Prima   -  Noutăți - Formatorii cursului de dezvoltare regională învaţă din experienţa Germaniei cum să optimizeze instruirea funcționarilor

Formatorii cursului de dezvoltare regională învaţă din experienţa Germaniei cum să optimizeze instruirea funcționarilor

   
17.11.2014   1042 Accesări  

În perioada 9-16 noiembrie 2014, o delegaţie din 12 reprezentanţi ai instituţiilor de dezvoltare regională şi mediul academic au participat în Bautzen, Germania la un program de formare a trainerilor în domeniul dezvoltării regionale. Deplasarea a avut loc în cadrul proiectului Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Cursul a fost găzduit de Centrul Internaţional de Training Internaţional al GIZ. Scopul general al formării a fost consolidarea capacităţilor profesionale şi dezvoltarea competenţelor participanţilor în vederea furnizării cu succes a cursului de „Dezvoltare Regională". în cadrul Academiei de Administrare Publică din Republica Moldova.

"Programul de formare a constituit un prilej de a afla mai multe despre modelul de dezvoltare regională din Germania, precum și noi metode de predare pentru adulți. Aceste metode le vom aplica și astfel vom contribui la formarea competențelor funcționarilor.", relatează șefa interimară a catedrei Economie și Management Public de la Academia de Administrare Publică, Tatiana Tofan.

Printre subiectele discutate, se numără: teorii de învăţare şi stiluri de instruire bazate pe necesitatile participanţilor; rolul şi competenţele formatorului; planificarea strategică în contextul dezvoltării regionale; diverse forme organizaţionale; structuri pentru cooperarea intercomunitară; instrumentele de dezvoltare regională.

Programul a inclus vizite în teren şi discuţii cu reprezentantii proiectelor implementate şi instituţiile relevante domeniului de dezvoltare regională.

„Avem multe de învățat din modelul de dezvoltare regională al Germaniei, în special referitor la mobilizarea cetățenilor și crearea parteneriatelor la diferite nivele. Un asemenea model ar putea spori eficiența implementării proiectelor de dezvoltare regională. Sper că vom continua colaborarea inițiată în scopulul studierii bunelor practici în instruirea personalului, dar și diseminarea acestora.", relatează şeful adjunct al Direcţiei generale Dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Igor Malai.

La rândul său, șefa Secției Planificare strategică a Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Tatiana Aramă, afirmă: „Vreau să accentuez percepția germanilor că dezvoltarea regională presupune în primul rînd dezvoltarea economică a regiunii prin proiecte de parteneriat public privat. Totodată, fiecare regiune trebuie să-și prezinte unicitatea prin elemente de marketing" 

Cei 12 reprezentanţi ai delegaţiei din Republica Moldova sunt formatori ai cursului de Dezvoltare regională din cadrul instituţiilor partenere ai proiectului GIZ, şi anume de la: Academia de Administrare Publică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor și Agenţiile de Dezvoltare Regională.

Prin organizarea unor astfel de programe de instruire, proiectul GIZ şi-a propus să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi in vederea realizării politicii de dezvoltare regională.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană.