LPM295/2007
ID intern unic:  326734
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 295
din  21.12.2007
pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011
Publicat : 29.01.2008 în Monitorul Oficial Nr. 18-20     art Nr : 57
    MODIFICAT
   
LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443

    NOTĂ:
   
În cuprinsul legii, sintagmele „Ministerul Economiei şi Comerţului”, „Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului”, „Ministerul Educaţiei şi Tineretului”, „Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor”, „Ministerul Dezvoltării Informaţionale” şi „Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale” se substituie, respectiv, prin sintagmele „Ministerul Economiei”, „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, „Ministerul Educaţiei”, „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor”, „Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor” şi „Ministerul Mediului”, iar sintagmele „Ministerul Administraţiei Publice Locale” şi „Ministerul Reintegrării” se substituie prin sintagma „Cancelaria de Stat” prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443]


    Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.

    Art.1. - Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011 cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
    Art.2. - Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va elabora şi va aproba Planul de implementare şi sistemul de monitorizare ale Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                            Marian LUPU

    Nr.295-XVI. Chişinău, 21 decembrie 2007.

Strategia
naţională de dezvoltare pe anii 2008–2011

INTRODUCERE
    Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008–2011 (în cele ce urmează –Strategie) constituie documentul intern principal de planificare strategică pe termen mediu, care determină obiectivele de dezvoltare a Republicii Moldova pînă în anul 2011 şi stabileşte măsurile şi acţiunile prioritare pentru atingerea acestor obiective. Strategia serveşte drept instrument unic de integrare a cadrului strategic existent, de racordare a procesului de planificare bugetară (CCTM) cu cadrul de politici şi de asimilare a asistenţei tehnice şi financiare externe. Pentru a asigura concentrarea resurselor disponibile în vederea realizării obiectivelor şi măsurilor cu impact maxim asupra dezvoltării economice şi sociale a ţării, Strategia se axează pe un număr limitat de priorităţi strategice.
    Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. În acest context, spiritul şi viziunea Strategiei aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene şi, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Toate direcţiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naţionale relevante la cele europene. În acest scop, acţiunile întreprinse pentru realizarea Strategiei se vor întemeia pe cele patru criterii de la Copenhaga, racordarea la care ar putea asigura apropierea ţării noastre de valorile şi structurile europene. În special, prin prisma Strategiei, Guvernul va depune eforturi pentru transpunerea acquis-lui comunitar în legislaţia naţională, asigurînd implementarea consecventă a legislaţiei europene adoptate. În procesul de implementare a Strategiei, Guvernul va acorda o atenţie deosebită problemelor identificate în rapoartele de progres, elaborate de Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
    Elaborarea Strategiei derivă din necesitatea de a continua reformele iniţiate în două documente importante de planificare strategică – Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS) şi Planul de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană” (PARMUE), al căror termen de implementare expiră la sfîrşitul anului 2007 şi începutul anului 2008 (boxa 1). Fiind un proces absolut nou pentru Republica Moldova, implementarea acestor două programe a fost eterogenă. Astfel, un şir de acţiuni prevăzute au fost implementate cu succes, altele sînt în proces de realizare, iar o bună parte, din diferite motive, a rămas la nivelul de deziderate1. Rezultatele reformelor întreprinse nu au un efect vizibil imediat, iar impactul implementării documentelor vizate ar putea fi sesizabil la o etapă mai tîrzie. În acest context, Strategia are menirea de a continua reformele de succes care au fost iniţiate în trecut şi de a promova politici noi, coerente, care, în final, ar conduce la realizarea aspiraţiilor societăţii pentru o viaţă mai bună.
    _______________________________
   
1 Această afirmaţie este argumentată, în special, de rapoartele anuale de evaluare a implementării Strategiei de creştere economică şi reducere a sărăciei pe anii 2005 şi 2006 şi rapoartele cu privire la implementarea Planului de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană”, pe perioada februarie 2005 - august 2006 şi anul 2007.

   
Boxa 1: SCERS  şi Planul de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană”
   Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (2004–2006) a fost elaborată în cadrul unui vast proces consultativ, drept instrument al Guvernului pentru realizarea aspiraţiilor pe termen mediu şi lung de dezvoltare economică şi asigurare a bunăstării populaţiei. SCERS a avut menirea de a schimba paradigma şi calitatea creşterii economice prin mobilizarea unor noi surse şi factori de creştere, care, la rîndul lor, vor avea impact asupra reducerii sărăciei. În acest context, prin intermediul SCERS, Guvernul şi-a direcţionat eforturile pentru atingerea următoarelor obiective pe termen mediu: i) creşterea economică durabilă şi cuprinzătoare; ii) reducerea sărăciei şi a inechităţii şi extinderea participării celor săraci la dezvoltarea economică şi iii) dezvoltarea resurselor umane. Implementarea de facto a prevederilor numitei Strategii a demarat în anul 2005, odată cu instaurarea unui nou Guvern, cu întîrziere de un an, de aceea o parte din acţiunile prevăzute nu au fost realizate. Aceasta a servit drept motiv principal pentru  extinderea termenului de implementare a SCERS pînă la finele anului 2007.
    Planul de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană” (PARMUE) reprezintă un document politic convenit între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care stabileşte obiectivele strategice şi priorităţile în relaţiile dintre aceste două părţi pentru anii 2005–2007. PARMUE nu înlocuieşte cadrul contractual actual dintre UE şi Republica Moldova, care rămîne a fi Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), ci îl completează pe acesta, acordînd mai multă importanţă şi urgenţă procesului de reforme economice şi politice stipulate în APC. Astfel, PARMUE nu este doar o hartă de parcurs pentru apropierea ţării noastre de UE şi realizarea obiectivului strategic de integrare europeană, ci şi un program de reforme politice şi economice interne pe care autorităţile moldoveneşti s-au angajat să le realizeze.
    Pornind de la transformările sistemice care au avut loc în Republica Moldova pe parcursul perioadei de tranziţie şi austerităţii resurselor pentru atingerea obiectivelor propuse, implementarea numitelor două documente majore a fost o provocare serioasă. Realizarea acestor documente nu a avut precedent în Republica Moldova, fiind bazată pe principiul „învăţare prin practică” (learning by doing process). În consecinţă, au existat dificultăţi atît la etapa de elaborare, cît şi la etapa de implementare. Acest lucru a fost în mare parte condiţionat de lipsa de experienţă în crearea unui cadru instituţional funcţional, în corelarea adecvată a măsurilor strategice cu procesul bugetar şi prioritizarea eficientă a politicilor sectoriale.
   
Actualmente, în Republica Moldova există documente care stabilesc politici naţionale pe termen mediu şi lung şi strategii sectoriale care nu sînt corelate în mod consecvent cu politicile naţionale. Experienţa implementării documentelor de importanţă naţională denotă faptul că atunci cînd se încearcă dispersarea pe mai multe priorităţi cu surse financiare limitate, implementarea devine dificilă, iar rezultatele obţinute sînt inferioare aşteptărilor. Astfel, sarcina Strategiei este de a focusa atenţia societăţii asupra unui număr limitat de priorităţi şi de a concentra resursele existente spre implementarea strictă a acestora.
    Iniţiativele care fac parte din Strategie vor fi reflectate în bugetul public naţional şi în Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM). Împreună, Strategia şi CCTM servesc drept cadru pentru alocarea resurselor pentru priorităţi pe parcursul cîtorva ani şi pentru reorientarea cheltuielilor publice spre atingerea obiectivelor naţionale. Armonizarea acestor două documente şi corelarea mai eficientă a procedeelor de planificare şi bugetare constituie un proces continuu.
    Totodată, pe fundalul funcţionării în paralel a mai multor documente de nivel naţional, există, de asemenea, o multitudine de acte normative şi instrucţiuni care ghidează procesul de monitorizare şi raportare şi care, nefiind bine coordonate, transformă acest proces în unul anevoios şi uneori chiar imposibil. Astfel, se impune necesitatea de a simplifica şi eficientiza procesul de monitorizare şi raportare, pentru a-l orienta spre evaluarea rezultatelor implementării. Aceasta va fi una din priorităţile reformei administrative desfăşurate atît la nivel central, cît şi la nivel local.
    La baza documentului stau următoarele principii:
    participare – Strategia este elaborată, se implementează, se monitorizează şi se evaluează în consultare cu toate părţile interesate;
    alinierea strategiilor şi programelor naţionale existente la priorităţile naţionale – documentul conţine obiective specifice şi unifică abordările sectoriale prin prisma priorităţilor Strategiei;
    reiterarea angajamentelor externe – Strategia include acţiunile şi angajamentele convenite cu partenerii de dezvoltare.
    Strategia promovează o abordare dinamică în procesul de planificare strategică fiind constituită din două componente: 1) Strategia propriu-zisă, care prezintă direcţiile orientative de activităţi ce vor fi desfăşurate pe termen mediu şi identifică modalităţile şi mecanismele de realizare a obiectivelor identificate; şi 2) Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, în care sînt trasate sarcinile concrete pentru realizarea obiectivelor identificate. Strategia urmează a fi revizuită la fiecare patru-cinci ani, pentru a confirma sau modifica obiectivele şi direcţiile principale. Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei urmează a fi revizuit în fiecare an, cu completarea acţiunilor pentru un an următor, după modelul CCTM, astfel încît planul să poată evolua odată cu realizările obţinute în contextul implementării Strategiei. Rezultatele monitorizării procesului de implementare a Strategiei vor fi evaluate în cadrul unui raport anual de evaluare, care va reflecta modul de realizare a obiectivelor Strategiei pe parcursul anului precedent şi dinamica indicatorilor de performanţă identificaţi.
    I. ANALIZA SITUAŢIEI2
    1. Detalii geografice
    _______________________________
   
2 Analiza situaţiei, analiza SWOT şi analiza constrîngerilor, efectuate în cadrul Programului de asistenţă deplină COMPACT în cadrul iniţiativei Corporaţiei “Provocările Mileniului”, servesc drept instrumente pentru determinarea priorităţilor ţării pe termen lung şi mediu. Analizele sînt fundamentate, printre altele, în rapoartele anuale de evaluare a implementării SCERS şi rapoartele de evaluare a implementării Planului de acţiuni “Republica Moldova–Uniunea Europeană”.

    Republica Moldova este situată în Europa de Sud-Est (la nord-est de Marea Neagră, între România şi Ucraina, în bazinul rîurilor Prut şi Nistru). Suprafaţa teritoriului ţării, care se întinde pe o distanţă de 350 km de la nord la sud şi de 150 km de la vest la est, este de 33846 km2. Republica Moldova are o populaţie de 4,1 milioane locuitori3, iar densitatea populaţiei constituie 121 locuitori/km2.
    __________________________________
   
3 Inclusiv populaţia din regiunea transnistreană.

    Republica Moldova reprezintă un teritoriu cu un grad foarte înalt de valorificare antropogenă a spaţiului natural. Circa 10% din teritoriul naţional este ocupat de aşezări umane.
    Suprafaţa totală a resurselor funciare constituie 3,385 milioane ha, dintre care 1,952 milioane ha sînt terenuri cu destinaţie agricolă, inclusiv 1,659 milioane ha – suprafeţe arabile, 242 mii ha – plantaţii multianuale, 335 mii ha fîneţe şi 9807 mii ha – păşuni. Suprafaţa pădurilor şi a altor terenuri cu vegetaţie forestieră constituie 433 mii ha. Cernoziomurile acoperă circa 80% din teritoriul ţării (2,5 milioane ha).
    În plan administrativ, Republica Moldova este constituită din 1679 de localităţi, inclusiv 5 municipii (Chişinău, Bălţi, Bender, Comrat şi Tiraspol), 60 oraşe, 39 localităţi din componenţa oraşelor (municipiilor), 917 sate de reşedinţă (satul în care îşi are sediul consiliul sătesc sau comuna), 658 localităţi din componenţa comunelor (cu excepţia satelor de reşedinţă).
    2. Situaţia demografică4
    ______________________________________
   
  4 Analiza demografică se bazează pe date care nu includ regiunile din stînga Nistrului şi municipiul Bender.

    Datele recensămîntului din anul 2004 confirmă tendinţa de scădere a populaţiei ţării, determinată, în special, de descreşterea ratei natalităţii şi migraţia populaţiei. Conform situaţiei de la 1 ianuarie 2007, populaţia stabilă a ţării constituia 3,58 milioane locuitori. Între anii 2000 – 2006, numărul populaţiei s-a redus cu 62,0 mii persoane. Republica Moldova continuă să fie ţara cu cel mai scăzut grad de urbanizare în Europa: 41,3% persoane locuiesc în localităţile urbane şi 58,7% – în cele rurale. Aproximativ jumătate din populaţia urbană locuieşte în municipiul Chişinău. Conform clasificării pe sexe, bărbaţii constituie 48% şi femeile – 52% din numărul total al populaţiei.
    Analiza structurii pe vîrste a populaţiei denotă intensificarea procesului de îmbătrînire demografică a societăţii. Vîrsta medie a populaţiei ţării a crescut de la 33,4 ani în 2000 pînă la 35,6 ani în 2007, plasînd Republica Moldova în grupul ţărilor cu populaţie „adultă”. Scăderea natalităţii a determinat reducerea în termeni absoluţi şi relativi a populaţiei tinere. Comparativ cu anul 2000, în anul 2007, ponderea populaţiei cu vîrsta de 0-14 ani s-a redus de la 23,8% la 18,2%, iar ponderea celor cu vîrsta de peste 65 ani a crescut de la 9,4% la 10,3%. Populaţia adultă (15–64 ani) reprezintă 71,4% din total, fiind mai mare cu 126,3 mii persoane faţă de situaţia de la începutul anului 2000. În cadrul populaţiei adulte a crescut ponderea grupelor cu vîrstă de 15-34 şi 45-59 ani şi a scăzut ponderea grupelor cu vîrstă de 35-44 şi 60-64 ani.
    Diferenţieri în structura pe vîrste a populaţiei apar mai pregnant în profil teritorial, determinate de variaţia teritorială a fenomenelor demografice şi a mişcării migratorii a populaţiei. În mediul rural, ponderea populaţiei vîrstnice este mai mare decît cea din mediul urban de 1,4 ori. Circa 12% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 65 ani, iar în totalul populaţiei feminine rurale, ponderea femeilor vîrstnice este de 14%. În mediul urban, vîrsta medie a populaţiei feminine este cu 2,9 ani mai mare decît cea a populaţiei masculine, iar în mediul rural, diferenţa este de 3,3 ani.
    Migraţia forţei de muncă joacă un rol aparte în evoluţia situaţiei demografice şi continuă să fie o problemă importantă pe termen mediu şi lung. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2006, numărul persoanelor declarate ca fiind plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a constituit circa 310 mii persoane, ceea ce reprezintă 22,8% în totalul populaţiei active de 15 ani şi peste. Bărbaţii alcătuiau două treimi din cei declaraţi plecaţi. Aceeaşi pondere revenea persoanelor plecate din localităţile rurale. Migraţia externă se caracterizează prin exodul masiv al persoanelor de vîrstă reproductivă şi economic activă. Ponderea cea mai însemnată din rîndul acestora o deţin persoanele cu vîrsta 20-29 de ani (40,3%), urmaţi de cei cu vîrsta între 30 şi 39 de ani (22,1%).


    Reducerea numărului populaţiei apte de muncă şi majorarea vîrstei medii a angajaţilor în economia naţională au implicaţii complexe asupra dezvoltării social-economice, cu impact direct asupra ofertei totale a forţei de muncă, investiţiilor, distribuirii venitului, cheltuielilor publice pentru asigurarea socială etc. Continuarea procesului de îmbătrînire a populaţiei cauzează deficienţe serioase de capital uman necesar dezvoltării durabile a ţării.
    3.    Situaţia social-economică
    Începînd cu anul 2000, economia Republicii Moldova a revenit pe traiectoria creşterii, depăşind un deceniu de declin continuu şi de scădere a nivelului de trai. Măsurile de politică macroeconomică întreprinse în contextul creşterii cererii interne şi externe au contribuit la stoparea recesiunii economice şi au asigurat o creştere robustă a produsului intern brut (PIB). În perioada 2000-2006, PIB real a crescut în medie cu 5,9% pe an, creşterea cumulativă faţă de anul 1999 alcătuind 49,5%.
    Sursa principală de creştere a constituit-o consumul gospodăriilor casnice, finanţat în mare parte din contul sporirii veniturilor interne (salariul real a crescut în această perioadă de circa 2,3 ori), precum şi din veniturile rezidenţilor obţinute din munca peste hotare. O contribuţie mai modestă la creşterea economică au avut-o investiţiile în capital fix, care au crescut cu 81,5% faţă de anul 2000, constituind în medie 15,7% din PIB.

Figura 2. Evoluţia PIB în anii 20002006 (%)


Sursa: Biroul Naţional de Statistică

    Asigurarea stabilităţii macroeconomice a avut un rol important în relansarea şi susţinerea creşterii economice. Politica monetară promovată de Banca Naţională a Moldovei (BNM) a ţintit mai multe obiective, inclusiv reducerea nivelului inflaţiei, menţinerea unui nivel competitiv al cursului de schimb al valutei naţionale şi acumularea rezervelor internaţionale. Fluxul mare de remitenţe a sporit presiunea asupra monedei naţionale, contribuind la aprecierea acesteia. În aceste condiţii, BNM a intervenit pe piaţa valutară pentru a obţine echilibrul dintre cererea şi oferta masei valutare, astfel sporind rezervele internaţionale ale ţării. Contracararea presiunilor inflaţioniste a fost realizată prin sporirea eforturilor de sterilizare şi încetinirea creşterii masei monetare.
   Creşterea economică a fost însoţită de o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei fiscale. Veniturile bugetului public naţional au crescut substanţial, constituind 40,6% în raport cu PIB în 2006, iar bugetul de stat a înregistrat, în medie, un excedent de 0,2% în raport cu PIB. Sporirea veniturilor a avut loc, în special, din contul impozitelor indirecte care, în 2006, constituiau aproximativ 45,4% din toate veniturile. Reducerea cotei impozitului pe venitul persoanelor fizice şi juridice a menţinut aceste venituri la nivelul de 5% în raport cu PIB. Creşterea veniturilor şi diminuarea cheltuielilor pentru serviciul datoriei publice a permis majorarea cheltuielilor publice pentru alte priorităţi. Sectoarele sociale au beneficiat cel mai mult de această majorare (circa 90%), în anul 2006 cheltuielile pentru aceste sectoare constituind 63,2% din toate cheltuielile bugetului public naţional. În acelaşi timp, creşterea cheltuielilor de consum a redus spaţiul fiscal pentru investiţiile publice, iar ponderea înaltă a veniturilor şi cheltuielilor publice în PIB, în general, demonstrează expansiunea rapidă a sectorului public, situaţie care ar putea limita perspectivele de creştere economică.
    Creşterea economică şi managementul prudent al datoriei au contribuit la îmbunătăţirea substanţială a indicatorilor datoriei externe. Raportul dintre datoria externă totală şi PIB s-a redus de la 133% în 2000 pînă la 74% în 2006. La sfîrşitul anului 2006, datoria de stat externă alcătuia 26% în raport cu PIB (comparativ cu 79% din PIB în anul 2000). De asemenea, în perioada de referinţă, s-a înregistrat o creştere moderată a investiţiilor străine directe (ISD). La sfîrşitul anului 2006, stocul total al investiţiilor străine directe în economia naţională a atins valoarea de 1300 milioane de dolari SUA sau 363 dolari pe cap de locuitor (comparativ cu 123 dolari în anul 2000). Nivelul investiţiilor străine, însă, rămîne a fi mult mai scăzut decît în ţările din Europa de Sud-Est, fiind insuficient pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a economiei. De la începutul anului 2007 s-a observat o creştere mai semnificativă a ISD, care au sporit cu 205 milioane de dolari SUA, constituind la 1 iulie 1505,4 milioane de dolari SUA.
    Relansarea creşterii economice a fost însoţită de sporirea vulnerabilităţii externe a economiei şi accentuarea unor dezechilibre la nivelurile macro şi ramural. Evoluţia comerţului exterior în această perioadă se caracterizează prin creşterea rapidă a importurilor şi performanţa modestă a exporturilor – situaţie care a determinat o majorare continuă a deficitului balanţei comerciale de la 23% din PIB în 2000 pînă la 47% în anul 2006. Deficitul contului curent a fost şi el în creştere, dar cu ritmuri mai mici decît deficitul balanţei comerciale. Vulnerabilitatea externă este amplificată de gradul înalt de concentrare a exporturilor pe un grup limitat de ţări şi produse. Cu toate că în ultimii ani s-a realizat o reorientare a exporturilor, în special în direcţia pieţelor Uniunii Europene, majoritatea exporturilor continuă să aibă ca destinaţie ţările CSI şi, în special, Federaţia Rusă. În acelaşi timp, circa 45% (anul 2006) din exporturile moldoveneşti sînt în formă de produse agroalimentare (inclusiv din industria de prelucrare), predominînd băuturile alcoolice.
    Dimensiunea adevărată a vulnerabilităţii externe a economiei ţării a fost relevată de evoluţiile din anul 2006. Dublarea preţurilor la gazele naturale şi restricţionarea exportului au provocat pentru unele categorii de produse un lanţ de evoluţii negative – creşterea economică a încetinit (4%), s-au intensificat procesele inflaţioniste (14,1% la sfîrşitul anului), iar deficitul comercial şi cel al contului curent au crescut semnificativ (cu 34% şi respectiv 65%). Aceste evoluţii reprezintă un pericol pentru durabilitatea realizărilor obţinute anterior şi constituie o dovadă a nivelului scăzut de competitivitate a companiilor moldoveneşti pe pieţele regionale şi mondiale.
    Perioada de recuperare economică se caracterizează prin evoluţia slabă a ofertei interne şi gradul scăzut de competitivitate pe piaţa internă şi cea externă. În această perioadă, dezvoltarea sectorului productiv al ţării s-a bazat mai mult pe creşterea utilizării capacităţilor existente, decît pe lărgirea acestora. Sporirea productivităţii a avut loc şi în contextul reducerii forţei de muncă, în special, datorită migraţiei. Epuizarea acestor surse de sporire a productivităţii, în condiţiile nivelului scăzut de investiţii interne şi străine pentru suplimentarea şi reabilitarea stocului de capital al economiei, reprezintă un impediment serios pentru dezvoltarea sectorului productiv al ţării pe termen mediu şi lung.
    În acest sens, evoluţia sectorului real al ţării confirmă temerile expuse mai sus. Dezvoltarea sectorului industrial pe parcursul anilor 2000–2006 a fost pozitivă, creşterea cumulativă în comparaţie cu 1999 constituind 73%. Creşterea sectorului industrial a avut un caracter oscilatoriu (excepţie – anul 2006), cele mai bune rezultate fiind remarcate în anul 2003 (figura 3). În anul 2006, volumul producţiei industriale s-a micşorat cu 4,8% în comparaţie cu anul 2005, situaţie explicată în special de introducerea restricţiilor la importul vinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă şi, respectiv, de contracţia subsectorului vinicol. În perioada de recuperare economică, ponderea întreprinderilor care au înregistrat pierderi a rămas a fi înaltă (50%), iar ponderea întreprinderilor care au generat profit a crescut neesenţial (cu 4 puncte procentuale (p.p.)).
Figura 3. Evoluţia sectorului industrial în anii 20002006 (%)

   Sursa: Biroul Naţional de Statistică

    Creşterea economică a continuat să aibă un caracter geografic polarizat, amplificîndu-se disparităţile în dezvoltarea social-economică a ţării. În anul 2006, municipiului Chişinău îi revenea o jumătate din producţia industrială şi 56% din investiţiile în capital fix. Întreprinderile înregistrate în Chişinău au contribuit cu aproape 91% la rezultatul financiar net obţinut pe economie în anul 2006, cele din Bălţi – cu 5,2%, iar cele înregistrate în raioane – cu numai 2,7%. Respectiv, în anul 2006, nivelul cel mai înalt al salariului mediu lunar a fost în municipiul Chişinău (2218 lei) şi în municipiul Bălţi (1854,3 lei). În unele raioane ale ţării, salariul mediu lunar a fost în jur de numai 1000 lei.
    Dezvoltarea în spaţiul rural a continuat să fie restrînsă, acest lucru explicîndu-se prin evoluţia modestă a sectorului agricol şi nivelul insuficient de expansiune a activităţilor neagricole. Agricultura a continuat să înregistreze niveluri scăzute de productivitate şi remunerare a muncii. Veniturile mici ale producătorilor agricoli rezultă din caracterul comercial limitat al activităţii economice în majoritatea gospodăriilor (jumătate din venit este în natură), preţurile înalte la resursele investite (input-uri), în special la resursele energetice, şi preţurile mici de desfacere a produselor finale. Performanţa scăzută a sectorului agricol este, de asemenea, generată de accesul redus la finanţe, nivelul scăzut al investiţiilor, infrastructura deteriorată, managementul ineficient al întreprinderilor agricole şi vulnerabilitatea înaltă la calamităţi naturale. Dată fiind ponderea agriculturii în PIB (15% în anul 2006) şi numărul populaţiei ocupate în acest sector (33% din totalul forţei de muncă în anul 2006), performanţa scăzută a acesteia reduce perspectivele de creştere pentru restul economiei şi subminează eforturile de reducere a sărăciei.
    Reducerea vulnerabilităţii Republicii Moldova la şocurile provocate de preţurile externe la energie prin diversificarea surselor de import al energiei şi sporirea eficienţei utilizării acesteia rămîne a fi o provocare majoră în continuare. Majorările recente consecutive ale preţului la resursele energetice au avut un impact serios atît asupra economiei, cît şi asupra populaţiei. Efectul direct al acestor majorări a fost reflectat în augmentarea deficitului comercial şi a celui bugetar. Majorarea preţurilor de achiziţie a contribuit direct la creşterea costului electricităţii, gazelor naturale şi produselor petroliere procurate de instituţiile publice de toate nivelurile (majorînd cheltuielile bugetului cu 0,5% din PIB). Creşterea preţurilor la energie, în lipsa unui sistem îmbunătăţit de asistenţă socială, a sporit considerabil necesităţile de finanţe publice pentru susţinerea sistemului.
    Perspectivele de dezvoltare a ofertei interne sînt obstrucţionate şi de nivelul înalt de deteriorare a infrastructurii. Infrastructura este considerată drept una din cele mai critice constrîngeri pentru creşterea economică în Republica Moldova (boxa 2.) Infrastructura subdezvoltată a drumurilor are un impact considerabil asupra mobilităţii bunurilor şi oamenilor, în special în spaţiul rural.

    Boxa 2. În anul 2007, Guvernul, cu suportul Corporaţiei “Provocările Mileniului”, a efectuat o analiză a constrîngerilor care subminează creşterea şi dezvoltarea Republicii Moldova. Potrivit acestei analize, în ţara noastră sînt extrem de critice următoarele constrîngeri: (i) infrastructura fizică, prin prisma pierderilor energetice şi calităţii precare a drumurilor; (ii) climatul investiţional, cu regimul imperfect de oferire a autorizaţiilor şi permiselor; (iii) rigiditatea pe piaţa muncii şi (iv) prestanţa sistemului judiciar. Mai puţin critice, dar la fel de importante pentru procesul de luare a deciziilor, constituie amplasarea geografică – un factor pe care noi nu îl putem influenţa, şi riscurile macroeconomice, manifestate prin inflaţie şi riscuri exogene. În acelaşi timp, conform acestei analize, accesul la finanţe, capitalul uman, inovaţiile şi competitivitatea nu sînt considerate constrîngeri critice. Deşi aceste concluzii sînt preliminare, cuplate cu analizele anterioare efectuate de Guvern, precum şi de partenerii de dezvoltare a ţării, acestea au servit drept punct de reper pentru formularea politicilor în Strategia naţională de dezvoltare.

    Aceasta, de asemenea, reprezintă un impediment pentru comerţ prin impunerea unor costuri adiţionale pentru exportatori şi importatori. Infrastructura de aprovizionare cu apă şi canalizare s-a deteriorat pe întreg teritoriul ţării şi majoritatea acestor utilităţi se confruntă cu probleme financiare majore, determinate de nivelul scăzut al colectărilor, de tarifele mai mici decît costurile reale de producţie şi de pierderile mari de apă în reţele. Mai mult decît atît, aproape 40% din apa transportată prin aceste sisteme nu corespund criteriilor sanitare. Deşi nivelul de investiţii publice a crescut în ultimii ani, acesta rămîne deocamdată insuficient pentru reabilitarea infrastructurii.

Tabelul 1. Repartizarea investiţiilor în capitalul fix pe surse de finanţare (%)

 
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006

Investiţii în capitalul fix total

100
100
100
100
100
100
100
finanţate din contul:
 
 
 
 
 
 
 
bugetului de stat
3,3
4,1
2,0
2,1
3,0
5,3
7,8
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
4,9
4,5
4,2
3,5
5,6
4,5
5,3
mijloacelor proprii ale agenţilor economici
56,4
57,0
71,3
70,2
61,3
57,7
52,8
mijloacelor populaţiei
3,8
4,0
3,8
3,6
2,4
2,2
1,8
mijloacelor investitorilor străini
25,3
19,4
11,9
14,8
20,6
18,5
19,0
altor surse
6,3
11,0
6,8
5,9
7,1
11,8
13,3
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică

    Este necesar să subliniem că această creştere a economiei nu a atins deocamdată un nivel calitativ nou. Dacă, pe termen scurt, majorarea veniturilor populaţiei va continua să susţină creşterea robustă a consumului, pe termen mediu şi lung modelul actual de creştere se va epuiza în lipsa unui răspuns adecvat al ofertei interne. Schimbarea paradigmei de creştere s-a dovedit a fi un proces complex şi de durată, care rămîne provocarea majoră în dezvoltarea de viitor a ţării.
    După cum se menţionează mai sus, creşterea economică şi îmbunătăţirea situaţiei fiscale au permis majorarea cheltuielilor publice pentru sectoarele sociale. Sporirea cheltuielilor în aceste sectoare nu a fost întotdeauna însoţită de o îmbunătăţire similară a calităţii serviciilor. Progresul obţinut în ultimii ani în sporirea accesului la serviciile educaţionale şi îmbunătăţirea calităţii acestora a fost ambiguu. Pe de o parte, a crescut semnificativ rata de înrolare în învăţămîntul preşcolar, de la 38,5% în anul 2000 la 68,5% în 2006. Pe de altă parte, rata netă de înrolare în învăţămîntul primar s-a redus de la 93,5% în 2000 la 87,6% în 2006 şi în învăţămîntul gimnazial de la 87,0% în 2000 la 86,1% în 2006 (figura 4).

Figura 4. Rata netă de înrolare pe nivele educaţionale în anii 20002006 (%)


    Calitatea educaţiei este afectată de modul de finanţare a sistemului educaţional, care nu generează stimulul necesar pentru utilizarea eficientă a resurselor. Reducerea numărului de copii de vîrstă şcolară, în situaţia în care în multe localităţi capacitatea de proiect a şcolilor deja depăşeşte de cîteva ori numărul de elevi, conduce la cheltuieli nejustificate. În acest sens, optimizarea reţelei şcolare rămîne a fi o soluţie evidentă de eficientizare a utilizării resurselor prin reducerea cotei personalului neprofesoral în numărul total al angajaţilor, diminuarea costurilor de întreţinere şi ajustarea raportului elev-profesor la nivelul normelor internaţionale. În acest context, a fost finalizată cartografierea instituţiilor de învăţămînt preuniversitar şi, în baza acesteia, va fi elaborată strategia de optimizare a reţelelor de şcoli.
    În ultimii ani, sectorul sănătăţii a fost supus unor transformări importante. În anul 2004 a fost introdus sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, iar nivelul de finanţare de la buget a sporit de la 4,2% din PIB în anul 2004 pînă la 4,8% în anul 2006. Reforma sistemului de sănătate a fortificat în special sectorul primar şi a iniţiat restructurarea sectorului spitalicesc. Toţi aceşti factori au permis reversarea tendinţelor nefavorabile din deceniul precedent, ceea ce a condus la îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate. Introducerea asigurărilor medicale a sporit protecţia financiară a populaţiei, aproape 77,5% din populaţie fiind acoperită de acest tip de asigurări. Însă, în spaţiul rural şi oraşele mici continuă să persiste probleme care ţin de prestarea pe scară largă a serviciilor de sănătate. Chiar dacă accesul la servicii medicale a crescut, există rezerve semnificative pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate.
    Cu toate că a fost înregistrat un anumit progres în ameliorarea situaţiei financiare a sistemului de pensionare (prin majorarea vîrstei de pensionare, îmbunătăţirea colectărilor), reforma iniţiată în anul 1998 nu şi-a atins obiectivele pe termen lung. Plata pensiei continuă să fie făcută în baza salariilor declarate şi nu în funcţie de contribuţiile real achitate, lucru care subminează durabilitatea financiară a sistemului de pensionare, conduce la redistribuirea inechitabilă a resurselor între diferite categorii de persoane asigurate şi determină un nivel relativ scăzut al mărimii pensiilor. Mai mult, nu a fost soluţionată pe deplin problema participării sectorului agricol în sistemul de pensionare. În anul 2006, mărimea medie a pensiei pentru limită de vîrstă a constituit 457,51 lei, majorîndu-se de 5,3 ori faţă de anul 2000. Acest nivel se situează foarte aproape de pragul sărăciei. Rata de înlocuire (raportul dintre pensia medie pentru limită de vîrstă şi salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie) a continuat să se reducă, constituind 26,9% la sfîrşitul anului 2006.
    Sistemul existent de asistenţă socială se bazează pe sistemul de compensaţii nominative, care continuă să fie cel mai costisitor program social, reprezentînd 38% din cheltuielile pentru asistenţa socială în anul 2006. Acest sistem, însă, este recunoscut ca fiind ineficient direcţionat către cei săraci, beneficiile acestuia acoperind în egală măsură toate chintilele de venituri (tabelul 2).

Tabelul 2. Distribuţia beneficiarilor de compensaţii nominative pe chintile (%)

Categorii de beneficiari
Chintila I
Chintila II
Chintila III
Chintila IV
Chintila V
Invalizii de gradul I
12,5
20,9
21,6
26,6
18,5

Invalizii de muncă de gradul II

29,7
17,6
19,2
14,0
19,5
Copiii invalizi
7,9
14,3
25,0
29,7
23,1

Participanţii la cel de-al doilea război mondial

1,5
3,4
9,9
41,2
44,0

Familiile participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl

13,3
4,4
24,4
23,3
34,4

Invalizii din copilărie de gradul I

5,9
12,4
19,1
32,7
29,9

Familiile cu 4 şi mai mulţi copii

29,4
26,6
19,0
19,2
5,8

Invalizii de gradul II fără termen

34,1
20,0
13,1
15,8
17,1
Pensionarii singuri
13,2
46,4
23,7
11,8
4,9

Persoanele care au lucrat în spatele frontului

7,5
29,0
20,6
30,4
12,6

Persoanele aflate în Leningrad în perioada blocadei

0,0
18,2
27,3
27,3
27,3

Invalizii de gradul I participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl

6,5
2,2
10,9
41,3
39,1

Invalizii din copilărie de gradul III

24,5
24,9
16,1
14,9
19,6

Invalizii de gradul I participanţi de la cel de-al doilea război mondial

3,6
3,6
25,0
17,9
50,0

Invalizii de gradul II participanţi la cel de-al doilea război mondial

2,3
2,3
6,0
29,2
60,2

Invalizii de gradul III participanţi la cel de-al doilea război mondial

0,0
11,8
5,9
23,5
58,8

Invalizii de gradul II din rîndul persoanelor asimilate

19,5
17,1
7,3
24,4
31,7


    Sursa: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei


    Nici celelalte tipuri de asistenţă socială nu reuşesc să se concentreze pe chintilеle mai sărace şi, astfel, cheltuielile publice pentru protecţia socială (11,7% din PIB în 2006) nu întotdeauna au efectul scontat. Această situaţie limitează eficienţa eforturilor de reducere a sărăciei, constituind o constrîngere în implementarea unor reforme necesare pentru dezvoltarea economică pe viitor.
    4. Dinamica reducerii sărăciei şi inegalităţii
    Sărăcia este un fenomen foarte complex, influenţat de evoluţia mai multor factori. Măsurarea sărăciei se face pe baza pragului de sărăcie calculat, care funcţionează ca un etalon pentru explicarea diverselor aspecte ale acestui fenomen. În Republica Moldova, indicatorii de măsurare a sărăciei se calculează în baza Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC), realizate de Biroul Naţional de Statistică. CBGC este un studiu selectiv, care are drept scop determinarea multiaspectuală a nivelului de trai al populaţiei prin prisma veniturilor, cheltuielilor, consumului, condiţiilor de trai şi a altor indicatori.
    Începînd cu anul 2006 au fost operate modificări esenţiale în CBGC: a fost schimbat cadrul de eşantionare, îmbunătăţit instrumentarul de colectare a datelor (chestionarele) şi creată o reţea unică de colectare a datelor pentru cercetările în domeniul social. Schimbările efectuate în CBGC pentru anul 2006 au contribuit la îmbunătăţirea calităţii datelor obţinute şi la alinierea metodologiei de estimare a sărăciei la standardele internaţionale, însă dezavantajul acestor modificări este faptul că datele anului 2006 nu sînt comparabile cu datele anilor precedenţi.
    Din cauza incomparabilităţii datelor, sărăcia în anul 2006 va fi analizată separat de evoluţia acesteia în anii precedenţi. În continuare se prezintă evoluţia sărăciei pînă în anul 2005, iar mai apoi se elucidează tendinţele sărăciei în anul 2006 prin prisma datelor obţinute în baza noii generaţii a CBGC, implementate de BNS.
    Dinamica reducerii sărăciei şi inegalităţii pînă în anul 2005
    Între sărăcie şi creştere economică există o legătură strînsă. Creşterea economică reprezintă o condiţie esenţială pentru reducerea sărăciei şi pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă. Astfel, performanţa economică înregistrată de Republica Moldova în anii 2000–2004 a contribuit la asigurarea unei creşteri economice care a avut impact asupra reducerii sărăciei. În anii 2000–2004, rata sărăciei s-a redus semnificativ şi constant, iar în anul 2004, numai 26% din populaţia ţării se afla sub pragul absolut al sărăciei. În pofida faptului că în anul 2005 s-a menţinut tendinţa de creştere economică din anii anteriori, acest lucru, totuşi, nu a avut impact asupra reducerii sărăciei în ţară, în special în mediul rural, unde ratele sărăciei au înregistrat o tendinţă de creştere. Astfel, în 2005, rata sărăciei absolute a crescut cu 3 p.p., adică 29% din populaţia Republicii Moldova se afla sub pragul sărăciei absolute, iar 16% se afla sub pragul sărăciei extreme (tabelul 3).

Tabelul 3. Indicatorii sărăciei în anii 2000–2005 5,6

Indicatorii şi sursele

2000
2001
2002
2003
2004
2005

Pragul sărăciei absolute (lei pe un adult echivalent pe lună)

234,8
257,3
270,7
303,5
327,0
353,87
Rata sărăciei, %
67,8
54,6
40,4
29,0
26,5
29,1
Profunzimea sărăciei, %
27,0
19,3
12,4
7,3
6,8
8,0
Severitatea sărăciei
13,7
9,1
5,2
2,7
2,5
3,2

Pragul sărăciei extreme (lei pe un adult echivalent pe lună)

183,9
201,5
212,0
235,5
258,1
278,52
Rata sărăciei extreme, %
52,2
38,0
26,2
15,0
14,7
16,1
Profunzimea sărăciei extreme, %
17,6
11,6
6,6
3,1
3,2
4,0
Severitatea sărăciei extreme
8,2
5,1
2,4
1,0
1,1
1,5

Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum pe persoană (ponderat)

0,38
0,39
0,37
0,36
0,36
0,38

Distribuţia 90/10, media cheltuielilor de consum pe echivalent 7

10,45
10,85
9,40
8,39
9,10
10,28
 

Sursa: Ministerul Economiei, în baza datelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC)

       ____________________________
    
5 Cifrele sînt ponderate şi sînt reprezentative la nivel naţional.
    6 Pragurile sărăciei sînt calculate pe adult echivalent pe lună, cu excepţia cazurilor menţionate.
    7 Ajustate la paritatea puterii de cumpărare. Valori calculate lunar pe persoană.


