Prima   -  Noutăți - Principalele activități realizate în ultimele 3 luni în cadrul proiectului Twinning

Principalele activități realizate în ultimele 3 luni în cadrul proiectului Twinning

   
07.02.2013   1142 Accesări   MDRC

Comitetul Director al proiectului Twinning "Consolidarea capacităților în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova"  a nominalizat  principalele activități realizate în ultimele 3 luni, astăzi, 5 februarie 2013. 

Totodată, cei reuniți în ședință au analizat evoluția proiectului și au concluzionat pe marginea scopului și a obiectivelor stabilite. Anne Azam-Pradeilles, reprezentantul Franței în cadrul proiectului a prezentat rezumatele activității proiectului în baza celor 2 ateliere de lucru petrecute cu aplicanții din Regiunea de Dezvoltare Centru.

Ședința  a fost deschisă de viceministrul dezvoltării regionale și construcțiilor Veaceslav Guțuțui care a mulțumit experților din Franța și România pentru suportul acordat în continuare, menționînd că pînă la acest moment s-a reușit revizuirea legislației în domeniul dezvoltării regionale, a fost revizuită procedura de aplicareevaluare și selectare a proiectelor pentru Fondul Național de Dezvoltare Regională, precum și au fost revizuite procedurile operaționale ale FNDR,  în baza lecțiilor învățate. 

Totodată, cei prezenți au confirmat că datorită consolidării capacităților echipei MDRC, a Consiliului Național pentru Coordonarea Dezvoltării Regionale  cooperarea interinstituțională este mult mai eficientă, factorii de decizie își asumă angajamentele în cadrul acțiunilor regionale, iar participarea administrațiilor regionale și locale în implementarea activităților de dezvoltare regională este relevantă.

Igor Malai, șef adjunct al Direcției generale dezvoltare regională a subliniat că în urma modificărilor precise introduse în proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională, obiectivele documentului sunt  apropiate de politicile europene în acest domeniu. De asemenea, acesta a comunicat că progresul obținut este sinergia proiectelor, astfel, fiind asigurată continuitatea proiectelor și realizarea obiectivelor Strategiei.

Totodată, Igor Malai a  menționat că prin întrunirile organizate, mesele rotunde desfășurate, seminarele și dezbaterile cu participarea actorilor naționali, regionali și locali s-a reușit consolidarea capacităților pentru o comunicare eficientă și o bună organizare și planificare chibzuită a misiunilor.  

În acest context,  Speranța Olaru, manager de proiect al Delegației Uniunii Europene la Chișinău a comunicat că deși proiectul a demarat încet, activitățile au dat rezultatele scontate, iar sinergia eficientă înregistrată și cu alte proiecte va evita suprapunerea activităților în cadrul altor proiecte de asistență tehnică în domeniul dezvoltării regionale. 

Patrick Noddings lider de proiect a subliniat activitățile desfășurate pe cele 3 componente ale proiectului și a precizat că datorită succeselor înregistrate, experții  vor începe să lucreze cu partenerii locali, vor merge în regiune pentru a fi mai aproape de necesitățile beneficiarilor și ale populației.  

În cadrul ședinței s-a discutat și despre realizările pe componenta 2 - planificarea spațială a teritoriului țării, astfel, că specialiștii MDRC au  realizat un schimb de experiență cu structurile de stat din statele membre ale UE pentru a îmbunătăți cadrul legal al țării noastre în acest domeniu.

La finalul întrunirii reprezentanții MDRC și-au  confirmat disponibilitatea de a participa activ în realizarea activităților de transformare a procesului de dezvoltare regională într-un proces eficient ce să corespundă cu politicile europene.