Prima   -  Noutăți - Ședință de lucru UIP Orhei

Ședință de lucru UIP Orhei

   
08.11.2021   1068 Accesări  

Vineri, 05 noiembrie, în incinta Primăriei municipiului Orhei, s-a desfășurat o ședință de lucru a Unității de implementare a proiectelor(UIP) cu participarea membrilor UIP Orhei, expert rezident SFPL în Moldova, reprezentat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale(MIDR) și ADR Centru.

În cadrul ședinței discuțiile au fost focusate asupra conținutului Planului Operațional Local(POL), document elaborat în vederea implementării Programului Național de Dezvoltare a orașelor-poli de creștere. Totodată,  au fost discutate și unele aspecte privind elaborarea notelor conceptuale pentru proiectele incluse în document. Astfel au fost precizate mai multe momente privind adaptarea acestora la necesitățile  apelurilor de proiecte care vor fi lansate.

Expertul Dorin Andros a venit cu mai multe recomandări privind adaptarea și actualizarea mai multor poziții din conținutului POL.

De menționat faptul că pe parcursul anului curent, specialiștii ADR Centru au acordat administrațiilor publice locale din municipiile Orhei și Ungheni suport în procesul de elaborare a Planurilor operaționale locale. POL reprezintă un document strategic al autorităților municipale privind coordonarea activităților necesare  pentru implementare la nivel local a PNDOPC.

Amintim că Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru ani 2021-2027 are drept scop dezvoltarea socio-economică a șase municipii - centre regionale din Republica Moldova, printre care și municipiile Ungheni și Orhei, în vederea transformării acestora în poli de creștere, capabili să susțină extinderea dezvoltării în zonele rurale proxime și să asigure ocuparea forței de muncă, astfel încât rețeaua de orașe-poli de creștere regională să devină atractivă pentru locuitori, antreprenori și vizitatori.