Prima   -  Noutăți - 70 de primării din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina au semnat acorduri de cooperare intercomunitară pentru prestarea de comun a serviciului de gestionare a deșeurilor

70 de primării din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina au semnat acorduri de cooperare intercomunitară pentru prestarea de comun a serviciului de gestionare a deșeurilor

   
12.10.2012   2254 Accesări  

În perioada august-septembrie 2012, 70 de primării din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina au semnat acorduri de cooperare intercomunitară pentru prestarea de comun a serviciului de gestionare a deșeurilor.

Astfel, la 11 octombrie curent a avut loc prima ședință a Grupurilor de lucru locale de nivel inter-raional. La eveniment s-au decis activitățile necesare pentru a identifica cea mai eficientă formulă legală, instituțională, financiară și tehnică de crearea a structuri de management a deșeurilor.

Abordarea de regionalizare a serviciilor este una pilot pentru Republica Moldova. Or, cooperarea intercomunitară, pentru prestarea în comun a serviciilor publice, duce la eficientizarea domeniilor de prestare. Pentru micro-regiunea Șoldănești, Florești și Rezina, va fi implementat un proiect pilot de gestionare a deșeurilor solide, cu sprijinul GIZ. Această inițiativă reprezintă un exemplu de cooperare care depășește hotarele regiunilor de dezvoltare. Astfel, Agențiile de Dezvoltare Regională Centru (raionul Șoldănești și Rezina) și Nord (raionul Florești) vor asigura buna desfășurare a proiectului.

De sistemul comun de management al deșeurilor solide va beneficia populația celor trei raioane, care se cifrează la apr. 200 000 de locuitori. Va fi construit un depozit sanitar la Șoldănești, două centre de reciclare la Șoldănești și Florești și două stații de transfer la Cotiujenii Mari și Florești. La această etapă se pregătește procesul de achiziții pentru procurarea echipamentului necesar.

De asemenea, GIZ sprijină administrațiile publice locale la extinderea și modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referință: eficiența energetică; aprovizionarea cu apă și canalizare. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistență la programarea și planificarea regională. 

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al României.

Materialul va fi actualizat