Strășeni și Călărași pentru un mediu curat și sănătos". La aceste proiecte s-a constatat că sînt întîlnite dificultăți în procesul de implementare tergiversîndu-se lucrările de construcție a poligoanelor. Antreprenorii desemnați pentru executatea lucrărilor la cele 2 proiecte nu se încadrează în termenul de executare.
La proiectele „12000 cetățeni aprovizionați cu apă potabilă în 12 localități", Primăria com. Mănoilești, r-nul Ungheni; „Reabilitarea și modernizarea drumului regional L-452 (G-452) s. Scoreni (r-nul Strășeni) - s. Malcoci (r-nul Ialoveni) și „Dezvoltarea infrastructurii de transport pentru valorificarea potențialului turistic a Regiunii de Dezvoltare Centru" din or. Nisporeni s-a stabilit că lucrările se desfășoară conform graficului de execuție.