print
Muzeografii din Regiunea Centru învață din experiența României despre interpretarea patrimoniului cultural pentru grupuri turistice
16.02.2022
1032 Accesări

Beneficiarii proiectului MuseumInfoTur participă în perioada 16-18 februarie 2022 la un șir de traininguri cu genericul „Interpretarea patrimoniului cultural pentru grupuri turistice".

Ciclul de intruiri se desfășoară în regim online și este organizat de partenerul proiectului Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunării de Jos, Galați, România.

În debutul evenimentului, Lilia Țurcan, managerul proiectului "MuseumInfoTur - Valorificarea și sporirea vizibilităţii patrimoniului cultural și istoric în cadrul rețelei transfrontaliere de muzee - Centre de Informare Turistică", a salutat audiența și a îndemnat participanții să manifeste interes și deschidere pentru a avea o sesiune interactivă și a beneficia de informații prețioase oferite de trainerii din România. "Sunt bucuroasă să vă salut călduros din partea întregii echipe de proiect a Agenției de Dezvoltare Regionale Centru din Republica Moldova. Mulțumim partenerilor din Romînia pentru că au facut posibilă această reuniune și Dumneavoastră, beneficiarilor proiectului MuseumInfoTur, pentru că ați dat curs invitației. Ramura de turism are nevoie de susținere pentru că muncind cu dumneavoastră, cei din teritoriu, în cadrul acestui proiect minunat, am înțeles că într-adevăr avem cu ce ne mîndri, iar Centrele noastre de Informare Turistică vor veni în sprijinul vizitatorului oferindui informații veridice despre ce, unde și cum poate ajunge la cele mai originale destinații din regiune. Agenda acestui training este una foarte bine structurată și sperăm că se pliază pe necesitățile dumneavoastră, iată de ce ne dorim să fiți activi, pentru a avea o sesiune interactivă și a ne consolida capacitățile la acest capitol", a comunicat managerul de proiect.

Amintim că, proiectul transfrontalier este realizat de ADR Centru în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova (R. Moldova) și Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos" (România). Acesta este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul european de vecinătate și co-finanțat de beneficiarii proiectului. Prin activitățile desfășurate se dorește sporirea vizibilitatății patrimoniului transfrontalier cultural și istoric al Regiunii Centru, Republica Moldova, și al județului Galați, România, prin consolidarea capacitaților instituțiilor culturale și crearea unei rețele de Centre de informare turistică în destinațiile majore promovate.

Momentan, în cadrul proiectului, pe lîngă sesiunile de instruire, sunt desfășurate lucrări ce prevăd dotarea Centrelor de informare turistică cu mobilier și panouri informative, crearea unui profil al destinațiilor turistice majore din arealul proiectului, pentru a fi determinate mai multe trasee turistice comune și în același timp pentru stabilirea unor programe excursioniste.

Totodată, este în plin proces de elaborare un brand comun al rețelei, precum și un Ghid al Destinațiilor turismului cultural transfrontalier din Republica Moldova și România, în localitățile parte a proiectului.

Perioada de implementare a proiectului transfrontalier MuseumInfoTur este 14 aprilie 2020 - 13 mai 2022 și prevede crearea Centrelor de informare turistică în cadrul muzeelor din: Călărași, Criuleni, Mereni, Orhei, Strășeni, Șoldănești, Rezina și Galați(România).

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru