Prima   -  Noutăți - Împărtășirea experienței municipalităților poloneze în domeniul serviciilor publice locale

Împărtășirea experienței municipalităților poloneze în domeniul serviciilor publice locale

   
17.09.2013   1400 Accesări  

În perioada 09-13 septembrie 2013, un grup de specialiști ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru precum și reprezentanții atutorităților publice locale din Regiunea Centru au învățat din experiența municipalităților poloneze în domeniul prestării serviciilor publice locale. Pe parcursul acestei perioade au fost vizitate mai multe autorități locale și întreprinderi din voievodatul Lublin.

La multiplele întilniri cu autoritățile regionale și locale ale voievodatului Lublin, or. Lublin, or. CheÅ‚m, or. Zamość, or. Krasnystaw, precum și gminele CheÅ‚m, Ruda-Huta, Siennica Różana, și Piaski, au fost prezentate multiple proiecte implementate cu suportul Uniunii Europene, la fel și în parteneriat transfrontalier Polonia-Ucraina, experiențe de succes în dezvoltarea serviciilor publice locale, precum și dezvoltarea și implementarea tehnologiilor moderne în domeniul eficienței energetice și energii alternative.

La fel, au fost vizitate și o serie de întreprinderi private care au un rol semnificativ pentru dezvoltarea economiei regionale, precum fabrica de ciment „Cemex" din CheÅ‚m. Speficiful acestei fabrici este utilizarea deșeurilor solide în procesul de producere. Cele din urma fiind aprovizionate de către întreprinderea de prelucrare a deșeurilor din același oraș care la rîndul său reciclează cc 85 % din totalul deșeurilor colectate.

Un alt exemplu de succes a producerii energiilor alternative, precum și prestarea de servicii locale este întreprinderea de producere a biogazului din Piaski, care în urma utilizării deșeurilor produce biogaz, energie electrică și aprovizionează cu apă caldă fabrica de lactate precum și alte întreprinderi din aceeași localitate. În voievodatul Lublin există 4 întreprinderi de producere a biogazului.

De asemenea, un rol important în dezvoltarea comunității regionale îl joacă Școala de Învățământ Superior de Stat din CheÅ‚m ce instruiește aviatori și ingineri pentru Republica Polonă și statele învecinate.

În cadrul acestei vizite delegația Moldovei a acumulat o vasta experiență în domeniile sus numite. Vizita de studiu a fost posibilă grație parteneriatului între Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Asociația Euroregiunea BUG din Polonia.