Prima   -  Noutăți - O numeroasă delegație din Letonia a vizitat în această săptămână țara noastră

O numeroasă delegație din Letonia a vizitat în această săptămână țara noastră

   
22.10.2016   1351 Accesări  

Astăzi în incinta Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), a avut loc ședința de concluzionare a vizitei delegației letone din această săptămână în Republica Moldova. La întrevedere, participanții au făcut schimb de opinii, de noi idei și au planificat noi direcții de colaborare.

În timpul vizitei, delegația letonă a reușit să studieze specificul regiunilor de dezvoltare, dar și problemele și prioritățile de dezvoltare. Astfel, în această săptămână a avut loc mai multe ședințe și evenimente în Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru,  Sud și UTAG Gagauzia.

Miercuri, 19 octombrie, în regiunea de dezvoltare Nord, a avut loc Forumul dedicat colaborării moldo - letone, în care partea moldovenească a avut posibilitatea de a discuta cu colegii din Letonia despre experiența acumulată pe parcursul ultimilor 5 ani, de ambele țări și despre posibilitățile de a întări cooperarea bilaterală. Joi, 20 octombrie, delegația letonă a vizitat mai multe localități-partenere din regiune, iar vineri, a participat la Festivalul-concurs regional al Pâinii organizat în Edineț, și la Dondușeni, la Festivalul cultural-gastronomic „Gustul Nordului".

În regiunea de dezvoltare Centru, delegația letonă a participat joi, 20 ocombrie, la Forumul regional ,,Consolidarea potențialului de dezvoltare și promovare a regiunii - experiența țărilor UE și perspectivele Strategiei UE pentru Regiunea Dunării", desfășurat în incinta complexului etno-cultural Vatra, raionul  Strășeni. La eveniment au participat circa 100 de persoane, printre care și reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Agenției de Dezvoltare Regională Centru și autorităţilor publice locale, reprezentanți ai mediului de afaceri din Regiunea Centru, precum și ONG-urile din regiune.

La Sud, în cadrul conferinței regionale "Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării 2016", s-a discutat atât despre colaborarea în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunăreană, cît și despre experiența acumulată de partea letonă în  cadrul realizării Strategiei Mării Baltice. Un subiect aparte a fost schimbul de opinii despre dezvoltarea turistică a regiunii.

De asemenea, pe parcursul vizitei au fost organizate întrevederi cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regioanală UTAG Gagauzia, cu care se intenționează semnarea unui acord de cooperare în timpul apropiat. 

În această săptămînă au fost semnate următoarele acorduri de colaborare bilaterală:

  • Acordul dintre Primăria satului Teleșeu (raionul Orhei) și Consiliul local Rauna (Letonia);
  • Acordul dintre regiunea de planificare Zemgale (Letonia) și Agenția de Dezvoltare Sud.

Menționăm, MDRC și Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Letoniei, cooperează în cadrul Acordului interministerial din anul 2012.