    Alţi indicatori de măsurare a sărăciei au demonstrat tendinţe asemănătoare. Profunzimea sărăciei extreme şi absolute în anul 2005 a fost de 4% şi respectiv 8%. Aceasta înseamnă că săracii au avut în medie un deficit în consum de 11 lei pentru a ajunge la valoarea pragului sărăciei extreme şi 28 de lei pentru a ajunge la valoarea pragului sărăciei absolute.
    În anul 2005, nivelul inegalităţii în Republica Moldova a înregistrat o uşoară creştere. Această tendinţă este reflectată în evoluţia coeficientului Gini (tabelul 3), care măsoară inegalitatea în consumul gospodăriilor la nivel de ţară. Cu cît este mai mare acest coeficient, cu atît creşte şi inegalitatea. Astfel, inegalitatea, în funcţie de consumul populaţiei, a rămas în continuare la un nivel relativ înalt (coeficientul Gini constituind 0,38). Cauzele creşterii inegalităţii vizează majorarea decalajului de venituri dintre bogaţi şi săraci, îndeosebi ca urmare a dezvoltării mai rapide a zonelor urbane, comparativ cu cele rurale.
    Profilul sărăciei în Republica Moldova se caracterizează prin diferenţe mari între zonele urbane şi rurale. În anul 2005, sărăcia în spaţiul rural a cunoscut o creştere de circa 4,8 p.p., ajungînd la 36%, ceea ce în mare măsură a determinat şi creşterea ratei sărăciei la nivel naţional. Pe parcursul anului 2005, riscul sărăciei8 rezidenţilor din mediul rural a fost de aproximativ 6 ori mai ridicat decît în oraşele mari. În oraşele mici însă, sărăcia s-a menţinut la nivelul anului 2004 (figura 5).
Figura 5. Sărăcia conform mediului de reşedinţă (1998-2005) 9

    Sursa: Ministerul Economiei, în baza datelor CBGC
    ___________________________
   
8 Riscul sărăciei reprezintă un concept relativ, care indică probabilitatea gospodăriilor/persoanelor cu anumite caracteristici de a ajunge sub pragul sărăciei. 
    9 Cifrele sînt ponderate şi sînt reprezentative la nivel naţional.


    În anul 2005 s-a constatat că în Republica Moldova riscurile sărăciei sînt mai înalte pentru familiile numeroase, pentru persoanele ocupate în agricultură, familiile cu mulţi copii şi pentru bătrîni. Nivelul educaţiei este un alt factor ce influenţează bunăstarea gospodăriilor. Persoanele cu studii primare sau studii medii incomplete sînt de 7 ori mai predispuse la sărăcie decît persoanele cu studii superioare.
    Dinamica reducerii sărăciei şi inegalităţii în anul 2006
    Anul 2006 a fost un an deosebit pentru Republica Moldova, economia ţării confruntîndu-se cu două şocuri economice: majorarea preţurilor la gazele naturale şi introducerea restricţiilor la exportul producţiei alcoolice. Cu certitudine, aceşti factori au influenţat şi nivelul bunăstării populaţiei în perioada vizată. Totuşi, nu putem determina impactul deplin al acestor şocuri atît din cauza incomparabilităţii datelor, cît şi datorită unor măsuri, întreprinse de Guvern, de atenuare a acestor efecte, cum ar fi compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale.
    Conform datelor statistice, în anul 2006 sub pragul sărăciei absolute s-au aflat 30,2% din populaţie, iar sub pragul sărăciei extreme – 4,5% (tabelul 4).
    De menţionat indicatorii destul de reduşi ai sărăciei extreme, ceea ce demonstrează că problema sărăciei alimentare în scurt timp va fi mai puţin relevantă pentru Republica Moldova.
Tabelul 4. Indicatorii sărăciei în anul 2006 10,11

Pragul sărăciei extreme(lei)

404,2
Rata sărăciei extreme, %
4,5
Profunzimea sărăciei extreme, %
1,0
Severitatea sărăciei extreme
0,4

Pragul sărăciei absolute (lei)

747,4
Rata sărăciei absolute, %
30,2
Profunzimea sărăciei absolute, %
7,9
Severitatea sărăciei absolute
3,0
Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum pe o persoană (ponderat)
0,315
Distribuţia 90/10, media cheltuielilor de consum pe un adult echivalent
7,01

Sursa: Ministerul Economiei, în baza datelor CBGC

    ____________________________
   
10 Pragurile sărăciei sînt calculate pe adult echivalent pe lună.
    11 Cifrele sînt ponderate şi sînt reprezentative la nivel naţional.


    De asemenea, se observă o diferenţă mare între valoarea pragului sărăciei absolute (747,4 lei) şi valoarea pragului sărăciei extreme (404,2 lei), care este cu mult mai mare decît în anii precedenţi. Aceasta se explică prin faptul că datele CBGC din anul 2006 relevă o structură a consumului gospodăriilor casnice ce diferă substanţial de structura observată anterior. Astfel, produsele alimentare au o cotă mai joasă în consumul total al gospodăriilor, constituind 46,3%.
    În anul 2006, profunzimea sărăciei a constituit circa 8% în raport cu pragul sărăciei absolute şi 1% în raport cu pragul sărăciei extreme. Aceasta înseamnă că, în medie, transferul monetar necesar fiecărei persoane sărace pentru a ieşi din starea de sărăcie absolută constituie 59 lei şi circa 4 lei pentru fiecare persoană aflată în sărăcie extremă.
    Inegalitatea nivelului de consum pe ansamblul populaţiei Republicii Moldova în 2006, în conformitate cu coeficientul Gini, a constituit 0,315. Comparînd nivelul inegalităţii din Moldova cu nivelul inegalităţii din alte ţări, se poate constata că acesta este mai înalt decît în Ucraina, Bulgaria şi Ungaria, însă mai mic decît în Federaţia Rusă, Letonia, Lituania şi Estonia.
    Profilul sărăciei
    Mediul de reşedinţă este unul dintre factorii cel mai puternic corelaţi cu sărăcia. Populaţia rurală constituie circa 59% din populaţia ţării şi circa 66% din toţi cei săraci care locuiesc în localităţi săteşti.
    Analiza ratelor sărăciei după mediul de reşedinţă (figura 6) denotă acelaşi profil general al sărăciei ca şi în anii precedenţi, cu diferenţe esenţiale între localităţile urbane şi cele rurale. Populaţia oraşelor mari continuă să aibă cel mai redus risc de a trăi în sărăcie, nivelul acesteia constituind 20,6%. Ratele sărăciei în localităţile rurale sînt cele mai înalte (34,1%). Comparativ cu oraşele mari, sărăcia absolută în mediul rural este mai mare cu 13,5 p.p., iar comparativ cu oraşele mici – cu 4 p.p. Incidenţa înaltă a sărăciei în localităţile rurale se datorează productivităţii agricole scăzute şi oportunităţilor reduse de angajare în alte sfere decît sectorul agricol.

Figura 6. Ratele sărăciei în funcţie de mediul de reşedinţă (%)

    
   
    Nivelul sărăciei creşte concomitent cu numărul membrilor gospodăriilor casnice – de la gospodăriile mai puţin numeroase la cele cu 5 şi mai mulţi membri. Ponderea persoanelor care locuiesc în gospodării numeroase (5 şi mai mulţi membri), în totalul populaţiei, este de aproximativ 22%, iar în totalul gospodăriilor casnice sărace – 34%. Totodată, riscul sărăciei persistă şi în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (29,6%), însă ponderea acestora în totalul populaţiei este doar de 7%. Cele mai ridicate rate ale sărăciei absolute sînt înregistrate în gospodăriile formate din 4 membri – 28,4%, din 5 membri – 38,5%, precum şi din 6 şi mai mulţi membri – 55,9%.
    Tendinţele sărăciei în funcţie de numărul de copii sînt aceleaşi ca şi în anii precedenţi. Riscul sărăciei creşte odată cu creşterea numărului de copii în familie. Circa 67% din totalul gospodăriilor casnice sînt gospodăriile cu un singur copil şi cele fără copii. Aceste gospodării sînt cel mai puţin sărace, pe cînd cele mai afectate sînt gospodăriile cu 4 sau mai mulţi copii, rata sărăciei absolute constituind 65,4%. şi sărăcia extremă este mai pronunţată tocmai în acest tip de gospodării, atingînd un nivel de 14,8%, sau cu 10 p. p. mai mare decît media pe ţară.
    Analiza datelor, conform grupelor social-economice, demonstrează că în rîndul salariaţilor din sectorul agricol incidenţa sărăciei este cea mai pronunţată (42,8%). Riscul înalt al sărăciei fermierilor şi salariaţilor din agricultură este strîns legat de evoluţia acestui sector. Sectorul agricol al Republicii Moldova continuă să fie definit ca un sector cu cel mai scăzut nivel de productivitate şi remunerare a muncii. Mai mult decît atît, dependenţa substanţială a volumului veniturilor de condiţiile climaterice determină instabilitatea acestora şi reprezintă un factor de risc specific şi suplimentar pentru gospodăriile sărace rurale.
    O altă categorie afectată de un risc înalt al sărăciei sînt pensionarii. Ponderea acestei categorii în totalul populaţiei este de 25%, iar în totalul gospodăriilor sărace 35%, avînd un nivel al sărăciei de 41,8%.
    Nivelul educaţiei este un alt factor ce influenţează nivelul sărăciei. Rata sărăciei evoluează într-o direcţie invers proporţională cu nivelul de educaţie al capului gospodăriei şi sînt puternic corelate. O gospodărie al cărui cap de familie nu are studii primare este de circa 5 ori mai predispusă să trăiască sub pragul sărăciei decît gospodăria unui absolvent de facultate. Ponderea gospodăriilor conduse de persoane fără studii primare şi analfabeţi în totalul populaţiei nu este mare, constituind 2,3%. Însă aceste gospodării au cel mai înalt nivel al sărăciei – 55,2%. Majoritatea celor săraci (89%) este alcătuită din gospodării conduse de persoane cu studii medii generale şi speciale (52,1%), medii incomplete şi primare (37,4%). În anul 2006, rata sărăciei pentru aceste categorii de gospodării a fost de 27%, respectiv 45%, în raport cu pragul sărăciei absolute.
    Analiza sărăciei după sex şi locul de trai confirmă că atît femeile, cît şi bărbaţii se află la un nivel identic al sărăciei, de 30%. Situaţia se diferenţiază după mediile de reşedinţă. Cei care trăiesc în mediul rural, atît femeile, cît bărbaţii, au un risc de sărăcie mai mare cu circa 9 p.p. decît cei care trăiesc la oraşe. Această tendinţă este caracteristică pentru persoanele cu vîrsta de pînă la 59 ani, însă situaţia se inversează în cazul persoanelor în etate. Rata sărăciei absolute pentru vîrstnicii din mediul urban este mai mare cu 2.3 p.p. decît pentru cei de la sate, constituind 39%. Posibilităţile bătrînilor din mediul rural de a se întreţine din producţia proprie micşorează riscul sărăciei.
    II. ANALIZA SWOT

Obiectivul fundamental: Creşterea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă.

Părţile forte:
Părţile slabe:

Menţinerea stabilităţii macroeconomice în condiţiile unor transformări profunde

Sectorul bancar relativ dezvoltat şi stabil

Costul relativ mic al forţei de muncă în oraşele mici şi în localităţile rurale

Consensul majorităţii asupra vectorului european

Accesul fără taxe vamale pe pieţele UE în baza sistemului GSP plus, în ţările din Europa de Sud-Est în baza acordului CEFTA şi în CSI în baza acordurilor de liber schimb

Existenţa unui cadru legal şi fiscal stimulator pentru investiţii

Potenţialul uman calificat în unele sectoare ale economiei

Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi diminuarea sărăciei

Deschiderea portului Giurgiuleşti şi valorificarea beneficiilor derivate

Extinderea sferei serviciilor

Extinderea sectorului de comunicaţii şi informatică

Cooperarea Republicii Moldova cu structurile regionale şi internaţionale de securitate

 

Structura deformată a producerii

Costul relativ înalt al capitalului

Creşterea deficitului de forţă de muncă calificată, în special din cauza migraţiei forţei de muncă

Utilizarea tehnologiilor energointensive şi a echipamentului şi utilajelor moral şi fizic uzate

Infrastructura fizică insuficient dezvoltată

Capacităţile reduse ale administraţiei publice

Sistemul judiciar ineficient şi persistenţa corupţiei

Prezenţa impedimentelor de ordin administrativ în afaceri şi atragerea investiţiilor

Direcţionarea ineficientă a asistenţei sociale

Tendinţele demografice negative

Decalajul social-economic excesiv între municipiile Chişinău şi Bălţi şi alte localităţi

Existenţa unor categorii de resurse naturale slab explorate şi a unor spaţii neutilizate

Impactul nefast al dezvoltării asupra mediului înconjurător

 
Oportunităţi:
Ameninţări:

Creşterea economică durabilă în ţările partenere comerciale

Proximitatea geografică faţă de UE şi pieţele mari de desfacere

Perspectiva clară de acces sporit pe piaţa UE în baza ATP (preferinţelor comerciale autonome)

Penetrarea băncilor străine pe piaţa bancară internă

Disponibilitatea organizaţiilor financiare internaţionale şi a ţărilor donatoare de a acorda asistenţă financiară şi tehnică pentru dezvoltarea ţării

Tergiversarea reglementării conflictului transnistrean

Dependenţa economiei naţionale de factorii externi

Creşterea preţurilor la resursele energetice

Măsurile protecţioniste existente pe pieţele externe

Imaginea nefavorabilă a Republicii Moldova pe plan internaţional şi vizibilitatea globală redusă


    1.  Părţile forte
    Menţinerea stabilităţii macroeconomice în condiţiile unor transformări profunde. Performanţa economiei pe parcursul ultimilor şapte ani a permis de a depăşi perioada de declin economic continuu şi creştere a sărăciei şi de a atinge o creştere economică şi îmbunătăţire a standardelor de viaţă. Astfel, în anii 2000–2006 creşterea cumulativă a PIB a constituit 49,5%. Rata de schimb a monedei naţionale a rămas stabilă, iar rezervele Băncii Naţionale a Moldovei au crescut considerabil. Creşterea economică robustă şi limitele prudente de creditare externe au condus la sporirea constantă a veniturilor publice şi la reducerea datoriei de stat externe raportată la PIB de la 60,4% în anul 2000 la 21% în anul 2006.
   Sectorul bancar relativ dezvoltat şi stabil. În linii mari, Republica Moldova respectă principiile Comitetului Basel pentru o supraveghere bancară eficientă, iar indicatorii de stabilitate a sectorului financiar sînt suficient de durabili. În general, sectorul bancar demonstrează niveluri în creştere a veniturilor, capitalizării şi lichidităţii şi un nivel redus de active neperformante. În particular, în anii 2000–2006, activele sistemului bancar au crescut de circa 5 ori12, creditele băncilor comerciale acordate economiei s-au dublat în raport cu PIB-ul, iar ponderea creditelor nefavorabile în totalul creditelor acordate de către băncile comerciale din Republica Moldova s-a redus de circa 4,7 ori. Mai mult, interesul crescut al băncilor străine de a investi în sectorul bancar al Republicii Moldova sporeşte credibilitatea internă şi externă faţă de acest sector.
    _______________________________
   
12 1 ianuarie 2007 faţă de 1 ianuarie 2001.

    Costul relativ mic al forţei de muncă în oraşele mici şi în localităţile rurale. În Republica Moldova, forţa de muncă în oraşele mici şi localităţile rurale este relativ ieftină în comparaţie cu alte ţări din regiune. Astfel, în anul 2006, salariul mediu în Republica Moldova a constituit circa 1700 lei (130 dolari SUA), pe cînd în România, potrivit Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu a constituit peste 350 dolari SUA. În Ucraina salariul mediu în sectorul bugetar este de aproape 260 dolari SUA. Totodată, salariul mediu în ţările Baltice a constituit ceva mai mult de 650 dolari SUA, fiind de 5 ori mai mare decît cel din Republica Moldova. Costul relativ mic al forţei de muncă constituie unul din factorii stimulatori pentru atragerea investiţiilor şi promovarea comerţului pentru o anumită perioadă. Totuşi, trebuie să se ţină cont de faptul că avantajele noastre comparative determinate de costurile mici se vor eroda tot mai mult pe parcursul anilor, iar decalajul tehnologic cu ţările dezvoltate ar putea să crească.
    Consensul majorităţii asupra vectorului european. În ultimii ani, în Republica Moldova s-a cristalizat un consens politic şi social în ceea ce priveşte orientarea politicii interne şi externe a ţării în direcţia integrării europene. Conform barometrului opiniei publice efectuat în noiembrie 2006 de către Institutul de Politici Publice, în cazul organizării unui referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană, 68% din populaţie s-ar pronunţa în favoarea aderării.
    Accesul fără taxe vamale pe pieţele UE în baza sistemului GSP plus, în ţările din Europa de Sud-Est în baza acordului CEFTA şi în CSI în baza acordurilor de liber schimb. Obţinerea de către Republica Moldova a accesului la Sistemul General de Preferinţe (GSP plus), începînd cu 1 ianuarie 2006, permite accesul liber pe piaţa UE a circa 9200 poziţii tarifare din cele  10 200 poziţii existente. Astfel, 2000 poziţii sînt acordate tuturor ţărilor terţe în conformitate cu tariful vamal UE şi 7200 conform GSP plus, de care beneficiază doar 15 ţări. Obţinerea GSP plus reprezintă o îmbunătăţire considerabilă a regimului comercial cu UE, ceea ce a permis majorarea exporturilor pe piaţa UE cu 20% în 2006. Aderarea Republicii Moldova la CEFTA (Acordul de comerţ liber pentru Europa Centrală) constituie un cadru excelent de pregătire pentru aderarea la UE şi alinierea la valorile europene, prin deschiderea economiilor şi dezvoltarea schimburilor regionale. Semnarea acordurilor de liber schimb cu statele membre ale CSI oferă, de asemenea, oportunităţi considerabile de a lărgi gama şi pieţele de import pentru producţia autohtonă.
    Existenţa unui cadru legal şi fiscal stimulator pentru investiţii. Cadrul legal şi fiscal în Republica Moldova nu creează impedimente investiţiilor. Odată cu aprobarea în 2004 a Legii nr.81-XV din 18 martie 2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, au fost stabilite condiţii egale pentru investitorii locali şi străini. Mai mult, cota impozitelor pe venitul persoanelor juridice a fost diminuată de la 32% în anul 1998 pînă la 15% în anul 2006, iar legislaţia fiscală oferă facilităţi pentru promovarea investiţiilor în diverse domenii, cum ar fi: tehnologiile informaţionale, importul utilajului de producere, pentru activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) etc. Pe lîngă aceasta, în anul 2007 au fost aprobate trei componente ale reformei fiscale pe termen mediu care presupun: amnistia fiscală (care deja a luat sfîrşit), legalizarea capitalului, iar începînd cu anul 2008, aplicarea cotei “zero” la venitul reinvestit al agenţilor economici.
    Potenţialul uman calificat în unele sectoare ale economiei. În Republica Moldova, pentru nivelul actual al veniturilor populaţiei, gradul de şcolarizare la toate nivelurile este destul de înalt. Ratele brute de înrolare în învăţămîntul primar şi gimnazial constituie 97% şi respectiv 93%. Deşi sistemul educaţional al Republicii Moldova nu satisface pe deplin rigorile pieţelor de muncă internă şi străină, în anumite sectoare (în special în domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, serviciilor bancare şi financiare, ocrotirii sănătăţii etc.), Republica Moldova dispune de un potenţial uman bine instruit şi calificat. Mai mult, majoritatea populaţiei posedă două limbi şi manifestă predispoziţie pentru asimilarea lesne a limbilor străine, ceea ce îi oferă oportunităţi suplimentare de studii, angajare şi recalificare atît în interiorul ţării, cît şi în exterior.
    Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi diminuarea sărăciei. În ultimii ani, puterea de cumpărare a populaţiei a crescut semnificativ. Aceasta ne-o demonstrează creşterea consumului gospodăriilor casnice, în special datorită influxului de remitenţe în Republica Moldova, care în anul 2006 a constituit 35% în raport cu PIB. În acelaşi timp, au crescut salariile, iar indexarea anuală a pensiilor a permis de a evita impactul nefast al inflaţiei. Mai mult ca atît, în anii 2000–2005, numărul populaţiei aflate sub pragul sărăciei absolute s-a diminuat cu 38,7 p.p. S-a redus, de asemenea, numărul populaţiei aflate sub pragul alimentar al sărăciei cu 36,1 p.p. Aceasta a permis de a diminua excluziunea socială13 şi de a extinde accesul populaţiei la serviciile medicale şi educaţionale, astfel contribuind la consolidarea dezvoltării umane în Republica Moldova.
    ________________________
   
13 Poziţie sociala periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la condiţiile sociale de viaţă: economice, rezidenţiale, ocupaţionale, de educaţie şi instruire. Se manifestă printr-un deficit de posibilităţi de afirmare şi participare la viaţa colectivităţii.

    Deschiderea portului Giurgiuleşti şi valorificarea beneficiilor derivate. Semnarea Acordului de investiţii cu privire la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti permite realizarea unor activităţi neefectuate anterior, cum ar fi construcţia şi exploatarea obiectelor terminalului petrolier, construcţia portului de mărfuri (inclusiv a terminalului de cereale) şi pasageri pe rîul Dunărea. Suplimentar, Guvernul analizează posibilitatea conectării liniilor de cale ferată de pe teritoriul Portului Internaţional cu calea ferată a Moldovei. Aceasta va permite de a asigura agenţilor economici ai Republicii Moldova şi întreprinzătorilor străini o transportare sigură şi avantajoasă, din punct de vedere economic, a mărfurilor prin Portul Internaţional. În ansamblu, activităţile desfăşurate în Portul Giurgiuleşti vor permite de a spori volumul investiţiilor atît în acest teritoriu, cît şi în Republica Moldova în general.
    Extinderea sferei serviciilor. Competitivitatea companiilor a căror activitate este orientată spre piaţa internă, precum şi a celor care exportă pe pieţele internaţionale, depinde de disponibilitatea, costul şi calitatea serviciilor pe piaţa internă. În anii 2000–2006, sectorul serviciilor a înregistrat o expansiune, sporind ca pondere în PIB de la 48,2% pînă la 56%, inclusiv sectorul de construcţii de la 2,7% pînă la 3,9% şi sectorul de transport şi comunicaţii de la 9,5% pînă la 12,1%. Serviciile de transport s-au caracterizat prin sporirea traficului de mărfuri şi de călători de 2,4 şi respectiv 1,5 ori. Sectorul serviciilor financiare a fost marcat în ultimii şase ani de extinderea ofertei propuse populaţiei, în general, şi agenţilor economici, în particular (expansiunea plăţilor electronice prin Internet, dezvoltarea factoringului, crearea a 33 de companii de asigurări, a peste 100 de companii de leasing, a fondurilor private de pensii etc.). Astfel, creşterea susţinută a ponderii serviciilor în PIB, concomitent cu calitatea acestora, facilitează activitatea întreprinderilor şi este favorabilă pentru creşterea economică.
    Extinderea sectorului de comunicaţii şi informatică. Deşi se află la un stadiu incipient de dezvoltare, sectorul de comunicaţii şi informatică, începînd cu anul 2000, a înregistrat o creştere care o depăşeşte pe cea a PIB de peste   6 ori. În particular, în anii 2000-2006, numărul de linii telefonice fixe şi de abonaţi la reţelele celulare la 100 de locuitori a crescut de circa 1,7 şi respectiv 6 ori, iar numărul de calculatoare personale şi utilizatori Internet la 100 de locuitori a crescut de circa 10 ori. Extinderea sectorului de comunicaţii şi informatică permite de a accelera fluxul de informaţii, de a asimila tehnologii noi, ceea ce, în ultimă instanţă, are impact pozitiv asupra competitivităţii Republicii Moldova.
   Cooperarea Republicii Moldova cu structurile regionale şi internaţionale de securitate. Promovarea mecanismelor regionale de conciliere şi dezvoltare a relaţiilor interstatale, aidoma exemplului Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi Parteneriatul pentru pace al NATO, constituie cea mai bună modalitate pentru Republica Moldova de a se alătura eforturilor internaţionale vizînd crearea unui sistem comun de securitate în spaţiul euro-atlantic şi de consolidare a stabilităţii în lume. Pentru fortificarea serviciilor de frontieră ale Republicii Moldova şi Ucrainei şi consolidarea eforturilor în soluţionarea conflictului transnistrean, a fost instituită Misiunea Comisiei Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi în Ucraina (EUBAM). La nivel regional, pentru efectuarea schimbului de informaţii, funcţionează Centrul Regional de Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere (Centrul SECI), care are punctele de contact naţionale în statele membre, în Republica Moldova fiind amplasat, în acest sens, Centrul Virtual Naţional SECI/GUAM pentru combaterea terorismului, criminalităţii organizate, a traficului ilicit de droguri şi a altor tipuri de infracţiuni grave.
    2. Părţile slabe
    Structura deformată a producerii. Pe parcursul tranziţiei, economia Republicii Moldova nu a reuşit să asigure activitatea echilibrată a tuturor sectoarelor economiei. Nu a fost posibil de a revigora sectorul industrial, de a spori performanţa sectorului agricol şi de a pune bazele unui sector terţiar durabil. Drept rezultat, gama de produse pe care Republica Moldova le oferă este foarte omogenă şi nu corespunde rigorilor impuse de pieţele externe de desfacere. Astfel, din cauza competitivităţii scăzute a produselor moldoveneşti, geografia de export a Republicii Moldova este puţin diversificată, circa jumătate din exportul efectuat este direcţionat spre piaţa CSI. Deşi cealaltă jumătate revine ţărilor din UE şi din Europa de Sud-Est, gama de produse exportate este puţin diversificată, fiind în mare parte constituită din produse agricole, băuturi alcoolice şi textile.
    Costul relativ înalt al capitalului. Deşi justificate prin nivelul înalt al inflaţiei din ultimii doi ani, ratele înalte ale dobînzilor la credite (18% pentru creditele în moneda naţională şi 11% pentru cele în dolari SUA) limitează accesul întreprinderilor, în special a ÎMM, la aceste resurse financiare.
    Creşterea deficitului de forţă de muncă calificată, în special din cauza migraţiei forţei de muncă. În cea de-a doua decadă a tranziţiei a sporit migraţia forţei de muncă, inclusiv a forţei de muncă calificate. Conform anchetei anuale a forţei de muncă efectuate de către Biroul Naţional de Statistică (BNS), în anul 2006, circa 310 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au emigrat peste hotare. Conform unor studii14, 25,7% din emigranţi au studii superioare, 51% au absolvit învăţămîntul vocaţional, iar 23,2% au studii medii. Emigrarea unei părţi considerabile de persoane cu studii vocaţionale denotă cererea ridicată pentru emigranţi cu anumite calificări şi deprinderi profesionale. Totodată, deşi rata şomajului în Republica Moldova este în scădere, numărul tot mai mare al tinerilor fără loc de muncă trezeşte îngrijorări.
     ____________________________
   
14 Ghencea B., Gudumac I. Migraţia forţei de muncă şi remitenţele în Republica Moldova. Alianţa de Microfinanţare din Moldova şi Fundaţia Soros, 2004.

    Utilizarea tehnologiilor energointensive şi a echipamentului şi utilajelor moral şi fizic uzate. Din cauza utilizării echipamentului şi utilajului cu o  uzură fizică şi morală considerabilă, intensitatea energetică în Republica Moldova este la un nivel înalt, fiind de circa 3 ori mai mare decît indicii respectivi în ţările dezvoltate. Mai mult, dependenţa economiei în mărime de 96% de resursele energetice importate şi creşterea preţului acestora constituie o povară în plus pentru sectorul productiv al ţării.
    Infrastructura fizică insuficient dezvoltată. Pentru a atrage investiţii, este necesară asigurarea Republicii Moldova cu o infrastructură fizică adecvată. Aceasta se referă în special la drumuri. În prezent, în Republica Moldova, 75% din drumurile naţionale şi 79% din drumurile locale sînt deteriorate. În acelaşi timp, ponderea fondului locativ dotat cu apeduct şi canalizare constituie 34% şi respectiv 30%, iar infrastructura socială este, în cea mai mare parte, perimată şi nu corespunde cerinţelor actuale. Aceasta contribuie la costuri înalte de menţinere şi irosire a resurselor în defavoarea necesităţilor pentru investiţii, dezvoltarea sectorului educaţional, medical şi protecţiei sociale a populaţiei.
    Capacităţile reduse ale administraţiei publice. Capacităţile existente ale administraţiei publice nu sînt adecvate prestării unor servicii publice de calitate. Deşi în acest sector activează un număr mare de personal, nivelul scăzut de salarizare contribuie la o motivare şi productivitate scăzută. Acestea, precum şi delimitarea neadecvată dintre atribuţiile şi competenţele organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi independenţa financiar-economică insuficientă a celor din urmă, subminează capacităţile administraţiei publice în prestarea serviciilor publice de calitate.
    Sistemul judiciar ineficient şi persistenţa corupţiei. În pofida eforturilor de reformare a sistemului justiţiei în Republica Moldova, acesta se caracterizează prin accesul limitat al judecătorilor la instrumentele necesare pentru a lua decizii bine chibzuite, la sursele de drept internaţional, precum şi prin starea inadecvată a instanţelor judecătoreşti pentru a permite accesul publicului la sălile de judecată şi la procedurile procesuale. De asemenea, o problemă caracteristică sistemului judiciar actual ţine de instanţele de judecată, care examinează un volum excesiv de dosare, inclusiv din cauza utilizării limitate a metodelor alternative de soluţionare a litigiilor, cum ar fi medierea şi probaţiunea. Aceste probleme, precum şi numărul mare al deciziilor judecătoreşti neexecutate, al adresărilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi al adresărilor în general în justiţie (în timp ce numărul judecătorilor este acelaşi) constituie o dovadă în plus a ineficienţei sistemului judiciar. Mai mult ca atît, transparenţa limitată a relaţiilor în anumite sectoare, în special în sistemul judiciar, în sectoarele sănătăţii şi al educaţiei, în relaţiile cu poliţia şi în mediul de afaceri, conduc la faptul că corupţia continuă să fie unul dintre cele mai substanţiale impedimente în calea realizării obiectivelor de creştere economică şi reducere a sărăciei. Deşi în anul 2006 Indicele de Percepere a Corupţiei realizat de Transparency International s-a îmbunătăţit, atingînd nivelul de 3,2, comparativ cu 2,6 în anul 2000, Republica Moldova continuă să se afle în partea a doua a clasamentului, care cuprinde 163 de ţări din lume.
    Prezenţa impedimentelor de ordin administrativ în afaceri şi atragerea investiţiilor. În pofida elaborării unei baze legislative care stimulează atragerea investiţiilor şi promovarea reformei cadrului de reglementare, mai există piedici administrative pentru plasarea investiţiilor în Republica Moldova. În acest context, în procesul reformei cadrului de reglementare a afacerilor, iniţiată de Guvern în anul 2005, au fost depistate un şir de acte normative emise de autorităţile centrale care împovărează activitatea agenţilor economici. Procesul de reformă continuă şi doar odată cu finalizarea acestuia şi introducerea deplină a Analizei Impactului Regulatoriu a actelor normative propuse, aceste impedimente ar putea fi considerabil reduse.
    Direcţionarea ineficientă a asistenţei sociale. Asistenţa socială este modalitatea de a susţine populaţia pentru a evita sărăcia şi a îmbunătăţi condiţiile de trai. Deşi indemnizaţiile adresate familiilor cu copii se consideră unul dintre cele mai importante şi eficiente programe de asistenţă socială, impactul acestor plăţi asupra bunăstării familiilor cu copii este nesemnificativ, din cauza cuantumului mic al acestora. În ceea ce priveşte compensaţiile nominative acordate în baza principiului categorial, care în anul 2006 au constituit circa 38% din cheltuielile pentru asistenţa şi asigurarea socială, acestea au neajunsuri, printre care: i) de compensaţii nominative nu beneficiază doar cele mai sărace grupuri ale populaţiei; ii) cuantumul mic al compensaţiilor nominative nu soluţionează problemele beneficiarilor; iii) există imposibilitatea evaluării numărului de plăţi băneşti, care sînt acordate unei gospodării casnice (în cadrul familiei pot fi două sau mai multe persoane, care au dreptul la cîteva compensaţii), astfel apare problema erorii în sistem: de supraincluziune şi excluziune.
    Tendinţele demografice negative. La începutul anului 2007, în Republica Moldova locuiau 491 mii de persoane cu vîrsta de 60 de ani şi peste, două treimi din acestea fiind stabilite în mediul rural. Din numărul total al celor care au peste 60 de ani, fiecare a patra persoană are vîrsta între 60 şi 64 ani, iar 12,8% din total formează grupul de persoane ce au depăşit vîrsta de 80 de ani. Mai mult decît atît, pe parcursul ultimilor 17 ani se constată o creştere a coeficientului de îmbătrînire a populaţiei, de la 12,8% în anul 1990 pînă la 13,6% în anul 2005 şi 13,7% la începutul anului 2007. Aceste valori denotă un proces continuu de îmbătrînire a populaţiei, mai avansat în mediul rural (15,2%). Această dinamică demografică cauzează probleme serioase, deoarece se ştie că ţările care trec prin îmbătrînirea populaţiei şi declinul demografic se confruntă cu o serie de probleme, printre care: rata de pensionare adecvată şi îngrijirea medicală pentru cei bătrîni, rata dintre populaţia care lucrează şi cea de vîrsta de pensionare, participarea pe piaţa muncii.
    Decalajul social-economic între municipiile Chişinău şi Bălţi şi alte localităţi. În perioada de tranziţie, disparităţile dintre zonele urbane şi cele rurale au crescut considerabil. Dezvoltarea ţării rămîne a fi în continuare polarizată, cele mai dezvoltate în toate aspectele fiind municipiile Chişinău şi Bălţi. Datorită unor comunităţi mai defavorizate există un decalaj semnificativ dintre regiunile care le cuprind în ceea ce priveşte veniturile, ocuparea forţei de muncă, accesul la serviciile medicale şi educaţionale şi asigurarea acestora cu infrastructură fizică şi socială. Astfel, în anul 2006, municipiului Chişinău, care concentrează 22% din populaţia ţării, îi revenea jumătate din producţia industrială, 56% din vînzările cu amănuntul şi 58% din investiţiile în capital fix. Municipiul Bălţi, cu o populaţie de 4% din totalul pe ţară, generează 14% din producţia industrială, 9% din vînzările cu amănuntul şi acumulează 6% din investiţiile în capital fix. În ceea ce priveşte nivelul de salarizare, în 2006 salariul mediu în municipiul Chişinău depăşea cu circa 23% salariul mediu pe ţară, iar în Bălţi – cu circa 9%. În acelaşi timp, în raioane ca Şoldăneşti, {tefan Vodă şi Cantemir salariul mediu lunar constituia mai puţin de 60% din salariul mediu lunar pe economie.
    Existenţa unor categorii de resurse naturale slab explorate şi a unor spaţii neutilizate. Republica Moldova dispune de un fond funciar bogat şi de rezerve de minereuri nemetalifere care nu sînt exploatate pe deplin. Această situaţie se datorează, în special, faptului că, deşi există cadrul legal pentru arenda de lungă durată de către cetăţenii străini a terenurilor cu destinaţie agricolă şi ale fondului silvic, procurarea acestora nu este permisă conform legislaţiei în vigoare.
    Impactul nefast al dezvoltării asupra mediului înconjurător. Deşi, datorită crizei economice din perioada tranziţiei şi dezindustrializării ţării, impactul activităţii economice asupra mediului este mai mic, situaţia ecologică nu poate fi caracterizată drept una bună. Calitatea apelor subterane, a apei potabile şi a instalaţiilor de epurare biologică a apelor reziduale şi a sistemelor de canalizare este nesatisfăcătoare. De asemenea, au crescut emisiile în atmosferă de la sursele mobile, iar, din cauza exploatării intensive a solurilor şi utilizării tehnologiilor agricole învechite, are loc degradarea solurilor. Pe măsură ce vor spori efectele schimbării climei, frecvenţa şi severitatea dezastrelor naturale, cum ar fi secetele, grindina, ar putea să crească alunecările de teren şi eroziunea solurilor. Înrăutăţirea situaţiei ecologice în Republica Moldova are un impact negativ atît asupra sănătăţii persoanelor, cît şi asupra dezvoltării rurale şi a producţiei agricole.
    3. Oportunităţi
    Creşterea economică durabilă în ţările partenere comerciale. Republica Moldova, la fel ca şi alte state, depinde semnificativ de dezvoltarea economică din ţările partenere. În anul 2006, principale ţări partenere comerciale din regiune au înregistrat o creştere a produsului intern brut: Belarus – 13%, Rom‘nia – 7,7%, Ucraina 7%, Rusia – 6,9%. În principalele ţări partenere din cadrul UE (Germania, Italia, Austria, Ungaria), creşterea economică a variat de la 1 la 3,8%, fiind mai mică decît în ţările partenere ale Republicii Moldova din regiune. Totuşi, deşi caracterizată prin valori mici, creşterea în ţările europene dezvoltate este durabilă şi incluzivă. Creşterea economică a ţărilor partenere, care este precedată de creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi de dezvoltarea prodigioasă a ramurilor economiei, va garanta necesitatea în produse şi materie primă de import, pe care ar putea să le furnizeze Republica Moldova.
    Proximitatea geografică faţă de UE şi pieţele mari de desfacere. Vecinătatea cu UE – un important pol politic şi cea mai mare piaţă de desfacere din lume, îi oferă Republicii Moldova avantaje importante. Astfel, extinderea UE pînă la hotarele Republicii Moldova permite de a pretinde la obţinerea statutului de membru asociat al UE, iar pe termen lung, de membru cu drepturi depline al UE. Fiind la hotarele UE, Republica Moldova a beneficiat de un nou sistem GSP plus, care permite accesul la tarif vamal zero a circa 88% din exporturile Republicii Moldova în UE. Mai mult, Republica Moldova ar putea beneficia de acordul ATP (Preferinţe Comerciale Autonome), de implicarea mai mare a UE în soluţionarea conflictului transnistrean, de un regim facilitat de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova care călătoresc în UE, precum şi de asistenţă susţinută în cadrul Noului Instrument European de Vecinătate şi Cooperare. Pe lîngă aceasta, odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE, aceste ţări au acceptat norme şi standarde ale UE, care sînt mai puţin favorabile pentru investitori. Costul forţei de muncă în aceste ţări creşte în ritmuri susţinute şi depăşeşte semnificativ costul forţei de muncă din Republica Moldova. Această situaţie este favorabilă pentru atragerea investitorilor din aceste ţări în Republica Moldova, în special ţinînd cont de proximitatea geografică şi asemănările culturale şi lingvistice cu aceste ţări. În acelaşi timp, Republica Moldova se află în proximitate geografică şi faţă de Rusia – una dintre cele mai importante pieţi emergente. O eventuală investire în infrastructura fizică, sporirea competitivităţii produselor şi îmbunătăţirea imaginii ţării ar putea oferi Republicii Moldova oportunităţi de transformare într-un „hub regional” dintre est şi vest.
    Perspectiva clară de acces sporit pe piaţa UE în baza ATP. În anul 2008, Republica Moldova are şanse mari de a obţine un acces sporit la piaţa UE în baza ATP. Semnarea acordului ATP ar augmenta avantajele comerciale de care beneficiază Republica Moldova în baza sistemului GSP plus şi ar extinde facilităţile de liber schimb asupra unor produse importante pentru economia Republicii Moldova, cum ar fi băuturile alcoolice, zahărul etc.
    Penetrarea băncilor străine pe piaţa bancară internă. Intrarea cîtorva bănci străine pe piaţa bancară a Republicii Moldova (cum ar fi Banco Veneto din Italia în 2006, Raiffeisen din Austria în 2006, Sociйte Gйnйrale din Franţa în 2007) va spori concurenţa în cadrul acestui sector şi va conduce la scăderea costului de capital. Mai mult ca atît, prezenţa băncilor internaţionale pe piaţa internă scade potenţialele riscuri pentru investitorii străini şi stimulează investiţiile străine directe.
    Disponibilitatea organizaţiilor financiare internaţionale şi a ţărilor donatoare de a acorda asistenţă financiară şi tehnică pentru dezvoltarea ţării. Decizia Grupului Consultativ pentru Republica Moldova de acordare a asistenţei financiare, în mărime de 1,2 miliarde dolari SUA, pe parcursul următorilor trei ani constituie o oportunitate pentru susţinerea balanţei de plăţi a ţării şi efectuarea unor investiţii în infrastructura fizică şi socială, desfăşurarea reformei administraţiei publice şi a cadrului de reglementare, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.
    4.    Ameninţări
    Tergiversarea reglementării conflictului transnistrean. Caracterul nesoluţionat al conflictului transnistrean constituie o piedică în dezvoltarea social-economică şi social-politică durabilă şi armonioasă a Republicii Moldova. În acest context, contrabanda şi traficul ilicit sînt factorii principali care afectează creşterea economică şi, în consecinţă, sfera socială. Barierele impuse în calea liberei circulaţii a cetăţenilor, mărfurilor şi serviciilor, precum şi interdicţiile administrative împiedică dezvoltarea comerţului dintre cele două maluri ale Nistrului. O altă ameninţare o constituie situaţia gravă în domeniul drepturilor omului şi funcţionării instituţiilor democratice în regiunea transnistreană. Încălcarea drepturilor fundamentale ale omului de către administraţia regiunii afectează nu doar cei aproximativ 500.000 de locuitori ai regiunii, dar şi cetăţenii de pe malul drept al Nistrului şi cetăţenii străini. În domeniul securităţii principala ameninţare o constituie prezenţa militară străină pe teritoriul Republicii Moldova (în stînga Nistrului) care subminează statutul de neutralitate al Moldovei stipulat în Constituţie, precum şi existenţa formaţiunilor paramilitare în regiune.
    Dependenţa economiei naţionale de factorii externi. În anul 2006 performanţa economică care a cedat în urma interdicţiei de către Federaţia Rusă a importului de băuturi alcoolice şi a cărnii şi creşterii preţurilor la resursele energetice, a demonstrat efectele negative ale dependenţei ţării de factorii externi. Orice schimbare a atitudinii faţă de Republica Moldova a ţărilor partenere poate afecta grav dezvoltarea economică şi socială a ţării.
    Creşterea preţurilor la resursele energetice. Majorările recente consecutive ale preţului la resursele energetice au avut un impact serios atît asupra economiei, cît şi asupra populaţiei. Majorarea preţurilor de achiziţie a contribuit direct la creşterea costului electricităţii, gazelor naturale şi produselor petroliere procurate de instituţiile publice de toate nivelurile (majorînd cheltuielile bugetului cu 0,5% din PIB). Creşterea preţurilor la energie, în lipsa unui sistem îmbunătăţit de asistenţă socială, a sporit considerabil necesităţile de finanţe publice pentru susţinerea sistemului. O eventuală creştere a preţurilor la resursele energetice de import ar fi o lovitură extraordinară atît asupra Guvernului şi producătorilor autohtoni, cît şi asupra întregii populaţii a ţării.
    Măsurile protecţioniste existente pe pieţele externe. Deşi pieţele străine în care Republica Moldova îşi exportă producţia sînt liberalizate, frecvent pot fi impuse anumite măsuri protecţioniste pentru protejarea producătorilor autohtoni. Aceasta se referă în special la Ucraina şi Federaţia Rusă, care, nefiind membri ai OMC, au tendinţa de a impune anumite măsuri protecţioniste care afectează comerţul exterior al Republicii Moldova.
    Imaginea nefavorabilă a Republicii Moldova pe plan internaţional şi vizibilitatea globală redusă. Fiind o ţară mică, declarată independentă mai puţin de două decenii în urmă, Republica Moldova nu este bine cunoscută în lume. Mai mult ca atît, pe plan internaţional, informaţia despre Republica Moldova a fost dominată de ştiri şi etichetări negative ce se referă la unele probleme cu care se confruntă ţara, cum ar fi sărăcia, corupţia, conflictul transnistrean şi traficul cu fiinţe umane. Această informaţie nu a fost balansată în mod consecvent cu exemple mai pozitive de care, cu siguranţă, dispune ţara noastră. Imaginea nefavorabilă a Republicii Moldova împiedică accesul investitorilor străini pe piaţa autohtonă şi contribuie uneori la un tratament discriminatoriu faţă de cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate.
    5. Concluzii
   Analiza social-economică, analiza SWOT, precum şi analiza constrîngerilor relevă existenţa unor factori de origine internă şi externă care favorizează/periclitează dezvoltarea ţării. Astfel, dezvoltarea ţării în ultimii şapte ani poate fi caracterizată prin relansarea creşterii economice, menţinerea stabilităţii macroeconomice, reducerea semnificativă a sărăciei şi iniţierea de reforme structurale în domenii de importanţă strategică. Aceste realizări au fost atinse, totuşi, pe fundalul unei structuri deformate a producerii (bazate pe sectoare ca agricultura şi industria, caracterizate în prezent prin productivitate scăzută şi utilizarea tehnologiilor depăşite şi energointensive), unui nivel scăzut al investiţiilor interne şi externe, amplificării deficitului balanţei comerciale şi exodului masiv al forţei de muncă calificate.
    În linii mari, Republica Moldova poate fi caracterizată drept o ţară cu o piaţă de desfacere mică, cu capacităţi limitate de fabricare a produselor competitive, extrem de dependentă de cîteva ţări partenere, atît în materie de export, cît şi de import, care în prezent formează ponderea cea mai mare a ofertei de pe piaţa internă. De asemenea, existenţa unui cadru legal şi fiscal favorabil dezvoltării sectorului privat şi atragerii investiţiilor şi a unui potenţial uman calificat în anumite sfere ale economiei, nu sînt suficiente în cazul în care există lacune în funcţionarea administraţiei publice şi sistemului judiciar.
    Aspectele pozitive în dezvoltarea Republicii Moldova sînt generate de impactul combinat al eforturilor depuse de Guvern în perioada analizată, asistenţei donatorilor şi creşterii puterii de cumpărare a populaţiei. Ele au permis de a evita perturbările sociale majore, dar nu au fost suficiente pentru a schimba structura economiei şi paradigma creşterii economice.
    În acest sens, în anii 2008–2011 va fi necesar de a asigura o traiectorie a dezvoltării care se va baza exclusiv pe particularităţile existente ale ţării, va valorifica întregul spectru de oportunităţi incontestabile şi va preveni escaladarea unor ameninţări. Astfel, înlăturarea deficienţelor şi atingerea obiectivelor prioritare ale Republicii Moldova trebuie să fie bazată pe valorificarea tuturor oportunităţilor existente, în special a celor ce ţin de proximitatea ţării cu UE şi de disponibilitatea organismelor financiare internaţionale de a acorda asistenţă financiară ţării pe termen mediu. Concomitent, este important de a utiliza punctele forte ale ţării pentru a reduce expunerea la riscurile potenţiale, îndeosebi la cele ce ţin de exacerbarea vulnerabilităţii ţării, creşterea sărăciei şi a inegalităţii populaţiei.
    III. VIZIUNE STRATEGICĂ
    1. Privire generală asupra viziunii strategice
    Strategia naţională de dezvoltare porneşte de la obiectivul fundamental derivat din Constituţia Republicii Moldova, şi anume crearea condiţiilor adecvate pentru creşterea calităţii vieţii populaţiei. Totodată, îmbunătăţirea calităţii vieţii este un fenomen polivalent, care include o serie de dimensiuni strîns legate între ele. La nivel personal, aceasta înseamnă un individ sănătos şi educat, capabil
să-şi exercite drepturile şi libertăţile fundamentale, sigur de o bătrîneţe decentă – un individ care doreşte ca el şi copiii săi să locuiască în Republica Moldova. La nivel de ţară, aceasta înseamnă o transformare şi modernizare profundă a ţării şi obţinerea calificării efective pentru aderarea la Uniunea Europeană.
    În contextul celor spuse, pe termen mediu, pînă în anul 2011, Guvernul va depune eforturi pentru recuperarea a cel puţin 7 p.p. din decalajul de venituri faţă de media UE15 şi reducerea ratei sărăciei absolute pînă la 24%16. Pe termen lung, pînă în anul 2015, prin prisma Strategiei, Guvernul va depune eforturi pentru recuperarea a cel puţin 12 p.p. din decalajul de venituri faţă de media UE şi reducerea ratei sărăciei absolute pînă la 20%.
    __________________________
   
