Prima   -  Noutăți - Polonia va susține Republica Moldova în elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională

Polonia va susține Republica Moldova în elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională

   
14.08.2012   1302 Accesări  

O delegație de experți din Polonia întreprinde o vizită oficială în țara noastră pentru a stabili în comun cu oficialii Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor cum va contribui Polonia la elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Republicii Moldova.

În acest context, experții străini s-au întîlnit astăzi cu dl Veaceslav Guțuțui, viceministrul dezvoltării regionale și construcțiilor, directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud și specialiștii Direcției Generale Dezvoltare Regională și a Direcției Relații Internaționale și Atragerea investițiilor.

În cadrul discuțiilor, viceministrul Guțuțui a comunicat că Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) a RM va fi elaborată în concordanță cu practicile europene, va fi preluată experiența Poloniei în vederea definitivării și actualizării Strategiei Naționale, de asemenea experții polonezi vor efectua o analiză a Strategiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud. De asemenea, viceministrul a adăugat că experții își vor prezenta experiența în elaborarea proiectelor de cooperare transfrontalieră, eficiență energetică precum și a procedurilor de selectare a proiectelor de dezvoltare regională, ce urmează a fi preluată și de către reprezentanții administrațiilor publice locale din țara noastră.

Totodată, în cadrul reuniunii părțile au stabilit agenda de lucru pentru următoarelor 5 zile, perioadă în care experții străini vor efectua o vizită de lucru la ADR Nord, pentru a discuta despre Strategia de Dezvoltare Regională Nord, precum și vor discuta pe marginea capitolelor elaborate din SNDR.