Prima   -  Noutăți - Recepția la terminarea lucrărilor a obiectivului „Amenajarea parcului din comuna Cucuruzeni, r-nul Orhei"

Recepția la terminarea lucrărilor a obiectivului „Amenajarea parcului din comuna Cucuruzeni, r-nul Orhei"

   
13.10.2014   1038 Accesări  

Pe data de 10 octombrie curent a avut loc recepția la terminarea lucrărilor  a obiectivului „Amenajarea parcului din comuna Cucuruzeni, r-nul Orhei"  din cadrul proiectului  „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent".

         În cadrul acestui proiect, a fost amenajat un parc de odihnă în centrul comunei Cucuruzeni. Costul lucrărilor depășește 590,0 mii lei, bani alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

         Astfel, comisia s-a întrunit în ședința de totalizare în cadrul căreia a fost examinat fizic obiectul  cu constatarea execuției calitative a lucrărilor și atingerea obiectivelor proiectului. Ședința s-a încheiat cu semnarea Proceselor Verbale de Recepție la terminarea lucrărilor de către toți membrii comisiei. Urmează aprobarea recepției de către Inspecția de Stat în Construcții și stabilirea termenului de recepție finală.

         Reamintim că proiectul „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent" este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma alocată  pentru implementarea acestui proiect a fost de 5 108,7 mii lei mii lei, la care autoritățile locale și-au asumat responsabilitatea de a contribui cu amenajarea obiectivelor în sumă de 670, 0 mii lei.

FOTOGRAFII