Prima   -  Noutăți - “Moldova Business Week” - cel mai mare eveniment în domeniul dezvoltării afacerilor

“Moldova Business Week” - cel mai mare eveniment în domeniul dezvoltării afacerilor

   
03.06.2014   593 Accesări  

La inițiativa Ministerului Economiei, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO) organizează în perioada    5 - 12 iunie, la Chișinău  "Moldova Business Week".

"Moldova Business Week" are scopul de promovare a potențialului de export și de atragere a investițiilor în R. Moldova și va cuprinde mai multe evenimente majore, printre care Forul Exportatorilor, ședința Diplomatic Economic Club, Forul Economic Vienez, Conferința Investorilor Europeni și este adresat companiilor din țară, precum și mediului investițional internațional.

„Moldova Business Week" va întruni reprezentanți de nivel înalt ai UE, Austriei, Bulgariei, Turciei, R. Moldova, etc., dar și a mai multor instituții europene precum BEI, BERD ș.a., care vor oferi prezentări și recomandări.

 În acest context, săptămâna investițională Moldova Business Week 2014, va cupla mai multe seminare paralele în regiunile de dezvoltare ale țării și anume în Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia. Obiectivul principal al seminarelor regionale este de a stabili necesitățile concrete de investiții și de a trasa perspective de atragere a investitorilor în regiuni.

Pentru aceasta, seminarele vor întruni participanți și experți ai Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Agențiilor de Dezvoltare Regională, autorități publice locale, oameni de afaceri, corpul administrativ al Parcurilor Industriale, Zone Economice Libere, Întreprinderi de Stat și Societăți pe Acțiuni cu cota statului din regiuni. 

Pentru Regiunea de Dezvoltare Centru, evenimentul va avea loc  în orașul Hîncești și în satul Coșnița din raionul Dubăsari, la data de 9 iunie 2014.

Mai multe detalii vezi pe   www.miepo.md.

Arrow Prev

              

          

Arrow Next