Prima   -  Noutăți - Cetățenii din șase localități vor beneficia de un drum nou asfaltat

Cetățenii din șase localități vor beneficia de un drum nou asfaltat

   
28.09.2017   258 Accesări  

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca a inspectat astăzi, șantierul de construcție a drumului regional Ungheni- Cetireni- Alexeevca, cu scopul de a observa cum decurg lucrările și cum se respectă graficul de execuție a acestora. Pe șantier ministrul a fost însoțit de Viorel Jardan, directorul Agenției de Dezvoltare Centru și președintele raionului Ungheni,  Ludmila Guzun.

"Mă bucur să văd șantirul în plin proces de lucru. Acest drum va facilita și va simplifica deplasarea pentru circa 39 de mii de locuitori, 3050 agenți economici din regiune, producători, transportatori și cei ce comercializează mărfuri, 924 de elevi din 7 instituții de învățământ din mai multe localități: Florițoaia Veche, Cetireni, Unțești, Manoilești, orașul Ungheni și cîteva sate din raionul Nisporeni. De asemenea, sperăm că această porțiune de drum reabilitată va spori atractivitatea turistică în zona Pădurii din Florițoaia Veche. Asemenea proiecte sporesc încrederea cetățenilor că împreună construim viitorul acasă", a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca în cadrul discuțiilor cu antreprenorul general și autoritățile locale.

În cadrul vizitei, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Viorel Jardan a precizat ce lucrări se efectuează în prezent.

"A fost restabilit și pichetat traseul pe o lungime de 17,5 km,  a fost amenajat stratul drenat pe o suprafață de 819 m3 și se amenajează stratul de piatră spartă. Lucrările se desfășoară conform graficului de execuție și fără abateri de la proiect", a menționat directorul Viorel Jardan.

Totodată, directorul ADR Centru a comunicat că proiectul prevede construcția podețelor pentru evacuarea apelor, instalarea marcajelor rutiere, trotuare de pavaj, etc.

Autoritățile locale susțin că realizarea eficientă a proiectului va asigura accesul rapid și sigur la serviciile medicale, de învăţământ, administrative, juridice pentru populaţie și va spori circuitului economic în localitățile din regiune.  

Menționăm, costul total al proiectului constituie circa 98 mln lei și urmează a fi finalizat în anul 2018. Banii vor fi oferiți din  Fondul Național de Dezvoltare Regională(FNDR) și Fondul Rutier, inclusiv constribuția Consiliului raional Ungheni. 


28 septembrie 2017

Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

 

 
Arrow Prev

                       

Arrow Next