|
|
|
|
|
Se finalizează lucrările de construcție a trotuarelor din comuna Donici
Pe data de 30 aprilie curent un grup de specialiști ai ADR Centru au întreprins o vizită de monitorizare la obiectivul "Amenajarea trotuarelor din com. Donici, r-nul Orhei" din cadrul proiectului „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului
04.05.2015
|
|
|
|
În premieră în Republica Moldova va fi construită o Casă de ambalare pentru păstrarea și procesarea fructelor și strugurilor
Costești – 28 mai 2014. În incinta Primăriei satului Costești, Ialoveni s-a desfășurat lansarea proiectului "Grup de producători și Casă de ambalare pentru servicii moderne de marketing la export", finanțat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma totală pentru implementarea proiectului constituie 20 283 639 lei, 14 970 402 lei fiind solicitați din FNDR, iar 5 313 237 lei fiind contribuția unui grup de producători locali.
29.05.2014
|
|
|
|
Ziua Ușilor deschise în Agenția de Dezvoltare Regională Centru
IALOVENI, 28 mai 2014. Participanții la cursul Dezvoltare Regională și nemijlocit a Programei de instruire a personalului din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale desfășurat de Academia de Administrare Publică, au vizitat Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în cadrul evenimentului Ziua Ușilor Deschise la ADR Centru.
28.05.2014
|
|
|
School for Political Leaders of Eastern Partnership - 2014
School for Leaders Association, Polandin cooperation withEuropean Dialogue Society, UkraineNetherlands Institute for Multiparty Democracy - Georgia Representation, GeorgiaNational Youth Council of Moldova - CNTM, Republic of MoldovaPositive Change movement, Azerbaijan is pleased to announce the launch of the II edition of the "School for
27.05.2014
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conferința Națională privind implementarea Strategiei de Gestionare a Deșeurilor pentru anii 2013-2027
Joi, 15 mai, s-a desfășurat Conferința Națională privind implementarea Strategiei de Gestionare a Deșeurilor pentru anii 2013-2027. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerului Mediului, președinți ai raioanelor, primari și consilieri locali, reprezentanți ai Delegației UE în Republica Moldova, Băncii Mondiale, BERD, Agenției Cehe pentru Dezvoltare, Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, UNDP, precum și reprezentanți ai ambasadelor României, Slovaciei, Poloniei și Turciei.
16.05.2014
|
Discuția publică “Europa prin ochii tinerilor”!
Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) și Centrul de Informare pentru Autoritățile Locale în Republica Moldova (CIAL) în parteneriat cu Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării ( FJȘC) a USM au organizat astăzi o Discuție publică cu genericul “Europa prin ochii tinerilor”.
15.05.2014
|
|
|
|
|
|
|