Prima   -  Noutăți - ADR Centru va asista reprezentanții municipiilor Ungheni și Orhei în procesul de elaborare a Planurilor Operaționale Locale

ADR Centru va asista reprezentanții municipiilor Ungheni și Orhei în procesul de elaborare a Planurilor Operaționale Locale

   
01.07.2021   791 Accesări  

ADR Centru a organizat astăzi, 01.07.2021, o ședință online cu participarea reprezentanților municipiilor Ungheni și Orhei în contextul asigurării implementării Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027).

Astfel, participanții la ședință au discutat despre planul de acțiuni privind implementarea programului în anul curent pentru cele două orașe selectate din Regiunea Centru. Subiectul principal din cadrul discuțiilor online a ținut de etapele de elaborare a Planurilor Operaționale Locale. Aceste planuri vor fi realizate de către Unitățile de Implementare a Programului create în cadrul fiecărei administrații publice municipale, în parteneriat și cooperare cu ADR Centru, precum și în colaborare cu instituțiile și structurile neguvernamentale locale.

Programul are drept scop dezvoltarea socio-economică a șase municipii - centre regionale din Republica Moldova, printre care și municipiile Ungheni și Orhei, în vederea transformării acestora în poli de creștere, capabili să susțină extinderea dezvoltării în zonele rurale proxime și să asigure ocuparea forței de muncă, astfel încât rețeaua de orașe-poli de creștere regională să devină atractivă pentru locuitori, antreprenori și vizitatori. Obiectivele specifice al Programului urmăresc îmbunătățirea mobilității și a calității infrastructurii de acces cu zonele adiacente; dezvoltarea și echiparea infrastructurilor și serviciilor de suport economic pentru a stimula competitivitatea; revitalizarea urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice; modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare și a rețelelor de utilități publice.

Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova, aprobat de Guvernul RM în decembrie 2020, a fost elaborat pentru asigurarea implementării Legii nr. 239/2016 cu privire la aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020. Implementarea Programului urmează să sprijine realizarea Agendei 2030 de dezvoltare durabilă în Republica Moldova.