15 Estimările efectuate s-au bazat pe analiza indicatorului PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare. Simularea efectuată a demonstrat că reducerea decalajului de venituri faţă de media UE pînă în 2011 se poate obţine la o rată anuală de creştere a PIB de 6%.
    16 Pentru stabilirea ţintelor în vederea reducerii sărăciei, s-a ţinut cont de dependenţa dintre creşterea economică şi reducerea sărăciei, fiind utilizată o elasticitate a sărăciei faţă de creşterea economică în mărime de -1,4, care constituie media regională, fiind, respectiv, relevantă în contextul Republicii Moldova. Deşi, cu o creştere a PIB de 5%, simulările efectuate denotă că rata sărăciei ar putea atinge către anul 2011 circa 21%, ţinta a fost ajustată luînd în considerare corelaţia neliniară între creşterea economică şi reducerea sărăciei.

    În perspectivă de lungă durată, Strategia are drept obiectiv să transforme Republica Moldova:
    a) într-un stat reintegrat care se bucură de garanţii multilaterale de securitate (încadrat în arhitectura europeană de securitate);
    b) într-un stat în care procesele politice şi electorale se desfăşoară în conformitate cu procedura democratică şi în care dreptul la libertatea cuvîntului este respectat şi     acceptat de toate forţele politice;
    c) într-un stat care, prin sistemul de justiţie modern, asigură egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, iar fenomenul corupţiei este redus semnificativ şi nu mai poate periclita dezvoltarea şi modernizarea ţării;
    d) într-o ţară în care creşterea economică rezultă în creşterea veniturilor tuturor păturilor sociale şi permite participarea productivă a păturilor vulnerabile la dezvoltarea economică a ţării;
    e) într-o ţară liberă de sărăcie şi de vicii caracteristice societăţilor sărace;
    f) într-un stat care creează condiţii pentru constituirea şi atragerea companiilor competitive, cu ieşire pe piaţa mondială, în primul rînd prin calitatea produselor sale;
    g) într-o ţară ce demonstrează o recuperare rapidă a decalajului în dezvoltarea tehnologică faţă de ţările europene;
    h) într-o ţară în care economia naţională este integrată efectiv în procesele economice regionale prin artere moderne şi sigure de transport;
    i) într-un stat care garantează servicii educaţionale, medicale şi sociale de calitate tuturor cetăţenilor;
    j) într-un stat în care sistemul educaţional asigură servicii racordate la cerinţele forţei moderne de muncă;
    k) într-un stat în care sistemul de asistenţă socială este favorabil procesului demografic (naşterea şi bătrîneţea asigurată);
    l) într-o ţară unde creşterea economică este un proces la care participă toate regiunile şi comunităţile;
    m) într-o ţară în care calitatea vieţii din mediul rural se apropie de cea atinsă în mediul urban, protejînd, în acelaşi timp, valorile şi tradiţiile culturale;
    n) într-o ţară în care modelul de dezvoltare socială şi economică nu periclitează natura şi mediul şi care îşi aduce contribuţia la menţinerea ecosistemelor naţionale şi transfrontaliere;
    o) într-o ţară a cărei imagine internaţională se ameliorează dinamic şi care se transformă într-un membru binevenit în familia europeană.
    2. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în agenda pe termen mediu şi lung a Guvernului
    În anul 2000, Republica Moldova, de rînd cu alte 191 de ţări ale lumii, s-a angajat să atingă pînă în anul 2015 Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Realizarea acestor obiective pe termen lung se înscrie în agenda pe termen mediu, care este promovată de către Guvern prin prisma Strategiei naţionale de dezvoltare. Prima ajustare a ODM la contextul naţional a avut loc în anul 2004 şi a rezultat în mai multe ţinte şi indicatori specifici. În anii următori, în procesul de implementare a obiectivelor stabilite s-a constatat că unele ţinte şi indicatori necesită a fi ajustaţi la situaţia curentă. Acest lucru este, de asemenea, relevat prin evoluţia indicatorilor ODM pe parcursul ultimilor ani şi, respectiv, de rezultatul obţinut în atingerea ţintei intermediare pe anul 2006. Guvernul va continua realizarea ODM, însă, pentru ca agenda stabilită să fie pertinentă şi să poată fi pe deplin integrată în politicile naţionale, ţintele şi indicatorii ODM au fost ajustaţi mai riguros la specificul de dezvoltare a ţării decît la etapa iniţială de adaptare.
    În continuare sînt expuse ţintele ODM pentru anii 2010 şi 2015, revizuite prin intermediul mai multor consultări atît cu organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, cît şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale, în paralel cu procesul de participare în cadrul Strategiei. Anul de bază pentru stabilirea ţintelor pe termen mediu şi lung va fi acelaşi ca şi în raportul ODM iniţial (2002), cu excepţia cazurilor în care recent pentru anumiţi indicatori au fost modificate metodologiile de estimare.
    Obiectivul 1: Reducerea sărăciei extreme şi a foamei17

    ______________________________
   
17 Anul de bază pentru stabilirea ţintelor în cadrul acestui obiectiv este 2006. Această tranziţie este indispensabilă deoarece, pentru estimarea ratelor sărăciei absolute şi extreme, în anul curent, BNS a modificat eşantionul CBGC şi, astfel, cifrele obţinute pentru anul 2006 sînt incomparabile cu cele din anii precedenţi. În cazul în care anul 2002 ar fi rămas drept an de bază, şirul de date calculate după metodologia anterioară s-ar fi întrerupt în anul 2005. De asemenea, pentru a evita stabilirea unor ani de bază diferiţi pentru indicatorii din cadrul acestui ODM, pentru cel de-al treilea indicator „ponderea populaţiei cu un consum sub 4,3 dolari SUA pe zi/persoană (la PPC)”, estimarea căruia a fost efectuată pentru prima dată în anul 2007, va fi, de asemenea, luat drept an de bază, anul 2006.  

    Micşorarea ponderii populaţiei cu un consum sub 4,3 dolari SUA pe zi/persoană (la paritatea puterii de cumpărare – PPC) de la 34,5% în 2006 pînă la 29% în 2010 şi pînă la 23% în 2015.
    Micşorarea ponderii populaţiei sub pragul absolut al sărăciei de la 30,2% în 2006 pînă la 25% în 2010 şi pînă la 20% în 2015.
    Micşorarea ponderii populaţiei sub pragul sărăciei extreme de la 4,5% în 2006 pînă la 4% în 2010 şi pînă la 3,5% în 2015.
    Obiectivul 2. Realizarea accesului universal la învăţămîntul general obligatoriu
    Asigurarea posibilităţilor pentru toţi copiii de a frecventa învăţămîntul general obligatoriu. Majorarea ratei brute de înrolare în învăţămîntul general obligatoriu de la 94,1 % în 2002 pînă la 95 % în 2010 şi pînă la 98 % în 2015.
    Menţinerea ratei de alfabetizare la persoanele de 15–24 ani la nivelul de 99,5%.
    Majorarea ratei de înrolare în programele preşcolare pentru copii de 3–6 ani de la 41,3% în 2002 pînă la 75% în 2010 şi 78% în 2015, iar pentru copii de 6–7 ani – de la 66,5% în 2002 pînă la 95 % în 2010 şi 98% în 2015, precum şi reducerea cu mai puţin de 5 % a discrepanţelor dintre regiunile rurale şi urbane, dintre grupele dezavantajate şi cele cu venituri medii.
    Obiectivul 3. Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor18
    Sporirea reprezentării femeilor în funcţii decizionale. Creşterea reprezentării femeilor la nivelul de luare a deciziilor de la 26,5% în consiliile locale în 2007 la 40% în 2015, de la 13,2% în consiliile raionale în 2007 la 25% în 2015, de la 18% femei primari în 2007 la 25% în 2015 şi de la 22% femei deputaţi în Parlament în 2005 la 30% în 2015.
    __________________________
   
18 Anul de bază pentru stabilirea ţintelor în cadrul acestui obiectiv constituie 2007.  În acest an pentru prima dată au fost stabilite ţinte cuantificabile în contextul ODM, care vizează promovarea egalităţii între sexe. În acest scop, au fost folosite datele ultimelor alegeri care indică situaţia actuală cu privire la sexe în Republica Moldova. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte diferenţa dintre salariile femeilor şi bărbaţilor, cele mai recente date pentru acest indicator sînt doar pentru anul 2006.
    Reducerea inegalităţii între sexe în angajare. Reducerea inegalităţii între sexe pe piaţa muncii prin micşorarea discrepanţei dintre salariile femeilor şi bărbaţilor cu cel puţin 10 p.p. din 2006 pînă în 2015 (salariul mediu al femeilor constituind 68,1% din cel al bărbaţilor în 2006).
    Obiectivul 4. Reducerea mortalităţii copiilor19
    Reducerea ratei mortalităţii infantile de la 18,5 (la 1000 născuţi vii) în 2006 pînă la 16,3 în 2010 şi pînă la 13,2 în 2015.
    ______________________________
   
19 Anul de bază pentru stabilirea ţintelor în cadrul acestui obiectiv constituie 2006. Această tranziţie este necesară datorită deciziei Ministerului Sănătăţii de a aplica o nouă metodologie de estimare a mortalităţii copiilor, recomandată de OMS şi stabilită drept obiectiv în cadrul Planului de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană”. Astfel, începînd cu anul 2006, naşterea vie va fi definită ca naşterea după 22 săptămîni încheiate de gestaţie şi cu masa copilului de la 500 grame. Anterior, indicatorul în cauză a fost estimat în baza naşterii care este considerată vie după a 30-a săptămînă încheiată de gestaţie şi masa copilului de la 1000 grame.

    Diminuarea ratei mortalităţii copiilor în vîrstă de pînă la 5 ani de la 20,7 (la 1000 născuţi vii) în 2006 pînă la 18,6 în 2010, şi pînă la 15,3 în 2015.
    Menţinerea ponderii copiilor în vîrstă de pînă la 2 ani vaccinaţi împotriva rujeolei către anii 2010 şi 2015 la nivel de cel puţin 96%.
    Obiectivul 5. Îmbunătăţirea sănătăţii materne
    Micşorarea ratei mortalităţii materne de la 28,0 (la 100.000 născuţi vii) în 2002 pînă la 15,5 în 2010 şi pînă la 13,3 în 2015.
    Menţinerea numărului naşterilor asistate de personal medical calificat pe parcursul anilor 2010 şi 2015 la nivel de 99%.
    Obiectivul 6. Combaterea HIV/SIDA, a tuberculozei şi a altor boli
    Stabilizarea răspîndirii infecţiei HIV/SIDA către anul 2015. Reducerea incidenţei HIV/SIDA la 100.000 locuitori de la 10 în 2006 pînă la 9,6 către anul 2010 şi 8 către anul 2015.
    Reducerea incidenţei HIV/SIDA la 100.000 locuitori cu vîrsta între 15–24 ani de la 13,3 în 2006 pînă la 11,2 către anul 2010 şi 11 către anul 2015.
    Stoparea către anul 2015 a răspîndirii şi derularea procesului de reducere a tuberculozei. Reducerea ratei mortalităţii asociate cu tuberculoză de la 16,0 (la 100.000 locuitori) în 2002 pînă la 15 în 2010 şi pînă la 10 în 2015.
    Obiectivul 7. Asigurarea durabilităţii mediului
    Integrarea principiilor dezvoltării durabile în politicile şi programele ţării şi reducerea degradării resurselor naturale. Creşterea gradului de împădurire de la 10,3 % în 2002 pînă la 12,1% în 2010 şi pînă la 13,2% în 2015.
    Creşterea proporţiei ariilor protejate pentru conservarea diversităţii biologice de la 1,96% în 2002, la 4,65% în 2010 şi pînă la 4,65% în 2015.
    Majorarea ponderii populaţiei cu acces la surse sigure de apă de la 38,5% în 2002 pînă la 59% în 2010 şi pînă la 65% în 2015.
    Reducerea în jumătate a numărului de persoane fără acces la canalizare îmbunătăţită. Majorarea ponderii populaţiei cu acces la canalizare îmbunătăţită de la 31,3% în 2002 pînă la 50,3% în 2010 şi 65% în 2015. Majorarea ponderii populaţiei cu acces la salubrizare de la 41,7% în 2002 pînă la 51,3% în 2010 şi pînă la 71,8% în 2015.
    Obiectivul 8. Crearea parteneriatului global pentru dezvoltare
    Dezvoltarea în continuare a unui sistem comercial şi financiar transparent, bazat pe reguli, previzibil şi nediscriminatoriu, prin promovarea exporturilor şi atragerea investiţiilor.
    Soluţionarea problemei închiderii terestre a Republicii Moldova, prin modernizarea infrastructurii de transport şi vamale.
    Monitorizarea datoriei de stat externe.
    Elaborarea şi implementarea strategiilor pentru tineret.
    Asigurarea accesului populaţiei la medicamentele esenţiale.
    Edificarea societăţii informaţionale.
    3. Priorităţile naţionale pe termen mediu ca instrument de atingere a viziunii pe termen lung
    Atingerea ţintelor şi indicatorilor ODM este necesară, dar nu suficientă pentru realizarea viziunii strategice de termen lung. Atingerea ODM, dar şi a obiectivelor propuse pe termen lung, poate fi realizată prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. Pornind de la analiza modelului actual de creştere, sporirea competitivităţii economiei autohtone şi, respectiv, a rolului acesteia în satisfacerea cererii interne şi externe rămîne a fi sarcina principală pe agenda Guvernului. În acelaşi timp, asigurarea caracterului incluziv al creşterii necesită eliminarea disparităţilor regionale prin promovarea unei dezvoltări care să stimuleze crearea locurilor de muncă bine plătite pe întreg teritoriul ţării, astfel sporind venitul rezidenţilor şi oferind o alternativă emigranţilor.
    Identificarea priorităţilor se bazează pe analiza factorilor social-economici, analiza SWOT, dar şi pe recunoaşterea faptului că, raportate la amploarea necesităţilor şi a oportunităţilor, resursele financiare sînt limitate şi, deci, se impune un grad ridicat de concentrare a acestora.
    În acest sens, în vederea atingerii obiectivelor generale Strategia propune cinci priorităţi naţionale pe termen mediu:
    Consolidarea statului democratic bazat pe supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului
    Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării
    Sporirea competitivităţii economiei naţionale
    Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale20.
     ______________________________
   
20 Asigurarea accesului persoanelor defavorizate la locuri de muncă ce le pot garanta o  existenţă decentă, accesul la serviciile sociale şi participarea la viaţa comunităţii.
    Dezvoltarea regională.

    Asigurarea stabilităţii macroeconomice şi consolidarea capacităţilor administraţiei publice centrale şi locale sînt condiţii primordiale pentru realizarea celor cinci priorităţi stabilite.
    Condiţiile primordiale şi priorităţile naţionale identificate în Strategie nu pot fi abordate separat – ele se intersectează şi se completează reciproc. Astfel, resursele umane calitative contribuie la sporirea competitivităţii şi invers. Combaterea corupţiei are impact pozitiv atît asupra mediului de afaceri, cît şi asupra calităţii educaţiei. Separarea pe direcţii are drept scop organizarea raţională a Strategiei, precum şi simplificarea procesului de implementare, monitorizare şi evaluare, şi nu reprezintă o divizare de fond. Implementarea măsurilor identificate trebuie efectuată în tandem, iar realizarea unui obiectiv va contribui la atingerea celorlalte.
    IV. CONDIŢII PRIMORDIALE PENTRU REALIZAREA PRIORITĂŢILOR STRATEGIEI NAŢIONALE DE DEZVOLTARE
    1. Asigurarea stabilităţii macroeconomice
    Asigurarea stabilităţii macroeconomice, prin politici monetare, fiscale şi comerciale stabile şi previzibile, reprezintă o precondiţie esenţială pentru creşterea economică durabilă şi echilibrată. Stabilitatea macroeconomică contribuie la sporirea încrederii populaţiei şi agenţilor economici în durabilitatea creşterii economice, stimulîndu-i astfel să-şi intensifice şi să sporească eficienţa activităţii desfăşurate, să efectueze investiţii etc. Mai mult ca atît, stabilitatea macroeconomică reprezintă o condiţie importantă pentru realizarea eficientă a politicilor sociale şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.
    Totodată, situaţia macroeconomică este, la rîndul său, influenţată de starea sectorului real. Funcţionarea eficientă a sectorului real contribuie la menţinerea stabilităţii macroeconomice. Dimpotrivă, structura dezechilibrată şi rigiditatea producţiei interne, nivelul redus de competitivitate a economiei şi a producţiei autohtone pot conduce la instabilitate macroeconomică.
    Asigurarea stabilităţii macroeconomice presupune nu doar promovarea unei politici monetare şi fiscale echilibrate, dar şi stimularea ofertei interne şi creşterea gradului de ocupare. Măsurile complexe pentru stimularea ofertei interne şi creşterea gradului de ocupare sînt descrise în priorităţile pe termen mediu ale Strategiei, iar prezentul capitol se concentrează în mod îngust pe politicile monetare şi fiscale în calitate de factori care contribuie la un mediu propice pentru realizarea celorlalte obiective prevăzute în Strategie. În acest sens, Strategia se va axa pe implementarea următoarelor măsuri:
    (i) realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor;
    (ii) promovarea politicii flexibile a cursului de schimb al monedei naţionale;
    (iii) promovarea unei politici bugetar-fiscale echilibrate, care să permită asigurarea stabilităţii finanţelor publice pe termen mediu şi lung;
    (iv) reducerea presiunii fiscale asupra economiei şi prevenirea expansiunii sectorului public;
    (v) perfecţionarea managementului finanţelor publice.
    Asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor este obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). În acest sens, BNM va realiza o politică monetară prudentă şi va utiliza întreaga gamă de instrumente aflate la dispoziţie pentru a asigura stabilitatea preţurilor. Pe termen mediu, se preconizează implementarea unui nou regim de politică monetară, şi anume introducerea regimului de ţintire a inflaţiei. În anii 2008-2011, vor fi întreprinse măsuri de pregătire şi implementare a noului regim.
    BNM va menţine în continuare regimul cursului de schimb flotant şi va promova o politică valutară prudentă, consecventă, cu obiectivul fundamental de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor.
    Politica fiscală reprezintă un alt instrument important pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice, creşterii economice şi economiilor cetăţenilor. În anii următori, politica fiscală va supravegherea în continuare susţinerea activităţii economice şi stimularea investiţiilor din contul surselor interne şi externe. În acest scop, începînd cu anul 2008, se introduce cota zero a impozitului pe venitul reinvestit al persoanelor juridice. Totodată, începînd cu anul 2008, se va efectua restituirea T.V.A. aferentă valorilor materiale, serviciilor ce ţin de investiţii (cheltuieli) capitale pe termen lung, cu excepţia investiţiilor cu destinaţie locativă şi a investiţiilor în mijloacele de transport.
    Sporirea economiilor cetăţenilor se va produce ca urmare a modificării structurii şi mărimii grilelor de venituri impozabile anuale ale persoanelor fizice, precum şi prin majorarea treptată a mărimii venitului neimpozabil.
    Continuarea eforturilor de îmbunătăţire a administrării fiscale va contribui la reducerea presiunii fiscale prin lărgirea bazei de impozitare, precum şi la asigurarea stabilităţii colectării veniturilor în buget. Obiectivele politicii de administrare fiscală pe termen mediu rezultă din Strategia de dezvoltare a serviciului fiscal de stat în anii 2006-2010. Strategia formulează următoarele sarcini majore: (i) consolidarea funcţională şi structurală a Serviciului Fiscal de Stat; (ii) ridicarea nivelului de deservire a contribuabililor şi lărgirea spectrului de servicii acordate; (iii) perfecţionarea procedurilor fiscale şi (iv) dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în schimbul de date şi informaţii.
    Asigurarea previzibilităţii veniturilor statului se va realiza şi prin politici de cheltuieli publice care să prevină creşterea în continuare a ponderii sectorului public în PIB. O acţiune importantă, în acest sens, este iniţierea şi implementarea unei reforme cuprinzătoare de raţionalizare a numărului şi structurii angajaţilor bugetari pe termen mediu. Această reformă va putea fi realizată numai în condiţiile avansării reformelor structurale în sectoarele în care sînt antrenaţi cei mai mulţi angajaţi bugetari, şi anume: în sfera educaţiei şi ocrotirii sănătăţii.
    Resursele necesare în vederea sporirii cheltuielilor pentru investiţii, alte cheltuieli asociate cu creşterea economică şi reducerea sărăciei urmează a fi mobilizate din contul eficientizării programelor existente de cheltuieli, precum şi redirecţionării alocaţiilor de la programele mai puţin prioritare către programele cu un impact mai mare asupra creşterii economice şi reducerii sărăciei, identificate în Strategie. În general, asigurarea consecvenţei între priorităţile Strategiei, Cadrul de cheltuieli pe termen mediu şi bugetul anual va constitui una din provocările majore ale politicii bugetar-fiscale pe termen mediu.
    Îmbunătăţirea calitativă a gestionării resurselor financiare ale statului este o condiţie indispensabilă pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus. În domeniul managementului finanţelor publice, eforturile vor fi axate pe îmbunătăţirea şi asigurarea unui sistem eficient şi durabil de management financiar, bazat pe instrumente şi mecanisme eficiente, adaptat la standardele europene. Acţiunile principale preconizate în domeniul managementului finanţelor publice se referă la:
(i) îmbunătăţirea procesului de alocare a resurselor financiare publice prin aplicarea practicilor moderne de elaborare şi aprobare a bugetului; (ii) consolidarea sistemului trezorerial şi perfecţionarea procedurilor de executare a bugetului;
(iii) eficientizarea administrării fiscale şi introducerea unui nou sistem de control şi audit intern în sectorul public;
(iv) raţionalizarea şi optimizarea managementului bugetar prin crearea unui sistem informaţional integrat de management financiar în sectorul public.
    Elaborarea unor proceduri formalizate, transparente şi incoruptibile pentru luarea deciziilor privind utilizarea resurselor bugetare, inclusiv prin efectuarea achiziţiilor publice, reprezintă una din condiţiile de bază în optimizarea pe termen mediu a managementului finanţelor publice.
    2. Consolidarea capacităţilor administraţiei publice
    Îmbunătăţirea performanţei administraţiei publice la nivel central şi local reprezintă o altă condiţie importantă pentru realizarea cu succes a agendei ambiţioase stabilite de Strategie. Sporirea competitivităţii economiei naţionale nu poate avea loc în condiţiile unei administraţii publice ineficiente, cu structură depăşită şi personal necalificat. Dimpotrivă, crearea condiţiilor pentru sporirea competitivităţii, în situaţia unei economii marcate de dezechilibre serioase şi resurse interne limitate, în contextul concurenţei acerbe pe pieţele regionale şi mondiale, reprezintă o provocare serioasă şi pentru o administraţie publică bine pregătită şi eficientă.
    Necesitatea desfăşurării unei reforme complexe a administraţiei publice derivă din trei raţionamente fundamentale:
    Economic. Promovarea reformei prin optimizarea numărului de instituţii şi funcţionari publici va contribui la reducerea cheltuielilor administrative şi direcţionarea acestora pentru prestarea unor servicii publice de o calitate superioară.
    Social. Drept rezultat al reformei va fi îmbunătăţită calitatea serviciilor publice prestate cetăţenilor, precum şi fortificată interacţiunea dintre societatea civilă şi administraţia publică. O mai bună transparenţă a procesului decizional va spori credibilitatea societăţii faţă de autorităţi şi va fortifica colaborarea lor în implementarea unor programe de importanţă naţională.
    Politic. O administraţie publică modernizată în baza celor mai bune practici internaţionale va contribui la îmbunătăţirea imaginii Republicii Moldova atît în ţară, cît şi în exterior. Edificarea unei administraţii publice eficiente, lipsite de corupţie, cu un personal calificat sporeşte şansele ţării de cooperare/integrare cu/în structurile europene şi internaţionale. 
    Sinergia dintre eficientizarea procesului decizional, a activităţii funcţionarilor publici, a interacţiunii dintre instituţiile publice şi a corelării dintre planificarea strategică şi procesul bugetar va sprijini şi dinamiza implementarea întregului spectru de politici şi reforme promovate de Guvern.
    Administraţia publică centrală
    Necesitatea consolidării capacităţilor administraţiei publice centrale (APC) în vederea îmbunătăţirii performanţei administraţiei publice, în general, nu este o preocupare nouă pentru Republica Moldova. Tentative de perfecţionare a structurii instituţionale şi de fortificare a capacităţilor au fost întreprinse la diferite etape ale procesului de tranziţie. Aceste transformări, însă, au fost răzleţe şi nu au avut la bază principii bine definite şi unanim acceptate. În pofida rezultatelor obţinute în procesul de construire a unei economii de piaţă funcţionale, administraţia publică centrală în Republica Moldova continuă să îndeplinească funcţii care nu corespund întocmai rolului statului într-o asemenea economie. Mai mult, managementul deficient al resurselor umane şi, în special, lipsa unui sistem eficient şi competitiv de motivare, subminează procesul de consolidare a capacităţilor personalului din administraţia publică.
    Reforma administraţiei publice centrale, care a fost lansată în anul 2005, reprezintă un efort sistemic şi cuprinzător şi are drept obiectiv construirea unei administraţii publice transparente, previzibile, responsabile şi eficiente, care să satisfacă necesităţile societăţii şi să corespundă standardelor europene.21 Procesul de reformă se axează pe patru obiective principale: (i) modernizarea administraţiei publice în baza revizuirii funcţionale şi reorganizării instituţionale, (ii) îmbunătăţirea ma­nage­mentului resurselor umane, (iii) optimizarea procesului de luare a deciziilor şi (iv) perfecţionarea managementului finanţelor publice. Reforma regulatorie este şi ea o parte componentă a reformei administraţiei publice şi se realizează în strînsă coordonare cu procesul de reformare pe alte componente.
    _______________________________
   
21 Strategia de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova, 2006.

    În scopul îmbunătăţirii structurii instituţionale a administraţiei publice, Strategia de reformă a administraţiei publice centrale stabileşte două sarcini: (i) redefinirea competenţelor şi atribuţiilor organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi (ii) reconfigurarea structurii executivului central, ţinînd cont de priorităţile de activitate ale Guvernului. La rîndul său, procesul de redefinire a funcţiilor şi competenţelor s-a desfăşurat în două etape. La prima etapă au fost analizate şi făcute recomandări pentru îmbunătăţirea proceselor interne şi delimitarea funcţiilor în 28 de instituţii ale administraţiei publice centrale. Pentru etapa a doua au fost identificate şi analizate 159 de autorităţi şi organe publice de nivel central şi 24 servicii desconcentrate.
    Pe parcursul celei de-a doua etape a analizei funcţionale au fost implementate reforme organizaţionale selective, inclusiv cu reducerea numărului de angajaţi. Acestea, însă, nu au fost suficiente pentru eficientizarea administraţiei publice centrale. Etapa a doua a analizei funcţionale, care a avut implicaţii mult mai vaste, a analizat situaţia în cinci sectoare majore: justiţie şi afaceri interne; agricultură şi mediu; ocrotirea sănătăţii, educaţie şi cultură; dezvoltare economică; guvernare şi finanţe publice. Analiza funcţională în cadrul acestei etape a relevat un şir de probleme care împiedică funcţionarea eficientă a APC, şi anume: centralizarea excesivă, dublarea funcţiilor şi suprapunerea responsabilităţilor, eventualitatea unui conflict de interese determinat de delimitarea insuficientă a funcţiilor de elaborare a politicilor, reglementare şi prestare a serviciilor, păstrarea funcţiilor care nu ţin de responsabilităţile Guvernului şi prezenţa mandatelor pentru care nu se alocă resurse. Lipsa sistemelor eficiente de coordonare a proceselor de planificare, monitorizare şi evaluare a politicilor, atît la nivel strategic, cît la nivel de instituţie, reprezintă o altă problemă serioasă.
    Implementarea recomandărilor analizei funcţionale pentru soluţionarea problemelor identificate constituie o sarcină majoră pe termen mediu. În baza acestor recomandări, pînă la mijlocul anului 2008, vor fi elaborate şi implementate planuri de dezvoltare pentru fiecare minister în parte. Îmbunătăţirea planificării strategice la nivel sectorial se va face prin fortificarea capacităţilor direcţiilor pentru analiza politicilor, monitorizare şi evaluare din şapte ministere22 şi crearea structurilor similare în ministerele rămase. O atenţie deosebită va fi acordată reorganizării funcţionale a Aparatului Guvernului. În vederea consolidării capacităţilor de planificare strategică şi coordonare a politicilor, a fost creată şi urmează a fi sporite capacităţile Direcţiei de analiză a coordonării politicilor din cadrul Aparatului Guvernului. Pe termen mediu, Direcţia va promova şi coordona metodologic modernizarea întregului sistem de planificare strategică a activităţilor Guvernului, îmbunătăţirea procesului decizional şi va asigura o mai bună corelare între acţiunile prioritare şi cadrul de resurse disponibil.
    ____________________________
   
22 Direcţii de analiză a politicilor, monitorizare şi evaluare există în Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Industriei şi Infrastructurii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Ministerul Justiţiei.

