Programul Regional Sectorial în Eficienţă Energetică al Clădirilor Publice (PRS EECP) a fost aprobat la şedinţa CRD Centru din 12 februarie 2014 (Decizia nr. 01-03). PRS EECP este un instrument operațional în planificarea regională cu menirea de a spori capacitatea APL-urilor în elaborarea proiectelor regionale durabile şi de a crea condiţii pentru dezvoltarea fluxului de proiecte în eficienţa energetică, care încorporează necesităţile de dezvoltare a sectorului vizat în RDC, respectîndu-se conformitatea acestuia cu politicile sectoriale, practicile existente și cadrul strategic relevant.
PRS în EE a fost elaborat pe parcursul anului 2013 de către Grupului Tehnic de Lucru (GTL) ghidați fiind de grupul de experți GIZ/GOPA2, începînd cu luna februarie 2013 cînd a avut loc prima ședință al GTL și finalizîndu-se cu evenimentul de Consultări publice din luna decembrie 2013.
Clădirile publice vizate în PRS au fost clasificate în următoarele categorii:
- Clădirile din sectorul educaţional (preșcolare și preuniversitare);
- Clădirile din sectorul medical (spitalele publice, instituţiile medicale, ambulatorii, policlinici);
- Clădirile din sectorul administraţiei (primării, consilii raionale).
Categoriile de clădiri corespund categoriilor relevante din Anuarul Naţional Statistic al Republicii Moldova 2011.
Obiectivele stabilite în PRS au avut ca referință obiectivele stabilite în strategiile existente:
v Planul Național de Acțiuni în domeniul Eficienței Energetice 2013-2015;
v Programul naţional pentru eficienţă energetică 2011-2020;
v Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020";
v Strategia energetică pînă în anul 2030.
Obiectivul general al PRS în EE este de a eficientiza consumul de energie în clădirile publice din Regiunea de Dezvoltare Centru prin trecerea etapizată la noile standarde în conformitate cu cerinţele Directivelor Uniunii Europene.
Obiectivele specifice ale acestui document sînt:
- Consolidarea cadrului legal şi instituţional şi a documentelor strategice la nivel local şi regional ce vor contribui la îmbunătăţirea legislaţiei naţionale în domeniu;
- Perfecționarea procesului de identificare, elaborare și implementare a proiectelor investiționale durabile;
- Dezvoltarea infrastructurii de management energetic la nivelul regiunii;
- Dezvoltarea abilităților în domeniul eficienței energetice a reprezentanților instituțiilor publice;
- Informarea şi sensibilizarea publicului privind oportunitățile de reducere a consumului de energie la nivel regional.
În urma analizei situației curente în domeniul EE a clădirilor publice din RDC, a fost calculat un consum de circa 340 mii MWh, cel mai mare consum de energie fiind în raioanele Hîncești, Ungheni și Orhei.
Viziunea privind EE în clădirile publice RDC. Pornind de la obiectivul general al Programului Regional Sectorial în eficienţă energetică a clădirilor publice, viziunea Regiunii de Dezvoltare Centru către anul 2020 constă în reducerea consumului de energie cu aproximativ 27,563 MWh prin reabilitarea energetică a circa 174,452 m2 din suprafaţa clădirilor publice.
Cei 174,452 m² renovați din 87 de clădiri publice necesită o investiție de aproximativ 42,5 mln. Euro, care vor aduce economii de circa 27,563 MWh.
În jur de 60% din costurile de investiţie sînt direct legate de măsurile de economisire a energiei, iar 40% din totalul costurilor de investiţii sînt aferente lucrărilor de reparare capitală (precum renovarea acoperişului, sistemului de canalizare etc.) care asigură durabilitatea proiectului. În unele proiecte economiile de energie pot fi mai mici decît cele estimate datorită asigurării confortului termic necesar.
Toate măsurile preconizate de Programul EE a CP vor contribui la reducerea consumului de energie, în general și, implicit, la diminuarea emisiilor de bioxid de carbon și a altor substanțe nocive în atmosferă. Activitățile din domeniul planificarii si programarii regionale au loc cu sprijinul Guvernului Suediei.