Prima   -  Noutăți - Viceministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ion Stratulat, în vizită de lucru la Ialoveni

Viceministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ion Stratulat, în vizită de lucru la Ialoveni

   
19.04.2016   1170 Accesări  

Astăzi, 19 aprilie, cu o vizită de lucru în teritoriul raionului Ialoveni s-a aflat Ion Stratulat, viceministrul dezvoltării regionale și construcțiilor, aflîndu-se în calitate de reprezentant al Guvernului, conform programului de audienţă şi întîlnire a membrilor Guvernului cu cetăţenii. În cadrul acestei întîlniri au participat reprezentanţii ai Agențiaei de dezvoltare regională Centru, autorităţilor publice locale de nivelul I şi II, conducătorii serviciilor deconcentrate în teritoriu şi descentralizate în cadrul Consiliului raional, agenți economici dar și membri ai societății civile. Scopul acestei întrevederi a servit celor prezenți drept o modalitate de a-şi expune problemele cu care se confruntă în domeniul construcţiilor şi dezvoltării regionale.

Viceministrul Ion Stratulat a informat despre principalele atribuții, funcții, obiective, precum și priorități ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor(MDRC). De asemenea, oficialul a vorbit despre proiectele regionale care au fost realizate în raionul Ialoveni, dar și despre suportul pe care-l poate acorda ministerul întru susținerea inițiativelor de dezvoltare a regiunilor țării.

Directorul interimar al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Eduard Ungureanu, a informat participanții la ședință despre Concursul  de propuneri de proiecte la Fondul Național pentru Dezvoltare Regională 2017-2020, astfel din data de 15 martie și pînă pe 3 mai 2016, autoritățile publice locale de nivelul I și II din raionul Ialoveni pot depune note conceptuale de proiect la ADR Centru care are sediul în incinta Consiliului raional Ialoveni, etajul IV.

Proiectele trebuie să acopere domeniile: infrastructura drumurilor, aprovizionarea cu apă și sanitație, îmbunătățirea factorilor de mediu, dezvoltarea infrastructurii de afaceri, sporirea atractivității turistice și eficiența energetică a clădirilor publice.

De asemenea, reprezentantul agenției a îndemnat potențialii aplicanți să studieze Instrucțiunea pentru utilizatori, dar și toate anexele care îi vor ajuta la completarea calitativă a cerințelor pentru depunerea cererilor de finanțare. „Toate informațiile necesare le găsiți pe pagina oficială a agenției: www.adrcentru.md. Tot aici găsiți grila de evaluare conform căreia vor fi apreciate cererile de finanțare înaintate. Specialiștii agenției sînt pregătiți să ofere suport dacă aveți anumite neclarități în procesul de pregătire a pachetului pentru depunere.

Reprezentanții autorităților publice locale de ambele nivele au fost îndemnați să prezinte  cît mai operativ propuneri privitor la construcţia obiectelor cu impact regional (drumuri, apeduct și canalizare, împădurirea terenurilor etc.) atît către Fondul Național pentru Dezvoltare Regională cît şi către fondul Rutier, fondul Ecologic, fondul Eficienţei Energetice.

Participanții la ședință au manifestat interes sporit față de subiectele discutate și au venit cu întrebări concrete, de clarificare, ce au cuprins mai multe domenii.

Potrivit reprezentantului MDRC, astfel de întruniri contribuie la identificarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii în teritoriu, iar odată fiind discutate pot fi găsite mai ușor soluțiile optime pentru rezolvarea acestora.

Întrunirea a finalizat print-o adresare a D-lui Ion Stratulat, unde reprezentantul MDRC a dat asigurări că va transmite solicitările expuse de participanţi, conform competenţelor, structurilor centrale de resort pentru a răspunde promt întrebărilor cetățenilor.

FOTOGRAFII