    În scopul definirii principiilor generale de organizare şi funcţionare a administraţiei publice centrale, a fost elaborat proiectul de lege privind administraţia publică centrală. Această lege va oferi un cadru unic pentru activitatea administraţiei publice centrale. Proiectul de lege prevede instituirea în fiecare minister a unei funcţii care va prelua responsabilităţile administrative ale ministerului, asigurînd legătura între subdiviziunile ministerului şi subdiviziunile de specialitate din cadrul Aparatului Guvernului. Introducerea acestei funcţii va permite efectuarea unui management mai eficient al administraţiei publice centrale, precum şi reducerea excesului de sarcini de ordin managerial, cu care se confruntă actualmente miniştrii.
    Performanţa redusă a administraţiei publice centrale este determinată, în mare măsură, şi de lipsa unui sistem de motivare eficient şi competitiv a funcţionarilor publici. În special, nivelul scăzut al salariilor nu permite atragerea şi menţinerea în administraţia publică a specialiştilor cu un nivel înalt de pregătire şi, în acelaşi timp, creează premise pentru dezvoltarea corupţiei în sistem. Pe lîngă aceasta, salariile reduse determină un nivel înalt de fluctuaţie a cadrelor, care, la rîndul său, subminează eforturile de fortificare a capacităţilor, susţinute pînă acum, în particular, prin intermediul proiectelor de asistenţă tehnică externă. De asemenea, structura remunerării nu este suficient de transparentă: sistemul nu stabileşte o legătură clară între performanţe şi nivelul salarizării. În acest sens, reformarea sistemului de motivare a funcţionarilor publici este o parte importantă a reformei APC.
    Reformarea sistemului de salarizare a fost iniţiată prin aprobarea Legii nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar pentru anii 2006–2010, care prevede creşterea treptată a salariilor angajaţilor din sectorul bugetar, inclusiv ale funcţionarilor publici. Astfel, în primii doi ani de implementare, salariul mediu lunar al funcţionarilor publici s-a dublat, constituind 1614 lei în anul 200723. În pofida acestei creşteri, nivelul de salarizare în sectorul public rămîne a fi mai mic decît în alte sectoare ale economiei. Pe de altă parte, implementarea parţială a majorării salariilor a rezultat deja în costuri semnificative pentru buget, iar creşterile de mai departe ameninţă să comprime resursele disponibile pentru cheltuieli capitale. Realizarea reformelor doar la nivelul administraţiei publice centrale şi economiile obţinute din contul optimizării numărului de funcţionari publici nu vor asigura suficiente resurse pentru majorarea esenţială a salariilor pentru toţi angajaţii sectorului public. De aceea, este necesară o reformă cuprinzătoare de raţionalizare a structurilor şi de optimizare a numărului de angajaţi bugetari în întreg sectorul public.
    __________________________
   
23 Cadrul de cheltuieli pe termen mediu (2008–2010).

    Sporirea reală a capacităţilor funcţionarilor publici va fi asigurată prin realizarea unei reforme cuprinzătoare a sistemului de motivare, care nu se limitează doar la creşterea salariilor. Pe termen scurt, practicile existente de clasificare şi gradare a funcţionarilor publici vor fi alineate la salarizarea mai eficientă a funcţionarilor publici prin asigurarea legăturii dintre nivelul de salarizare, pe de o parte, şi eforturile, calificările şi performanţele angajaţilor, pe de altă parte. Pe termen mediu, va fi elaborat un nou sistem de salarizare, care va cuprinde mai multe etape:
(i) elaborarea fişelor de post pentru toate posturile din serviciul public, (ii) elaborarea sistemului de evaluare a posturilor şi implementarea lui, (iii) elaborarea unui nou sistem de clasificare şi gradare, (iv) determinarea nivelului de salarizare pentru fiecare post, luînd în calcul resursele disponibile pentru salarizarea în serviciul public şi (v) elaborarea cadrului legislativ cu privire la sistemul de salarizare, inclusiv cu privire la avansarea funcţionarilor publici în funcţie de rezultate.
    În scopul perfecţionării managementului resurselor umane, a fost elaborat un pachet de legi care propun noi abordări privind politica de personal în serviciul public: proiectul de lege cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi Codul de conduită a funcţionarului public. Proiectul de lege cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public stabileşte: (i) separarea funcţiilor politice de cele administrative, (ii) angajarea şi promovarea în serviciul public pe bază de merit şi (iii) crearea organului administrativ central responsabil de managementul serviciului public. Perfecţionarea şi aprobarea acestui proiect de lege, precum şi crearea şi operaţionalizarea organului responsabil de managementul resurselor umane la nivel central reprezintă sarcini imediate. Codul de conduită a funcţionarului public stabileşte un set de standarde de comportament pentru administraţia publică. Implementarea acestui cod va permite sporirea accesibilităţii şi transparenţei activităţilor majore ale administraţiei publice.
    Consolidarea capacităţilor administraţiei publice centrale este un proces continuu şi de durată. Pe durata implementării Strategiei, instituţiile administraţiei publice centrale îşi vor intensifica eforturile pentru realizarea activităţilor iniţiate şi dezvoltarea în continuare a agendei de reformare (planurile de dezvoltare strategică) pentru fiecare component în parte. Pînă în anul 2011, următoarele obiective majore urmează a fi realizate în cadrul acestei reforme:
    (i) delimitarea în practică, în cadrul administraţiei publice centrale, a funcţiilor de elaborare a politicilor de cele de implementare a acestora;
    (ii) consolidarea capacităţilor administraţiei publice centrale de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, perfecţionarea sistemului de raportare şi a procesului decizional;
    (iii) formarea unui corp de funcţionari publici profesionist, inclusiv prin introducerea unui nou sistem de motivare;
    (iv) crearea unui sistem eficient şi durabil de interacţiune a procesului de elaborare a politicilor cu procesul bugetar.
    Administraţia publică locală
    Experienţa precedentă de implementare a programelor de dezvoltare naţională demonstrează că implicarea insuficientă a APL în procesul de elaborare şi implementare a politicilor contribuie la creşterea disparităţilor teritoriale în dezvoltarea social-economică a ţării. În acest sens, sporirea rolului administraţiei publice locale presupune atît sporirea competenţelor acesteia prin creşterea gradului de descentralizare, cît şi fortificarea capacităţilor de implementare a politicilor şi de prestare a serviciilor publice.
    Evoluţia rolului şi performanţei APL a fost marcată de reformele teritorial-administrative din anii 1999 şi 2003. În general, însă, serviciile prestate la nivel local au rămas a fi în mare parte neadecvate şi de o calitate joasă. În special, autorităţile administraţiei publice locale sînt responsabile de prestarea serviciilor de învăţămînt general obligatoriu, de asigurarea cu infrastructură rurală şi parţial de ocrotire a sănătăţii. În pofida faptului că cota cheltuielilor pentru educaţie şi ocrotirea sănătăţii este relativ înaltă în bugetul local, problema calităţii şi accesului inechitabil la aceste servicii persistă în continuare. În cazul infrastructurii rurale, insuficienţa resurselor, destinate întreţinerii şi reparaţiei, au condus la deteriorarea semnificativă a acesteia.
    Problemele identificate în procesul efectuării unor studii denotă capacităţile fiscale reduse şi insuficiente ale unităţilor administrativ-teritoriale, discrepanţa dintre resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale şi competenţele prevăzute de legislaţie, precum şi faptul că descentralizarea serviciilor publice nu se efectuează în paralel cu transferarea surselor de finanţare. În acelaşi timp, controlul din partea societăţii este neînsemnat din cauza că comunităţile nu participă la monitorizarea performanţelor sectorului public şi a serviciilor prestate de acesta. Capacităţile reduse ale funcţionarilor publici la nivel local, explicate prin sistemul inadecvat de motivare şi instruirea insuficientă, reprezintă un alt factor care determină calitatea joasă a serviciilor prestate de APL.
    Sporirea rolului şi consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale se va realiza în contextul implementării Strategiei de dezvoltare regională. În acest sens, pe parcursul perioadei de implementare a Strategiei, se va urmări realizarea următoarelor obiective:
    (i) îmbunătăţirea cadrului instituţional şi încorporarea principiilor dezvoltării durabile în politicile locale;
    (ii) delimitarea mai clară a funcţiilor şi responsabilităţilor între autorităţile centrale şi cele locale, cu sporirea autonomiei celor din urmă;
    (iii) consolidarea autonomiei locale a autorităţilor administraţiei publice locale prin continuarea procesului de descentralizare fiscală şi financiară;
    (iv) fortificarea capacităţilor autorităţilor locale de planificare, elaborare a bugetelor, implementare, monitorizare şi evaluare participativă a activităţilor la nivel local;
    (v) implementarea Strategiei naţionale de instruire a funcţionarilor publici şi aleşilor locali şi crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea managementului resurselor umane.
    Reieşind din obiectivele expuse, este necesar de a spori autonomia şi capacităţile administraţiilor publice locale, în special de nivelul întîi, în asigurarea localităţilor cu venituri proprii, gestionarea eficientă a resurselor şi stimularea dezvoltării potenţialului economic al localităţilor. În contextul descentralizării administrative, se va elabora un plan de acţiuni care va stabili etapele distincte de implementare a procesului de descentralizare administrativă în Republica Moldova. Aceasta va permite de a evita neclarităţile şi suprapunerile în delegarea competenţelor, de a clarifica transferul de resurse financiare şi materiale, abordînd, de asemenea, corelarea dintre transferul de competenţe şi necesarul de resurse. Ca urmare a aprobării legislaţiei cu privire la administraţia publică locală şi descentralizarea administrativă, urmează a fi revizuită legislaţia cu privire la finanţele publice locale pentru a stabili o metodă echitabilă de nivelare a posibilităţilor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale.
    În vederea consolidării capacităţilor funcţionarilor publici, Guvernul va asigura implementarea Strategiei naţionale de instruire a funcţionarilor publici şi aleşilor locali, elaborate în conformitate cu recomandările Consiliului Europei. Această Strategie pune bazele unei instruiri continue a funcţionarilor şi aleşilor locali din administraţia publică locală în scopul sporirii competenţelor, performanţelor şi competitivităţii acestora.
    V. PRIORITĂŢI NAŢIONALE PE TERMEN MEDIU
    1. Consolidarea statului democratic bazat pe supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului
    Analiză
    Respectarea drepturilor omului
    Odată cu declararea independenţei în anul 1991, Republica Moldova a iniţiat un proces de tranziţie complex şi îndelungat, marcat prin schimbări social-economice importante spre un regim democratic şi o economie de piaţă. Această tranziţie a presupus o revizuire fundamentală a rolului statului, cît şi a drepturilor şi obligaţiilor fiecărui individ. Procesul de tranziţie a generat necesitatea de a identifica drepturile omului ca factor de bază în dezvoltarea naţională şi, în consecinţă, Republica Moldova a întreprins eforturi semnificative pentru alinierea legislaţiei naţionale la normele internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
    De la declararea independenţei, toate alegerile naţionale şi locale, mai recent alegerile locale din 3 iunie 2007, au fost în general considerate ca fiind libere şi echitabile, deşi în unele cazuri acestea nu au corespuns în totalitate angajamentelor internaţionale privind alegerile democratice, în special în ceea ce priveşte campania preelectorală şi independenţa mijloacelor de informare în masă. În anul 2006, Parlamentul a adoptat un nou Cod al audiovizualului, menit să elimine ingerinţa politicului în televiziunea şi radioul naţional. Majoritatea organizaţiilor neguvernamentale, mijloacelor de informare în masă, precum şi Consiliul Europei au recunoscut că noul cod este în concordanţă cu standardele internaţionale. Totuşi, asigurarea relaţiei transparente dintre autorităţi, pe de o parte, şi instituţiile media şi societatea civilă, pe de altă parte, rămîne o prioritate în vederea asigurării funcţionării democraţiei participative.
    Republica Moldova a aderat la Declaraţia universală a drepturilor omului în anul 1990, iar la majoritatea tratatelor internaţionale – în anii următori. Constituţia Republicii Moldova din 1994 prevede respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în corespundere cu normele universal-acceptate şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Mai mult decît atît, articolul 4 din Constituţie prevede supremaţia instrumentelor internaţionale de protejare a drepturilor omului asupra legislaţiei naţionale. În scopul consolidării cadrului instituţional de respectare a drepturilor omului, Republica Moldova a introdus în anul 1996 instituţia avocatului parlamentar (Ombudsman) şi a creat Centrul pentru Drepturile Omului. Avocaţii parlamentari examinează sesizările persoanelor ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate în Republica Moldova.
    Un pas semnificativ în promovarea drepturilor omului a fost aderarea Moldovei la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în anul 1997, care a oferit cetăţenilor Republicii Moldova accesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – un organ important de jurisdicţie internaţională. În perioada 1 noiembrie 1998 – 2006, cetăţenii Republicii Moldova au depus circa 2800 de adresări, iar Curtea a emis 102 decizii şi 60 de decizii de radiere de pe rol a cererilor. Deciziile CEDO în favoarea reclamanţilor pot fi considerate ca un indicator al deficienţelor în sistemul judiciar şi în domeniul protecţiei omului în general. În acelaşi timp, chiar în statele cu tradiţii şi justiţie consolidată, numărul de adresări la CEDO este mare, iar sporirea numărului de adresări din partea cetăţenilor Republicii Moldova demonstrează creşterea nivelului de conştientizare de către populaţie a problemei cu privire la drepturile şi libertăţile garantate de stat şi adoptarea unei poziţii mai active în cazul încălcării acestora.
    Aspirînd la apropierea de valorile europene şi la integrarea europeană, Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, să consolideze stabilitatea şi să sporească eficienţa instituţiilor de garantare a democraţiei şi supremaţiei legii, inclusiv prin fortificarea capacităţilor administrative şi judiciare. Aceste angajamente au fost reflectate în cele mai importante documente strategice: Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei, Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004–2008, Planul de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană”. Deşi cadrul juridic pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale este în corespundere cu standardele internaţionale, în practică persistă anumite deficienţe, în special în domeniul respectării drepturilor deţinuţilor, al asigurării accesului la justiţie şi al prevenirii unor fenomene complexe, cum ar fi violenţa domestică şi traficul de fiinţe umane.
    O serie de studii şi rapoarte ale organizaţiilor neguvernamentale relevă cazuri de încălcare a drepturilor persoanelor aflate în detenţie. Existenţa unor probleme grave în acest domeniu este confirmată de analiza adresărilor la Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. În anul 2006, Centrul a primit 1913 petiţii, circa 53% dintre ele fiind adresări din partea deţinuţilor. În circa 25% din adresările către avocaţii parlamentari este invocată problema accesului liber la justiţie şi cea a dreptului la un proces echitabil. Printre principalii factori care contribuie la obstrucţionarea protecţiei drepturilor deţinuţilor se numără suprapopularea penitenciarelor şi condiţiile nesatisfăcătoare de detenţie, nivelul sporit de corupţie, abuzul de putere din partea organelor de drept, necunoaşterea de către cetăţeni a drepturilor lor şi calitatea sub nivel a asistenţei juridice din oficiu.
    Republica Moldova continuă să se confrunte cu fenomene sociale negative interconexe care afectează cele mai vulnerabile pături ale populaţiei, cum ar fi violenţa în familie şi traficul de fiinţe umane. Monitorizarea acestor fenomene este complicată de faptul că victimele deseori evită să discute sau să raporteze despre încălcările săvîrşite. În cadrul unor sondaje sociologice, circa 41% din respondenţi au declarat că au devenit victime ale violenţei în familie la un anumit moment din viaţă. Totuşi, numărul de plîngeri de acest gen depuse la organele de drept rămîne a fi destul de mic. Un motiv important al evitării raportării cazurilor de violenţă în familie este lipsa unui mecanism bine definit de protecţie a victimelor unor asemenea fenomene.
    Violenţa în familie conduce la sporirea gradului de vulnerabilitate faţă de traficul de fiinţe umane. Conform datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), majoritatea victimelor traficului cu fiinţe umane asistate au fost supuse violenţei în familie şi, în consecinţă, erau disponibile să se confrunte cu un grad sporit de risc pentru a evita abuzul la care erau supuse. Deşi, pe parcursul anilor 2005–2007, cadrul legislativ necesar pentru prevenirea şi combaterea acestor fenomene a fost îmbunătăţit prin adoptarea unor legi de bază cu privire la traficul de fiinţe umane, violenţa în familie, şanse egale între bărbaţi şi femei etc., pentru aplicarea eficientă a acestor legi este nevoie a consolida în continuare mecanismele de implementare.
    Sistemul judecătoresc şi asigurarea independenţei justiţiei
    Reforma judiciară şi de drept în Republica Moldova a demarat în anul 1994 prin introducerea unui sistem compus din patru verigi – judecătoriile de circumscripţie, tribunalele, Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie. În anii 2002-2003, în scopul îmbunătăţării accesului la justiţie, sistemul judecătoresc a fost supus unei noi etape de reformă, care a condus la optimizarea sistemului şi la organizarea acestuia în trei verigi – judecătoriile de circumscripţie, curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie. În ambele perioade, reforma sistemului judecătoresc s-a axat pe modernizarea structurii organizatorice în calitate de factor ce contribuie la eliminarea deficienţelor de funcţionare şi administrare a justiţiei.
    Principala autoritate de administrare judecătorească este Consiliul Superior al Magistraturii – organ independent cu competenţe în numirea, promovarea, transferarea, sancţionarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor, examinarea şi prezentarea proiectelor de bugete instanţelor judecătoreşti şi raportarea asupra modului de organizare şi funcţionare a sistemului judecătoresc. Pentru asigurarea independenţei justiţiei, cadrul legislativ privind garantarea independenţei, imparţialităţii şi irevocabilităţii judecătorilor a fost consolidat de cîteva ori, în special prin sporirea autorităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi a independenţei acestuia faţă de puterea executivă.
    Cu toate acestea, funcţionarea eficientă a sistemului judecătoresc şi administrarea echitabilă a justiţiei continuă să fie o provocare. Instanţele de judecată examinează un volum excesiv de dosare. Astfel, în anul 2006, în cadrul sistemului judecătoresc au fost examinate circa 250 mii de dosare, unui judecător revenindu-i 73 de dosare pe lună. Unul dintre factorii principali care conduce la supraîncărcarea sistemului judecătoresc este utilizarea limitată a metodelor alternative de soluţionare a litigiilor. Implementarea unor metode alternative, cum ar fi medierea şi probaţiunea, va contribui atît la funcţionarea eficientă a sistemului judecătoresc, cît şi la asigurarea protecţiei drepturilor omului prin evitarea tergiversărilor în examinarea cauzelor.
    În acelaşi timp, sistemul judecătoresc se confruntă cu o serie de probleme practice, cum ar fi: sedii inadecvate, calitatea proastă a infrastructurii şi echipamentului instanţelor, precum şi capacităţi practice limitate în citarea, audierea şi disciplinarea participanţilor la proces. Lipsa sau insuficienţa sălilor de judecată şi a încăperilor speciale poate afecta în special grupurile socialmente vulnerabile, cum ar fi: minorii, victimele violenţei în familie, ale traficului de fiinţe umane etc. Majoritatea problemelor menţionate, care au repercusiuni negative asupra imaginii şi calităţii justiţiei, se datorează cadrului limitat de resurse prevăzute pentru sistemul judecătoresc. Deşi, în ultimii cîţiva ani, sumele totale prevăzute pentru sistemul judecătoresc se află în continuă creştere, aceste resurse sînt deocamdată insuficiente pentru acoperirea necesităţilor. Totodată, sporirea alocaţiilor bugetare trebuie să fie însoţită de o gestionare mai eficientă a fondurilor. Un pas important în acest sens a fost acordarea dreptului de gestionare independentă de către autorităţile respective a fondurilor tuturor judecătoriilor, începînd cu 1 ianuarie 2005. Totuşi, pentru planificarea şi utilizarea eficientă a alocaţiilor pe termen mediu, rămîne a fi actuală reforma finanţării sistemului judecătoresc.
    Calitatea justiţiei este afectată, de asemenea, de deficitul de resurse umane calificate şi necorespunderea capacităţilor personalului din sistemul judecătoresc cu cerinţele actuale (atît în rîndul judecătorilor, cît şi al personalului auxiliar). Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile în mod profesionist, judecătorii trebuie să aibă acces gratuit şi constant la cursuri de pregătire continuă. Pentru realizarea acestui obiectiv, în anul 2006 a fost creat Institutul Naţional al Justiţiei, cu atribuţii în formarea iniţială şi continuă a judecătorilor şi procurorilor. Conform modificărilor operate în legislaţie, odată cu crearea Institutului, începînd cu anul 2008, judecătorii urmează să frecventeze cel puţin 40 de ore de formare continuă anual, dreptul la o astfel de instruire fiind gratuit şi consemnat prin lege. Consolidarea capacităţilor Institutului, atît în ceea ce priveşte materialele metodologice şi programele de studii, cît şi a conducerii şi personalului didactic, va contribui la o mai bună instruire a personalului din cadrul sistemului judecătoresc şi, în consecinţă, la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie.
    O problemă importantă în asigurarea supremaţiei legii rămîne a fi neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti. Deşi pe parcursul ultimilor ani a fost adoptat un nou cadru normativ cu privire la sistemul de executare, care include Codul de executare şi Legea cu privire la sistemul de executare silită, hotărîrile neexecutate continuă să se acumuleze. Astfel, în anul 2006, din numărul total de circa 301 mii de acte executorii, dintre care 64 mii – hotărîri judecătoreşti, au rămas neexecutate aproximativ 26% din actele executorii şi 42% din hotărîrile judecătoreşti. Există mai multe motive care conduc la această situaţie, printre care menţionăm incapacitatea debitorului de a plăti despăgubirile datorate şi/sau plecarea acestora peste hotarele ţării, precum şi transferarea bunurilor de către debitor în cazurile în care reclamanţii nu reuşesc să sechestreze proprietatea debitorului la începutul procesului judiciar. Modul de finanţare a activităţilor de executare, în condiţiile în care costul acestora este relativ înalt, joacă un rol important în acumularea actelor şi hotărîrilor neexecutate. În aceste condiţii se impune reexaminarea modului de organizare şi finanţare a activităţilor de executare.
    Prevenirea şi combaterea corupţiei
    Prevenirea şi combaterea corupţiei au devenit priorităţi importante pentru Guvernul Republicii Moldova şi, în acest context, în anul 2006 a fost adoptat Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. Planul de acţiuni este implementat cu suportul societăţii civile şi al comunităţii internaţionale. O serie de organizaţii neguvernamentale au creat Alianţa Anticorupţie, care colaborează fructuos cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) în eradicarea acestui fenomen. Un aspect important al activităţii desfăşurate de Guvern în procesul de prevenire a corupţiei în 2007 şi în viitorul apropiat îl constituie acţiunile efectuate în cadrul Programului preliminar al Fondului „Provocările Mileniului”.
    Guvernul a întreprins o serie de măsuri pentru a simplifica cadrul normativ şi modul de activitate a autorităţilor administraţiei publice în vederea limitării posibilităţilor de corupţie, principalele fiind: reforma cadrului de reglementare, introducerea practicii ghişeelor unice, eficientizarea sistemelor de recepţionare a reclamaţiilor şi petiţiilor în cadrul organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi sporirea gradului de transparenţă în activitatea administraţiei publice. Pentru a evita apariţia unor acte legislative şi normative noi, care ar oferi posibilităţi pentru corupţie, CCCEC a iniţiat procesul de expertizare anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi normative. În acelaşi timp, autorităţile administraţiei publice, organizaţiile neguvernamentale şi comunitatea internaţională au organizat o serie de evenimente şi campanii publice pentru a sensibiliza opinia publică asupra consecinţelor corupţiei şi pentru a eroda toleranţa faţă de acest fenomen răspîndit în societate.
    Progresul obţinut în prevenirea şi combaterea corupţiei a fost reflectat şi în Indicele de Percepţie a Corupţiei realizat de Transparency International care, în anul 2006, s-a îmbunătăţit, atingînd nivelul de 3,2, comparativ cu 2,9 în anul 2005. Cu toate acestea, din cele 163 de ţări incluse în studiul Transparency International, Republica Moldova continua să se afle în partea a doua a clasamentului. Mai mult decît atît, studiile demonstrează că fenomenul corupţiei rămîne a fi unul dintre subiectele care îngrijorează cel mai mult populaţia Republicii Moldova. Conform Barometrului Global al Corupţiei, elaborat de Transparency Internaţional, sectoarele şi instituţiile cele mai afectate de corupţie sînt (în descreştere): poliţia, sistemul judiciar, serviciile medicale, partidele politice, legislativul, mediul de afaceri, sistemul de educaţie. Sondajele efectuate de organizaţiile neguvernamentale locale confirmă aceste rezultate.
    Din considerentele menţionate, se impun măsuri de ordin normativ, organizatoric şi practic pentru reducerea nivelului de corupţie şi o mai mare încredere a populaţiei în sectoarele percepute ca fiind cele mai afectate de corupţie. Asemenea măsuri trebuie să fie axate pe creşterea gradului de transparenţă a instituţiilor, sporirea capacităţilor funcţionarilor acestor instituţii, depistarea şi sancţionarea cazurilor de corupţie. Totodată, trebuie recunoscut faptul că astfel de măsuri nu pot contribui la ieşirea din cercul vicios al corupţiei fără reforma structurală şi instituţională a acestor domenii.
    Argumente
    Funcţionarea instituţiilor democratice şi aplicarea supremaţiei legii creează condiţii propice creşterii durabile şi incluzive. Consolidarea unui stat democratic presupune asigurarea demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor acestuia, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic. Aceasta presupune, de asemenea, asigurarea unui tratament echitabil şi oportunităţi egale pentru fiecare cetăţean. Existenţa unui cadru legal previzibil, a unui sistem judiciar echitabil, transparent şi eficient, precum şi a unui serviciu de poliţie profesionist, democratic şi concentrat pe necesităţile comunităţii, este esenţială pentru securitatea societăţii şi a cetăţeanului şi protejarea acestuia împotriva utilizării arbitrare a puterii şi împotriva acţiunilor ilicite comise de indivizi şi organizaţii.
    Consolidarea statului democratic modern bazat pe supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului va fi asigurată prin sporirea continuă a gradului de transparenţă a deciziilor politice şi actelor administrative, creşterea culturii de cooperare cu societatea civilă şi promovarea reformelor menite să mărească încrederea populaţiei în autorităţile publice. În contextul numărului sporit de plîngeri privind abuzul de putere din partea organelor de drept, însoţit de nivelul extrem de coborît al încrederii în eficienţa, calitatea şi transparenţa organelor afacerilor interne, manifestat de societatea civilă, reforma complexă a poliţiei va constitui o prioritate majoră pe termen mediu.
    Consolidarea sistemului judecătoresc prin asigurarea independenţei, imparţialităţii, credibilităţii şi eficienţei acestuia reprezintă o condiţie indispensabilă pentru supremaţia legii. Măsurile necesare pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar trebuie să conducă nu doar la funcţionarea eficientă a acestuia, dar şi la aplicarea echitabilă în practică a cadrului legislativ şi normativ.
    Prevenirea şi combaterea corupţiei constituie o necesitate imperativă atît pentru funcţionarea instituţiilor democratice şi asigurarea protecţiei drepturilor omului în particular, cît şi pentru dezvoltarea economică în general. Fiind un fenomen complex, determinat de diverse cauze (de ordin economic, legal, instituţional, social, moral etc.), corupţia necesită o abordare multidimensională şi o revizuire permanentă a politicilor orientate spre diminuarea acesteia. Aplicarea unor măsuri restrictive nu este suficientă, fiind imperios necesară o combinare a acţiunilor de prevenire cu cele de reacţie.
    Dat fiind faptul că Republica Moldova este o ţară cu o economie deschisă, situată la răscrucea unor fluxuri migratorii importante, expusă unor riscuri interne şi globale, imperativul timpului impune asigurarea unui management complex al hotarelor atît prin fortificarea propriilor capacităţi, cît şi prin utilizarea posibilităţilor de cooperare transfrontalieră.
    Scopul general al priorităţii
   Consolidarea mecanismelor de funcţionare a instituţiilor democratice şi practicilor de implementare a cadrului legislativ şi normativ în scopul protecţiei eficiente şi echitabile a drepturilor omului.
    Obiective
    1.1.    Consolidarea democraţiei, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
    1.2.    Modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar
    1.3.    Prevenirea şi combaterea corupţiei
    1.4.    Managementul frontierei de stat
    Programe şi măsuri
    1.1.    Consolidarea democraţiei, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
    Argumente
    Democraţia devine durabilă atunci cînd oamenii au încredere în instituţiile şi deciziile statului, dacă acestea se află la serviciul cetăţeanului şi îl protejează de abuzuri. În acest context, consolidarea democraţiei poate fi asigurată doar prin fortificarea instituţiilor care protejează cetăţenii, prin asigurarea libertăţii de expresie garantată de Constituţie şi prin sporirea transparenţei procesului de luare şi de implementare a deciziilor politice.
    Crearea premiselor favorabile pentru dezvoltarea economică şi socială în Republica Moldova este în mod direct corelată cu combaterea consecventă a criminalităţii, menţinerea ordinii de drept şi asigurarea securităţii cetăţeanului în cadrul comunităţii – element fundamental pentru asigurarea sporirii calităţii vieţii. Modernizarea poliţiei, pentru ca aceasta să devină mai eficientă, democratică şi orientată spre comunitate, este esenţială pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, asigurarea supremaţiei legii şi dezvoltarea ţării. Acest obiectiv va fi realizat prin adoptarea şi implementarea unor acţiuni poliţieneşti comunitare concentrate pe prevenire, profilaxie şi parteneriat. Combaterea traficului cu fiinţe umane şi prevenirea maltratării şi torturii sînt misiuni-cheie ale activităţii poliţieneşti comunitare şi reprezintă rezultatele unui sistem democratic funcţional în care cetăţeanul este protejat de stat.
    Programe şi măsuri
    1.1.1. Îmbunătăţirea calităţii actului decizional:
    (i) perfecţionarea cadrului de funcţionare a democraţiei participative, inclusiv prin asigurarea transparenţei actelor administrative şi a deciziilor politice şi comunicarea cu cetăţenii;
    (ii) implicarea societăţii civile în procesul de luare a deciziilor de interes public, inclusiv prin supunerea unor dezbateri publice on-line a tuturor deciziilor de interes public şi a proiectelor acestora;
    (iii) asigurarea unor relaţii transparente între autorităţi şi instituţiile media, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei;
   (iv) asigurarea participării tinerilor la procesul de luare a deciziilor, inclusiv prin extinderea reţelei de consilii locale ale tinerilor la nivel naţional şi a modelelor de autoguvernare a tinerilor în cadrul instituţiilor de învăţămînt.
    1.1.2. Consolidarea instituţiilor şi mecanismelor nonjudiciare de protecţie şi promovare a drepturilor omului:
    (i) consolidarea cadrului legislativ şi instituţional al instituţiei Ombudsman-ului în vederea:
    - asigurării independenţei avocaţilor poporului;
    - eficientizării activităţii Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova;
    (ii) implementarea Legii cu privire la mediere şi crearea serviciilor de mediere;
    (iii) consolidarea cooperării/parteneriatelor între organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale şi societatea civilă în domeniul educaţiei, promovării şi protecţiei drepturilor omului.
    1.1.3. Modernizarea poliţiei în scopul eficientizării, democratizării şi sporirii responsabilităţii faţă de comunitate:
    (i) consolidarea capacităţilor Ministerului Afacerilor Interne de implementare a reformei poliţiei;
    (ii) evaluarea, împreună cu celelalte organe din sistemul de justiţie şi societatea civilă, a stadiului actual de activitate poliţienească şi determinarea modalităţilor optimale de democratizare, sporire a eficienţei şi responsabilităţii faţă de comunitate;
   (iii) dezvoltarea unei strategii privind activitatea poliţienească comunitară pentru perioada 2008–2011, care va viza eficienţa şi modul de activitate a poliţiei, rolul comunităţii şi capacitatea acesteia de a participa la activitatea poliţienească comunitară, structura, transparenţa şi responsabilitatea poliţiei, relaţiile dintre poliţie şi public, precum şi raporturile dintre poliţie şi alte componente ale sistemului de justiţie;
    (iv) implementarea şi monitorizarea strategiei în anii 2008–2011, inclusiv testarea acesteia în cadrul unui proiect-pilot în anul 2008;
    (v) eficientizarea procesului de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor pentru sistemul organelor afacerilor interne, în special a serviciilor de ordine publică;
    (vi) prevenirea criminalităţii în rîndul minorilor prin aplicarea unui complex de măsuri şi programe speciale pentru minori şi familiile acestora, care locuiesc într-un mediu cu risc infracţional sporit, ceea ce generează consumul de droguri ori promovarea unei culturi infracţionale.
    1.1.4. Prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane:
    (i) dezvoltarea managementului sistemului statistic şi informativ al cazurilor de discriminare pe criteriul de gen, de violenţă în familie şi de trafic de fiinţe umane;
    (ii) crearea şi implementarea sistemului naţional de prevenire şi protecţie a victimelor violenţei, în conformitate cu legislaţia privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice;
    (iii) consolidarea Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, extinderea sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi integrarea acestuia în sistemul naţional de protecţie socială;
    (iv) consolidarea capacităţilor Centrului pentru combaterea traficului de persoane în investigarea şi condamnarea traficanţilor, cu respectarea principiilor de transparenţă şi responsabilitate;
    (v) reglementarea fluxurilor migratorii prin semnarea acordurilor bilaterale interguvernamentale în domeniul migraţiei iregulare, migraţiei pentru muncă şi protecţiei sociale a lucrătorilor migranţi şi prin promovarea iniţiativelor de migraţie circulară, în special cu UE şi cu ţările membre ale acesteia.
    1.1.5. Asigurarea drepturilor persoanelor aflate în detenţie şi a persoanelor condamnate la pedepse alternative:
    (i) asigurarea unor condiţii decente de detenţie pentru condamnaţi şi persoanele aflate în arest preventiv sau administrativ;
    (ii) îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea metodelor de instruire a funcţionarilor de poliţie şi a angajaţilor sistemului penitenciar în ceea ce priveşte drepturile omului;
    (iii) extinderea şi perfecţionarea formelor de educaţie şi plasare în cîmpul muncii a condamnaţilor;
    (iv) consolidarea mecanismelor de pregătire pentru eliberare şi reintegrare socială a deţinuţilor şi condamnaţilor;
    (v) perfecţionarea legislaţiei privind alternativele la detenţie;
    (vi) dezvoltarea serviciului de probaţiune în vederea asigurării reabilitării persoanelor condamnate la pedepse alternative la detenţie;
    (vii) construirea caselor de arest.
    1.1.6. Asigurarea accesului liber la justiţie:
    (i) reformarea sistemului de asistenţă juridică garantată de stat prin instituirea unui mecanism de acces eficient la justiţie pentru persoanele socialmente vulnerabile;
    (ii) crearea consiliului naţional pentru asistenţa juridică garantată de stat şi a oficiilor teritoriale ale acestuia;
    (iii) informarea cetăţenilor cu privire la formele şi condiţiile de obţinere a asistenţei juridice garantate de stat;
    (iv) crearea birourilor de avocaţi publici.
    1.2. Modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar
    Argumente
    O componentă esenţială a statului şi dezvoltării acestuia este sistemul judiciar în calitatea sa de ansamblu al structurilor ce contribuie la înfăptuirea actului de justiţie. Modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar (elaborarea şi implementarea reformelor axate pe asigurarea imparţialităţii sistemului judiciar, îmbunătăţirea performanţei şi credibilităţii judecătoriilor, sporirea accesului la servicii juridice) constituie acţiunile prioritare ce necesită a fi întreprinse de către Republica Moldova în scopul atingerii obiectivelor trasate.
    Programe şi măsuri
    1.2.1. Consolidarea sistemului judecătoresc:
    (i) implementarea Strategiei de consolidare a sistemului judecătoresc prin:
    a) consolidarea cadrului legislativ privind sistemul judecătoresc în vederea consolidării independenţei judecătorilor şi crearea unui mecanism eficient de monitorizare a aplicării legilor privind consolidarea sistemului judecătoresc;
    b) asigurarea transparenţei actului de justiţie prin îmbunătăţirea dialogului între societatea civilă şi justiţie, asigurarea publicării hotărîrilor judecătoreşti şi a accesului presei în instanţele de judecată;
    c) instituirea unui mecanism de unificare a practicii judiciare în scopul îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie;
    d) consolidarea capacităţilor instituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) consolidarea Institutului Naţional al Justiţiei în vederea instruirii la un nivel mai înalt a judecătorilor şi a altor categorii de personal din sistemul judecătoresc;
    f) sporirea eficienţei şi responsabilităţii sistemului judecătoresc prin reducerea duratei procedurilor judiciare, a volumului de activitate şi utilizarea raţională a resurselor umane;
    g) continuarea procesului de informatizare a sistemului judecătoresc prin implementarea Concepţiei sistemului informaţional judiciar pentru anii 2007–2008;
    h) reforma finanţării justiţiei prin implementarea unui mecanism transparent de planificare bugetară şi control al sistemului judecătoresc.
    1.2.2. Eficientizarea măsurilor de executare a hotărîrilor judecătoreşti:
    (i) elaborarea unui mecanism de finanţare a cheltuielilor pentru efectuarea actelor de executare;
    (ii) asigurarea accesului executorilor, prin intermediul sistemului computerizat, la bazele de date necesare pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor /activităţilor;
    (iii) implicarea activă şi partajarea responsabilităţilor creditorilor şi debitorilor în procesul de executare a hotărîrilor judecătoreşti.
    1.2.3. Consolidarea justiţiei juvenile:
    (i) evaluarea necesarului de personal şi de spaţii pentru instrumentarea şi judecarea în cele mai bune condiţii a cauzelor în care sînt implicaţi minori – victime sau infractori;
    (ii) îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul protecţiei drepturilor minorilor prin elaborarea unor propuneri de reglementare unitară pentru simplificarea procedurilor şi sporirea garanţiilor procesuale acordate minorilor;
    (iii) crearea infrastructurii pentru funcţionarea în condiţii adecvate a justiţiei pentru minori prin specializarea judecătorilor şi a altor categorii de personal din sistemul judiciar şi crearea unui centru de documentare şi informare accesibil profesioniştilor în materie de justiţie juvenilă.
    1.3. Prevenirea şi combaterea corupţiei
    Argumente
    Diversele manifestări ale corupţiei (birocratism excesiv, protecţionism, trafic de influenţă, reglementări şi controale de stat excesive, concurenţă neloială etc.) generează consecinţe social-economice nefaste şi stagnare în dezvoltarea statului. Corupţia este un fenomen multidimensional, a cărui eradicare necesită eforturi susţinute atît din partea autorităţilor publice, cît şi din partea întregii societăţi.
    Prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie realizate printr-o abordare complexă, care va îmbunătăţi cadrul normativ şi instituţional, va spori gradul de transparenţă a deciziilor instituţiilor publice şi va dezvolta intoleranţă faţă de corupţie în societate. Aceste acţiuni vor complementa reformele structurale şi instituţionale menite să diminueze posibilităţile de corupţie în viitor. Eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei se vor concentra, în primul rînd, în domeniile percepute ca fiind cele mai afectate de corupţie: poliţia, sistemul judiciar, serviciile medicale, partidele politice, legislativul, mediul de afaceri, sistemul de educaţie.
    Programe şi măsuri
    1.3.1. Perfecţionarea cadrului legal în domeniul combaterii corupţiei în conformitate cu standardele şi bunele practici internaţionale:
    (i) elaborarea şi aprobarea/adoptarea actelor normative/legislative necesare pentru implementarea eficientă a instrumentelor internaţionale în domeniu, la care Republica Moldova este parte (de exemplu, Convenţia penală privind corupţia, Convenţia civilă privind corupţia);
    (ii) continuarea reformei cadrului de reglementare.
    1.3.2. Consolidarea capacităţilor pentru prevenirea şi combaterea corupţiei:
    (i) dotarea tehnică adecvată a CCCEC şi a Procuraturii pentru instrumentarea cazurilor de corupţie;
    (ii) sporirea gradului de salarizare a funcţionarilor publici în raport cu responsabilităţile pe care le poartă.
    1.3.3. Asigurarea transparenţei activităţii instituţiilor publice şi a accesului la informaţie prin respectarea standardelor etice:
    (i) crearea paginilor web ale tuturor autorităţilor publice şi plasarea permanentă pe acestea a informaţiilor recente;
    (ii) adoptarea codurilor etice ale judecătorilor, personalului medical etc.;
    (iii) asigurarea transparenţei fiscale şi publicarea anuală a rapoartelor de executare a bugetelor la nivelul fiecărei agenţii şi autorităţi guvernamentale autonome.
    1.3.4. Activizarea societăţii civile şi a sectorului privat în prevenirea corupţiei, crearea unei atmosfere de intoleranţă faţă de fenomenul corupţiei:
    (i) elaborarea şi aprobarea strategiei de informare şi comunicare anticorupţie;
    (ii) organizarea periodică, de către autorităţile publice, a întrunirilor cu societatea civilă, colaborarea cu aceasta în domeniul anticorupţie, inclusiv prin participarea la iniţiativele reprezentanţilor societăţii civile;
    (iii) aplicarea şi dezvoltarea practicilor avansate de prevenire a manifestărilor de corupţie.
    1.3.5. Extinderea colaborării internaţionale:
    (i) implementarea recomandărilor Grupului Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), formulate în cadrul rundei a doua de evaluare (raportul din 13 octombrie 2006);
    (ii) elaborarea unui plan de acţiuni pentru a beneficia de iniţiativa Băncii Mondiale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei;
    (iii) încheierea unor acorduri de cooperare cu alte state privind diferite aspecte ale prevenirii şi combaterii corupţiei;
    (iv) realizarea Programului de acţiuni privind implementarea Planului preliminar de ţară al Republicii Moldova în cadrul Programului “Provocările Mileniului”.
    1.4. Managementul frontierei de stat
    Argumente
    Un element indispensabil şi o condiţie primordială pentru asigurarea securităţii oricărei ţări este supravegherea şi controlul frontierei de stat. Pentru Republica Moldova, acest aspect al securităţii naţionale a căpătat o importanţă deosebită pe fundalul tendinţelor internaţionale de intensificare a proceselor migraţioniste, a crimei organizate transfrontaliere şi a terorismului internaţional. Actualmente, gestionarea hotarelor Republicii Moldova este organizată în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor bilaterale încheiate cu statele vecine şi cu legislaţia internă a Republicii Moldova. Tranziţia de la trupele de grăniceri la Serviciul Grăniceri, care este autoritatea profesională în domeniul supravegherii şi controlului frontierei de stat, poate fi considerată un prim pas spre ajustarea managementului frontierei de stat la standardele UE.
    Programe şi măsuri
    1.4.1. Dezvoltarea managementului frontierei de stat în toate sectoarele de frontieră ale Republicii Moldova:
   (i) armonizarea reglementărilor legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar şi elaborarea şi implementarea strategiei naţionale cu privire la managementul integrat al frontierei de stat;
    (ii) continuarea cooperării cu ţările vecine în vederea desfăşurării procesului de demarcare a frontierei de stat;
    (iii) dezvoltarea infrastructurii pichetelor şi punctelor de trecere şi dotarea cu echipament modern;
    (iv) organizarea sistemului de instruire profesională a resurselor umane implicate în supravegherea şi controlul frontierei.
    1.4.2. Intensificarea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova, statele membre ale UE şi ţările vecine:
    (i) organizarea controlului comun la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene;
    (ii) dezvoltarea cooperării regionale între organele de drept relevante (poliţie, grăniceri, vamă).
    Indicatori de monitorizare
Indicator
Sursă

