Prima   -  Noutăți - Susținerea dezvoltării regionale în Republica Moldova

Susținerea dezvoltării regionale în Republica Moldova

   
25.07.2011   1412 Accesări  

 

Centru Analitic Expert–Grup, în comun cu agenția tehnologică cehă CzechInvent, începe implementarea proiectului „Susținerea dezvoltării regionale în Moldova: oportunitate pentru stimularea dezvoltării societății civile”.

      Scopul proiectului este dezvoltarea capacităților ONG-urilor locale prin dotarea instituțiilor neguvernamentale cu abilități pentru elaborarea și prezentarea proiectelor de dezvoltare regională, contribuind astfel la susținerea și dezvoltarea sectorului neguvernamental și a societății civile din Moldova. Beneficiarii proiectului vor participa la sesiuni de instruire, vizite de lucru în Republica Cehă și vor elabora în comun cu alți actori relevanți un plan de acțiuni pentru dezvoltarea regională în cadrul regiunii. Prima etapă a proiectului constă în vizită de documentare la Agențiile de Dezvoltare Regională.

      Proiectul respectiv este implementat cu suportul financiar al Programului „Est-Est: Parteneriat fără Frontiere” din cadrul Fundației Soros-Moldova.