Prima   -  Noutăți - În Republica Moldova au fost lansate două modele noi de cluster, care vor impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în regiuni

În Republica Moldova au fost lansate două modele noi de cluster, care vor impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în regiuni

   
13.09.2018   29 Accesări  

În Regiunea de Dezvoltare Sud, la Cahul, și în nordul țării, la Soroca, vor activa două modele noi de cluster, care vor impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) în regiuni, precum și vor accelera dezvoltarea economică prin revitalizarea sectoarelor-cheie. Clusterele vor oferi posibilitatea asocierii companiilor din industria creativă și textilă, ceea ce va duce la dezvoltarea proiectelor comune, se menționează într-un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii. 

Prezentă la evenimentul de lansare, secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a menționat importanța asocierii dintre companii care pe viitor ar putea constitui unul dintre principalele motoare ale transformării și dezvoltării socio-economice a Republicii Moldova. „Multiplicarea clusterelor în regiuni va contribui la accelerarea proceselor economice bazate pe inovaţii și va susține dezvoltarea ramurilor prioritare ale economiei naționale, care au un potenţial de a genera valoare adăugată înaltă: industria electronică, industria de echipamente, industria textilă și inovativă. Totodată, va stimula atragerea de investiții străine și transfer tehnologic, apariţia de noi activități antreprenoriale și accesul la noi piețe de desfacere", a punctat Iulia Costin.

Potrivit oficialului Ministerului Economiei și Infrastructurii, obiectivul major al Republicii Moldova constă în asumarea și implementarea cu responsabilitate a angajamentelor ce rezultă din parcursul european, fiind cea mai eficientă modalitate de modernizare a țării sub aspect politic, economic, social. În context, Iulia Costin și-a exprimat convingerea că, prin eforturile conjugate ale mediului de afaceri și sectorului public, va putea fi capitalizat potențialul productiv și creativ al ÎMM-urilor, iar „creșterea economică nu va fi determinată doar de un număr mic de companii mari, ci de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, creative și competitive pe plan european".

Generarea celor două clustere a fost realizată de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), prin intermediul Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX). Inițiativele au fost făcute publice în cadrul unui atelier de lucru „Politici de Cluster și Programul de Suport al Inițiativelor de Cluster". Evenimentul a constituit o platformă unică și excelentă pentru desfăşurarea unui dialog deschis, în cadrul căruia au fost discutate modele noi de colaborare, care ar accelera dezvoltarea economică prin revitalizarea sectoarelor-cheie și asigurarea unui mediu necesar cercetării, inovării şi dezvoltării regionale.

„Crearea clusterelor din industriile-cheie cu potențial mare de creștere - industria textilă și industria creativă din Soroca și Cahul va da un nou impuls pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în regiuni. ODIMM încurajează modelele de colaborare eficiente între mediul de afaceri și factorii de decizie pentru a contribui direct la creșterea performanței, productivității și vizibilității", a subliniat directorul general interimar al ODIMM, Petru Gurgurov.

Experiența internațională demonstrează că asocierea întreprinderilor producătoare, a furnizorilor și a instituțiilor de stat și private, ce activează într-un anumit sector (crearea de rețele de tip cluster), sporesc performanța tehnologică și productivitatea, contribuind la competitivitatea companiilor, extinderea pieței și creșterea vizibilității. Studiile arată că 70% dintre clusterele din intreaga lume au o poziție competitivă puternică sau foarte puternică pe piata, iar 60% dintre acestea se caracterizează printr-un nivel ridicat de inovare.

Clusterele sunt concentrări geografice de instituții și companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite și alte entități importante din punct de vedere al concurenței care cooperează, formal sau informal, prin implementarea proiectelor comune pentru beneficii la nivel local, regional sau statal.

Arrow Prev

              

          

Arrow Next