Număr de cereri adresate la CEDO, inclusiv:

Ministerul Justiţiei
– cereri care au fost comunicate Guvernului
Ministerul Justiţiei
– cazuri cîştigate de către apelanţi
Ministerul Justiţiei

Număr de cereri adresate la CEDO din partea deţinuţilor

Ministerul Justiţiei

Număr de hotărîri pronunţate de judecători şi neexecutate (cumulativ)

Ministerul Justiţiei

Număr de cereri parvenite în instanţe (cu excepţia instanţelor economice)

Ministerul Justiţiei

Număr de adresări pentru proceduri alternative

Ministerul Justiţiei

Indicele de Percepţie a Corupţiei

Transparency International

Nivelul de încredere în poliţie, % persoane intervievate care nu au încredere în poliţie

Barometrul de Opinie Publică

Număr de infracţiuni legate de traficul de fiinţe umane

Procuratura/Ministerul Afacerilor Interne

Număr de procese-verbale întocmite în cazuri de vătămări corporale uşoare

Ministerul Afacerilor Interne

Număr de cazuri de violenţă în familie, care au condus la omoruri şi vătămări corporale grave

Ministerul Afacerilor Interne

    2. Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării
    Argumente
   Soluţionarea conflictului transnistrean în baza normelor şi principiilor dreptului internaţional, standardelor OSCE şi abordărilor fundamentale în cadrul mecanismelor existente de reglementare presupune realizarea reintegrării teritoriale, politice şi sociale a Republicii Moldova, ceea ce include restabilirea spaţiilor economic, juridic şi social unice şi reprezintă una dintre condiţiile de bază pentru dezvoltarea durabilă a ţării, inclusiv în contextul integrării europene, al asigurării securităţii în regiune, al consolidării instituţiilor democratice, precum şi al asigurării stabilităţii economice şi sociale.
    Reglementarea definitivă a problemei transnistrene, reprezentînd una din direcţiile prioritare în dezvoltarea Republicii Moldova, este un scop care consolidează activitatea autorităţilor publice ale Republicii Moldova şi necesită o concentrare maximă a eforturilor întregii societăţi civile. În procesul de implementare a Strategiei este necesară abordarea problemei în context extins, cu o implicare tot mai mare a comunităţii internaţionale şi, în primul rînd, a Uniunii Europene, inclusiv prin intermediul Politicii europene de vecinătate.
    Reglementarea completă şi durabilă a problemei transnistrene implică direcţionarea eforturilor pe două filiere:
    1. Dimensiunea politică:
    (i) elaborarea statutului juridic special al regiunii transnistrene a Republicii Moldova, cu respectarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, în interacţiune cu partenerii internaţionali, în cadrul mecanismelor existente şi în baza unui consens al părţilor implicate;
    (ii) aprobarea soluţiei politice în cadrul procesului de negocieri în formatele existente.
    2. Dimensiunea social-economică:
    (i) restabilirea spaţiilor economic, juridic şi social unice, care presupune concentrarea eforturilor tuturor organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, coordonarea activităţii lor în scopul promovării unei politici consecvente a Guvernului de reintegrare a ţării;
    (ii) elaborarea politicilor complexe de integrare (economică, socială, educaţională, culturală etc.) şi extinderea programelor şi strategiilor existente în vederea implicării cetăţenilor (într-un sens mai larg – a locuitorilor) din raioanele din stînga Nistrului şi a garantării respectării drepturilor lor, inclusiv a drepturilor sociale, economice, culturale etc.
    Astfel, combinarea armonioasă a celor două componente – de politică internă şi externă – constituie strategia de soluţionare a problemei transnistrene pe termen mediu. Prin urmare, strategia respectivă se bazează pe o politică consecventă şi echilibrată a tuturor ramurilor puterii de stat. În acest sens, implementarea cu succes a componentei interne şi promovarea consecventă a mesajului extern în dialogul bilateral şi multilateral necesită consolidarea poziţiilor forţelor politice ale Moldovei în scopul promovării şi apărării intereselor ţării, precum şi al asigurării continuităţii politicii de reintegrare (pe termen mediu). Declaraţia Parlamentului cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene şi aprobarea unanimă a documentelor din iunie-iulie 2005 reprezintă o decizie fundamentală şi constituie instrumentul necesar pentru extinderea la nivel naţional a consensului în acest domeniu.
   Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii şi securităţii, precum şi întreprinderea măsurilor de susţinere socială a populaţiei din regiunea transnistreană sînt preocupări constante ale Guvernului. Implementarea iniţiativelor lansate, în acest sens, de către Preşedintele Republicii Moldova va contribui la crearea unor premise suplimentare pentru reglementarea conflictului.
   Susţinerea politicii de reintegrare din partea societăţii civile are un rol important în acest proces. Aprofundarea şi extinderea dialogului existent cu organizaţiile neguvernamentale (ONG) constituie una dintre priorităţile Guvernului. Experienţa pozitivă de colaborare a instituţiilor guvernamentale şi a Parlamentului cu ONG-urile urmează a fi instituţionalizată în cadrul implementării Strategiei. Privită prin această prismă, Strategia pe termen mediu de soluţionare a problemei transnistrene presupune conjugarea eforturilor Guvernului şi Parlamentului cu susţinerea societăţii civile pentru atingerea soluţiei politice finale a conflictului.
    Soluţia politică finală a diferendului transnistrean urmează a fi elaborată şi aprobată într-un cadru multilateral al negocierilor, cu implicarea părţilor şi subiecţilor internaţionali. Promovarea soluţiei respective este un proces complex care presupune atingerea unui consens al actorilor implicaţi asupra viitorului statut al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova şi delimitarea competenţelor între centru şi regiune, precum şi elaborarea unui set de garanţii: garanţii constituţionale ale statutului Transnistriei şi garanţii juridice, economice şi sociale pentru populaţia regiunii.
    Totodată, una din priorităţi urmează a fi crearea condiţiilor favorabile pentru reglementarea diferendului transnistrean. Ţinînd cont şi de imperativul existenţei unei conjuncturi internaţionale favorabile drept condiţie necesară, autorităţile Moldovei îşi propun trei obiective, a căror realizare urmăreşte scopul apropierii soluţiei politice finale. Aceste obiective corespund prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi se înscriu în cadrul naţional legislativ şi normativ existent (Legea nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005 cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean şi la măsurile pentru democratizarea şi demilitarizarea zonei transnistrene).
    Scopul general al priorităţii:
    Crearea condiţiilor favorabile pentru reglementarea conflictului transnistrean şi realizarea reintegrării teritoriale, politice şi sociale a Republicii Moldova.
    Obiective:
    2.1. Democratizarea şi dezvoltarea societăţii civile în baza valorilor europene şi a normelor şi standardelor internaţionale
    2.2. Demilitarizarea şi asigurarea securităţii
    2.3. Reintegrarea social-economică
    Programe şi măsuri:
    2.1. Democratizarea şi dezvoltarea societăţii civile în baza valorilor europene, a normelor şi standardelor internaţionale
    Argumente
    Democratizarea şi dezvoltarea societăţii civile în baza valorilor europene şi a normelor şi standardelor internaţionale trebuie să includă un ansamblu de măsuri orientate spre crearea şi dezvoltarea instituţiilor democratice şi a unei societăţi civile integre pe ambele maluri ale Nistrului, cu participarea comunităţii internaţionale la acest proces. Acţiunile autorităţilor Republicii Moldova întreprinse pentru realizarea acestui obiectiv se bazează pe prevederile Apelului Parlamentului cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005.
    Programe şi măsuri:
    (i) înlăturarea piedicilor pentru libera activitate a partidelor politice din Republica Moldova în regiunea transnistreană;
    (ii) înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a instituţiilor mass-media naţionale şi locale în regiunea transnistreană;
    (iii) înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a organizaţiilor neguvernamentale şi dezvoltarea societăţii civile în regiunea transnistreană.
    2.2. Demilitarizarea şi asigurarea securităţii
    Argumente
    Acţiunile întreprinse de autorităţile Moldovei pentru demilitarizarea şi asigurarea securităţii, precum şi pentru implementarea unui complex de măsuri de consolidare a încrederii, se bazează pe prevederile Apelului cu privire la principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005.
    Programe şi măsuri:
    (i) transformarea actualului mecanism de menţinere a păcii în misiune multinaţională cu mandat internaţional;
    (ii) finalizarea procesului de retragere a trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu deciziile Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999);
    (iii) dizolvarea formaţiunilor paramilitare în regiunea transnistreană şi formarea pe teritoriul Republicii Moldova a forţelor armate unice şi a Serviciului Grăniceri unic;
    (iv) întreprinderea măsurilor de consolidare a încrederii pentru menţinerea stabilităţii, securităţii şi pentru a asigura libera circulaţie a cetăţenilor în zona de securitate şi în regiune în ansamblu.
    2.3. Reintegrarea social-economică
    Argumente
    Reintegrarea social-economică vizează restabilirea spaţiului economic, financiar, vamal şi social unic. Progresele înregistrate la acest capitol urmează a fi consolidate în conformitate cu angajamentele bilaterale şi internaţionale ale Republicii Moldova.
    Programe şi măsuri:
    (i) implementarea acordurilor şi înţelegerilor bilaterale moldo-ucrainene în materie de comerţ extern şi securizarea frontierei de stat;
    (ii) cooperarea cu instituţiile UE, în particular prin intermediul Misiunii UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM);
   (iii) elaborarea unui mecanism flexibil şi eficient de acordare a asistenţei sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru locuitorii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova;
   (iv) crearea condiţiilor favorabile pentru cooperarea comercial-economică între cele două maluri ale Nistrului şi eliminarea obstacolelor pentru activitatea liberă a agenţilor economici;
    (v) elaborarea şi implementarea proiectelor comune orientate spre reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii cu sprijinul donatorilor externi.
   
Indicator
Sursă

Număr de persoane asistate prin intermediul programelor derulate de autorităţile publice ale Republicii Moldova

Cancelaria de Stat

Număr de proiecte elaborate pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii în zonele afectate de conflict

Cancelaria de Stat

Număr de proiecte implementate sau aflate în curs de implementare pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii în zonele afectate de conflict

Cancelaria de Stat


    3. Sporirea competitivităţii economiei naţionale
    Analiză
    Competitivitatea unei ţări reprezintă capacitatea de a crea şi menţine condiţii instituţionale, economice şi de infrastructură ce ar favoriza constituirea/ atragerea şi dezvoltarea unor companii care produc mărfuri şi servicii de calitate mai înaltă şi/sau la preţuri mai joase decît competitorii externi. Capacitatea de competiţie se manifestă atît pe pieţele internaţionale, cît şi pe pieţele naţionale, în raport cu mărfurile şi serviciile importate.
    În prezent, competitivitatea Moldovei este asigurată, în principal, de costurile mici ale muncii şi ale unor materii prime autohtone şi se manifestă în sectoare caracterizate cu o valoare adăugată relativ mică. Acest model de competitivitate este specific pentru multe ţări aflate la un nivel mai puţin avansat de dezvoltare economică. În acelaşi timp, ţinînd cont de majorarea preţurilor interne, de deschiderea externă a ţării, de emigrarea intensă a cetăţenilor şi de abundenţa forţei de muncă ieftine în alte ţări, avantajele noastre comparative, determinate de costurile mici, se diminuează, iar decalajul tehnologic cu ţările dezvoltate creşte.
    Actualmente, economia moldovenească este caracterizată de un nivel scăzut de competitivitate. În anul 2006, Republica Moldova ocupa locul 86 din 125 în clasamentul internaţional al competitivităţii, în conformitate cu indicele competitivităţii globale calculat pentru Forumul economic mondial24. Nivelul redus al competitivităţii producţiei autohtone este confirmat de scăderea continuă a ratei de acoperire a importurilor cu exporturi. În perioada anilor 2000–2006, volumul importurilor a crescut de 4,6 ori, iar cel al exporturilor - numai de 2,3 ori. Mai mult, structura îngustă a exporturilor şi concentrarea geografică pe un număr limitat de pieţe de desfacere contribuie la sporirea vulnerabilităţii externe cu riscurile şi pierderile pe care aceasta le presupune pentru sectorul real al economiei. Anume acest lucru s-a întîmplat în anul 2006, cînd în urma şocurilor externe s-au redus rata de creştere economică, volumele de producţie şi export şi au apărut elemente de instabilitate la nivel macro.
    _________________________
   
24 Indicele competitivităţii globale analizează 9 grupuri de factori critici pentru sporirea productivităţii şi competitivităţii: instituţii, infrastructură, macroeconomie, sănătate şi învăţămînt primar, eficienţă a pieţei, capacitate de absorbţie tehnologică, sofisticare a businessului şi inovaţii.

    În contextul implementării SCERS au fost iniţiate mai multe eforturi menite să susţină dezvoltarea sectorului productiv al ţării şi să contribuie la consolidarea competitivităţii întreprinderilor moldoveneşti atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă. În general, performanţa sectorului productiv a cunoscut îmbunătăţiri modeste în această perioadă. Industria a crescut în ritmuri mari la începutul perioadei de relansare economică (în 2000–2006, creşterea cumulativă a fost de 73%), pierzînd însă din ritm în ultimii ani. Performanţa agriculturii a fost instabilă şi slabă: în aceeaşi perioadă, creşterea cumulativă a volumului producţiei agricole a fost de numai 10%. Sectorul serviciilor a înregistrat o creştere stabilă, iar balanţa externă a comerţului cu servicii a devenit pozitivă.
    Reforma regulatorie şi cea fiscală
    Reformele ambiţioase lansate în ultimii ani, avînd ca obiectiv îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru sporirea investiţiilor în economie (în special, reforma regulatorie şi cea fiscală), şi-au atins parţial obiectivele.
    Volumul investiţiilor în capital fix a constituit în medie pe an 16% din PIB în perioada 2000-2006. Dinamica investiţiilor în timp este totuşi încurajatoare, cota lor fiind în creştere de la 11% în 2000 la 24,7% în 2006. Sectorul infrastructurii productive este liderul absolut în atragerea investiţiilor în capital fix, cu o cotă de 71,2% în 2006 în cifră totală. În special, cele mai mari creşteri de investiţii au fost înregistrate în comunicaţii şi transporturi, tranzacţii cu imobile şi comerţ. În acelaşi timp, sectorul agricol este, în mare măsură, evitat de investitori, formînd mai puţin de 5% din totalul investiţiilor. Industria de prelucrare este ceva mai atractivă, deţinînd o cotă medie anuală de 15,3%, dar care în ultimii ani este în scădere.
    Volumul investiţiilor străine directe, considerat a fi unul din indicatorii principali care confirmă succesul politicilor şi perspectivelor economice ale unei ţări, a crescut în ultimii şase ani de 3 ori (pînă la 1,3 miliarde dolari SUA în 2006), iar în prima jumătate a anului 2007 acest indicator s-a majorat cu 205 milioane dolari SUA. În comparaţie cu ţările de referinţă, cota ISD în PIB este relativ înaltă. Astfel, ISD pe cap de locuitor în Republica Moldova sînt foarte mici comparativ cu nivelele înregistrate în ţările de comparaţie. Trebuie menţionat faptul că ISD sînt importante nu doar ca resurse valutare, dar şi ca o combinaţie a experienţei, cunoştinţelor, practicilor de management, inovaţiilor de marketing şi know-how tehnologic, stimulînd şi investiţiile de capital autohton25.
    ___________________________
   
25 Republica Moldova: Analiza constrîngerilor în creşterea economică, 2007.

    În cadrul primei etape a reformei regulatorii au fost implementate o serie de activităţi care au avut ca rezultat: (a) simplificarea şi creşterea transparenţei procesului de reglementare prin reducerea numărului de acte normative care reglementează activitatea de întreprinzător; (b) reducerea duratei şi costurilor procedurii de înregistrare; (c) diminuarea costului procedurilor de eliberare a autorizaţiilor; (d) simplificarea parţială şi centralizarea procedurii de licenţiere; (e) optimizarea procedurii de înregistrare şi (f) reducerea conflictelor de interes între rolul inspecţiilor şi rolul de testare a agenţiilor de control.
    Rezultatele iniţiale ale reformei sînt confirmate de concluziile studiului “Costul reglementării de stat a activităţii antreprenorilor”, realizat anual. Conform acestui studiu, pe parcursul anilor 2002-2007, durata perioadei de înregistrare a întreprinderilor s-a redus cu 6 zile, iar costurile s-au micşorat de două ori. De asemenea, s-a micşorat numărul mediu de licenţe pe companie, durata eliberării acestora s-a redus pînă la 20 de zile, iar costurile s-au înjumătăţit. {i procedurile de eliberare a autorizaţiilor au devenit mai ieftine şi mai puţin anevoioase, dar a crescut ponderea plăţilor neoficiale pentru obţinerea acestora. Studiul indică asupra reducerii costului pentru certificarea produselor la import şi pentru proceduri vamale, precum şi a duratei procedurilor de import şi export.
    În pofida rezultatelor pozitive descrise mai sus, Republica Moldova nu a reuşit să avanseze în clasamentul mondial (inclusiv cel regional) cu privire la mediul de afaceri. Raportul Băncii Mondiale “Costurile Afacerii 2008” plasează Republica Moldova pe locul 92, ceea ce reprezintă o pierdere de 2 poziţii în clasament faţă de anul precedent. În lista ţărilor de comparare, Republica Moldova se situează pe locul 10 (din 13, şi anume: Ucraina, Rom`nia, Albania, Bulgaria, Armenia, Georgia, Kîrgîzstan, Macedonia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Republica Moldova). Pentru ţara noastră, raportul indică un nivel relativ înalt de dificultate în reglementarea tranzacţiilor în comerţul extern, licenţierea şi obţinerea creditelor. De asemenea, raportul indică un nivel scăzut al indicatorului protecţiei investiţiilor de 4,7 (pe scara de la 0 la 10, unde 10 este nivelul cel mai înalt de protecţie). Astfel, rezultatele obţinute în îmbunătăţirea mediului de afaceri trebuie evaluate prin prisma performanţelor altor ţări, iar o concluzie importantă este că Moldova nu depune eforturi suficiente în comparaţie cu ţările cu care concurează pentru investiţii.
    Creşterea semnificativă a veniturilor la buget (în special a celor fiscale), începînd cu anul 2000, a permis Guvernului să examineze posibilitatea reducerii presiunii fiscale în general şi pentru antreprenori în special. În acest sens, cota impozitului pe venitul persoanelor juridice a fost redusă de la 28% în 2001 la 15% în 2006. În anul 2007, Guvernul a lansat o nouă iniţiativă de liberalizare fiscală care presupune introducerea cotei zero la impunerea venitului corporativ, cu excepţia venitului distribuit. De asemenea, în anul 2007 a demarat procedura de legalizare a capitalului privind mijloacele financiare, activele materiale şi financiare nedeclarate şi deţinute de cetăţeni şi persoane juridice - rezidenţi ai Republicii Moldova atît în ţară, cît şi peste hotare, precum şi reforma amnistiei fiscale, adică anularea restanţelor la obligaţiile fiscale, conform situaţiei de la  1 ianuarie 2007.
    Cea mai mare pondere în impozitele directe o au contribuţiile pentru asigurările sociale şi medicale, partea cea mai mare fiind achitată de angajatori. Tariful contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii a fost redistribuit între angajator şi angajat, cu reducerea cotei pentru primul de la 31% în 2001 la 25% în 2007. În acelaşi timp, începînd cu anul 2004, a fost introdusă prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală care, în 2007, constituia 5% şi era achitată în părţi egale de angajator şi angajat.
    Analizele comparative recente indică un nivel mediu de impozitare în Republica Moldova în comparaţie cu alte ţări din regiune. Această constatare este confirmată şi de rezultatele studiului “Costurile Afacerii 2008”, în care Moldova se plasează la mijlocul clasamentului în rîndul ţărilor de comparaţie. În anul 2006, cota totală de impozitare era de 44% din venit. În acelaşi timp, în Republica Moldova munca se taxează la un nivel relativ înalt. Cotele contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale combinate cu impozitul pe venitul persoanelor fizice reprezintă un impozit semnificativ pe venitul din muncă. Acest lucru reprezintă un impediment pentru crearea locurilor de muncă, în special în sectorul formal.
    În general, în pofida reformelor implementate, presiunea fiscală determinată ca raport între veniturile fiscale şi PIB a fost în continuă creştere. În anul 2006, presiunea fiscală a constituit 33,4% faţă de 24,7% în anul 2000. Acest fenomen poate conduce la descurajarea investiţiilor în economie. Stoparea creşterii presiunii fiscale poate fi atinsă printr-un efort cuprinzător care să se axeze pe reducerea dimensiunii sectorului public, îmbunătăţirea disciplinei fiscale, lărgirea bazei de impozitare şi reducerea sectorului neformal.
    Infrastructura calităţii
    Creşterea competitivităţii economiei naţionale presupune satisfacerea exigenţelor tot mai mari ale pieţelor internaţionale în ceea ce priveşte calitatea şi performanţa produselor, iar conformitatea cu standardele internaţionale a devenit o condiţie de facto pentru accesarea pieţelor. În acest sens, îmbunătăţirea cadrului de metrologie, standardizare, testare şi calitate (MSTQ) este un pas necesar pentru obţinerea accesului pe pieţele străine şi sporirea competitivităţii producţiei autohtone.
    Astăzi sistemul naţional MSTQ operează cu echipament şi standarde depăşite, neadecvate practicilor economiei de piaţă şi nu este recunoscut pe deplin de către organizaţiile europene, fapt ce cauzează probleme în recunoaşterea deplină a rezultatelor evaluării produselor moldoveneşti potrivit cu cerinţele comerţului internaţional. Nerecunoaşterea sistemului se explică şi prin lipsa separării explicite a funcţiilor şi responsabilităţilor, prin conflictul de interese în domeniul standardizării, al standardelor naţionale de măsurare, verificare, evaluare a conformităţii, al supravegherii pieţei şi acreditării între instituţiile existente.
    În Moldova, procesul de reformare a sistemului MSTQ, inclusiv trecerea la un sistem bazat pe standardele voluntare, a început odată cu aderarea la OMC în 2001. În acest sens, a fost elaborată şi aprobată Concepţia infrastructurii calităţii în Republica Moldova, care conţine patru obiective majore: (a) perfecţionarea instituţiilor MSTQ existente pînă la nivelul internaţional (inclusiv obţinerea recunoaşterii internaţionale); (b) îmbunătăţirea serviciilor existente şi introducerea noilor servicii MSTQ (în baza cererii producătorilor moldoveni); (c) promovarea utilizării serviciilor MSTQ de către întreprinderi pentru îmbunătăţirea calităţii şi conformităţii cu standardele internaţionale; şi (d) dezvoltarea capacităţii pentru supravegherea calităţii producţiei şi protecţiei consumatorului în corespundere cu practicile europene. De asemenea, au fost făcute îmbunătăţiri esenţiale ale cadrului legal în domeniu. Aceste acţiuni însă nu sînt suficiente pentru crearea unui sistem funcţional. Ele trebuie însoţite de reorganizarea cadrului instituţional, efectuarea investiţiilor în echipament şi resurse umane, precum şi promovarea cererii pentru aceste servicii. Deşi sistemele de management al calităţii au început a fi implementate la unele întreprinderi exportatoare moldoveneşti, numărul acestora este deocamdată relativ mic.
    Promovarea exporturilor
    Nivelul scăzut de competitivitate a produselor moldoveneşti se reflectă nu doar în volumul redus al exporturilor, dar şi în diversificarea limitată a produselor şi a ţărilor de destinaţie a acestora. Republica Moldova a moştenit din sistemul economic precedent o dependenţă excesivă faţă de pieţele CSI. Cu toate că această dependenţă s-a redus într-o anumită măsură în ultima perioadă (în anul 2006, circa 40% din exporturile moldoveneşti erau absorbite de piaţa CSI, din care 32% – de piaţa rusească, comparativ cu 59% şi, respectiv, 45% în anul 2000), aceasta este încă suficient de mare şi comportă riscuri serioase. Sistarea, în anul 2006, a exporturilor de vinuri moldoveneşti şi produse alimentare pe piaţa rusească a avut un impact semnificativ asupra economiei autohtone. Exporturile de vinuri şi băuturi alcoolice au scăzut de la 11% din PIB în anul 2005 la 6% în 2006, iar creşterea PIB s-a redus cu circa 3 p.p.26.
    ______________________________
   
26 La reducerea ratei de creştere a PIB a contribuit şi majorarea preţurilor la gazele naturale importate din Federaţia Rusă.

    Obiectivul de sporire a gradului de diversificare a exporturilor presupune menţinerea cotei înalte a produselor moldoveneşti pe pieţele din est şi sporirea acestei cote pe pieţele din Occident. Penetrarea pieţelor noi, în special a celor europene, este un proces complicat şi de durată. În ultimii şapte ani, cota exporturilor în ţările UE-15 a crescut cu doar 4 p.p., ceea ce reprezintă 25,6% din totalul exporturilor în anul 2006. Cota exporturilor în grupul ţărilor UE-25 alcătuia 35%. În acest sens, o contribuţie importantă din partea statului în susţinerea eforturilor exportatorilor de diversificare a destinaţiilor şi consolidare a competitivităţii o are negocierea unor regimuri mai avantajoase de comerţ extern şi participarea la iniţiativele regionale de cooperare.
    Începînd cu anul 2006, Moldova a fost inclusă în lista ţărilor care beneficiază de preferinţe comerciale extinse (“GSP Plus”). Noul sistem permite accesul fără taxe vamale pe piaţa UE a 7200 de produse, din cele 11000 existente în Nomenclatorul combinat de bunuri. Acesta nu include, totuşi, produsele agricole strategice pentru ţara noastră, cum ar fi zahărul, carnea, băuturile alcoolice etc. În continuare, se întreprind acţiuni în vederea obţinerii unui nou instrument, Preferinţele Comerciale Autonome (ATP), care va încuraja considerabil schimburile comerciale bilaterale şi va permite menţinerea unui regim preferenţial în cadrul relaţiilor economice existente cu ţările recent aderate la UE – Rom`nia şi Bulgaria. De asemenea, în 2006 Republica Moldova, de rînd cu alte nouă ţări din Europa, a semnat un nou acord de comerţ liber pentru Europa Centrală (CEFTA). Acordul CEFTA–2006 prevede un grad extins de liberalizare, în special a comerţului cu produse industriale, mecanisme transparente de aplicare a măsurilor de protecţie comercială şi instituirea unui mecanism propriu de soluţionare a litigiilor comerciale sau utilizarea instrumentului OMC. Calitatea de membru al CEFTA îi deschide Republicii Moldova accesul la fondurile structurale ale UE.
    Întreprinderile mici şi mijlocii
    Rolul sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) pentru economie este unul important, datorită impactului multidimensional pe care acestea îl au atît asupra creşterii economice, cît şi asupra ocupării forţei de muncă şi reducerii sărăciei. În Moldova, sectorul ÎMM reprezintă circa 98% din numărul total de întreprinderi, angajînd 59% din numărul total de salariaţi şi realizînd 46% din veniturile din vînzări în total pe economie. Cea mai mare parte a ÎMM (circa 66%) îşi desfăşoară activitatea în municipiul Chişinău, realizînd 72% din cifra de afaceri a întregului sector al ÎMM. Comerţul constituie activitatea pe care ÎMM o desfăşoară preponderent (41,6% din numărul total al ÎMM). Performanţa acestui segment rămîne însă a fi slabă – în anul 2006, din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii 40% au obţinut profit, 48% au admis pierderi, iar restul au avut rezultat financiar nul sau au declarat lipsa activităţii economice.
    Guvernul a identificat următoarele probleme majore cu care se confruntă ÎMM-urile în Moldova: acces redus la surse de finanţare, în special la creditele preferenţiale pe termen lung, lipsa gajului necesar pentru contractarea împrumuturilor, cultura antreprenorială subdezvoltată etc. Prin aprobarea Strategiei de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2006–2008, Guvernul s-a angajat să creeze condiţii propice pentru creşterea acestui sector, sporirea competitivităţii şi a contribuţiei sale la dezvoltarea economică durabilă a ţării. Mai concret, Strategia formulează o serie de sarcini ambiţioase: (i) crearea cadrului legislativ, de reglementare şi instituţional favorabil dezvoltării ÎMM; (ii) facilitarea accesului ÎMM la finanţe, prin crearea condiţiilor necesare dezvoltării sistemului de microfinanţare şi lansării noilor tehnologii şi instrumente financiare; (iii) dezvoltarea culturii antreprenoriale prin sistemul general de instruire şi sistemul educaţiei vocaţionale; (iv) dezvoltarea serviciilor moderne de consultanţă; (v) stimularea dezvoltării unei culturi inovaţionale îndreptate spre eficientizarea procesului de producere, marketing, sporirea calităţii produselor şi serviciilor, lansarea de noi produse şi servicii; (vi) intensificarea consultaţiilor şi dialogului public privat prin crearea unor condiţii favorabile dezvoltării sistemului de reprezentanţă a ÎMM şi ridicarea rolului consultaţiilor cu mediul antreprenorial în procesul decizional.
    Îmbunătăţirea administrării proprietăţii de stat
    În Moldova, întreprinderile cu participarea statului continuă să deţină o cotă importantă în anumite sectoare economice chiar dacă, în valoare absolută, numărul acestora este mic. De exemplu, în 2004, acestea reprezentau 40% din vînzările totale ale sectorului de utilităţi şi 10% din vînzările totale în industrie27. De asemenea, ele angajau în jur de 14% din lucrătorii din industrie şi 11% din sfera construcţiilor. Analizele recente ale performanţei întreprinderilor cu participarea statului denotă un nivel inferior al profitabilităţii comparativ cu întreprinderile private. În rîndul întreprinderilor cu participarea statului, rata profitului net este cea mai mică la întreprinderile unde statul participă cu mai puţin de 33% din acţiuni. În cazul acestor întreprinderi, statul practic nu poate influenţa procesul de administrare a întreprinderii. În acelaşi timp, prezenţa cotei statului deseori reprezintă un element de neîncredere, care reţine investitorii de la a face investiţii în aceste întreprinderi. Evoluţia indicatorilor financiari la întreprinderile cu cota statului între 33 şi 51% de asemenea denotă o gestionare ineficientă a acestora. Deseori, administrarea acestor întreprinderi de către organele de specialitate nu este suficient de eficientă. O mai bună performanţă este înregistrată de grupul de întreprinderi în care statul deţine mai mult de 51%. În acelaşi timp, situaţia pentru acest grup este determinată într-o măsură mare de performanţa S.A. Moldtelecom, care deţine mai mult de 20% din active şi generează circa 20% din profitul net anual28.
    ____________________________
   
27 Republica Moldova: Oportunităţi pentru o creştere economică accelerată, Banca Mondială, 2005.
    28 Raport de evaluare a întreprinderilor cu capital de stat, MEC, 2005.

    Crearea condiţiilor pentru utilizarea eficientă a tuturor activelor devine o sarcină primordială în cazul ţărilor cu resurse limitate cum este Republica Moldova. În acest sens, Guvernul a iniţiat un şir de acţiuni orientate spre îmbunătăţirea managementului patrimoniului public. A fost efectuată inventarierea activelor statului, fiind analizate instrumentele existente de gestionare şi de privatizare. În baza acestor analize a fost adoptată Legea  nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, care are următoarele priorităţi: consolidarea evidenţei patrimoniului public şi optimizarea dimensiunilor, structurii şi metodelor de administrare a proprietăţii publice, în special prin introducerea principiilor gestionării corporative. Introducerea necesităţii de calculare a dividendelor va contribui la îmbunătăţirea sistemului de gestionare a finanţelor publice şi identificarea resurselor potenţiale pentru investiţii publice alocate în bază de priorităţi. Noua lege identifică o listă de active care nu pot fi supuse privatizării, toate celelalte active urmînd a fi expuse pentru vînzare.
    Dezvoltarea infrastructurii
    Sectorul transporturilor
    Deficienţele din infrastructura publică reprezintă un impediment semnificativ pentru consolidarea competitivităţii economiei moldoveneşti. Finanţarea austeră a sectorului pe tot parcursul perioadei de tranziţie, a condus la deteriorarea semnificativă a reţelelor de drumuri, sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, sistemelor de termoficare. În pofida cererii de extindere şi dezvoltare a infrastructurii, investiţiile publice au continuat să fie reduse în ultimii ani, alcătuind mai puţin de 3% din PIB.
    Infrastructura subdezvoltată a drumurilor are un impact important asupra mobilităţii bunurilor şi oamenilor, în special în spaţiul rural. Aceasta reprezintă, de asemenea, un impediment pentru comerţ, prin impunerea unor costuri adiţionale pentru exportatori şi importatori. În momentul de faţă, infrastructura de transport a Moldovei nu rezistă comparaţiilor regionale. Deşi densitatea drumurilor este aproximativ la nivelul mediei regionale, densitatea drumurilor pavate este mult sub acest nivel. Aproape 75% din drumurile naţionale şi mai mult de 79% din drumurile locale sînt deteriorate. Aproximativ 400 km din drumurile pavate şi-au pierdut pavajul şi s-au transformat în drumuri nepavate sau de ţară. Transportul feroviar, care de asemenea constituie un mijloc important de transport, este extins, dar învechit.
    Stoparea procesului de deteriorare a infrastructurii drumurilor şi dezvoltarea acesteia presupune efectuarea unor investiţii majore pe termen mediu. Disponibilitatea redusă a resurselor impune necesitatea revizuirii mecanismelor de formare şi utilizare a fondurilor pentru întreţinerea drumurilor existente şi construcţia drumurilor noi. În anul 2006, Guvernul a iniţiat elaborarea Programului naţional în domeniul transporturilor pentru anii 2008–2017, care cuprinde Strategia sectorului transporturilor, precum şi Planul prioritizat de investiţii şi cheltuieli pentru sectorul transporturilor. Strategia prevede, de asemenea, crearea unui sistem instituţional şi financiar pentru gestionarea şi întreţinerea durabilă a reţelei de drumuri.
    Un prim rezultat al activităţilor recente în domeniu este semnarea, la sfîrşitul anului 2006, a acordului de finanţare comună de către Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Mondială şi BERD a unui proiect de reabilitare şi modernizare a traseelor rutiere ale tronsonului moldovenesc al Coridorului paneuropean IX: conexiunea Nord-Sud (Criva–Chişinău–Comrat) şi Est-Vest (Chişinău spre frontiera României), în valoare totală de 60 milioane Euro. Proiectul presupune reabilitarea a 500 km din drumurile menţionate. De asemenea, Republica Moldova este în proces de pregătire a unei propuneri de proiect de reabilitare a drumurilor, pentru care va fi solicitată finanţare din partea Corporaţiei “Provocările Mileniului”.
    Sectorul energetic
    Creşterea rapidă a preţurilor mondiale la resursele energetice, dependenţa excesivă de gazele naturale importate de la un singur furnizor, nivelul redus de utilizare a surselor regenerabile, rata înaltă a pierderilor în sectoarele electroenergetic şi termic, nivelul scăzut de eficienţă şi starea nesatisfăcătoare a celei mai mari părţi a infrastructurii energetice sînt factori care contribuie la reducerea nivelului de competitivitate a economiei moldoveneşti.
    Reformele structurale implementate în anii precedenţi au avut ca rezultat îmbunătăţirea situaţiei financiare a sectorului şi reabilitarea parţială a infrastructurii energetice. În perioada de după declararea independenţei a avut loc privatizarea parţială a sectoarelor de distribuire a gazelor şi a energiei electrice. Statul şi-a menţinut proprietatea deplină în sectorul de generare a energiei electrice, de distribuţie a energiei termice şi este parţial prezent în distribuţia electricităţii şi gazelor. Sectorul energetic a avut parte de un volum mai mare de investiţii private decît alte sectoare ale infrastructurii. De asemenea, investiţii publice importante au fost făcute în sectorul de distribuţie a gazelor (100 milioane dolari), de transport şi distribuţie a energiei electrice şi de alimentare cu energie termică.
    În pofida acestor realizări, sectorul continuă să se confrunte cu un nivel avansat de uzură morală şi fizică a instalaţiilor şi echipamentelor energetice: circa 60% din instalaţii au o durată de exploatare ce depăşeşte 25 de ani, iar 40% - mai mare de 30 de ani29. Eficienţa energetică foarte scăzută (de aproape 3 ori mai mică comparativ cu ţările europene) contribuie la creşterea substanţială a costurilor resurselor energetice în cadrul procesului de producţie. Îmbunătăţirea situaţiei la acest capitol presupune sporirea investiţiilor prin majorarea cheltuielilor publice, promovarea parteneriatelor public-private, îmbunătăţirea administrării întreprinderilor cu cota majoritară a statului.
În condiţiile dependenţei totale de sursele energetice din import, diversificarea furnizorilor de gaze naturale şi energie electrică, ca măsură de asigurare a securităţii furnizării de energie, reprezintă o sarcină majoră a Guvernului. În acest sens, participarea Republicii Moldova la piaţa energetică a Europei de Sud-Est reprezintă o oportunitate pe termen mediu şi lung. În anul 2007 a fost aprobată Strategia energetică de pînă în anul 2020, care stabileşte armonizarea legislaţiei şi a politicilor energetice ale ţării cu cele ale Uniunii Europene. Pentru a asigura participarea Moldovei la circuitul din Europa de Sud-Est, au fost elaborate proiecte de dezvoltare a capacităţilor tehnice de transport al energiei electrice şi gazelor. Implementarea acestor proiecte va conduce la creşterea siguranţei furnizării energiei în regiune.
    ______________________
    
