Prima   -  Noutăți - Uniunea Europeană va susține în continuare sectoarele din agricultură, mediu și dezvoltare regională

Uniunea Europeană va susține în continuare sectoarele din agricultură, mediu și dezvoltare regională

   
19.07.2019   153 Accesări   MADRM

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta MINCU a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter MICHALKO.

În startul discuțiilor, ministrul Georgeta MINCU a adus mulțumiri și recunoştinţă Uniunii Europene pentru toată asistenţa financiară şi tehnică acordată până în prezent Republicii Moldova în domeniile agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului, în vederea accelerării apropierii de normele, standardele şi legislaţia UE: "în mod special, aș vrea să menționez contribuția substanțială în procesul de implementare a programului ENPARD - "Suport pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală" de care a beneficiat Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, cu un buget total de 64 mln. Euro, dar și misiunea Tweening care trebuie să vină în timpul apropiat", a specificat ministrul agriculturii.

În aceeași ordine de ideii, oficialul European, Peter MICHALKO, a adresat felictări Ministrului cu ocazia numirii în funcție și a făcut referință la etapele de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, ce face referință la domeniile de activitate ale MADRM, inclusiv efortul ce trebuie depus pentru realizarea tuturor activităților din acest acord. Tot aici, fiind menționată și susținerea financiară care urmează din partea UE în anumite sectoare din agricultură, mediu și dezvoltare regională.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a inclus posibilitatea de export a produselor lactate pe piața UE, dar și cerințele de calitate ce trebuie respectate de către producătorii autohtoni. Și în acest context, s-a convenit asupra unei colaborări mai strînse pe marginea subiectului respectiv, pentru a conforma producerea de lactate la calitatea nivelului european.

În același context reprezentantul MADRM a reiterat faptul că în continuare, specialiștii pe domeniu vor depune efort maxim pentru realizarea angajamentelor față de UE privind armonizarea legislației naționale la aquisul comunitar, și anume ce ține de: agricultură, protecția mediului, dezvoltare regională, comerț și măsuri fitosanitare.

O importanță majoră este acordată și aprobării programelor sectoriale (lapte, carne, apicultură, ovine și caprine, horticultură, plante etero-oleaginoase).

Totodată, se mizeză pe continuarea negocierilor pentru extinderea cotelor tarifare la produsele agroalimentare: cireșe, zahăr, porumb, produse cerealiere și alcool etilic; precum și majorarea cotelor tarifare la: struguri de masă și prune. Precum și exportul de produse lactate.

Detalii: Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor a MADRM,

Tel: 022 204 519

Arrow Prev

              

          

Arrow Next