Prima   -  Noutăți - Ministrul Vasile Bîtca a avut o întrevedere cu E.S. Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova

Ministrul Vasile Bîtca a avut o întrevedere cu E.S. Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova

   
07.10.2015   1117 Accesări  

Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) s-a întâlnit, astăzi, 7 octombrie 2015, cu E.S. Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.

Oficialii au discutat despre proiectele finanțate de Guvernul Suediei în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova, colaborarea bilaterală dintre cele două țări, asistența tehnică și financiară oferită de Guvernul suedez, crearea unei noi Agenții de Dezvoltare Regională în UTA Găgăuzia, precum și despre ședința Comitetului Director al proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" (MSPL), care va avea loc mâine, 8 octombrie, în incinta Hotelului Radisson Blu Leogrand.

Astfel, ministrul Vasile Bîtca a felicitat-o pe  E.S. Signe Burgstaller pentru numirea Sa în funcția de ambasadoarea a Suediei în Republica Moldova și i-a urat mult succes și perseverență în activitatea de viitor. De asemenea, Vasile Bîtca și-a exprimat gratitudinea pentru suportul, asistența și consultanța pe care o oferă Suedia țării noastre și în special pentru colaborarea cu MDRC în cadrul proiectele de dezvoltare realizate. "Guvernul Suedez a fost și este interesat de problemele din domeniul dezvoltării regionale din Republica Moldova. Până în prezent am avut o calaborarea foarte eficientă cu E.S Ingrid Tersman, fosta ambasadoare a Suediei în Republica Moldova, și, sunt sigur, că și cea cu Dvs va fi la fel. Vă mulțumim pentru ajutor și solicităm ca și în continuare să putem beneficia de suportul Suediei în ceea ce privește bunele practici în domeniu de dezvoltării regionale" a menționat ministrul Vasile Bîtca.

La rândul său, E.S. Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova a declarat că Suedia a fost și va rămâne un partener de dezvoltare important pentru țara noastră, iar "pe viitor va continua să acorde suport și asistență în cadrul proiectelor ce țin de domeniul dezvoltării regionale", a menționat E.S. Signe Burgstaller.

Amintim că, Republica Moldova beneficiază din 1996 de suportul Suediei în diferite domenii și proiecte. În 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a început a beneficia de suportul și consultanța în domeniul dezvoltării regionale din partea Agenţiei Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Astfel, MDRC colaborează cu Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) în cadrul  proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" (MSPL), care este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ). Contribuția financiară a Guvernului Suediei în cadrul proiectului MSPL constituie aproximativ 5.5 milioane euro, pentru perioada 2012-2015.