29 Strategia energetică de pînă în anul 2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 958 din 21 august 2007.

    Argumente
    Sporirea competitivităţii economiei autohtone presupune asigurarea tranziţiei treptate de la competitivitatea determinată de factorul-cost la competitivitatea determinată de factorul-eficienţă şi factorul-calitate. Competitivitatea bazată pe eficienţă şi calitate urmează să devină sursă principală de creştere şi dezvoltare economică durabilă şi de îmbunătăţire a standardelor de viaţă ale cetăţenilor ţării. Sporirea competitivităţii producţiei autohtone va permite majorarea exporturilor şi, ca urmare, va reduce vulnerabilitatea externă, riscul instabilităţii macroeconomice şi, în consecinţă, creşterea economică va obţine un caracter durabil.
   Această tranziţie competitivă implică îmbunătăţirea esenţială a mediului de afaceri, promovarea ÎMM-urilor, utilizarea mai eficientă a activelor publice, sporirea productivităţii la nivel de companie, modernizarea infrastructurii fizice şi efectuarea investiţiilor în capitalul uman. Pe termen scurt, aceasta va contribui la consolidarea capacităţilor de absorbţie tehnologică şi inovaţională. Pe termen lung, aceasta va conduce la consolidarea propriilor capacităţi de dezvoltare tehnologică şi inovaţională.
    Scopul general al priorităţii
    Creşterea competitivităţii pe pieţele interne şi externe prin asigurarea tranziţiei ţării de la competitivitatea bazată pe costuri la competitivitatea bazată pe eficienţă şi calitate.
    Obiective
    3.1. Îmbunătăţirea mediului de afaceri, pentru a intensifica activitatea de investiţii în economie
    3.2. Promovarea ÎMM-urilor, pentru a oferi noi oportunităţi şi a asigura o capacitate mai înaltă de adaptare a sistemului economic la rigorile actuale ale economiei de piaţă
    3.3. Sporirea eficienţei întreprinderilor, pentru a consolida factorii endogeni ai competitivităţii din nucleul economiei naţionale
    3.4. Dezvoltarea sferei de cercetare şi inovare
    3.5. Dezvoltarea infrastructurii fizice, pentru diminuarea costurilor de producere
    Programe şi măsuri
    3.1. Îmbunătăţirea mediului de afaceri
    Argumente
    În momentul de faţă, economia moldovenească este caracterizată de o productivitate relativ scăzută a muncii, decapitalizare, concentrare asupra sectoarelor cu valoare adăugată redusă şi un ritm scăzut de creare a locurilor de muncă. Depăşirea acestei situaţii presupune acţiuni concrete în mai multe direcţii, dar principala direcţie strategică la nivelul de politici este îmbunătăţirea mediului de afaceri. Fiind puţin atractivă din punctul de vedere al resurselor naturale şi mărimii pieţei interne, Moldova poate să atragă investiţii străine în primul rînd prin intermediul unor factori instituţionali şi politici mai avantajoşi comparativ cu alte ţări din regiune. Ca acţiune primordială în acest scop este necesar a intensifica reforma cadrului regulatoriu, aceasta urmînd să contribuie semnificativ la sporirea investiţiilor locale şi străine, la creşterea şi reabilitarea stocului de capital al economiei.
    Programe şi măsuri
    3.1.1. Continuarea şi accelerarea reformei cadrului de reglementare a afacerilor:
    (i) simplificarea şi optimizarea în continuare a reglementărilor existente privind iniţierea, desfăşurarea şi lichidarea afacerii;
    (ii) examinarea oportunităţii creării „ghişeelor unice” în activitatea autorităţilor publice şi implementarea acestora după necesitate;
    (iii) reducerea presiunii fiscale prin optimizarea în continuare a sistemului fiscal (în special optimizarea impozitelor sociale), reducerea dimensiunii sectorului public în mediul de afaceri şi îmbunătăţirea administrării fiscale;
    (iv) crearea şi promovarea sistemelor naţionale de plată electronică, care ar permite achitarea impozitelor şi taxelor, precum şi a bunurilor şi serviciilor prin mijloace electronice;
    (v) desfăşurarea unei analize cost-beneficii (analiza impactului regulatoriu) anterior introducerii reglementărilor adiţionale;
    (vi) simplificarea procedurii de raportare, inclusiv prin introducerea raportării on-line;
    (vii) elaborarea şi implementarea unor metode simplificate de evidenţă contabilă pentru unităţile comerciale mici şi mijlocii.
    3.1.2. Îmbunătăţirea infrastructurii calităţii:
    (i) accelerarea procesului de ajustare a sistemului MSTQ la cel european;
    (ii) consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul standardizării, acreditării, evaluării conformităţii, metrologiei şi supravegherii pieţei şi aderarea instituţiilor relevante la organizaţiile europene (EA, CEN, CENELEC şi ETSI), precum şi crearea condiţiilor privind instituirea “ghişeului electronic unic” pentru documentele comerţului internaţional şi comerţului electronic;
    (iii) evaluarea necesităţilor pentru modernizarea şi reutilarea laboratoarelor de încercări a calităţii produselor;
    (iv) pregătirea laboratoarelor de încercări şi a organismelor de certificare pentru corespunderea cu cerinţele standardelor europene şi internaţionale de referinţă;
    (v) susţinerea Organismului Naţional de Acreditare pentru semnarea acordurilor de recunoaştere cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare, în scopul recunoaşterii rezultatelor activităţilor de evaluare a conformităţii pe plan european;
    (vi) accelerarea elaborării regulamentelor tehnice pentru produse în baza directivelor şi regulamentelor UE;
    (vii)  dezvoltarea şi modernizarea bazei naţionale de etaloane compatibile cu cerinţele Uniunii Europene;
    (viii) dezvoltarea mecanismului de protecţie a consumatorilor şi sporirea capacităţilor instituţionale pentru aplicarea acestuia.
    3.1.3. Extinderea exportului de mărfuri şi servicii, în special pe pieţele UE:
    (i) simplificarea şi eficientizarea în continuare a controalelor mărfurilor la frontieră, în scopul reducerii costului şi timpului necesar pentru efectuarea operaţiunilor de import şi export;
    (ii) dezvoltarea factoring-ului şi a altor instrumente financiare pentru intensificarea exportului;
    (iii) intensificarea relaţiilor comerciale în cadrul iniţiativelor regionale de cooperare (de exemplu, CEFTA, GUAM, CEMN etc.) şi reluarea relaţiilor comerciale cu partenerii tradiţionali, precum şi crearea condiţiilor pentru instituirea “ghişeului electronic unic” pentru documentele comerţului internaţional şi ale comerţului electronic;
    (iv) valorificarea deplină a oportunităţilor oferite de sistemul GSP plus, de Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome şi, ulterior, negocierea unui acord de comerţ asimetric cu UE;
    (v) consolidarea cadrului legislativ-normativ şi de reglementări specifice domeniului tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, în scopul promovării economiei şi comerţului electronic.
    3.1.4. Atragerea investiţiilor, în special a celor străine directe:
    (i) intensificarea activităţilor bilaterale şi a negocierilor directe pentru atragerea subsidiarelor unor mari companii (investitori strategici) în economia Republicii Moldova;
    (ii) instruirea personalului „de primă linie” (serviciile vamal, de grăniceri, de imigrare etc.) în relaţiile cu clienţii;
    (iii) promovarea oportunităţilor investiţionale prin asigurarea accesului investitorilor la zone economice libere, parcuri industriale şi inovaţionale etc.;
    (iv) lărgirea spectrului obiectivelor investiţionale care pot forma portofoliul organismelor de plasamente colective;
    (v) adoptarea bazei legislative şi încurajarea creării parteneriatelor public-private pentru finanţarea proiectelor investiţionale, în special în domeniul utilităţilor publice;
    (vi) elaborarea unei strategii naţionale de dezvoltare a afacerilor în spaţiul virtual (e-Business).
    3.1.5. Respectarea principiilor concurenţei loiale:
    (i) elaborarea unei definiţii clare a ajutorului de stat, a tipurilor de ajutor de stat (subvenţii, facilităţi fiscale etc.) şi aprobarea unor reguli precise de stabilire a politicii de ajutor de stat, limitate la cazuri evidente de deficienţe ale pieţei;
    (ii) elaborarea unei noi legi cu privire la protecţia concurenţei, în conformitate cu normele internaţionale.
    3.1.6. Reforma şi stimularea dezvoltării pieţei financiare:
    (i) aplicarea principiilor general acceptate aferente accesului instituţiilor financiare bancare şi nebancare străine care se conformează testelor de “potrivit şi adecvat” pe piaţa financiară a Republicii Moldova;
    (ii) reducerea costurilor de intermediere prin atragerea investiţiilor străine strategice în sectorul bancar;
    (iii) ajustarea legislaţiei interne privind piaţa financiară nebancară la directivele specializate ale Uniunii Europene şi la standardele internaţionale;
    (iv) consolidarea capacităţilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare în reglementarea întregului segment de servicii financiare nebancare, inclusiv asigurările;
    (v) asigurarea funcţionalităţii pieţei financiare prin perfecţionarea cadrului de reglementare privind crearea, funcţionarea şi lichidarea instituţiilor investiţionale;
    (vi) perfecţionarea infrastructurii pieţei de capital prin stimularea apariţiei noilor instituţii investiţionale, precum: organismele de plasamente colective, fondurile nestatale de pensii, fondurile inovaţionale şi venture, companiile de underwriting, organizaţiile de consultanţă financiară etc.
    3.2. Promovarea ÎMM-urilor
    Argumente
    Întreprinderile mici şi mijlocii constituie un element important în asigurarea unei creşteri economice durabile şi generarea de noi locuri de muncă, unul din semnele viabilităţii economiei fiind diversificarea şi lărgirea continuă a sectorului. Istoria dezvoltării ÎMM-urilor în Moldova indică existenţa unui set de factori care împiedică dezvoltarea adecvată a acestora, şi anume accesul redus al debutanţilor la sursele de finanţare, cultura antreprenorială subdezvoltată şi concurenţa dură pe pieţele de desfacere din Europa. În acest context, obiectivul general al acestui component al Strategiei constituie consolidarea competitivităţii ÎMM-urilor existente şi stimularea sporirii numărului lor.
    Programe şi măsuri
    3.2.1. Facilitarea accesului ÎMM-urilor la resursele financiare:
    (i) dezvoltarea sistemului de garantare a creditelor pentru ÎMM;
    (ii) dezvoltarea sistemului capitalului de risc;
    (iii) încurajarea lansării schemelor de creditare a ÎMM-urilor pe termen lung, inclusiv atragerea liniilor de credit de la instituţiile financiare internaţionale.
    3.2.2. Dezvoltarea infrastructurii de suport în afaceri şi a culturii antreprenoriale:
    (i) dezvoltarea capacităţii instituţionale a Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului ÎMM în regiuni;
    (ii) aplicarea schemelor de sprijin informaţional, consultativ şi financiar în demararea afacerii, în special pentru asemenea categorii ale populaţiei ca femeile şi tinerii;
    (iii) dezvoltarea reţelei prestatorilor de servicii în afaceri prin instruirea prestatorilor şi stimularea cererii de consultanţă;
    (iv) crearea şi dezvoltarea business-incubatoarelor;
    (v) formarea şi dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, în special în cadrul învăţămîntului secundar profesional şi mediu de specialitate, şi perfecţionarea mecanismului de instruire profesională continuă.
    3.2.3. Creşterea capacităţii ÎMM-urilor de a face faţă presiunilor concurenţiale pe piaţa europeană şi internă:
    (i) încurajarea ÎMM-urilor în implementarea standardelor internaţionale privind managementul calităţii produselor şi asigurarea securităţii la întreprinderi;
    (ii) asigurarea accesului transparent al ÎMM-urilor la procesul de achiziţii publice;
    (iii) evaluarea şi compararea competitivităţii internaţionale a Republicii Moldova, inclusiv a ÎMM-urilor, în baza unui set riguros de criterii şi indicatori cantitativi şi calitativi;
    (iv) încurajarea instruirii managerilor ÎMM-urilor în operaţiuni de export, inclusiv prin transfer internaţional de experienţă şi cunoştinţe;
    (v) încurajarea dezvoltării clusterelor.
    3.2.4. Consolidarea dialogului public-privat:
    (i) stabilirea dialogului permanent între Guvern şi asociaţiile naţionale ale antreprenorilor şi ÎMM;
    (ii) implicarea activă a sectorului ÎMM-urilor în discutarea cadrului de reglementare în contextul analizei impactului regulatoriu;
    (iii) identificarea, împreună cu sectorul privat, a metodelor şi schemelor de stimulare a relaţiilor de contractare şi subcontractare a micilor întreprinderi din sectoarele strategice avînd potenţial de creştere de către întreprinderile mari.
    3.3. Sporirea eficienţei întreprinderilor
    Argumente
    Nucleul unei economii competitive este compus din companii eficiente, capabile să reziste concurenţei din partea competitorilor străini atît pe piaţa internă, cît şi pe cele externe. Sursa principală a competitivităţii este productivitatea muncii, care, la rîndul ei, depinde de o serie de factori, principalii fiind: 1) calificarea şi sănătatea forţei de muncă; 2) practicile manageriale; şi 3) capacitatea de absorbţie, dezvoltarea tehnologică şi/sau inovaţională atît la nivel de companie, cît şi la nivel de societate. Un accent special va fi pus pe sporirea eficienţei utilizării patrimoniului public prin continuarea procesului de restructurare a sectorului public al economiei, inclusiv prin privatizarea întreprinderilor neeficiente.
    Programe şi măsuri
    3.3.1. Ameliorarea calificării şi a condiţiilor de muncă a angajaţilor:
    (i) modernizarea curriculei şi dotarea cu echipament performant de instruire practică în sistemul educaţiei vocaţionale şi superioare, în special la specialităţile tehnice şi tehnologice;
    (ii) îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a securităţii angajaţilor în cadrul companiilor;
    (iii) încurajarea unor bune relaţii patron–salariat şi stimularea unei responsabilităţi sociale corporative mai înalte.
    3.3.2. Îmbunătăţirea practicilor manageriale:
    (i) promovarea principiilor de management al calităţii şi stimularea procesului de implementare şi certificare a sistemelor de management al calităţii la nivel de companie, conform cerinţelor standardelor internaţionale ISO seria 9000;
    (ii) instruirea personalului întreprinderilor locale în domeniul sistemelor de management al calităţii (ISO şi altele) şi al productivităţii bazate pe cele mai bune practici;
    (iii) elaborarea unui sistem operaţional de management bazat pe cele mai bune practici în domeniul managementului calităţii şi al productivităţii şi implementarea acestuia la întreprinderile autohtone;
    (iv) sporirea responsabilităţii manageriale în faţa acţionarilor, inclusiv a celor minoritari, precum şi a asociaţilor;
    (v) promovarea şi implementarea pe scară largă a culturii moderne de afaceri, inclusiv a principiilor de responsabilitate socială corporativă în activitatea de business.
    3.3.3. Îmbunătăţirea gestionării activelor de stat:
    (i) implementarea principiilor administrării corporative la întreprinderile de stat;
    (ii) continuarea procesului de restructurare a sectorului public al economiei, inclusiv prin privatizarea companiilor publice ineficiente.
    3.4. Dezvoltarea sferei de cercetare şi inovare
    Argumente
    Dezvoltarea economiei durabile, bazată pe cunoaştere şi inovare, poate avea succes numai dacă aceasta va fi asigurată de un suport ştiinţific în realizarea priorităţilor naţionale, care, la rîndul său, presupune crearea condiţiilor favorabile în vederea extinderii investigaţiilor ştiinţifice pentru acoperirea necesităţilor economiei în cercetări concrete, sporirea nivelului şi a eficienţei ştiinţifice. Deoarece activitatea de inovare reprezintă factorul determinant în asigurarea competitivităţii la orice nivel – întreprindere, sector, regiune, ţară – crearea infrastructurii inovaţionale şi de transfer tehnologic devine un imperativ al dezvoltării social-economice naţionale. Una dintre formele principale de promovare a politicii de stat în sfera ştiinţei şi inovării vor fi programele de stat, care se vor selecta şi finanţa prin concurs anunţat public, în baza expertizei efectuate de experţi independenţi.
    Programe şi măsuri
    3.4.1. Consolidarea capacităţii de inovare şi modernizare tehnologică:
    (i) crearea şi promovarea mecanismelor eficiente de absorbţie a tehnologiilor avansate;
    (ii) optimizarea sferei ştiinţei şi inovării prin crearea clusterelor ştiinţifice, platformelor ştiinţifice şi orientarea potenţialului intelectual şi tehnico-experimental pentru realizarea priorităţilor naţionale;
    (iii) consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor ştiinţifice;
    (iv) consolidarea sistemului naţional de cercetare ştiinţifică, inclusiv prin stimularea participării organizaţiilor din sfera de cercetare şi inovare la activităţile de cercetare-dezvoltare şi integrarea în principalele programe europene şi internaţionale de cercetare (FP7, EUREKA, COST, GEANT, CRDF, STCU);
    (v) promovarea cercetării şi a inovării prin intermediul parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi a incubatoarelor de inovare şi implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale şi străine în activitatea economică;
    (vi) introducerea indicatorilor de inovaţie în sistemul statistic naţional;
    (vii) promovarea accesului la resurse financiare în domenii tehnologic intensive, în special prin instrumentele financiare alternative (“angels investors”, “capital seminal”, micro-credite etc.);
    (viii) stabilizarea şi dezvoltarea potenţialului uman ştiinţific inovativ şi managerial, prin crearea mecanismelor juridice şi economice de sporire a motivării cercetătorilor şi a activităţilor inovaţionale, în funcţie de rezultatele obţinute în realizarea priorităţilor naţionale;
    (ix) susţinerea şi crearea reţelelor locale academice şi a asociaţiilor profesionale pentru a implementa cercetările TIC locale şi regionale;
    (x) crearea unei baze de date naţionale deschise, care ar conţine datele despre instituţiile de cercetare şi cercetători.
    3.5. Dezvoltarea infrastructurii fizice
    3.5.1. Sistemul de transport
    Argumente
    Prezenţa unei structuri de transport este crucială pentru creşterea economică şi circulaţia liberă şi rapidă a mărfurilor şi a oamenilor. Regimul comercial liberalizat poate avea puţină valoare pentru dezvoltarea economică, dacă infrastructura de acces lipseşte. Subdezvoltarea infrastructurii de transport reduce, în mod considerabil, competitivitatea internaţională a companiilor şi atractivitatea ţării respective în faţa potenţialilor investitori. Pentru a participa efectiv la comerţul internaţional, companiile moldoveneşti au nevoie de o infrastructură sigură şi modernă, integrată în circuitul paneuropean, care le-ar oferi avantaje competitive certe (cost şi timp) pentru efectuarea operaţiunilor de export/import al materiei prime şi al produselor finite. Pentru a valorifica avantajele poziţiei geografice, este necesară modernizarea întregii infrastructuri de transport din Republica Moldova.
    Programe şi măsuri
    3.5.1.1. Dezvoltarea şi menţinerea unui sistem de transport auto modern, sigur şi conectat la arterele paneuropene:
    (i) stoparea degradării şi reabilitarea graduală a reţelei de drumuri existente;
    (ii) crearea unui mecanism fiabil şi stabil de finanţare pentru întreţinerea drumurilor;
    (iii) construirea magistralelor noi conform standardelor de calitate europene;
    (iv) introducerea unui sistem de control al greutăţii pe axă pentru a preveni degradarea în continuare a drumurilor;
    (v) conectarea eficientă a principalelor artere auto  din Republica Moldova la reţelele de transport europene şi la cele ale partenerilor economici regionali (România şi Ucraina);
    (vi) implementarea măsurilor de asigurare a securităţii sporite a autostrăzilor existente şi a celor nou-construite în scopul reducerii numărului de accidente rutiere;
    (vii)  adoptarea bazei legislative necesare şi crearea parteneriatelor public-private în infrastructura de transport;
    (viii) evaluarea impactului transportului rutier asupra mediului şi atenuarea efectelor ecologice negative ale acestuia;
    (ix) combaterea eficientă a fenomenului corupţiei în organele de stat de reglementare rutieră.
    3.5.1.2. Modernizarea sistemului de transport feroviar:
    (i) renovarea drumurilor feroviare de importanţă majoră existente;
    (ii) examinarea oportunităţii construirii unor tronsoane cu ecartament european pentru a asigura accesul facilitat al exporturilor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene;
    (iii) modernizarea materialului rulant al transportului de pasageri şi mărfuri în vederea sporirii calităţii, a siguranţei şi a vitezei serviciilor prestate;
    (iv) asigurarea integrării efective în sistemul european feroviar;
    (v) transformarea sistemului naţional feroviar într-un hub regional prin oferirea unei game lărgite de conexiuni şi tranzit regional.
    3.5.1.3. Valorificarea beneficiilor furnizate de construirea portului Giurgiuleşti.
    3.5.1.4. Sporirea securităţii şi a calităţii serviciilor oferite pasagerilor la aeroportul Chişinău (racordarea la cerinţele ICAO şi la alte standarde internaţionale).
    3.5.1.5.Sporirea capacităţii aeroportuare în segmentul cargo prin modernizarea şi transformarea unui aeroport existent/unor aeroporturi existente în centru/centre de logistică.
    3.5.2. Sistemul energetic
    Argumente
    Ultimii ani au fost marcaţi de creşterea preţurilor pentru resursele energetice pe piaţa globală, sporind dificultatea de acces la aceste resurse a ţărilor, în general, şi a companiilor, în particular. În lipsa resurselor proprii de energie, misiunea autorităţilor este de a asigura aprovizionarea fiabilă cu energie, la preţuri accesibile, a consumatorilor din Republica Moldova. Pentru a rămîne/deveni competitive, companiile din Moldova au nevoie de stabilitate în furnizarea energiei şi de preţuri previzibile în perspectiva de scurtă durată. În acelaşi timp, Moldova are nevoie de diversificarea furnizorilor, lucru care poate fi atins prin participarea la o  serie de proiecte energetice regionale şi printr-o cooperare mai activă cu Uniunea Europeană. Creşterea substanţială a preţurilor pentru resursele energetice implică un grad mai înalt de implementare a tehnologiilor de conservare a energiei şi a surselor regenerabile de energie. Aceasta, la rîndul său, necesită implementarea tehnologiilor noi de conservare a energiei şi atragerea investiţiilor sporite în cercetările şi în inovaţiile din domeniul respectiv.
    Programe şi măsuri
    3.5.2.1. Construcţia noilor linii electrice de interconexiune de tensiune înaltă cu ţările vecine pentru asigurarea securităţii energetice a statului şi pentru sporirea capacităţii de tranzitare a energiei electrice (construcţia LEA-400kV Bălţi–Suceava, LEA-330kV Bălţi–Novodnestrovsk, LEA-110kV Fălciu–Goteşti).
    3.5.2.2. Efectuarea analizei cost-beneficiu pentru sporirea capacităţilor proprii de producere a energiei electrice (reconstrucţia şi modernizarea CET-2, mun. Chişinău, cu majorarea capacităţii pînă la 440 MW, a
CET-1 – pînă la  90 MW şi a CET-Nord – pînă la 100 MW).
    3.5.2.3. Reconstruirea şi modernizarea liniilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice, fapt ce va contribui la reducerea pierderilor, la asigurarea fără întrerupere a RED-urilor şi a consumatorilor finali cu energie electrică.
    3.5.2.4. Sporirea şi valorificarea capacităţilor existente de tranzitare a gazelor naturale.
    3.5.2.5. Integrarea sistemului naţional de electricitate în cel european (UCTE).
    3.5.2.6. Dezvoltarea/valorificarea resurselor proprii de energie regenerabilă.
    3.5.2.7. Atragerea investiţiilor pentru implementarea tehnologiilor de conservare a energiei.
    3.5.2.8. Modernizarea infrastructurii de transport şi de distribuţie a energiei termice.
    3.5.2.9. Evaluarea impactului economic şi social al majorării preţurilor la resursele energetice importate şi, în caz de necesitate, elaborarea unor mecanisme eficiente de subvenţionare a importului şi a consumului acestora pentru păturile social-vulnerabile, de comun acord cu instituţiile financiare internaţionale.
    3.5.2.10. Extinderea reţelelor de gaze şi crearea posibilităţilor de interconexiune în sistemul republican de alimentare cu gaze (construcţia gazoductului de importanţă naţională Bălţi–Ungheni cu ramificări spre raioanele Făleşti, Sîngerei şi Teleneşti).
Indicatorii de monitorizare 
Indicatorul
Sursa

Valoarea adăugată brută, mil. lei, preţuri curente,

Biroul Naţional de Statistică

agricultura, economia vînatului şi silvicultura, pescuitul

 
industria
 
serviciile
 

Populaţia ocupată în economie, mii persoane

Biroul Naţional de Statistică

agricultura, economia vînatului şi silvicultura, pescuitul

 
industria
 
serviciile
 

Exporturile de bunuri în raport cu PIB,%

Banca Naţională a Moldovei

Ponderea exporturilor în suma totală, %

Biroul Naţional de Statistică

ţările CSI

 

ţările UE

 

alte ţări

 

Ponderea exporturilor produselor agroalimentare în volumul total al exportului, %

Biroul Naţional de Statistică

Investiţii străine directe (net), milioane dolari SUA 

Banca Naţională a Moldovei

Investiţii străine directe pe locuitor (stoc),

dolari SUA

Banca Naţională a Moldovei

Investiţiile în capital fix în raport cu PIB, %

Biroul Naţional de Statistică

Raportul numărului neconformităţilor produselor depistate faţă de numărul total de controale efectuate

Ministerul Economiei

Numărul de standarde naţionale aprobate, identice cu standardele internaţionale şi europene, anual

Ministerul Economiei

Numărul de reglementări tehnice elaborate în baza directivelor UE, anual

Ministerul Economiei

Numărul de întreprinderi care au obţinut certificatele ISO 9000 şi ISO 22000, anual

Ministerul Economiei

Credite ale băncilor comerciale acordate economiei în raport cu PIB,%

Banca Naţională a Moldovei

Ponderea creditelor nefavorabile în totalul creditelor bancare acordate de către băncile comerciale din Republica Moldova, %

Banca Naţională a Moldovei

Cursul real efectiv al monedei naţionale, % (decembrie 2000 = 100%)

Banca Naţională a Moldovei

Rata dobînzii la credite în lei (media anuală), %

Banca Naţională a Moldovei

Diferenţa dintre rata dobînzii la credite şi rata dobînzii la depozite în lei (media anuală), %

Banca Naţională a Moldovei

Ponderea primelor de asigurare în PIB, %

 

Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară

Portofoliul de credite al companiilor de microcreditare în raport cu PIB, %

Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară

Portofoliul de credite al asociaţiilor de economii şi împrumut în raport cu PIB, %

Comisia Naţională pentru Piaţa Financiară

Ponderea cheltuielilor pentru cercetări şi inovaţii în PIB,%

Ministerul Finanţelor

Ponderea cheltuielilor pentru cercetări ştiinţifice aplicate efectuate de AŞM în totalul cheltuielilor pentru cercetări şi inovaţii, %

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Sursele financiare ale agenţilor economici investite pentru implementarea inovaţiilor autohtone în sectorul real al economiei

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Brevete total/implementate

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Ponderea exporturilor de tehnologii avansate în totalul exporturilor, %

Banca Mondială IGD

Lungimea drumurilor, km

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

reconstruite
 
construite
 

Resurse energetice pe locuitor, tone combustibil convenţional

Biroul Naţional de Statistică

Consumul de resurse energetice raportat la PIB, kg unităţi convenţionale pentru 1 leu

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea pierderilor în reţelele electrice în consumul energiei electrice, %

Biroul Naţional de Statistică

Volumul energiei electrice autohtone în raport cu consumul total, %

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea investiţiilor în sectorul de transporturi, total investiţii publice, %

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

Ministerul Finanţelor

Ponderea investiţiilor în dezvoltarea transportului aerian şi naval, total investiţii în transport, %

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

Numărul de linii telefonice fixe la 100 de locuitori

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Numărul de abonaţi la reţele celulare la 100 de locuitori

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Numărul de calculatoare personale la 100 de locuitori

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Numărul de utilizatori Internet la 100 de locuitori

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Indicele competitivităţii bunurilor naţionale

Banca Naţională a Moldovei

ţările CSI

 
UE
 

Europa Centrală şi de Est

 

Durata procedurilor de import în vamă, zile 

Sondajul „Costul desfăşurării afacerilor”

Durata procedurilor de vămuire a mărfurilor la import, minute

Serviciul Vamal

birouri vamale pilot de frontieră

birouri vamale pilot interne

 

Rambursări ale TVA primite în mărime de 0–100% din suma solicitată (ponderea persoanelor intervievate), %

Sondajul „Costul desfăşurării afacerilor”

 
    [Paragraful 3, tabela modificată prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443]
  
    4. Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale
    Analiză
    Sectorul educaţional
    Reformele promovate pînă în prezent în sectorul educaţional au avut drept scop primordial îmbunătăţirea accesului la toate nivelurile de educaţie şi îmbunătăţirea calităţii studiilor. Acţiuni consistente au fost întreprinse în vederea sporirii ratei de înmatriculare în învăţămîntul preşcolar. Printre acestea se numără: revizuirea structurii instituţiilor preşcolare şi a programului lor de activitate, implementarea tehnologiilor educaţionale orientate spre dezvoltarea personalităţii, crearea a 20 de centre comunitare pentru copii şi familii social-vulnerabile în localităţile unde nu există grădiniţe, majorarea normativelor de finanţare a cheltuielilor pentru întreţinerea copiilor etc.
    În cadrul învăţămîntului general obligatoriu a fost revizuit curriculumul pentru clasele I–IX şi introduse sisteme noi de evaluare şi de şcolarizare a profesorilor, avînd ca obiectiv schimbarea accentului de pe memorizare pe abilitatea de a folosi cunoştinţele în situaţii reale de viaţă. Pentru asigurarea accesului la manualele noi, a fost pusă în aplicare o schemă de arendare. Au fost elaborate instrumentele de cartografiere a instituţiilor de învăţămînt, folosite pentru cartografierea instituţiilor de învăţămînt preuniversitar la nivel naţional. Autorităţile administraţiei publice locale vor utiliza instrumente de cartografiere pentru a identifica problemele existente şi pentru a elabora planuri de optimizare a reţelei de instituţii de învăţămînt la nivel de raion. De asemenea, a fost elaborată şi aprobată Concepţia evaluării rezultatelor şcolare şi creată Agenţia de evaluare şi examinare, care trebuie să asigure un sistem naţional de evaluare eficient, credibil şi obiectiv.
    În contextul aderării la Procesul de la Bologna, a fost revizuită şi armonizată baza legislativă şi normativă şi a fost ajustată arhitectura învăţămîntului superior din republică la cea europeană, formată din două cicluri universitare. A fost pusă în aplicare implementarea obligatorie în instituţiile de învăţămînt superior a Sistemului european de credite transferabile şi a fost introdus Suplimentul la diplomă, model unic european, completat în limba oficială a statului şi în limba engleză şi eliberat obligatoriu fiecărui absolvent, începînd cu promoţia anului 2005.
    Pentru a îmbunătăţi situaţia din învăţămîntul profesional au fost întreprinse unele măsuri ce vizează restructurarea sectorului, cu extinderea accesului la profilurile solicitate, inclusiv agricol, tehnic, din sfera prestării serviciilor etc., şi reorganizarea a 2 şcoli profesionale în licee profesionale. De asemenea, a fost elaborat şi aprobat un nou nomenclator de meserii.
    Relansarea creşterii economice la începutul anilor 2000 şi sporirea acumulărilor la buget au permis majorarea cheltuielilor publice în sector. Acestea au crescut de la 5,7% din PIB în 2000 pînă la 8,2% în 2006. În bugetul public naţional cheltuielile pentru educaţie deţin cea mai mare pondere – 20%. Mai mult de jumătate din bugetul educaţional este consumat de învăţămîntul general obligatoriu. Cheltuielile pentru educaţia preşcolară constituie 16%, iar pentru învăţămîntul universitar – 6,5%. Bugetul pentru învăţămîntul secundar profesional reprezintă 4,7%. Cea mai importantă categorie de cheltuieli o reprezintă salariile, inclusiv contribuţiile pentru asigurări sociale şi medicale, care s-au majorat începînd cu anul 2000 de circa 4,4 ori.
    Evoluţia indicatorilor educaţionali a fost diferită pentru diferite nivele de educaţie. După o scădere substanţială în perioada anilor 1992–1999, rata netă de cuprindere în învăţămîntul preşcolar a crescut de la 38,5% în 2000 pînă la 68,5% în 2006. În spaţiul rural rata de înmatriculare este mai scăzută, lucru explicat prin lipsa grădiniţelor în localitate (în 280 de localităţi în 2006), dar şi prin veniturile mici ale populaţiei din acest mediu. În aceeaşi perioadă rata de cuprindere în învăţămîntul general obligatoriu a fost în scădere. Rata netă de înrolare în învăţămîntul primar s-a redus de la 93,5% pînă la 87,6 % (în mediul urban – de la 95,1% pînă la 93,3%; în mediul rural – de la 92,5% pînă la 84,7%), iar în învăţămîntul gimnazial – de la 87,0% pînă la 86,1% (în mediul urban – de la 92,2% pînă la 90,4%; în mediul rural majorîndu-se uşor de la 83,5% pînă la 83,9%).30  În cazul instituţiilor secundar profesionale, rata de participare continuă să se găsească la un nivel foarte scăzut. Indicatorii reuşitei sugerează că există şi probleme de calitate. În special aceasta se referă la învăţămîntul secundar profesional şi superior.
    ________________________
   
30Metodologia de calculare a ratei nete de cuprindere în învăţămînt este elaborată de UNESCO; pentru a cuprinde toate vîrstele în nivelul respectiv de educaţie este necesar să fie calculată rata brută de înrolare în învăţămîntul primar sau gimnazial.
  
    O problemă majoră a sistemului de învăţămînt o constituie asigurarea cu cadre, în special în spaţiul rural. Condiţiile dificile şi salariile mici descurajează profesorii tineri, în timp ce ponderea profesorilor de vîrstă pensionară (14% din numărul total în 2006) este în creştere. Această problemă este mai acută în spaţiul rural. De asemenea, cheltuielile asociate cu îmbunătăţirea calităţii educaţiei (pentru materiale didactice, manuale, reparaţii şi procurări de echipament, perfecţionarea cadrelor, reparaţia clădirilor) au rămas la un nivel scăzut.
    Astfel, în condiţiile sporirii resurselor educaţionale disponibile, pe de o parte, şi a reducerii numărului de copii de vîrstă şcolară, pe de altă parte, problemele majore ale sistemului nu au reuşit să fie soluţionate. Acest lucru indică asupra necesităţii eficientizării alocării resurselor în sistem. Descreşterea în continuare a raportului elev–cadru didactic constituie un impediment major în utilizarea eficientă a capacităţilor instituţionale şi a resurselor financiare. Nivelul redus de eficienţă este determinat, în mare parte, de menţinerea în multe localităţi a şcolilor în care capacitatea de proiect depăşeşte de cîteva ori numărul elevilor, de continuarea aplicării unei formule de alocare a fondurilor care oferă puţină flexibilitate administraţiei publice locale şi managerilor de şcoli în utilizarea mai eficientă a resurselor. De asemenea, personalul neprofesoral continuă să reprezinte o cotă disproporţional de mare în numărul total al personalului (circa 37%).
    Ocrotirea sănătăţii
    La sfîrşitul deceniului precedent a fost iniţiată reforma în medicină, axată, în principal, pe fortificarea medicinei primare şi pe restructurarea sectorului spitalicesc. Reducerea numărului spitalelor din reţeaua Ministerului Sănătăţii de la 290 în 1996 pînă la 63 în 2006 a avut ca rezultat micşorarea costurilor fixe în sistem. În anul 2004 a fost introdusă asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi a fost creat un sistem unic de finanţare, care a permis integrarea mijloacelor de la bugetul de stat şi de la bugetele locale în fondurile de asigurări în medicină, pentru finanţarea unui pachet de servicii medicale esenţiale oferite populaţiei asigurate.
    În această perioadă au crescut semnificativ cheltuielile publice pentru sănătate. Către anul 2006 nivelul de finanţare de la buget a sporit pînă la 4,8% din PIB şi cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor au ajuns la cel mai înalt nivel de la declararea independenţei (circa 50 dolari SUA). Introducerea asigurărilor medicale obligatorii a sporit participarea bugetului de stat la cheltuielile totale de sănătate. Astfel, în anul 2006 circa 67% din resursele fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală au fost surse bugetare alocate pentru categoriile de populaţie asigurate de către stat. Deşi în ultimii ani acumulările în bugetul consolidat pentru sănătate au sporit esenţial, acestea încă nu asigură pachetul de servicii medicale solicitat de populaţie. Cheltuielile private în totalul cheltuielilor publice constituiau 42% în anul 2005, comparativ cu 23% în ţările europene.
    Reformele implementate, împreună cu sporirea resurselor financiare, au permis îmbunătăţirea unor indicatori importanţi de sănătate. Rata mortalităţii infantile s-a redus în perioada 2001–2006 de la 16,3 pînă la 11,8 decese la 1000 de nou-născuţi, iar a mortalităţii copiilor pînă la 5 ani s-a micşorat, respectiv, de la 20,4 la 14,0 la 1000 de nou-născuţi31. S-a îmbunătăţit şi indicatorul mortalităţii materne, rata acesteia diminuîndu-se de la 43,9 decese materne la 100 000 de nou-născuţi vii în anul 2001 pînă la 16,0 în anul 2006.
    ____________________________
   
31 Indicatorul mortalităţii infantile şi a copiilor în vîrstă de pînă la 5 ani a fost estimat în baza naşterii, care este considerată vie după a 28-a săptămînă încheiată de gestaţie şi cu masa copilului de la 1000 de grame. Începînd cu anul 2008, Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, va efectua tranziţia la noua metodologie de estimare a acestor indicatori pentru copiii născuţi de la a 22-a săptămînă încheiată de gestaţie şi cu masa copilului de la 500 de grame. Prin urmare, ţintele pentru aceşti indicatori din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului sînt calculate conform noii metodologii.
   
