Prima   -  Noutăți - Conferinţa internațională "Multifuncționalitate, dezvoltare regională și cooperare inter- municipală în UE - cele mai bune practici pentru Republica Moldova"

Conferinţa internațională "Multifuncționalitate, dezvoltare regională și cooperare inter- municipală în UE - cele mai bune practici pentru Republica Moldova"

   
15.11.2014   557 Accesări  

Locuitorii din mai multe regiuni ale ţării au fost instruiţi cum să elaboreze strategiile de dezvoltare a localităţilor, lucru care le va permite să acceseze mai multe fonduri europene. Aceast lucru a  fost posibil datorită finanţării fondului internaţional Vişegrad, care a alocat în acest sens 52 de mii de euro. 
Experţi calificaţi au instruit, timp de mai multe luni, atât tineri afacerişti, vârstnici, cât şi organizaţii din patru regiuni - Leova, Floreşti, Rezina şi Hânceşti.
Alexandru Stratan, Institutul Naţional de Cercetări Economice : «Acest plan este ca o carte de vizită, ca o Biblie pe care ei o pun pe masă şi spun: uitaţi-vă, noi avem planul nostru şi o viziune concretă şi iată pentru ce dorim să implementăm aceste fonduri».

Asemnenea aport venit de la partenerii noştri externi de dezvoltare creeaza condiţii pentru calificarea şi dezvoltarea abilităţilor persoanelor din regiuni de a deprinde competenţe pentru a putea accesa fondurile europene, a menţionat Tudor Meşina, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru. Acum cînd la nivel regional avem elaborate Strategii de Dezvoltare Regionale este foarte important ca şi raioanele să aibă propriile strategii care sînt elaborate în concordanţă cu documentele regionale şi naţionale aprobate. Astfel, va fi mult mai uşor să realizăm proiecte de dezvoltare regională menite să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale cetăţenilor, a mai adăugat directorul ADR Centru.

Gheorghe Răileanu, primarul oraşului Cimişlia: «Cred că am vrea să acumulăm experienţa acestor ţări în descentralizarea administrativă, în organizarea activităţii agenţiilor de dezvoltare regională.  Ar fi bine dacă am găsi nişte soluţii practice pentru noi, reieşind din experienţa acestor ţări».

Denisa Pussova, reprezentant Fondul Internaţional Visegrad: «Proiectele oferă posibilitate ONG-urilor, instituţiilor de învăţământ, autorităţilor locale şi municipalităţii să preia şi să implementeze experienţa instituţională a ţărilor membre a Visegrad, dar şi să se dezvolte regional conform standardelor prevăzute de Acordul de Asociere».  

Ţările membre ale Fondului Internaţional Visegrad sunt - Slovacia, Cehia, Ungaria şi Polonia. Bugetul fondului pentru acest an este de 8 milioane de euro.