Prima   -  Noutăți - Semnarea Contractului de Consultanță în cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”

Semnarea Contractului de Consultanță în cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”

   
23.07.2020   1501 Accesări  

Contractului de Consultanță în cadrul proiectului  ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală" a fost semnat recent de către directorul Agenție de Dezvoltare regională Centru și reprezentantul companiei germane, cîștigătoare a licitației organizate pentru concursul de desemnare a entității de consultanță.

Valoarea contractului de consultanță este de 1 928 190,00 Euro. Conform contractului, în procesul de consultanță vor fi antrenate aproximativ 30 de persoane, atât experți internaționali, cît și naționali. Aceștia vor asigura serviciile de asistență și consultanță pe durata implementării proiectului, elaborarea documentației tehnice de proiectare, dar și supravegherea lucrărilor de construcții.

Proiectul "Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală", este finanțat de Guvernul Federal German prin intermediul KfW, în timp ce ADR Centru reprezintă instituția de implementare a acestuia. Costul proiectului  constituie circa 16,5 milioane de euro, dintre care 15 milioane de euro reprezintă grantul acordat de Guvernul Germaniei, iar 1,6 milioane de euro constituie contribuția garantată de Fondul Ecologic Național.

Proiectul este prevăzut petru o perioadă de 4 ani, timp în care la magistrala care va fi construită vor fi racordați locuitorii orașelor Strășeni și Călărași,  iar la alocarea resurselor financiare adiționale sub formă de grant sau contribuție locală vor fi asigurate cu apă potabilă și localitățile rurale din raioanele menționate.

Amintim că săptămâna trecută a fost organizată prima ședință online a Agenției de execuție a proiectului, unde s-a discutat progresul înregistrat în realizarea sarcinilor asumate.