    Eforturile orientate spre combaterea maladiilor transmisibile nu au fost la fel de reuşite. Rata mortalităţii asociate cu tuberculoza (TBC) a fost în creştere în ultimi ani (18,6 decedaţi la 100 000 de locuitori în anul 2006). Peste o treime din incidenţa cazurilor de TBC se înregistrează în rîndul copiilor şi al tinerilor. Incidenţa cazurilor de TBC în rîndul bărbaţilor este de trei ori mai mare decît în rîndul femeilor. Contrar obiectivelor formulate, a crescut şi incidenţa HIV/SIDA – în anul 2006 incidenţa constituia 14,65 la 100 000 de locuitori. De asemenea, a crescut îngrijorător incidenţa bolilor cardiovasculare (cu 60%) şi a cancerului (cu 80%). În general, speranţa de viaţă continuă să fie joasă comparativ cu indicatorii din ţările europene: în anul 2006 speranţa de viaţă era la nivel de 64,6 ani pentru bărbaţi şi de 72,2 ani pentru femei.
    Accesul populaţiei la serviciile de sănătate s-a îmbunătăţit în ultima perioadă. Aceasta se datorează implementării reformei în medicina primară şi introducerii asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Conform datelor bugetelor gospodăriilor casnice, 97% din gospodării sînt amplasate în rază de  5 km de la cel mai apropiat centru medical. Un alt indicator de acces este gradul de acoperire cu asigurări: conform datelor CBGC, în anul 2006 cota populaţiei acoperite cu asigurări medicale de sănătate a constituit 77,5%, ceea ce a reprezentat o creştere cu 2.5 p.p. faţă de anul 2005. Pentru asigurarea unei incluziuni mai înalte a populaţiei vulnerabile, accesul la sistemul de asigurări este gratuit pentru treisprezece categorii ale populaţiei. De asemenea, în ultimii doi ani a crescut numărul solicitărilor serviciului de asistenţă medicală de urgenţă, în special în localităţile rurale. În acelaşi timp, pentru unele categorii ale populaţiei nivelul de acces la serviciile medicale rămîne a fi jos, în special din cauza costurilor ridicate.
    În pofida faptului că cheltuielile publice pentru sănătate au crescut semnificativ, calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătăţit. Salarizarea joasă a personalului medical, lipsa mijloacelor pentru reutilarea spitalelor, pentru procurarea de echipament performant continuă să reprezinte problemele cu care se confruntă cea mai mare parte a instituţiilor medicale, împiedicînd creşterea calităţii serviciilor. Eficienţa sectorului s-a îmbunătăţit doar parţial. Sectorul continuă să se confrunte cu problema supracapacităţii. Deşi, ca rezultat al reformării spitalelor publice, în ultimii zece ani numărul de paturi spitaliceşti s-a redus aproape în jumătate (56,6 paturi la 10 000 de locuitori), atingîndu-se astfel media ţărilor Uniunii Europene, rata de rulare a patului în multe spitale rămîne sub nivelul dorit, ceea ce indică posibilităţi de eficientizare şi de raţionalizare a reţelei instituţiilor spitaliceşti.
    Creşterea gradului de ocupare
    Creşterea economică din ultimii ani nu a fost însoţită de o creştere pe măsură a numărului de locuri de muncă. Rata de ocupare a forţei de muncă în anul 2006, în comparaţie cu anul 2000, s-a redus cu circa 7 p.p. În acelaşi timp, rata şomajului se menţine la niveluri similare cu cele din ţările europene (6,6% în 2006). Pentru populaţia cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, rata şomajului este de două ori mai mare decît media pe ţară. Durata medie a şomajului este înaltă (22 de luni), în anul 2006 circa 41% din şomeri aflîndu-se în şomaj 12 luni şi mai mult.
    Salariile joase sînt explicaţia principală a atractivităţii scăzute a pieţei muncii în Moldova. Deşi, începînd cu anul 2000, salariul real a crescut cu ritmuri înalte, depăşind substanţial creşterea productivităţii, nivelul de remunerare în majoritatea sectoarelor rămîne a fi mic. În special, cele mai reduse niveluri de remunerare sînt înregistrate în agricultură şi în serviciul public. De asemenea, sînt prezente diferenţe de salarizare pentru femei şi bărbaţi, cauzate, în special, de deţinerea de către femei a funcţiilor mai joase. Majorarea în continuare a nivelului de salarizare, în contextul investiţiilor insuficiente care să genereze creşterea productivităţii, reprezintă o ameninţare pentru competitivitatea producţiei autohtone.
    Fenomenul emigrării este, în primul rînd, determinat de nivelul scăzut de salarizare şi nu de lipsa locurilor de muncă. Emigraţia forţei de muncă, care a luat avînt în special după criza financiară din Federaţia Rusă, a continuat cu ritmuri mari şi în perioada de recuperare economică. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2006 numărul persoanelor declarate plecate în alte ţări la muncă sau în căutare de serviciu a fost de circa 334 mii de persoane, ceea ce constituie 21,1% din totalul populaţiei active cuprinse între vîrsta de 15 ani şi peste.
    Reducerea numărului populaţiei apte de muncă şi majorarea vîrstei medii a angajaţilor în economia naţională pot avea consecinţe complexe asupra dezvoltării social-economice, cu impact direct asupra ofertei totale a forţei de muncă, a distribuirii venitului, a cheltuielilor publice pentru asigurarea socială, a investiţiilor etc. Continuarea procesului de îmbătrînire a populaţiei poate cauza deficienţe serioase de capital uman necesar dezvoltării durabile a ţării.
    La principalele activităţi întreprinse de Guvern pentru sporirea şanselor de ocupare se numără crearea sistemului informaţional al pieţei forţei de muncă din Moldova şi asigurarea serviciilor de informare şi mediere. În anul 2006 a fost aprobată Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă pe perioada 2007–2015, care stabileşte cîteva obiective: (i) creşterea nivelului de ocupare şi majorarea salariilor reale; (ii) lichidarea dezechilibrelor de pe piaţa forţei de muncă; (iii) prevenirea disponibilizărilor în masă a angajaţilor, reducerea şomajului şi creşterea numărului de noi locuri de muncă; şi (iv) dezvoltarea potenţialului uman prin reformarea sistemului de calificare, de recalificare şi prin creşterea mobilităţii forţei de muncă.
    Asigurările sociale
    Procesul de reformare a sistemului de asigurări sociale a început în anul 1998. Acţiunile întreprinse la prima etapă a reformei (introducerea unei noi formule de calculare a mărimii pensiei, majorarea vîrstei de pensionare) au permis, în primul rînd, evitarea colapsului financiar al sistemului. În urma acestor acţiuni au crescut substanţial colectările la bugetul asigurărilor sociale, mărimea pensiei şi au fost eliminate complet arieratele la plata pensiilor.
    Agenda reformei nu a fost însă pe deplin realizată. Actualmente se finalizează procesul de implementare a evidenţei individuale a contribuabililor şi a contribuţiilor de asigurări sociale. Aceasta reprezintă un element necesar atît pentru îmbunătăţirea stabilităţii financiare a sistemului, cît şi pentru punerea în aplicare a principiului de calculare a beneficiilor, inclusiv a pensiilor de asigurări sociale, reieşind din contribuţiile personale de asigurări sociale transferate la bugetul asigurărilor sociale de stat de către solicitanţi.
    Mărimea pensiei rămîne totuşi a fi scăzută. În anul 2006 mărimea medie a pensiei pentru limita de vîrstă a constituit 457,51 lei, majorîndu-se cu 15,2% faţă de anul 2005. Acest nivel se situează foarte aproape de pragul sărăciei. Rata de înlocuire (dimensiunea plăţii în procente din ultimul venit) a continuat să se reducă, constituind 26,9% la sfîrşitul anului 2006, comparativ cu 30,1% în 2005. De asemenea, sînt considerabile disparităţile în mărimea pensiei după categoriile de pensionari.
    O problemă majoră pentru stabilitatea financiară a sistemului pe termen mediu şi lung este participarea redusă a sectorului agricol. Mărimea contribuţiei fermierilor şi a celor angajaţi în propria afacere este net inferioară mărimii pensiei minime. Subvenţionarea acestor categorii din contul altor contribuabili reprezintă şi o problemă serioasă de echitate. Un alt risc serios pentru durabilitatea sistemului ar putea apărea în cazul schimbărilor demografice. Deteriorarea indicatorului de dependenţă ar putea surveni în cazul continuării emigraţiei populaţiei active de muncă.
    Asistenţa socială
    În ultimii ani costul programelor de asistenţă socială a fost în creştere: în anul 2006 acesta a fost de circa 9,7% din PIB, comparativ cu 8,5% în anul 2004. Compensaţiile nominative continuă a fi cel mai costisitor program social, reprezentînd 38% din cheltuielile pentru asistenţa socială.
    Progresul realizat în reformarea sistemului de asistenţă socială rămîne a fi insuficient. Sistemul curent este fragmentat şi ineficient direcţionat către cei săraci. Sondajele disponibile indică că de asistenţa socială beneficiază în egală măsură toate chintilele de venituri şi nu se concentrează pe chintilele mai sărace. Acest lucru este adevărat în special pentru compensaţiile nominative, care reprezintă cea mai mare parte a bugetului pentru asistenţa socială.
    În pofida creşterii bugetului pentru asistenţa socială, aceste plăţi reprezintă o sursă relativ mică de venit pentru toate gospodăriile şi doar o sursă marginal mai importantă pentru gospodăriile sărace. În conformitate cu datele cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, plăţile de asistenţă socială deţin doar locul şapte în lista surselor de venit (în 2004 reprezentau 2,1% din veniturile tuturor gospodăriilor şi 5,1% din veniturile gospodăriilor sărace). Astfel, aceste plăţi au o contribuţie minoră la creşterea veniturilor populaţiei sărace.
    În contextul reformării sistemului de asistenţă socială, a fost elaborată metodologia de evaluare a veniturilor gospodăriilor şi a indivizilor. A fost implementat un proiect-pilot, testare virtuală a eligibilităţii beneficiarilor de compensaţii nominative în patru raioane32, ale cărui rezultate urmează a fi folosite în desfăşurarea de mai departe a reformei. În acelaşi scop a fost realizat un studiu de evaluare a beneficiarilor în vederea îmbunătăţirii informaţiei despre relaţia dintre serviciile de asistenţă socială existente şi vulnerabilitatea anumitor segmente.
    ________________________
   
32 Hotărîrea Guvernului nr.1119 din 27 octombrie 2005.

    Argumente
   Oamenii reprezintă principala sursă de progres al Republicii Moldova în calea sa spre modernizare. Resursele umane educate, sănătoase, cu un potenţial fizic şi intelectual înalt, capabile de instruire pe tot parcursul vieţii şi adaptabile la schimbările economice sînt esenţiale pentru un model de creştere economică bazat pe competitivitate, eficienţă şi calitate.
    Creşterea economică depinde la modul direct de productivitatea muncii. Deşi necesare, investiţiile capitale mai mari şi modernizarea tehnologică nu sînt suficiente pentru a obţine aceste sporuri de productivitate. O altă condiţie indispensabilă este îmbunătăţirea calităţii resurselor umane, care, în ultimă instanţă, implică majorarea şi optimizarea structurală a investiţiilor publice şi private în sectoarele-cheie ale dezvoltării umane, în primul rînd în educaţie şi în sănătate.
    Oferta locurilor de muncă bine plătite constituie principala modalitate care proiectează creşterea economică asupra prosperităţii cetăţenilor. Modelul calitativ nou de creştere economică aspirat de Moldova va fi caracterizat prin multiplicarea şi diversificarea ocupaţiilor economice, care vor fi accesibile şi remunerate în funcţie de calificarea personală. Unul din factorii intensivi care vor accelera creşterea economică şi vor asigura salarii mai mari va fi creşterea numărului de ocupaţii care implică cunoştinţe şi deprinderi tehnologice avansate. Totodată, creşterea economică se va consolida şi în mod extensiv, în primul rînd prin ridicarea gradului de ocupare a forţei de muncă.
    Sărăcia şi, drept consecinţă a acesteia, excluziunea socială reprezintă probleme majore pentru Moldova, fiind şi principalele cauze ale erodării potenţialului uman. Aceste fenomene pot fi combătute numai prin realizarea unei creşteri economice puternice, echilibrate din punct de vedere geografic. Totodată, păstrarea unui mediu social propice dezvoltării economice presupune şi politici mai eficiente pentru a asigura protecţia socială a cetăţenilor care, din considerente obiective, nu pot participa la crearea valorii adăugate în economie.
    Pentru a preveni expansiunea sectorului public cu implicaţiile corespunzătoare asupra creşterii economice, atingerea obiectivelor de dezvoltare umană şi de asigurare a unui nivel corespunzător de protecţie socială va fi realizată în limitele resurselor disponibile (ca pondere în PIB), din contul îmbunătăţirii eficienţei programelor şi a acţiunilor existente şi realocării resurselor economisite pentru programe noi. Acest lucru va permite diminuarea presiunii fiscale asupra sectorului productiv şi asigurarea stabilităţii finanţării sectoarelor sociale pe termen mediu şi lung.
    Scopul general al priorităţii
    Utilizarea eficientă şi ameliorarea calitativă a resurselor umane ale Republicii Moldova pentru a asigura tranziţia graduală de la ocupaţii economice cu un nivel scăzut de calificare la ocupaţii care implică cunoştinţe şi deprinderi avansate, multiplicarea locurilor de muncă decente, reducerea sărăciei şi incluziunea socială.
    Obiective
    4.1. Îmbunătăţirea calităţii şi sporirea accesului echitabil la serviciile educaţionale
    4.2. Consolidarea unei societăţi sănătoase
    4.3. Creşterea gradului de ocupare prin racordarea ofertei educaţionale la cererea de pe piaţa de muncă
    4.4. Asigurarea incluziunii şi protecţiei sociale la un nivel mai înalt
    Programe şi măsuri
    4.1. Îmbunătăţirea calităţii şi sporirea accesului echitabil la serviciile educaţionale
    Argumente
    Educaţia joacă un rol esenţial în combaterea sărăciei şi asigurarea creşterii economice durabile, însă pentru a valorifica această oportunitate este necesar de asigurat un acces echitabil la serviciile de educaţie şi calitatea adecvată a acestora. Accesul echitabil este important pentru antrenarea tuturor copiilor şi tinerilor în procesul educaţional, inclusiv a celor cu cerinţe educaţionale speciale, asigurîndu-le astfel şanse egale la un nivel de viaţă decent, oportunităţi adecvate de angajare şi participare la viaţa socială. Totodată, o societate educată este şi o societate cu o coeziune socială mai înaltă.
    Calitatea serviciilor educaţionale este importantă şi din perspectiva capitalului uman competitiv, capabil să facă faţă presiunilor actuale ale pieţei muncii la nivel naţional, regional sau global. Cu toate că a înregistrat progrese importante, Republica Moldova încă are multe de făcut în vederea înlăturării inechităţilor sociale şi a sporirii calităţii serviciilor educaţionale. Există o serie de factori ce împiedică atingerea obiectivelor importante la acest capitol: sărăcia, emigraţia şi managementul ineficient al resurselor financiare. Combaterea acestor fenomene adverse va solicita măsuri inovaţionale, sporirea eficienţei sectorului educaţional prin optimizarea reţelei de şcoli, reformarea sistemului de finanţare, diversificarea surselor de finanţare, atragerea resurselor financiare externe, participarea activă la procesele educaţionale regionale şi sporirea efectelor pozitive ca urmare a implementării unor programe colaterale (de exemplu, dezvoltarea reţelei de drumuri va permite optimizarea reţelei de şcoli rurale şi transportul rapid şi sigur al copiilor din localităţile mici la şcolile din localităţile mari).
    4.1.1. Sporirea calităţii educaţiei în vederea consolidării capacităţilor de aplicare practică a cunoştinţelor
    Programe şi măsuri
    4.1.1.1. Sporirea eficienţei cheltuielilor destinate educaţiei:
    (i) optimizarea reţelei de instituţii din învăţămîntul general obligatoriu;
    (ii) reformarea mecanismului de alocare a finanţelor în învăţămîntul general obligatoriu;
    (iii)  optimizarea numărului personalului prin reducerea cotei personalului neprofesoral din numărul total al angajaţilor din sector.
    4.1.1.2. Consolidarea managementului instituţiilor educaţionale:
    (i) dezvoltarea autonomiei şi a flexibilităţii administraţiilor instituţiilor de învăţămînt în utilizarea bugetelor aprobate;
    (ii) modernizarea sistemului de acreditare a instituţiilor de învăţămînt;
    (iii) elaborarea unui sistem universal de evaluare a calităţii serviciilor educaţionale;
    (iv) crearea şi aplicarea mecanismelor de implicare a familiei/asociaţiilor de părinţi şi a comunităţii în managementul instituţiilor de învăţămînt, în scopul sporirii responsabilităţii în sistemul educaţional.
    4.1.1.3. Dezvoltarea resurselor umane şi menţinerea cadrelor didactice în sistemul educaţional:
    (i) modernizarea sistemului de formare şi de atestare a personalului pedagogic;
    (ii) eficientizarea cheltuielilor intrasectoriale prin optimizarea utilizării resurselor şi direcţionarea economiilor pentru sporirea calităţii serviciilor educaţionale;
    (iii) elaborarea şi implementarea mecanismelor de angajare prin concurs a personalului de conducere în sistemul educaţional;
    (iv) promovarea şi majorarea stimulentelor financiare, locative (inclusiv acordarea loturilor pentru construcţia caselor), promovarea în carieră pentru încurajarea angajării tinerilor specialişti în cîmpul muncii.
    4.1.1.4. Modernizarea programelor de studii formale şi neformale. Sporirea nivelului de pregătire profesională a forţei de muncă pentru o economie mai competitivă:
    (i) implementarea reformei curriculare bazată pe finalităţi de învăţare adecvate vîrstei şi deprinderilor necesare, precum şi utilizarea evaluărilor obiective, inclusiv prin participarea Republicii Moldova la evaluări internaţionale pentru a obţine informaţii veridice cu privire la procesul de studii;
    (ii) revitalizarea învăţămîntului profesional pe toate treptele prin racordarea specializărilor la cerinţele pieţei muncii, prin modernizarea infrastructurii (echipamentului etc.);
    (iii) perfecţionarea cadrului metodologic în vederea eficientizării activităţii cadrelor didactice şi excluderii procedurilor birocratice de raportare şi de documentare formală a procesului didactic;
    (iv) crearea parteneriatelor publice-private în vederea stabilirii unei conexiuni mai strînse între agenţii economici şi instituţiile învăţămîntului profesional pentru consolidarea bazei materiale şi dezvoltarea abilităţilor profesionale;
    (v) promovarea mobilităţii academice a profesorilor şi a studenţilor;
    (vi) implicarea mai largă a ONG-urilor specializate în procesul educaţional formal şi neformal;
    (vii)  modernizarea sistemului de educaţie neformală, inclusiv prin crearea şi asigurarea funcţionării Centrului republican pentru copii şi tineret, la fel ca şi fortificarea şi extinderea reţelei de centre pentru copii şi tineret la nivel de ţară;
    (viii) întocmirea planurilor de studii TIC obligatorii pentru toate nivelele de educaţie, în special în clasele primare, şi implementarea unor standarde uniforme pentru minimul de abilităţi TIC.
    4.1.1.5. Dotarea tehnică şi didactică:
    (i) sporirea nivelului de asigurare a instituţiilor de învăţămînt cu echipament şi materiale didactice;
    (ii) asigurarea accesului şi promovarea aplicării tehnologiilor informaţionale în procesul educaţional la diferite trepte;
    (iii) adoptarea programului naţional pentru digitalizarea bibliotecilor, precum şi a patrimoniului cultural istoric, cu conectarea acestora la sisteme digitale integrate cu sisteme educaţionale.
    4.1.2. Sporirea accesului copiilor din familii sărace şi al copiilor cu nevoi speciale la diferite nivele ale sistemului public de educaţie
    Programe şi măsuri
    4.1.2.1. Analiza fenomenului de acces limitat la educaţie:
    (i) evidenţa copiilor cu acces limitat la educaţie. Pentru a avea un tablou complet asupra problemelor de acces la educaţie şi pentru estimarea costurilor financiare şi a eforturilor administrative, este necesară evidenţa riguroasă a numărului de copii care se confruntă cu probleme de acces la diferite trepte de educaţie, conform localizării lor geografice sau zonale;
    (ii) determinarea cauzelor principale a accesului limitat la serviciile educaţionale. Pentru a soluţiona în mod eficient problema accesului echitabil la serviciile educaţionale, este necesară mai întîi înţelegerea clară a motivelor de excluziune pe categorii de factori:
    factorii de sănătate (a copilului, a părinţilor);
    factorii de familie (structura familiei, emigraţia, alcoolismul, violenţa);
    factorii economici (nivelul veniturilor, sărăcia);
    factorii instituţionali (relaţiile cu colegii, cu învăţătorii);
    factorii comunitari (lipsa şcolii, lipsa profesorilor, lipsa infrastructurii de acces).
    4.1.2.2. Combaterea fenomenului de muncă a copiilor:
    (i) efectuarea unui sondaj naţional reprezentativ pentru a înţelege natura, amploarea şi consecinţele muncii copilului;
    (ii) informarea şi instruirea familiilor problematice privind consecinţele economice şi sociale ale implicării excesive a copiilor în muncă;
    (iii) efectuarea regulată de către Inspecţia Muncii a controalelor (mai ales în sectorul agricol, în comerţul neorganizat şi în construcţii) în vederea identificării agenţilor economici care utilizează munca copilului;
    (iv) înăsprirea sancţiunilor pentru atragerea minorilor în activităţi economice.
    4.1.2.3. Susţinerea financiară şi materială directă a copiilor proveniţi din familii sărace şi a copiilor cu nevoi speciale:
    (i) crearea şi aplicarea stimulentelor directe adresate copiilor săraci încadraţi în educaţia primară (prînzuri şcolare, asigurare cu manuale şi cu alte materiale necesare, cu încălţăminte şi cu îmbrăcăminte);
    (ii) sporirea plăţilor financiare directe (burse sociale etc.) pentru copii din păturile sărace pentru a spori accesul la studii secundare specializate şi la cele superioare.
    4.1.2.4. Optimizarea reţelei instituţiilor de învăţămînt şi dezvoltarea infrastructurii de acces:
    (i) asigurarea transportului pentru copii din localităţile rurale la instituţiile de învăţămînt;
    (ii) dezvoltarea sistemului de instituţii preşcolare şi a centrelor educaţionale de alternativă pentru copii în zone rurale în vederea sporirii accesului la serviciile prestate la etapa preşcolară.
    4.1.2.5. Dezvoltarea mecanismului comunitar de asistenţă socială:
    (i) crearea unor mecanisme de incluziune şcolară a copiilor cu supraveghere părintească insuficientă;
    (ii) asigurarea cadrului legal şi regulatoriu privind promovarea serviciilor comunitare pentru familiile vulnerabile şi familiile cu copiii în situaţii de risc;
    (iii) implicarea ONG-urilor în prestarea serviciilor de consiliere profesională.
    4.1.2.6. Elaborarea cadrului normativ şi a unui mecanism de evidenţă a mijloacelor speciale, provenite din sponsorizări, inclusiv din contribuţii ale asociaţiilor părinteşti, şi de direcţionare a resurselor respective spre sporirea calităţii educaţiei.
    4.2. Consolidarea unei societăţi sănătoase
    Argumente
    Pentru fiinţa umană sănătatea reprezintă o valoare în sine, un activ necesar pentru realizarea potenţialului său creativ pe parcursul întregii vieţi. O naţiune sănătoasă este mai capabilă să facă faţă şocurilor economice, calamităţilor naturale şi altor provocări. Îmbunătăţirea stării de sănătate a naţiunii trebuie urmărită ţinînd seama şi de faptul că în familii sănătoase şi informate se nasc şi copii sănătoşi. Creşterea unei naţiuni sănătoase se poate obţine prin investiţii, în primul rînd, în copii, primii ani de viaţă fiind cruciali. Investirea în copiii mici care provin din medii mai puţin avantajate constituie o politică publică cu dublă miză socială şi economică, care contribuie la reducerea inegalităţii şi asigură un viitor prosper al ţării. Studiile recente arată că intervenţiile oportune în cazul copiilor din mediile vulnerabile pot preveni pierderile ulterioare de potenţial uman. Pe lîngă aceasta, sănătatea are şi o valoare economică esenţială. În primul rînd, o forţă de muncă sănătoasă este în stare să utilizeze cu maximă eficienţă capacităţile sale profesionale şi să fie mai competitivă atunci cînd concurează pentru ocuparea unor locuri de muncă accesibile. În al doilea rînd, timpul individual alocat pentru muncă pe parcursul anului tinde să crească odată cu îmbunătăţirea stării de sănătate a angajatului. În sfîrşit, cetăţenii sănătoşi au o viaţă economică mai lungă şi contribuie mai plenar la dezvoltarea economică a naţiunii.
    4.2.1. Sporirea calităţii serviciilor de sănătate prin optimizarea infrastructurii şi utilizarea eficientă a resurselor, prin îmbunătăţirea managementului unităţilor medico-sanitare şi prin alocarea resurselor economisite pentru investiţii în tehnologii cost-eficace, pentru procurarea de echipament şi pentru îmbunătăţirea competenţei profesionale
    Programe şi măsuri
    4.2.1.1. Eficientizarea managementului resurselor umane pentru utilizarea raţională a cadrelor existente şi pentru formarea adecvată, diversificată şi performantă de cadre în sistemul de sănătate:
    (i) motivarea pe toate căile a personalului medical pentru a se angaja şi a profesa în sistemul sanitar, în special în localităţile rurale, prin care să se asigure echitatea şi transparenţa deciziilor de promovare profesională şi managerială a acestora;
    (ii) îmbunătăţirea politicilor de formare a cadrelor în învăţămîntul medical şi farmaceutic.
    4.2.1.2. Eficientizarea serviciilor de sănătate prin adaptarea acestora la noile necesităţi şi prin optimizarea cheltuielilor în instituţiile medico-sanitare publice fără a pierde din calitate şi accesibilitate:
    (i) creşterea rolului medicinei primare în cadrul asistenţei medicale integrate, modernizarea medicinei secundare, crearea centrelor de performanţă, dezvoltarea asistenţei medicale comunitare, a îngrijirilor la domiciliu şi a celor paliative, sporirea rolului parteneriatului public-privat în furnizarea serviciilor de sănătate;
    (ii) consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor din sistemul de sănătate şi de învăţămînt medical, inclusiv prin optimizarea cheltuielilor la serviciile nemedicale, prin alocarea mai eficientă a resurselor destinate implementării tehnologiilor medicale performante, prin dotarea cu echipament medical şi cu reţele informaţionale unificate care să furnizeze un anumit tip de informaţii, precum şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale personalului medical şi de întreţinere a pacienţilor;
    (iii) analiza factorilor ce determină diferenţa în longevitatea vieţii femeilor şi a bărbaţilor şi elaborarea politicilor care să contribuie la reducerea acestei diferenţe;
    (iv) dezvoltarea şi implementarea sistemului de management al calităţii, orientat spre asigurarea securităţii, respectarea drepturilor pacientului şi protecţia drepturilor profesionale ale medicilor;
    (v) fortificarea sănătăţii mamei şi a copilului în concordanţă cu ODM prin oferirea de servicii de consiliere, în special pentru pacienţii proveniţi din familii cu copii mici şi socialmente vulnerabile şi prin implicarea efectivă a comunităţilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale;
    (vi) fortificarea şi extinderea în continuare a reţelei serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor şi asigurarea accesului tinerilor la informare, la educaţie şi la comunicare în probleme de sănătate;
    (vii)  fortificarea controlului asupra bolilor transmisibile, în special prin programele de combatere a bolilor reflectate în ODM (TBC, HIV/SIDA şi ITS), cu accent sporit pe măsurile de prevenire în rîndul adolescenţilor şi tinerilor, de transmitere pe verticală de la mamă la făt a infecţiei HIV, şi prin desfăşurarea campaniei naţionale anti-HIV/SIDA;
    (viii) reducerea poverii bolilor nontransmisibile, în special prin prevenirea maladiilor prin carenţă de micronutrienţi (fier şi iod), precum şi prin lansarea campaniilor naţionale antifumat, antialcool şi de prevenire a traumatismelor şi a accidentelor la copii.
    4.2.2. Creşterea accesului la serviciile de sănătate prin utilizarea la eficienţă maximă a resurselor financiare şi prin ridicarea gradului de cuprindere a populaţiei în sistemul de asigurări medicale obligatorii
    Programe şi măsuri
    4.2.2.1. Sporirea echităţii în finanţarea serviciilor de sănătate şi a protecţiei populaţiei împotriva riscului financiar şi creşterea transparenţei în alocarea şi utilizarea resurselor financiare:
    (i) îmbunătăţirea sistemului de asigurări medicale obligatorii prin flexibilizarea mecanismului de achitare a contribuţiilor ajustate la sursele de venit şi prin asigurarea transparenţei efective a alocărilor de resurse pentru protecţia financiară a cetăţenilor;
    (ii) dezvoltarea mecanismelor de reglementare pentru sistemele private de asigurări în finanţarea serviciilor supra-pachet.
    4.2.2.2. Acoperirea mai amplă a populaţiei cu asigurări obligatorii de asistenţă medicală în mediul rural:
    (i) dezvoltarea mecanismelor de motivare, inclusiv prin programe adecvate de informare a populaţiei autoangajate din sectorul agrar, pentru a se include în schema de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
    4.3. Creşterea gradului de ocupare prin racordarea ofertei educaţionale la cererea de pe piaţa de muncă
    Argumente
    Dezvoltarea continuă a resurselor umane de calitate reprezintă o condiţie fundamentală pentru asigurarea competitivităţii economiei şi pentru dezvoltarea durabilă pe termen lung. Tendinţele negative care se manifestă pe parcursul ultimilor ani în Moldova denotă un caracter migratoriu al forţei de muncă. Aceasta implică costuri sociale în creştere şi ameninţă să devină o constrîngere serioasă a creşterii economice pe viitor, soluţionarea ei devenind astfel o sarcină importantă în sporirea atractivităţii muncii în ţară şi în restructurarea sectorului educaţional, pentru a asigura pregătirea cadrelor în conformitate cu cerinţele pieţei de muncă.
    Programe şi măsuri
    4.3.1. Formarea unei forţe de muncă educate, capabilă să menţină competitivitatea pe parcursul întregii vieţi active:
    (i) asigurarea unui acces echitabil la şcolarizare a tuturor cetăţenilor, indiferent de starea materială, de locul de trai, de sex, de etnie etc.;
    (ii) elaborarea programelor de stagii plătite pentru tineri în scopul facilitării tranziţiei de la studii la muncă;
    (iii) elaborarea şi promovarea, în comun cu partenerii sociali, a unei politici naţionale pentru formarea profesională continuă, inclusiv în vederea învăţării de-a lungul întregii vieţi;
    (iv) racordarea sistemului de pregătire profesională la necesităţile pieţei de muncă;
    (v) autorizarea şi monitorizarea serviciilor de formare şi a centrelor de evaluare a competenţelor de educaţie nonformală (inclusiv pentru adulţi).
    4.3.2. Dezvoltarea unei pieţe a muncii care să permită creşterea şanselor de ocupare/integrare durabilă:
    (i) elaborarea prognozelor pe termen mediu şi lung asupra pieţei de muncă şi ajustarea politicilor educaţionale la acestea în vederea anticipării cererii de piaţă;
    (ii) identificarea şi valorificarea tuturor oportunităţilor de integrare pe piaţa muncii;
    (iii) promovarea mobilităţii geografice şi sectoriale a forţei de muncă;
    (iv) consolidarea capacităţii administrative a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
    (v) educarea studenţilor în vederea formării unor deprinderi de învăţare continuă;
    (vi) extinderea şi simplificarea sistemului de facilităţi acordate patronilor pentru promovarea/stimularea stagiilor în întreprinderi şi pentru angajarea tinerilor;
    (vii) constituirea unei reţele de centre de consiliere profesională a tinerilor, inclusiv prin dezvoltarea şi stimularea parteneriatului cu sectorul asociativ;
    (viii) îmbunătăţirea tranziţiei de la şcoală la locul de muncă şi promovarea culturii antreprenoriale în educaţie şi în formare;
    (ix) facilitarea pătrunderii tinerilor pe piaţa muncii prin promovarea parteneriatului în educaţie şi ocupare în vederea acordării serviciilor de mediere pe piaţa forţei de muncă;
    (x) asigurarea accesului echitabil la studii vocaţionale şi profesionale pentru tinerii cu disabilităţi.
    4.4. Asigurarea incluziunii şi protecţiei sociale la un nivel mai înalt
    Argumente
    Sărăcia şi excluziunea socială sînt factorii majori care împiedică dezvoltarea resurselor umane. Persoanele aflate în sărăcie cronică nu pot să îşi dezvolte aptitudinile profesionale, sănătatea lor degradează rapid şi ei devin tot mai puţin competitivi atunci cînd este vorba de angajarea în cîmpul muncii. Din această cauză, săracii cronici ajung să fie eliminaţi din procesele economice şi marginalizaţi social, iar starea lor materială nu se mai îmbunătăţeşte nici chiar atunci cînd economia realizează creşteri puternice. Eliminarea discriminărilor de pe piaţa muncii este o condiţie necesară pentru a asigura o incluziune socială mai înaltă. De asemenea, dezvoltarea resurselor umane implică şi o politică de protecţie socială care, în mod eficient şi ţintit, ar ajuta persoanele nevoiaşe să scape din capcana sărăciei. Ţinînd cont de resursele publice foarte limitate, aceste politici trebuie să se orienteze, în principal, asupra persoanelor cu adevărat sărace, nu asupra persoanelor cu merite în faţa statului sau a societăţii.
    4.4.1. Asigurarea incluziunii sociale prin intermediul pieţei muncii
    Programe şi măsuri
    4.4.1.1. Prevenirea şi eliminarea discriminării de pe piaţa muncii:
    (i) promovarea principiilor de solidaritate şi nediscriminare socială printre potenţialii angajatori;
    (ii) monitorizarea respectării egalităţii şanselor în sfera economică şi în cea politică;
    (iii) extinderea programelor de instruire şi consultanţă ale ANOFM asupra absolvenţilor instituţiilor rezidenţiale, asupra persoanelor cu disabilităţi sau eliberate din locurile de detenţie, asupra foştilor militari, asupra persoanelor care au fost traficate;
    (iv) promovarea femeilor în structura ocupaţională;
    (v) monitorizarea respectării egalităţii şanselor în sfera economică şi politică;
    (vi) sancţionarea angajatorilor pentru decalajele salariale nefondate şi discriminatorii (pe motiv de sex, vîrstă);
    (vii)  promovarea accesului la tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii şi oferirea de oportunităţi egale pentru toţi prin adoptarea planurilor de acţiuni naţionale pentru e-accesibilitate şi e-incluziune (prin intermediul mijloacelor electronice).
    4.4.2. Oferirea de noi oportunităţi economice şi sociale pentru segmentele vulnerabile ale populaţiei, inclusiv prin îmbunătăţirea eficienţei şi adresabilităţii resurselor destinate asistenţei sociale
    Programe şi măsuri
    4.4.2.1. Modernizarea sistemului de asistenţă socială:
    (i) simplificarea sistemului de prestaţii sociale (constituit actualmente din 18 tipuri de prestaţii sociale) şi introducerea unui sistem de acordare a asistenţei sociale bazat pe testarea veniturilor şi evaluarea necesităţilor solicitanţilor;
    (ii) monitorizarea volumului de ajutor de asistenţă socială acordat beneficiarilor şi implementarea principiilor de „inspecţie socială” pentru minimalizarea fraudelor în sistem şi pentru evaluarea calităţii serviciilor sociale comunitare;
    (iii) dezvoltarea sistemului informaţional unic pentru asistenţa socială prin aplicarea tehnologiilor informaţionale şi prin sporirea nivelului de asigurare a instituţiilor de asistenţă socială cu echipament şi materiale metodologice;
    (iv) separarea plăţilor cu caracter recompensator pentru merite deosebite faţa de stat de prestaţiile de asistenţă socială;
    (v) consolidarea reţelei naţionale de asistenţi sociali prin instituirea unui mecanism de formare iniţială şi continuă a asistenţilor sociali, inclusiv dezvoltarea unui sistem de stimulente pentru asistenţii sociali şi pentru APL pentru menţinerea acestora;
    (vi) introducerea practicilor de analiză a impactului social al deciziilor regulatorii în procesul de politică publică;
    (vii) promovarea principiului dezinstituţionalizării prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale şi medico-sociale, în conformitate cu necesităţile comunitare, şi elaborarea mecanismelor de descentralizare, de securizare şi de redirecţionare a mijloacelor financiare de la instituţiile rezidenţiale către serviciile comunitare şi de tip familial;
    (viii) elaborarea standardelor minime de calitate pentru serviciile de asistenţă socială şi dezvoltarea mecanismului de evaluare şi acreditare a calităţii serviciilor sociale în baza Catalogului naţional al serviciilor sociale;
    (ix) consolidarea capacitaţilor factorilor decizionali la toate nivelurile şi a prestatorilor de servicii în ceea ce priveşte asistenţa familiilor vulnerabile şi a copiilor aflaţi în situaţii de risc;
    (x) implicarea mai largă a societăţii civile în elaborarea şi implementarea politicilor de asistenţă socială (advocacy şi prestare de servicii sociale), inclusiv prin subvenţionarea sau contractarea din partea statului a serviciilor sociale.
    4.4.2.2. Mobilizarea şi utilizarea transparentă a resurselor financiare:
    (i) asigurarea transparenţei financiare în utilizarea mijloacelor de asistenţă socială prin publicarea anuală a rapoartelor publice detaliate de formare şi de utilizare a fondurilor.
    4.4.2.3. Reformarea mecanismului de evaluare şi determinare a gradului de invaliditate.
    4.4.2.4. Dezvoltarea şi aplicarea sistemului de stabilire a disabilităţii bazat pe determinarea gradului păstrării capacităţii de muncă, după evaluarea complexă a stării de sănătate şi a abilităţii profesionale a persoanei.
    4.4.3. Îmbunătăţirea politicilor de asigurare socială, în special a sistemului de pensii
    Programe şi măsuri
    4.4.3.1. Consolidarea stabilităţii financiare a sistemului de asigurări sociale:
    (i) fundamentarea politicii de asigurări sociale pe prognoze demografice şi social-economice pe termen mediu şi lung;
    (ii) crearea unor condiţii unice de pensionare pentru toate categoriile de pensionari prin:
realizarea principiului dependenţei dintre mărimea pensiei şi a contribuţiilor pentru fiecare persoană asigurată;
revizuirea şi perfecţionarea cadrului legal în domeniu;
    (iii) dezvoltarea sistemului nestatal de asigurare cu pensii.   
Indicatorii de monitorizare
Indicatorul
Sursa

Rata netă de cuprindere în învăţămîntul primar, %

Biroul Naţional de Statistică

Rata brută de cuprindere în învăţămîntul primar, % 

Biroul Naţional de Statistică

Rata netă de cuprindere în învăţămîntul gimnazial, % 

Biroul Naţional de Statistică

Rata brută de cuprindere în învăţămîntul

gimnazial, % 

Biroul Naţional de Statistică

Rata netă de cuprindere în învăţămîntul

preşcolar, %

Biroul Naţional de Statistică

Rata brută de cuprindere în învăţămîntul

preşcolar, %

Biroul Naţional de Statistică

Rata de cuprindere în învăţămîntul preşcolar a copiilor în vîrstă de 3–6 ani, %

Biroul Naţional de Statistică

Rata de cuprindere în învăţămîntul preşcolar a copiilor în vîrstă de 6–7 ani, %

Biroul Naţional de Statistică

Rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional de către tineri, %

Biroul Naţional de Statistică

Rata de cuprindere în învăţămînt a populaţiei cu vîrsta de 15–24 ani (învăţămînt gimnazial, liceal, secundar profesional, mediu de specialitate, superior; toate formele de învăţămînt: de zi, seral şi cu frecvenţă redusă), %

Biroul Naţional de Statistică

Raportul elev/profesor în învăţămînt (şcoli, gimnazii, licee)

Biroul Naţional de Statistică

Raportul personal didactic/personal non-didactic în învăţămînt (şcoli, gimnazii, licee)

Biroul Naţional de Statistică

Rata alfabetizării persoanelor în vîrstă

de 15–24 ani, %

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea populaţiei care beneficiază de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, %

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea cheltuielilor pentru asistenţa medicală primară în suma totală a cheltuielilor pentru ocrotirea sănătăţii din bugetul de stat şi din fondul de bază al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, %

Ministerul Sănătăţii/Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Mortalitatea infantilă, la 1000 de născuţi-vii

Ministerul Sănătăţii

Mortalitatea copiilor sub vîrsta de 5 ani, la 1000 de născuţi-vii

Ministerul Sănătăţii

Ponderea copiilor de 2 ani vaccinaţi împotriva rujeolei, %

Biroul Naţional de Statistică

Mortalitatea maternă, la 100 000 de născuţi-vii

Ministerul Sănătăţii

Rata naşterilor asistate de personal medical

calificat, %

Ministerul Sănătăţii

Incidenţa HIV/SIDA, la 100 000 de persoane

Ministerul Sănătăţii

Incidenţa HIV/SIDA printre populaţia cu vîrsta de 15–24 de ani la 100 000 de persoane

Ministerul Sănătăţii

Rata incidenţei globale prin tuberculoza activă, la 100 000 de persoane

Biroul Naţional de Statistică

Rata mortalităţii asociată cu tuberculoza, la 100 000 de persoane

Biroul Naţional de Statistică

Rata şomajului (conform BIM), %
Biroul Naţional de Statistică
în mediul urban
 
în mediul rural
 

Ponderea şomerilor aflaţi în şomaj de lungă durată (conform BIM), %

Biroul Naţional de Statistică

Rata şomajului în rîndul tinerilor în vîrstă

de 15–24 ani (conform BIM), %
Biroul Naţional de Statistică

Populaţia plecată în alte ţări la muncă în raport cu populaţia activă, %

Ministerul Economiei

Distribuţia prestaţiilor sociale (cu excepţia pensiilor) pentru chintilele de consum I şi V pe adult echivalent, (%):

Biroul Naţional de Statistică
chintila I
 
chintila V
 

Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie, lei

Biroul Naţional de Statistică

Pensia medie lunară (la sfîrşit de an), lei

Casa Naţională de Asigurări Sociale

Ponderea contribuţiilor/beneficiilor a lucrătorilor agricoli în totalul veniturilor şi cheltuielilor bugetului de asigurări sociale, %:

 
Casa Naţională de Asigurări Sociale
contribuţii
 
beneficii
 

Ponderea populaţiei sub pragul alimentar al sărăciei (total pe ţară), %

Biroul Naţional de Statistică
Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum
Biroul Naţional de Statistică
Profunzimea sărăciei extreme, %
Biroul Naţional de Statistică
Severitatea sărăciei extreme, %
Biroul Naţional de Statistică

Ponderea populaţiei sub pragul de 4,3 dolari pe zi la PPC (cheltuieli de consum pe persoană), %

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea celei mai sărace chintile în consumul naţional, %

Biroul Naţional de Statistică
Cota mandatelor deţinute de femei, %:
 
Biroul Naţional de Statistică
de deputat în Parlament
 
de consilier în consiliul local
 
de consilier în consiliul raional
 
de primar
 

Cota salariului mediu al femeilor în raport cu salariul mediu al bărbaţilor, %

Biroul Naţional de Statistică
Indicele Dezvoltării Umane 33
ONU, Raportul Dezvoltării Umane
 
    _____________________________
   
33 Indicele Dezvoltării Umane (IDU), publicat anual de ONU, clasifică ţările mai degrabă după calitatea vieţii cetăţenilor lor decît strict după indicatorii economici tradiţionali ai ţării. Criteriile de calcul al indicelui includ speranţa de viaţă, nivelul educaţional şi venitul real ajustat.

    5. Dezvoltarea regională
    Analiză
    Politica de dezvoltare regională
    Republica Moldova a intrat în procesul de tranziţie la economia de piaţă cu dezechilibre regionale semnificative, cauzate de structura existentă de producere, caracterizată prin predominarea sectorului agricol şi agroindustrial şi dependenţa dezvoltării social-economice a oraşelor mici de un număr limitat de întreprinderi industriale mari. Astfel, stimularea creşterii economice în afara capitalei, în special în zonele rurale care au suferit în urma pierderii pieţelor tradiţionale de livrare a producţiei agroalimentare, a constituit una dintre principalele provocări pentru autorităţile Moldovei din momentul obţinerii independenţei.
    Pînă în prezent cadrul de planificare al dezvoltării la nivel subnaţional a fost suprapus sistemului administrativ-teritorial. Structura tradiţională a raioanelor, în vigoare pînă în 1999, reintrodusă cu modificări în 2003, este caracterizată prin posibilităţi financiare şi capacităţi de planificare reduse. Modelul judeţelor, entităţi regionale mai mari, a creat mai multe oportunităţi pentru planificarea strategică, oferind eforturilor de dezvoltare un efect sinergic. Acestea însă s-au dovedit a fi prea mici pentru a reduce decalajele, iar în lipsa unei descentralizări veritabile prea mari pentru furnizarea eficientă a serviciilor publice.
    Modelul de dezvoltare regională, introdus prin Legea nr.438-XVI din  28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, prevede crearea unor regiuni mai mari, cu atribuţii în domeniul planificării strategice, care ar complementa structura teritorial-administrativă existentă. Această abordare oferă posibilitatea reducerii costurilor (prin efectul economiei de scară) şi a creşterii capacităţilor de planificare strategică, menţinînd totodată prestarea serviciilor publice mai aproape de cetăţeni – la nivelurile local şi raional.

