Prima   -  Noutăți - Ședința de constituire a Societăţii pe Acţiuni privind gestionarea serviciului de management al deşeurilor solide în raioanele Şoldăneşti şi Rezina

Ședința de constituire a Societăţii pe Acţiuni privind gestionarea serviciului de management al deşeurilor solide în raioanele Şoldăneşti şi Rezina

   
11.09.2014   728 Accesări  

Șoldănești, 10.09.2014. Reprezentanții ADR Centru în colaborare cu Consiliul raional Șoldănești au organizat ședința de constituire a Societăţii pe Acţiuni privind gestionarea serviciului de management al deşeurilor solide în raioanele Şoldăneşti şi Rezina". Aceasta s-a desfășurat în cadrul implementării proiectului interregional "Îmbunătățirea sistemului integrat de management al deşeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești".

         La întrunire au partcipat cei 24 de  fondatori ai acestei asociații, precum și experți ai Agenției de Cooperare Internaționlă a Germaniei (GIZ), care au facilitat discuțiile în cadrul ședinței .

Cei prezenți au convenit asupra denumirii de Salubritate Șoldănești, pentru Societatea pe Acţiuni, iar în scurt timp urmează depunerea documentelor pentru înregistrare acesteia la Camera de Înregistare.

Amintim că proiectul implementat pentru micro-regiunea Șoldănești, Rezina și Florești și Rezina, este un proiect pilot de gestionare a deșeurilor solide. Această inițiativă reprezintă un exemplu de cooperare care depășește hotarele regiunilor de dezvoltare. Astfel, Agenția de Dezvolatre Regională Centru a început implementarea acestui proiect în anul 2010. Începînd cu 2014  ADR Centru va continua activitățile în raza raioanelor Rezina și Șoldănești. Pe teritoriul raionului Florești este monitorizat de ADR Nord.

De sistemul comun de management al deșeurilor solide va beneficia populația celor trei raioane, care se cifrează la apr. 200 000 de locuitori. Va fi construit un depozit sanitar la Șoldănești, două centre de reciclare la Șoldănești și Florești și două stații de transfer la Cotiujenii Mari și Florești.