Prima   -  Noutăți - Memorandum de Înțelegere pentru implementarea măsurilor de investiții mici în sectorul de aprovizionare cu apă în cadrul proiectului GIZ „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de Apă pe Nistru”

Memorandum de Înțelegere pentru implementarea măsurilor de investiții mici în sectorul de aprovizionare cu apă în cadrul proiectului GIZ „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de Apă pe Nistru”

   
29.10.2018   427 Accesări  

În incinta Consiliului raional Dubăsari a  avut loc ședința de semnare a Memorandumului de Înțelegere pentru implementarea măsurilor investiționale mici în sectorul de aprovizionare cu apă, în localitățile selectate în cadrul proiectului GIZ „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de Apă pe Nistru”.

În ședință s-au reunit specialiștii din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, reprezentanții localităților beneficiare: primarii satelor Doroţcaia, Pîrîta, Oxentea, Coşniţa și Cocieri (raionul Dubăsari), din regiunea transnistreană, precum și reprezentanții GIZ responsabili de proiect.  

Grigore Policinschi, președintele Consiliului raional Dubăsari, a adus mulțumiri Agenției GIZ și Guvernului Germaniei pentru implementarea măsurilor respective în  sectorul de aprovizionare cu apă, apreciind mult implicarea și participarea activă a reprezentanților autorităților locale.

Cuvînt de salut a avut și managerul Proiectului GIZ, domnul Hanns-Bernd Kuchta, care și-a exprimat gratitudinea, pentru eforturile depuse și conlucrarea fructuoasă a tuturor părților prezente la eveniment, și a reiterat faptul că îmbunătățirile în sectorul aprovizionării cu apă,  aduse ca rezultat al implementării acestor măsuri, vor conduce la ridicarea standardelor vieții și a condițiilor de trai în aria de intervenție a proiectului, precum și la consolidarea măsurilor de încredere dintre ambele maluri ale rîului Nistru.

Memorandumul de Înțelegere prevede procurarea a 8 rezervoare de apă de tip turn, a sistemelor de automatizare și a echipamentului conex în localitățile selectate: Cocieri, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia și Oxentea din raionul Dubăsari, precum și Doibani 1 și orașul Dubăsari, regiunea transnistreană. Documentul reflectă rolul și responsabilitățile asumate de către Părți,  precum și modul de îndeplinire a acestora pe parcursul desfășurării proiectului. Organul abilitat pentru monitorizarea implementării măsurilor este Consiliul de Coordonare al Proiectului sus-menționat, ce cuprinde reprezentanți de pe ambele maluri ale râului Nistru.

În încheierea ședinței părțile implicate și-au reiterat angajamentele de a întreprinde toate măsurile necesare pentru buna desfășurare și realizare a activităților planificate în cadrul proiectului „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de Apă pe Nistru”.

Totodată, este de menționat faptul că recent a fost finalizată procedura de licitație pentru procurarea și instalarea a 10 pompe submersibile și a două grupuri de pompare, împreună cu echipamentul conex în localitățile: Holercani, Mărcăuți, Molovata, Molovata Nouă din raionul Dubăsari, precum și orașul Criuleni, cu finanțare din sursele aceluiași proiect.