Prima   -  Noutăți
Noutăți
ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
Reprezentanții instituțiilor de dezvoltare regională fac schimb de experiență cu colegii din România în domeniul sistemului de evaluare și monitorizare bazat pe rezultate
Schimb de experiență cu profesioniști în domeniul dezvoltării regionale din România cu aplicabilitate la sistemul de evaluare și monitorizare în programele și proiectele din domeniul dezvoltării regionale.
25.10.2017   620 Accesări   
   
Peste 18 mii de cetățeni din raioanele Telenești și Orhei vor beneficia de un nou tronson de drum asfaltat
În raionul Telenești au demarat lucrările de construcție a unui drum local de 23 de kilometri care face legătura între raioanele Teleneşti şi Orhei. Acesta va fi modernizat până la sfârşitul anului 2019 și va asigura conexiunea dintre opt localități, facilitînd accesul cetățenilor la servicii publice.
19.10.2017   1100 Accesări   
Un grup de experți străini împarte din experiența sa în domeniul achizițiilor publice
O echipă de experți GFA contractați de către GIZ au participat într-o ședință de lucru cu specialiștii ADR în scopul de a oferi suport ADR în elaborarea documentației de licitație pentru proiectele cu finanțare UE.
17.10.2017   918 Accesări   
   
Jurnaliștii sunt interesați de proiectele de dezvoltare regională din Regiunea de Dezvoltare Centru
La 10 octombrie, un grup de jurnaliști au efectuat o vizită de documentare la trei proiecte de dezvoltare regională din Regiunea de Dezvoltare Centru. Scopul evenimentului a fost familiarizarea jurnaliștilor cu proiectele de dezvoltare regională care se implementează în această regiune.
11.10.2017   983 Accesări   
   
În raionul Nisporeni va fi construit un Centru sportiv regional
La Nisporeni, astăzi, au început lucrările de construcție a unui Centru sportiv regional.
05.10.2017   1120 Accesări   
INVITAȚIE MASS-MEDIA
Vizită de studiu pentru jurnaliști la proiectele de dezvoltare regională
02.10.2017   1135 Accesări   
   
Lucrările de reabilitare a clădirii Muzeului local din Ruseștii Noi sunt pe ultima sută de metri
În satul Ruseșii Noi din raionul Ialoveni au fost executate lucrări de reconstrucție a unei clădiri vechi, care inițial a fost prima școală primară din sat, unde reprezentanții autorităților locale intenționează să amenajeze un Muzeu al satului.Renovarea clădirii are loc
25.10.2016   2952 Accesări   
În Regiunea Centru va fi organiat un seminar de instruire privind ciclul managementului de proiecte transfrontaliere
Curând vor fi lansate apelurile pentru propuneri de proiecte pentru programele CTF, eligibile pentru Republica Moldova (Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre  2014-2020 și Programul Transnațional Dunărea 2014-2020). În acest context,  Agenția de
24.10.2016   1383 Accesări   
   
O numeroasă delegație din Letonia a vizitat în această săptămână țara noastră
Astăzi în incinta Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), a avut loc ședința de concluzionare a vizitei delegației letone din această săptămână în Republica Moldova. La întrevedere, participanții au făcut schimb de opinii, de noi idei și au planificat noi
22.10.2016   1338 Accesări   
O delegație din Republica Letonia vizitează Regiunea Centru
Zilele Regiunii Centru continuă! O delegație numeroasă din Republica Letonia a participat la Forum regional ,,Consolidarea potențialului de dezvoltare și promovare a regiunii - experiența țărilor UE și perspectivele SUERD" organizat de ADR Centru pe data de 20 octombrie curent.
22.10.2016   1404 Accesări   
   
Forum regional ,,Consolidarea potențialului de dezvoltare și promovare a regiunii - experiența țărilor UE și perspectivele SUERD
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, desfășoară astăzi, 20 octombrie, Forumul regional ,,Consolidarea potențialului de dezvoltare și promovare a regiunii - experiența țărilor UE și perspectivele SUERD". Evenimentul se desfășoară în incinta complexului
20.10.2016   1440 Accesări   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță prelungirea termenului pentru concursul de ocupare a funcției de Specialist în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor (1 unitate)
Specialistul în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor va fi angajat în cadrul Secției Managementul Proiectelor prin Concurs, desfășurat în 2 etape ( I etapă - selectarea candidaților prin verificarea îndeplinirii condițiilor de participare, II - interviul de angajare)Condiții de participare: Cetățean
19.10.2016   545 Accesări   
   
Recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului ”Eliberarea izvoarelor rîului Bîc” din s.Temeleuți, r-nul Călărași
Astăzi, 18 octombrie 2016, a avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului "Eliberarea izvoarelor rîului Bîc" din s.Temeleuți, r-nul Călărași. În cadrul proiectului au fost construite 4 fîntîni de captarea a apelor din izvoarele subterane, 2 rezervoare de acumulare a apei potabile precum și 16,10 km rețele de aprovizionare cu apă iar izvorul rîului Bâc va fi eliberat, astfel majorându-se debitul de apă în râu.Comisia s-a întrunit la primăria s.Temeleuți iar apoi a urmat deplasarea pe traseu, inclusiv
18.10.2016   1463 Accesări   
Membrii CRD Centru au decis asupra proiectelor care vor fi incluse în Programul Operațional Regional Centru pentru anii 2017-2020
Ialoveni, 11 octombrie 2016.Întruniți în cadrul celei de-a III-a ședințe ordinare din acest an, membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru (CRD Centru) au aprobat lista proiectelor care vor fi incluse în Programul Operațional Regional(POR) Centru pentru anii 2017-2020. La eveniment,
11.10.2016   1448 Accesări   
   
16 primării din raionul Ungheni se vor înfrăți cu 16 localități din județul Iași, România
Pe  08 octombrie,  la Ungheni, s-a desfășurat   Forumului Regional „Cooperare regională: noi parteneriate - noi oportunităţi",  organizat de Consiliul Raional Ungheni în parteneriat cu Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.La Forum au participat  reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, regionale şi locale, ai ambasadelor,
10.10.2016   1029 Accesări   
Colaborarea dintre ADR Centru și MIEPO va impulsiona dezvoltarea economică a Regiunii Centru și cresterea exporturilor antreprenorilor regionali pe piața externă
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)  Centru va colabora cu Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova(MIEPO) întru atingerea obiectivelor comune de cooperare în realizarea activităţilor specifice de dezvoltare economică de importanţă naţională, regională și în particular la nivel de organizaţie.În
07.10.2016   463 Accesări   
   
Specialiștii locali în domeniul managementul deșeurilor învață din bunele practici ale României și Bulgariei
În perioada 3-7 octombrie o delegație din 38 persoane efectuiază o vizită de studiu în România și Bulgaria. Scopul principal al evenimentului este schimbul de experiență și de bune practici în domeniul managementului deșeurilor. Din delegație fac parte reprezentanți ai
06.10.2016   1022 Accesări   
Membrii CRD Centru se întrunesc pentru a aproba lista proiectelor care vor fi incluse în POR Centru 2017-2020
Agenţia de Dezvoltare Centru Vă invită la şedinţa ordinară a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru care va avea loc marţi, 11 octombrie 2016, ora 10.00. Şedinţa se va desfăşura în Sala mare din incinta Consiliului Raional Ialoveni. În cadrul ședinței se
04.10.2016   1191 Accesări   
   
«« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »»