Prima   -  Noutăți - Invitație│ADR Centru lansează proiectul „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea, crearea poligoanelor”

Invitație│ADR Centru lansează proiectul „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea, crearea poligoanelor”

   
05.04.2012   1103 Accesări  

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Primăria orașului Orhei vă invită la lansarea proiectului  „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea, crearea poligoanelor". Evenimentul va avea loc vineri, 06 aprilie 2012, ora 12.30, în incinta primăriei orașului Orhei, sala mare.

La eveniment vor participa reprezentanți și funcționari  al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR Centru, reprezentanți ai Consiliului Raional Orhei, primarii localităților partenere la proiectul dat,  reprezentanți ai societății civile și a sectorului privat.

Acest proiect este unul din cele 6 care au fost selectate pentru finanțare în anul 2012, dintre cele 67 depuse la primul apel de proiecte. Proiectul se încadrează în prioritatea nr. 3 - „Îmbunătățirea factorilor de mediu și a atractivității turistice", măsura 3.2 - dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea și crearea poligoanelor moderne de stocare a deșeurilor nereciclabile. Partenerii proiectului dat vor fi primăriile satelor Mitoc, Pelivan, Step-Soci și Bolohan care vor semna un acord de parteneriat  pentru a asigura bunul mers al implementării proiectului.

Despre proiect:

Aplicant : Primăria or. Orhei.

Obiectiv general : Îmbunătățirea calității mediului ambiant, respectiv a sănătății populației din or.Orhei și localitățile vecine prin extinderea și modernizarea infrastructurii de salubrizare (acumularea selectivă, transportarea și valorificarea deșeurilor

Parteneri : Primăriile satelor Mitoc, Pelivan, Step-Soci și Bolohan.

Suma totală a proiectului : 4 548 045,00 lei, suma solicitată de la FNDR - 4 024 170, 00  lei ceea ce constituie 88%  (contribuție - 523 875, 00 lei) din costul total al proiectului.

Durata de implementare : 12 luni

Agenda evenimentului poate fi descărcată AICI

P.S. Începînd de la ora 10:00, tot în aceeași sală ADR centru va desfășura atelierul de instruire privind lansarea Noului Apel de Propuneri de Proiecte.