Prima   -  Noutăți - Instituțiile de dezvoltare regională învață din experiența Poloniei în domeniul procedurilor de achiziții publice

Instituțiile de dezvoltare regională învață din experiența Poloniei în domeniul procedurilor de achiziții publice

   
02.12.2014   1609 Accesări  

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR), precum și ai Ministerului Finanțelor, Agenției Achiziții Publice, Camerei de Comerț și Industrie au participat, în perioada 23 - 28 noiembrie 2014, la o vizită de studiu în Polonia, în domeniul achizițiilor publice. Deplasarea a fost susţinută financiar şi organizată de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", în parteneriat cu Institutul INTL din Varșovia.

Cei 8 participanți la vizita de studiu au avut întrevederi cu responsabili de gestionarea procedurilor de achiziții publice de la Ministerul polonez al Dezvoltării și Infrastructurii și Ministerul Economiei. Totodată, delegații s-au întâlnit cu reprezentanți de companii care au experiență în organizarea tenderelor pentru proiecte mari de infrastructură, inclusiv cu finanțarea de Uniunea Europeană, la care participă autoritățile locale.

Printre subiectele abordate se numără: necesitățile și beneficiile formării clusterelor, asocierilor de companii pentru participarea la tendere, procedurile financiare și de achiziții, acordarea serviciilor de consultanță sectorului privat și autorităților de contractare, comunicarea în procesul de achiziții, racordarea la Directivele UE în domeniu.

Programul deplasării a inclus o vizită în orașul Łódź, unde delegația din Republica Moldova a discutat cu autoritățile locale și a aflat mai multe despre proiectele revitalizate din sursele Uniunii Europene.  

„Vizita de studiu ne-a familiarizat cu sistemul achizițiilor publice din Polonia și Uniunea Europeană. Ne-a fost prezentată modalitatea de soluționare a contestațiilor formulate în cadrul procedurilor de achiziție publică. Am înțeles că avem multe de învățat", relatează șefa Secției Financiare și Achiziții a Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Svetlana Bazantin.

În cadrul proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", suportul financiar este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională, responsabile de asigurarea unui proces transparent de achiziţii publice, conform standardelor naţionale.

În perioada octombrie-noiembrie 2014, au avut loc câte trei sesiuni de instruire în cele trei regiuni de dezvoltare (Nord, Centru și Sud), unde au participat reprezentanţi ai întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a putea prezenta la achiziţiile publice desfăşurate de Agenţiile de Dezvoltare Regională oferte mai profesioniste şi mai competitive.

GIZ a organizat, în august 2013, o instruire avansată în achiziții publice pentru partenerii săi - MDRC și ADR-uri. Anual, o Agenţie de Dezvoltare Regională gestionează aproximativ 40 de proceduri de achiziţii publice, de la anunţarea licitaţiei la recepţia finală. Achiziţiile au loc atât din banii publici, prin intermediul Fondului Naţional de Dezvoltare Regională, cât şi din surse externe, cum ar fi cele alocate de Guvernul Germaniei.

În decembrie 2013, GIZ a sprijinit participarea reprezentanților MDRC și CNI la Bruxelles, la „Conferința despre măsurile anticorupție și antifraudă în utilizarea fondurilor europene structurale și de investiții". Evenimentul a fost organizat de Comisia Europeană, în parteneriat cu Transparency International.

Proiectul este implementat de GIZ şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană.