Prima   -  Noutăți - Comisia Regională Sectorială a discutat despre posibilitățile reale de management local al deșeurilor solide în Regiunea Centru

Comisia Regională Sectorială a discutat despre posibilitățile reale de management local al deșeurilor solide în Regiunea Centru

   
21.09.2018   1262 Accesări  

Membrii Comisiei Regionale Sectoriale în domeniul Managementului Deșeurilor Solide (CRS MDS) din Regiunea de Dezvoltare Centru, creată cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), s-au întrunit joi, 20 septembrie, în cadrul celei de-a treia ședințe ordinare.

La eveniment au mai participat specialiștii delegați de administrația publică locală din raioanele Regiunii Centru în grupul de suport tehnic pentru CRS MDS, operatori locali de servicii MDS, consultanți și experți GIZ, precum și specialiști ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

În debutul ședinței, Petru Boicu, secretarul Consiliului raional Anenii Noi, le-a povestit celor prezenți despre inițiativa de cooperare între autoritățile locale din raionul Anenii Noi și un grup de experți olandezi reprezentanți ai platformei paneuropene CONNECT. În rezultatul acestei colaborări, se preconizează a fi elaborat un plan de activități pentru crearea a trei microzone de MDS, care vor asigura un serviciu public stabil în toate cele 25 de localități din raionul Anenii Noi.

Svetlana Bolocan, copreședinta CRS MDS, a reiterat opțiunile privind amenajarea depozitelor temporare în Regiunea Centru, referindu-se la locațiile care întrunesc condițiile necesare pentru crearea depozitelor respective. De asemenea, copreședinta a făcut unele recomandări pentru organizarea managementului deșeurilor la nivel local și a atras atenția că amenajarea unor depozite temporare destinate mai multor localități va constitui o economie bugetară din contul banilor cheltuiți anual pentru lichidarea gunoiștilor neautorizate.

Igor Neaga, consultant GIZ, a vorbit despre cele două modalități de plată a serviciului de MDS aplicate în Moldova (taxă locală și tarif pentru prestare de serviciu), precum și despre avantajele și dezavantajele celor două opțiuni. În context, Denis Parea, consultant național GIZ, i-a asigurat pe participanții la ședință că GIZ va acorda autorităților locale, care doresc, suport pentru amenajarea depozitelor temporare, inclusiv pentru elaborarea unor schițe tehnice de proiect, a metodologiei de calcul a tarifelor, precum și pentru activități de informare a populației.

În încheierea ședinței, participanții au convenit că activitatea de creare și organizare a serviciului de MDS în teritoriu trebuie să continue cu resursele disponibile, chiar dacă acestea sunt puține. De asemenea, toată lumea a fost de acord că este nevoie de multă muncă de informare și conștientizare a oamenilor, fără cooperarea cărora, serviciul de MDS nu poate activa.  

CRS MDS a fost constituită prin Decizia nr. 3/05 din 20 septembrie 2017 a CRD Centru. Tot atunci, CRD Centru a aprobat Regulamentul de funcționare a structurii create. Funcționalitatea Comisiei va fi asigurată de ADR Centru cu susținerea proiectului MSPL, implementat de GIZ cu sprijinul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernului României, Guvernului Suediei, Uniunii Europene și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Amintim că, în cadrul primei ședințe, membrii CRS MDS l-au ales în calitate de copreședinte al Comisiei pe Ion Plămădeală, primarul satului Izbiște, raionul Criuleni. Copreședinte din partea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului este Svetlana Bolocan, șefa Direcției prevenirea poluării și managementul deșeurilor.

În activitatea sa, CRS MDS dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate în cadrul ședințelor CRD Centru. Comisia are drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale în sectorul MDS, promovarea proiectelor regionale în rândul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.