    Legea privind dezvoltarea regională corespunde aspiraţiilor Republicii Moldova de integrare europeană şi prevede crearea a două regiuni de nivel european NUTS II (Nord, Centru), precum şi a regiunilor mai mici de nivelul NUTS III (Sud, UTA Găgăuzia, regiunea transnistreană şi municipiul Chişinău).
    Politica de dezvoltare regională este prevăzută a fi implementată în cîteva etape. În cadrul primei etape, care a demarat în 2007 şi urmează a fi implementată pînă în 2010, eforturile Guvernului vor fi îndreptate spre consolidarea capacităţilor şi condiţiilor de dezvoltare în regiunile Nord, Centru şi Sud. Mecanismul implementării acestei etape este prevăzut în Strategia naţională de dezvoltare regională, care va constitui un document-cadru pentru instituirea cadrului instituţional de dezvoltare regională. În cadrul etapei următoare (2011–2018) se mizează pe existenţa condiţiilor favorabile pentru demararea acţiunilor de dezvoltare în regiunile UTA Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi regiunea transnistreană.
    Cadrul instituţional de dezvoltare regională
    Legea privind dezvoltarea regională prevede două nivele de organizare a cadrului instituţional pentru dezvoltarea regională: nivelul naţional şi nivelul regional.
    1. Nivelul naţional:
    Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) este creat în scopul aprobării, promovării şi coordonării la nivel naţional a obiectivelor politicii de dezvoltare regională. Structura CNCDR şi regulamentul său sînt elaborate de Cancelaria de stat şi vor fi aprobate de Guvern. În componenţa CNCDR intră:
ministrul economiei, ministrul finanţelor, alţi miniştri, preşedinţii consiliilor regionale pentru dezvoltare şi cîte un reprezentant al sectorului privat, delegat din partea fiecărui consiliu regional pentru dezvoltare.
    Printre principalele atribuţii ale CNCDR se numără avizarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională, în scopul corelării politicilor naţionale sectoriale şi politicii regionale, precum şi aprobarea finanţării din Fondul naţional pentru dezvoltare regională.
  
  [Paragraful 5, pct.1 modificat prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443]
  2. Nivelul regional:
    Consiliul regional pentru dezvoltare este o structură funcţională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, constituit pentru coordonarea şi promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. Consiliul regional este alcătuit din preşedinţii de raioane, primarii, reprezentanţii sectorului privat şi ai societăţii civile. Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului regional sînt aleşi dintre membrii acestuia - reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale.
    Consiliul regional este responsabil de dezvoltarea generală din regiune şi de aprobarea Strategiei de dezvoltare regională şi a Planului de acţiuni. Consiliul regional identifică, conform criteriilor definite la nivel naţional, zonele defavorizate din regiunea sa de dezvoltare, aprobă şi promovează proiectele de dezvoltare regională.
    Agenţia de dezvoltare regională se constituie în fiecare regiune de dezvoltare, în scopul executării deciziilor Consiliului regional. Agenţia are personalitate juridică şi activează în conformitate cu un regulament aprobat de Agenţie în baza unui regulament-cadru, elaborat şi aprobat de Guvern. Agenţia efectuează analiza dezvoltării social-economice din regiunea sa de dezvoltare, precum şi elaborează, coordonează, monitorizează şi evaluează implementarea strategiilor, a planurilor, a programelor şi a proiectelor de dezvoltare regională.
    Cadrul instituţional de dezvoltare regională este menit să stimuleze iniţiativa şi spiritul antreprenorial la nivel local, să încurajeze localităţile, raioanele, organizaţiile neguvernamentale şi cercurile de afaceri să gîndească strategic şi să identifice noi căi de dezvoltare a economiei locale astfel încît să contribuie la implementarea priorităţilor orizontale ale prezentei Strategii pe teritoriul întregii ţări. În acest sens, politica de dezvoltare regională se va axa pe îmbunătăţirea cooperării interregionale şi intraregionale pentru crearea instituţiilor capabile să determine priorităţi şi să implementeze activităţi comune.
    Disparităţi interregionale şi intraregionale
    În pofida reabilitării economice continue înregistrate în anii 2000–2007, în Republica Moldova persistă importante disparităţi regionale care împiedică dezvoltarea social-economică echilibrată pe întreg teritoriul ţării. Deşi aceste disparităţi existau şi înainte de demararea procesului de tranziţie la economia de piaţă, în ultimii ani ele au crescut şi s-au intensificat. Decalaje semnificative există, în primul rînd, între municipiul Chişinău (urmat îndeaproape de municipiul Bălţi) şi restul ţării, dar se evidenţiază tot mai mult şi decalajele dintre regiunile şi localităţile ţării.
    Municipiile Chişinău şi Bălţi dispun într-o măsură mai mare decît alte localităţi ale ţării de factorii de producere şi de elementele de infrastructură necesare pentru atragerea investiţiilor şi pentru dezvoltarea social-economică. În anul 2006 municipiului Chişinău, care concentrează 22% din populaţia ţării, îi revenea jumătate din producţia industrială, 56% din vînzările cu amănuntul şi 58% din investiţiile în capital fix. Municipiul Bălţi este localitatea cu cel mai apropiat nivel de dezvoltare faţă de capitală şi cu un potenţial de creştere superior celorlalte localităţi. Cu o populaţie de 4% din totalul pe ţară, în 2006 municipiul Bălţi a generat 14% din producţia industrială, 9% din vînzările cu amănuntul şi a acumulat 6% din investiţiile în capital fix.
    Analiza principalilor indicatori de dezvoltare demonstrează că municipiul Chişinău concentrează majoritatea întreprinderilor din ţară, dispune de un nivel mai mare de capital uman şi de infrastructură relativ dezvoltată. Astfel, în 2006 în municipiul Chişinău activau circa 65% din numărul întreprinderilor raportoare. Capitala dispune de cea mai dezvoltată reţea de drumuri şi aproximativ 94% din locuinţele din Chişinău dispun de sisteme de aprovizionare cu apă şi canalizare. Această situaţie este similară multor ţări europene, unde capitala este cea mai dezvoltată regiune.
    Concentrarea factorilor de dezvoltare în municipiile Chişinău şi Bălţi şi, în consecinţă, marginalizarea şi chiar excluderea celorlalte localităţi riscă să persiste în continuare, în cazul în care nu va fi identificată o modalitate de extindere a procesului de creştere şi dezvoltare pe întreg teritoriul ţării.
    Analiza indicatorilor-cheie în regiunile de dezvoltare relevă existenţa unor disparităţi nu doar între municipiul Chişinău şi regiuni, dar şi între regiuni. Dacă e să comparăm regiunile Nord, Centru şi Sud, către care va fi îndreptată politica de dezvoltare regională pe termen mediu, observăm că cea mai dezvoltată este regiunea Nord, pe cînd cea mai puţin dezvoltată este regiunea Sud, cu cel mai mic volum al producţiei industriale pe cap de locuitor, cu cel mai mic nivel de investiţii în capitalul fix şi cu cel mai mic număr de întreprinderi raportoare. Totuşi, în aspecte demografice şi de infrastructură, cea mai puţin dezvoltată este regiunea Centru, cu cel mai mic grad de urbanizare şi cu cea mai slabă acoperire cu sisteme de aprovizionare cu apă şi canalizare.
   

Tabelul 5. Indicatorii principali de monitorizare şi de evaluare a dezvoltării regionale 34


Indicatori principali
Nord
Centru
Sud
Chişinău
UTA Găgăuzia
Total

Populaţia stabilă, mii locuitori

1023
1070
548
780
160
3581
Ponderea totală, %
28,6
29,9
15,3
21,8
4,4
100

Populaţia urbană, mii locuitori

357
206
138
712
65
1478
Ponderea totală, %
24,2
13,9
9,3
48,2
4,4
100

Numărul mediu anual al populaţiei pentru anul 2006

1023,9
1073,2
549,0
779,6
159,4
3585,2

Volumul producţiei industriale în preţuri curente pentru un locuitor, lei 35

4891
3094
1684
14736
4880
6002
în % faţă de media pe ţară
81
52
28
245
82
100

Volumul investiţiilor în capital fix, în preţuri curente pentru un locuitor, lei

1845
1471
1579
8097
1630
3042
în % faţă de media pe ţară
61
48
52
266
54
100

Ponderea locuinţelor dotate cu canalizare (media pe regiune), %

19,7
14,4
21,2
88,9
27,5
30,9

Ponderea locuinţelor dotate cu sistem de aprovizionare cu apă (media pe regiune), %

20,7
20,5
26,1
94,0
27,8
34,8

Numărul întreprinderilor raportoare, mii unităţi

5,0
4,8
1,9
23,6
1,0
37,4
 
inclusiv ponderea întreprinderilor în pierderi financiare, %
43
45
48
49
51
47

Ponderea terenurilor erodate în totalul terenurilor (media pe regiune), %

30
42
39
38
39
 

Ponderea drumurilor cu îmbrăcăminte rigidă în totalul drumurilor publice locale, %

94
93
84
96
78
91
Formarea deşeurilor, mii tone 36
1644,4
759,7
113,3
447,1
30,9
2995,4
Utilizarea deşeurilor, mii tone 37
325,9
326,4
100,4
166,0
7,5
926,2
 
       ____________________________
   
34 Datele pentru  anul 2006, fără informaţia pentru regiunea transnistreană.
    35 Pentru calcul s-a utilizat numărul mediu anual al populaţiei pentru anul 2006.
    36 Datele pentru anul 2005.
    37 Datele pentru anul 2005.
    38 Deşi Ministerul Economiei a elaborat Raportul cu privire la deprivarea multiplă în mediul rural al Republicii Moldova şi pe anul 2006, acesta nu era finalizat pînă la data definitivării Strategiei naţionale de dezvoltare.

    În scopul studierii mai aprofundate a disparităţilor interregionale şi intraregionale, în anul 2005 Ministerul Economiei a elaborat Raportul cu privire la deprivarea multiplă în mediul rural al Republicii Moldova38, care evaluează nivelul de dezvoltare a localităţilor ţării prin intermediul Indicelui de Deprivare a Ariilor Mici (IDAM), un indicator complex ponderat ce înglobează date administrative din localităţi cu privire la şapte domenii: venitul gospodăriei, potenţialul economic, compoziţia demografică, îngrijirea medicală, educaţia, condiţiile de trai şi amplasarea geografică.
    Conform rezultatelor acestui Raport, raioanele din centrul Moldovei sînt, în medie, cele mai deprivate din punct de vedere al indicatorilor de venit, economici şi geografici. Sudul este relativ mai deprivat decît regiunile de nord din punctul de vedere al indicatorilor de venit şi geografici. Din considerentul structurii demografice a populaţiei şi asistenţei medicale, Nordul şi Sudul ţării sînt relativ mai deprivate, în medie, decît alte regiuni. Raioanele de centru şi de sud-est, pe de altă parte, au o medie mai mare din punct de vedere al deprivării educaţiei, pe cînd în domeniul condiţiilor de trai se poate observa o diferenţă între partea de est şi cea de vest.
   
   
    În acelaşi timp, şi în interiorul regiunilor există anumite dezechilibre între localităţi şi raioane. Spre exemplu, dacă analizăm deprivarea după venituri, observăm variaţie atît între raioane, cît şi în cadrul acestora. În raionul Briceni sînt şi comunităţi locale ale zonelor rurale din Moldova cu cel mai înalt şi cu cel mai mic nivel al deprivării după venituri, dar, în medie şi după ponderea populaţiei, Briceni este cel mai puţin deprivat raion după venituri. Nisporeni şi Taraclia sînt cele mai deprivate raioane. 10% din cele mai deprivate localităţi sînt în raionul Nisporeni (22) şi în raionul Taraclia (12). 26% din populaţia celor mai deprivate localităţi sînt în raionul Nisporeni şi 15% - în Găgăuzia.
    În general, există o  variaţie mare a deprivării multiple a comunităţilor rurale între raioane şi în cadrul acestora, însă nivelele deprivării variază în funcţie de domeniul analizat. Comparînd nivelele ponderate după nivelul mediu ponderat al populaţiei, un raion poate fi foarte deprivat într-un anumit aspect şi, în acelaşi timp, să se coteze relativ bine în alte domenii. Din aceste considerente este necesară participarea autorităţilor la toate nivelele - local, raional şi regional - în identificarea priorităţilor de dezvoltare regională.
    Durabilitatea dezvoltării economice în regiuni, în special în mediul rural, continuă să fie influenţată, în mod semnificativ, de performanţa în agricultură. Actualmente, agricultura Moldovei continuă să fie definită ca un sector cu cel mai scăzut nivel de productivitate şi retribuire a muncii. Deşi acest sector oferă locuri de muncă la circa 33% din forţa de muncă din ţară şi este sursa principală pentru industria alimentară, dezvoltarea economiei pe termen lung nu se poate baza doar pe agricultură, iar producţia agricolă trebuie să fie reorientată spre bunuri competitive cu valoare adăugată mai mare, cum ar fi fructele, legumele şi nucile.
    În pofida insuficienţei de studii cu privire la cauzele disparităţilor regionale, printre principalii factori care generează şi agravează aceste disparităţi se numără:
    - concentrarea factorilor de producere şi creştere în municipiul Chişinău;
    - declinul oraşelor mici şi, în consecinţă, migraţia forţei de muncă;
    - structura ocupaţională monostructurală a regiunilor şi dependenţa de agricultură;
    - capacităţile limitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în gestionarea proceselor de dezvoltare.
    Mediul înconjurător şi utilizarea resurselor naturale
    Republica Moldova are o densitate a populaţiei de 118 loc./km2, de două ori mai mult decît media europeană, fapt ce exercită o presiune înaltă asupra mediului înconjurător şi asupra resurselor naturale. Dificultăţile perioadei de tranziţie au avut un impact antropogenic semnificativ asupra mediului şi au contribuit la crearea unor distorsiuni în echilibrul ecologic şi în ecosisteme, precum şi au deteriorat calitatea şi biodiversitatea resurselor naturale.
    Solurile reprezintă principala bogăţie naturală a Moldovei, 75% din suprafaţa ţării fiind ocupată de terenurile agricole. În ultimii cîţiva ani deficienţele cu care a fost caracterizată implementarea reformei funciare şi utilizarea solurilor fără respectarea tehnologiilor avansate, din cauza cunoştinţelor limitate ale fermierilor cu privire la cele mai bune practici agricole şi din cauza accesului limitat la fertilizatori chimici şi organici, nu au permis crearea condiţiilor necesare pentru prevenirea degradării şi sporirea fertilităţii solurilor. Principalul factor care contribuie la degradarea resurselor de sol şi care are efecte negative asupra resurselor acvatice este eroziunea solurilor. Suprafaţa terenurilor erodate creşte anual cu 0,9%, iar de pe terenurile agricole se pierd 26 milioane de tone de sol fertil. Pagubele anuale aduse economiei naţionale ca urmare a degradării solurilor se estimează la circa 3,1 miliarde de lei, inclusiv 1,5 miliarde - pierderi provocate de eroziune, 0,2 miliarde de lei pierderi provocate de alunecări de teren şi rîpi; 1,4 miliarde de lei – valoarea estimativă a producţiei agricole care nu a fost obţinută în urma diminuării productivităţii terenurilor.
    O problemă importantă în protecţia mediului înconjurător este gestionarea deşeurilor. În ultimii ani, în special din surse externe, s-au intensificat activităţile de depozitare centralizată şi de distrugere a pesticidelor inutilizabile şi interzise, inclusiv din clasa poluanţilor organici persistenţi. Estimările efectuate pe parcursul executării lucrărilor au arătat o cantitate totală de circa 3000 de tone de pesticide faţă de 1712 de tone estimate iniţial. Astfel, este necesară continuarea acestor activităţi şi pe perioada implementării Strategiei naţionale de dezvoltare.
    Deşi volumul stocurilor de deşeuri menajere solide este relativ mic, Republica Moldova continuă să se confrunte cu probleme în ceea ce priveşte depozitarea controlată şi colectarea separată a deşeurilor. Pe parcursul anului 2006 s-a efectuat inventarierea rampelor de depozitare a deşeurilor menajere solide, care a constatat existenţa a 2667 de astfel de rampe, circa 60% dintre care erau neautorizate. Însă chiar şi rampele autorizate nu corespund întotdeauna exigenţelor de mediu. Deşi un număr mare de gunoişti neautorizare au fost lichidate în ultimii ani, fără eforturi susţinute din partea autorităţilor locale, inclusiv în vederea creării spaţiilor amenajate de depozitare a deşeurilor, există pericolul ca ele să apară din nou.
    Calitatea aerului atmosferic în Moldova este influenţată substanţial de sursele externe de poluare a aerului. Din sursele interne de poluare cea mai importantă sursă este transportul auto, cu o pondere de circa 90% din emisiile sumare, iar în oraşele mari – în special municipiile Chişinău şi Bălţi – de circa 95%. Cauza principală a emisiilor sporite în domeniul transportului auto este numărul relativ mare de autoturisme uzate.
    Factorul de mediu cu cel mai mare impact asupra sănătăţii este apa. Nivelul de poluare a rîurilor Republicii Moldova variază de la moderat (rîurile Nistru şi Prut) pînă la înalt (rîurile mici). Apele subterane reprezintă principala sursă de apă potabilă pentru circa 70% din populaţie, dar multe fîntîni nu corespund normelor sanitaro-epidemiologice. Deşi numărul locuinţelor dotate cu sisteme centralizate de aprovizionare cu apă este în creştere, în acelaşi timp elе reprezintă doar 40% din total, majoritatea acestor sisteme fiind amplasate în mediul urban. Deşi situaţia în domeniul alimentării cu apă s-a îmbunătăţit, construcţia apeductelor noi nu a fost susţinută de construcţia instalaţiilor de purificare şi tratare a apelor reziduale şi a sistemelor de canalizare. Această situaţie creează un risc sporit de poluare a apelor.
    În principalele rîuri ale ţării calitatea apei variază de la moderat poluată (Nistru, Prut) pînă la poluată (Răut, Bîc). Majoritatea resurselor de ape subterane nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile, avînd o concentraţie excesivă de substanţe chimice nocive (fluor, fier, hidrogen sulfurat, cloruri, sulfaţi, mineralizare excesivă). Deosebit de nefavorabilă este situaţia în mediul rural, unde, în mare parte, populaţia utilizează apă din pînza freatică   (132 mii de fîntîni, captaje, izvoare) şi numai 17% din familii se alimentează din surse centralizate.
    Astfel, pe termen mediu se impune necesitatea valorificării capitalului natural şi dezvoltării economice cu folosirea unor tehnologii de protecţie a mediului înconjurător. Principalele probleme cu care se confruntă Republica Moldova, cum ar fi gestionarea eficientă a deşeurilor, prevenirea poluării aerului şi a apelor, prevenirea degradării solurilor, nu vor putea fi rezolvate fără eforturi susţinute din partea autorităţilor locale.
    Argumente
    Unul dintre obiectivele de bază ale Strategiei naţionale de dezvoltare constă în asigurarea unei dezvoltări regionale echilibrate. Dezvoltarea regională urmăreşte planificarea şi realizarea unei dezvoltări social-economice teritoriale echilibrate pe întreg teritoriul ţării. Aceasta se referă nu numai la implementarea unor politici de dezvoltare a regiunilor înapoiate, ci şi la acele politici care ţin de reducerea gradului de suprasolicitare a infrastructurii urbane, a nivelului de sărăcie urbană şi rurală, precum şi, pe termen lung, integrarea mai eficientă a proceselor de amenajare a teritoriului cu cele de planificare economică, în special prin utilizarea mai eficientă a patrimoniului funciar.
    Strategia naţională de dezvoltare va susţine dezvoltarea regională într-un cadru de politici coordonat, coerent şi reciproc benefic. La nivel naţional, activităţile de implementare a politicii se vor axa pe următoarele domenii: infrastructură, servicii publice, mediul de afaceri, turism, mediul înconjurător, agricultură şi dezvoltare rurală.
    în vederea asigurării unei dezvoltări eficiente şi creşterii social-economice în regiuni, existenţa unui program detaliat şi cuprinzător de investiţii publice – ca parte componentă a CCTM – apare ca o condiţie absolut necesară. În acest sens, Republica Moldova va iniţia procesul de coordonare a resurselor financiare cu rezultatele aşteptate. La nivel regional, activităţile orientate spre creşterea competitivităţii şi atractivităţii regiunilor de dezvoltare vor fi identificate în strategiile de dezvoltare regională.
    Consolidarea capacităţii regionale este o premisă iminentă a unei dezvoltări regionale durabile. Din aceste considerente atenţia va fi orientată spre fortificarea instituţională, spre sporirea capacităţii de absorbţie în regiunile de dezvoltare, spre specializarea sectorului neguvernamental, precum şi spre consolidarea capacităţilor de planificare şi implementare ale autorităţilor administraţiei publice locale.
    Scopul general al priorităţii
    Realizarea unei dezvoltări social-economice echilibrate şi durabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova prin corelarea eforturilor în cadrul regiunilor de dezvoltare.
    Obiective
    5.1. Participarea echilibrată a tuturor regiunilor la dezvoltarea social-economică a ţării, cu accent prioritar pe regiunile Nord, Centru şi Sud
    5.2. Accelerarea dezvoltării oraşelor mici în calitate de „poli de creştere” ai regiunilor
    5.3. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în agricultură
    5.4. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii regionale şi promovarea parteneriatului public-privat
    5.5. Prevenirea poluării mediului înconjurător şi utilizarea eficientă a resurselor naturale în vederea creşterii calităţii vieţii
    Programe şi măsuri
    5.1. Participarea echilibrată a tuturor regiunilor la dezvoltarea social-economică a ţării, cu accent prioritar pe regiunile Nord, Centru şi Sud
    Argumente
    Cancelaria de Stat va elabora Strategia naţională de dezvoltare regională şi Planul de acţiuni, în care va identifica modalitatea, locul şi timpul de instituire a instituţiilor de dezvoltare regională, prevăzute în Legea privind dezvoltarea regională în Republica Moldova. Scopul Strategiei naţionale de dezvoltare regională va fi limitat la crearea şi menţinerea unui cadru de gestiune, de implementare, de finanţare, de monitorizare şi de evaluare a dezvoltării regionale, fără a detalia conţinutul strategiilor regionale de dezvoltare sau modalitatea în care regiunile îşi vor concepe dezvoltarea.
    Principalul instrument de realizare a politicii de dezvoltare regională vor fi strategiile regionale de dezvoltare, elaborate cu participarea largă a autorităţilor publice, a organizaţiilor neguvernamentale şi a sectorului privat la nivel local şi regional şi coordonate cu consiliile regionale pentru dezvoltare şi cu agenţiile de dezvoltare regională. Strategiile vor identifica principalele probleme social-economice ale regiunilor, vor stabili priorităţile de dezvoltare şi vor ghida domeniile de investiţii în regiuni în termen mediu. Pentru a susţine investiţiile în domeniile şi localităţile identificate, agenţiile de dezvoltare regională vor încuraja crearea parteneriatelor orizontale între grupuri de comunităţi şi sectorul privat.
    Dezvoltarea regională derivă de la priorităţile de dezvoltare naţională şi asigură realizarea lor la nivel teritorial, inclusiv local şi regional. În acest sens, priorităţile identificate în cadrul strategiilor de dezvoltare regională trebuie să fie discutate şi coordonate cu politicile sectoriale la nivel naţional. Coordonarea politicilor şi domeniilor de investiţii va fi asigurată prin examinarea strategiilor de dezvoltare regională şi prin aprobarea deciziilor de finanţare în cadrul CNCDR, precum şi prin stabilirea unor alte mecanisme de coordonare.
    Programe şi măsuri
    5.1.1. Consolidarea capacităţilor instituţiilor de dezvoltare regională pentru gestionarea proceselor de dezvoltare:
    (i) crearea şi asigurarea funcţionalităţii Direcţiei pentru dezvoltarea regională a Cancelariei de stat;
    (ii) finalizarea şi aprobarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea regională;
    (iii) crearea şi asigurarea funcţionalităţii consiliilor regionale pentru dezvoltare şi a agenţiilor de dezvoltare regională în regiunile Nord, Centru şi Sud;
    (iv) elaborarea şi adoptarea strategiilor de dezvoltare regională cu participarea autorităţilor locale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea, a organizaţiilor neguvernamentale şi a sectorului privat în fiecare din cele trei regiuni;
    (v) crearea unui mecanism armonizat de finanţare pentru canalizarea fondurilor Guvernului şi ale donatorilor internaţionali în proiecte investiţionale identificate în strategiile de dezvoltare regională;
    (vi) delimitarea competenţelor între organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi APL în conformitate cu Legea nr.435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă;
    (vii) descentralizarea financiară şi perfecţionarea relaţiilor interbugetare în scopul întăririi capacităţii financiare a APL pentru gestionarea serviciilor publice şi proiectelor de investiţii;
    (viii) implementarea Strategiei naţionale de instruire a funcţionarilor publici şi a aleşilor locali şi crearea condiţiilor pentru un nou management al resurselor umane;
    (ix) promovarea femeilor în funcţii decizionale ale APL;
    (x) elaborarea unui mecanism transparent şi eficient de monitorizare şi evaluare pentru dezvoltarea regională;
    (xi) crearea unui proces participativ puternic pentru maximizarea impactului investiţiilor în dezvoltarea regională asupra celor săraci, asupra celor social excluşi şi asupra femeilor.
    5.1.2. Dezvoltarea capacităţilor de cooperare interregională şi transfrontalieră de valorificare a unor investiţii eficiente în regiuni:
    (i) încurajarea creării parteneriatelor orizontale între grupuri de localităţi, raioane, organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi private în vederea realizării proiectelor comune de dezvoltare regională;
    (ii) planificarea comună şi coordonată (între regiuni şi transfrontalieră) a infrastructurii fizice, economice, sociale şi de mediu;
    (iii) administrarea comună a investiţiilor în rîurile comune;
    (iv) îmbunătăţirea conectivităţii cu regiunile de frontieră (ajustarea căii ferate la hotarul cu România);
    (v) promovarea schimbului cultural cu ţările vecine şi crearea ofertelor turistice comune.
    5.2. Accelerarea dezvoltării oraşelor mici în calitate de „poli de creştere” ai regiunilor
    Argumente
    Selectarea localităţilor care, printr-o dezvoltare focusată, să se transforme în centre regionale trebuie bazată pe potenţialul acestora de a stimula creşterea economică în orăşelele şi în satele care intră în zona de influenţă şi pe calitatea legăturilor de transport cu alte părţi ale ţării. În virtutea rolului prevăzut pentru centrele regionale, doar un număr mic de localităţi trebuie selectate pentru acest rol în vederea asigurării unui nivel necesar de concentrare a resurselor şi a investiţiilor.
    Deşi stabilirea şi dezvoltarea centrelor regionale va constitui un element-cheie al politicii de dezvoltare regională pe parcursul implementării Strategiei, aceasta nu înseamnă că dezvoltarea se va limita la aceste centre şi la zonele lor adiacente. Această abordare va contribui la crearea unei mase critice care va genera creşterea economică în alte oraşe-ţintă şi în zonele lor mai largi de influenţă. Pe teritoriul acestor zone va fi nevoie de crearea unei baze (development hubs) de importanţă raională şi/sau locală. În fiecare regiune un număr de oraşe mici, mai mici decît centrul regional, vor începe să se dezvolte şi vor îndeplini funcţia de centru raional/local de dezvoltare care vor impulsiona creşterea economică şi vor susţine dezvoltarea satelor şi a zonelor rurale din vecinătate.
    Realizarea dezvoltării regionale echilibrate prin intermediul centrelor de creştere va fi complementată de politici multisectoriale menite să asigure acestor centre creşterea economică şi să creeze condiţii pentru ca activitatea economică locală să ofere comunităţilor locale destule oportunităţi pentru a-şi asigura locuri de muncă cu venituri acceptabile.
    Programe şi măsuri
    5.2.1. Promovarea unor instrumente eficiente pentru facilitarea convergenţei, dezvoltării şi creşterii economice a oraşelor, precum şi consolidarea reţelei oraşelor mici:
    (i) elaborarea şi adoptarea unei strategii naţionale de amenajare a teritoriului, care va stabili politicile indicative în relaţie cu amplasarea întreprinderilor industriale, a spaţiilor locative, a terenurilor agricole, a zonelor turistice naţionale şi a rutelor turistice şi patrimoniului cultural;
    (ii) crearea condiţiilor avantajoase pentru investitori în zonele defavorizate;
    (iii) dezvoltarea infrastructurii economice (zone economice libere, parcuri industriale, centre de logistică) în localităţile-cheie;
    (iv) promovarea marketingului capacităţilor regionale vizavi de investiţiile străine (info-centre, servicii organizate);
    (v) restructurarea şi modernizarea sectorului industrial aşa încît să permită crearea clusterelor;
    (vi) crearea reţelelor de oraşe bazate pe potenţialul şi interesul comun de dezvoltare;
    (vii) promovarea marketingului brandurilor şi a practicilor de succes ale oraşelor.
    5.3. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în agricultură
    Argumente
    Ponderea înaltă a populaţiei rurale şi a suprafeţei ocupate de spaţiul rural fac ca problema dezvoltării rurale în Moldova să capete o importanţă naţională. Problema dezvoltării economiei rurale este una complexă, care necesită o abordare intersectorială şi teritorială (regională). Agricultura va continua să rămînă esenţială pentru dezvoltarea economiei rurale, fiind în multe localităţi principala activitate economică disponibilă. Viitorul agriculturii este de neconceput fără diversificarea şi reînnoirea economiei rurale în totalitate, deoarece agricultura poate fi eficientă numai în contextul dezvoltării rurale.
    Modificările structurale din ultimii ani au contribuit la crearea unui sector agricol individual vast. Cea mai mare parte a întreprinderilor individuale încă nu au reuşit să se adapteze la noile condiţii de piaţă. Tendinţa producerii agricole spre autoconsum şi lipsa de viabilitate economică a multor întreprinderi din sector se datorează multiplelor constrîngeri, atît la nivel de ofertă, cît şi la nivel de cerere. Oferta inadecvată de produse agricole de calitate reprezintă motivul oportunităţilor insuficiente de comercializare, iar aceasta, la rîndul ei, este strîns legată de eşecurile la nivel de cerere, cum ar fi subdezvoltarea lanţurilor valorice coordonate pe verticală, al căror rol este de a crea şi forma cererea şi de a stabili standardele pentru produsele agricole pe baza cerinţelor pieţei. Utilizarea insuficientă a potenţialului de cercetare – inovare, nivelul redus al culturii manageriale, în pas cu evoluţia economiei de piaţa, sînt, de asemenea, cauzele nivelului scăzut de competitivitate a produselor agroalimentare.
    Creşterea performanţei sectorului agricol impune o schimbare în două direcţii: creşterea eficienţei agriculturii şi a competitivităţii produselor agroalimentare şi, în consecinţă, reducerea numărului de persoane implicate în agricultură. Un randament înalt al sectorului agroalimentar poate fi atins prin aplicarea tehnologiilor moderne, care ar asigura o productivitate sporită, o calitate superioară, o eficienţă economică şi, în final, o competitivitate a produselor moldoveneşti pe arena internaţională. Aceasta presupune acţiuni care se vor concentra pe crearea unui mediu investiţional favorabil pentru întreprinderile agricole şi de prelucrare, atragerea surselor financiare din ţară şi din străinătate pentru dezvoltarea infrastructurii de producere şi de comercializare, dezvoltarea capitalului uman, dezvoltarea potenţialului de cercetare ştiinţifică şi de inovare, îmbunătăţirea administrării riscurilor, conservarea şi utilizarea eficientă a resurselor naturale.
    Pe măsura implementării reformelor structurale, a aplicării tehnologiilor moderne, numărul persoanelor ocupate în agricultură se va micşora. Transferul forţei de muncă de la activităţi agricole la activităţi neagricole necesită o evaluare a instruirii, a calificărilor şi abilităţilor, precum şi a nevoilor de instruire continuă. Un alt set de măsuri ce trebuie abordat priveşte educaţia şi calificarea forţei de muncă din mediul rural, astfel încît să poată accede la alte activităţi economice neagricole. În acest context, este necesar un efort concentrat şi hotărît de a crea şi de a dezvolta condiţii îmbunătăţite pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, pentru atragerea investiţiilor în noile afaceri în mediul rural, ceea ce ar conduce nu numai la rezolvarea problemelor sociale, dar şi la sporirea productivităţii economiei rurale, în particular, şi a competitivităţii economiei naţionale, în general.
    Programe şi măsuri
    5.3.1. Creşterea performanţei sectorului agricol şi a competitivităţii produselor agroalimentare:
    (i) îmbunătăţirea managementului terenurilor agricole şi protecţia complexă a solurilor;
    (ii) îmbunătăţirea administrării riscurilor naturale, conservarea şi utilizarea eficientă a resurselor naturale;
    (iii) modernizarea infrastructurii de producere şi de dezvoltare a infrastructurii de piaţă a produselor agroalimentare;
    (iv) reorganizarea serviciilor/sistemelor sanitare veterinare şi fitosanitare armonizate la cerinţele Uniunii Europene în scopul asigurării inofensivităţii produselor alimentare şi promovarea exporturilor;
    (v) îmbunătăţirea calităţii educaţiei în domeniul agrar, inclusiv a formării profesionale continue;
    (vi) fortificarea serviciilor de extensiune rurală (servicii de informare şi consultanţă în agricultură şi dezvoltare rurală);
    (vii) reformarea şi consolidarea sistemului de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică a sectorului agroalimentar;
    (viii) crearea unui parteneriat eficient între ştiinţă, educaţie şi extensiune în agricultură.
    5.3.2. Dezvoltarea unui mediu favorabil pentru consolidarea sectorului ÎMM şi a abilităţilor antreprenoriale în spaţiul rural:
    (i) consolidarea antreprenoriatului în oraşe şi în sate prin facilitarea accesului la servicii (ghişee unice în cadrul APL, centre informaţionale de business, reţele de distribuţie şi comercializare a produselor);
    (ii) dezvoltarea culturii antreprenoriale în mediul rural prin programe educaţionale, prin business incubatoare etc.;
    (iii) dezvoltarea serviciilor de susţinere a businessului rural;
    (iv) dezvoltarea activităţilor rurale neagricole, în special în cadrul ÎMM, inclusiv în întreprinderile agricole, prin programe şi proiecte sectoriale (servicii, telecomunicaţii, transport etc.);
    (v) dezvoltarea capacităţilor pentru valorificarea potenţialului turistic prin identificarea şi promovarea unui număr redus de produse şi servicii foarte competitive (niche approach) şi consolidarea cooperării în domeniul turismului cu ţările vecine.
    5.4. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii regionale şi promovarea parteneriatului public-privat
    Argumente
    În pofida faptului că în Republica Moldova există, practic, toate elementele de infrastructură, distribuţia acestora este neuniformă. În unele regiuni calitatea proastă a infrastructurii generează obstacole semnificative în dezvoltarea social-economică, scade atractivitatea investiţională a regiunilor şi nu corespunde cerinţelor moderne de dezvoltare. Această situaţie este caracteristică tuturor elementelor de infrastructură regională (drumuri, sisteme de aprovizionare cu gaze naturale, apă, energie, infrastructura socială, de mediu etc.).
    În acelaşi timp, fără o îmbunătăţire considerabilă a infrastructurii regionale nu putem miza pe reducerea disparităţilor în dezvoltarea regională şi asigura sporirea competitivităţii regiunilor. Regiunile pot deveni entităţi economice atractive doar în condiţiile creării infrastructurii care ar corespunde cerinţelor economiei moderne.
    Fiecare regiune de dezvoltare va defini principalele domenii deficitare şi priorităţi în dezvoltarea propriei infrastructuri, bazîndu-se pe analiza statutului şi a rolului său în asigurarea dezvoltării social-economice durabile. În identificarea priorităţilor regiunile se vor axa pe utilizarea maximă a oportunităţilor de cooperare interregională şi transfrontalieră.
    În acelaşi timp, experienţa ţărilor europene ne demonstrează că cea mai eficientă politică regională combină eforturile autorităţilor centrale, regionale şi locale, ale sectorului privat şi ale organizaţiilor neguvernamentale. Parteneriatele publice private pot, de asemenea, fi un instrument eficient de livrare a serviciilor publice acolo unde sînt necesare investiţii substanţiale pe care statul nu le poate asigura.
    Programe şi măsuri
    5.4.1. Concentrarea resurselor şi capacităţilor financiare pentru implementarea proiectelor în domeniul social, al transportului, al serviciilor publice şi al protecţiei mediului:
    (i) sporirea capacităţilor regiunilor de a elabora şi de a implementa proiecte de dezvoltare a infrastructurii;
    (ii) studierea situaţiei existente referitoare la infrastructură şi:
    necesitatea de investiţii,
    capacitatea de absorbţie a investiţiilor,
    fezabilitatea investiţiilor,
    impedimentele (financiare, legale etc.) în calea realizării proiectelor investiţionale;
    (iii) implementarea instrumentelor şi a mecanismelor eficiente în promovarea parteneriatelor public-private în regiuni.
    5.4.2. Crearea infrastructurii informaţionale pentru susţinerea unui proces de guvernare eficient şi transparent:
    (i) implementarea Strategiei naţionale de edificare a societăţii informaţionale – „Moldova electronică”;
    (ii) crearea Infrastructurii de date geografice spaţiale a Republicii Moldova şi integrarea în spaţiul internaţional;
    (iii) ameliorarea calităţii procesului decizional prin implicarea în acest proces a consumatorilor serviciilor informaţionale create.
    5.5. Prevenirea poluării mediului înconjurător şi utilizarea eficientă a resurselor naturale în vederea creşterii calităţii vieţii
    Argumente
    Dezvoltarea durabilă a ţării şi a întregii societăţi este posibilă numai prin asigurarea unor factori de mediu calitativi care să contribuie la menţinerea calităţii vieţii şi sănătăţii. Calitatea mediului are o legătură directă şi cu performanţa economică a ţării, afectînd producţia agricolă şi dezvoltarea economică rurală.
    Factorul de mediu cu cel mai mare impact asupra sănătăţii este apa. În acest sens sînt necesare acţiuni concrete în vederea diminuării impactului negativ al apelor potabile de calitate nesatisfăcătoare asupra sănătăţii populaţiei. Degradarea mediului înconjurător de la acumularea diverselor deşeuri reprezintă cel mai agresiv factor care contribuie la scăderea atît a calităţii sănătăţii, cît şi a duratei vieţii populaţiei. Volumul deşeurilor menajere solide şi a celor de producere, evacuate în mediul ambiant s-a majorat esenţial în ultimele decenii, ca rezultat al lipsei tehnologiilor de prelucrare, de neutralizare şi de eliminare a acestora, influenţînd negativ asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.
    Politica de mediu va fi implementată prin implicarea activă a autorităţilor publice locale în sistemul de gestionare a resurselor naturale. În acest sens vor fi întreprinse măsuri pentru delimitarea clară a competenţelor între autorităţile centrale şi locale, pentru sporirea capacităţilor autorităţilor publice abilitate, precum şi pentru creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind efectele negative ale unor activităţi asupra calităţii mediului înconjurător.
    Implementarea politicii de mediu este costisitoare şi va necesita contribuţii din partea bugetului de stat şi bugetelor locale, din partea Fondului Ecologic Naţional şi din partea surselor externe de finanţare. În acest sens, sînt importante acţiunile ce încurajează participarea sectorului privat la activitatea de protecţie a mediului (cum ar fi aprobarea standardelor de calitate ecologică), precum şi descentralizarea unor măsuri la nivel de comunitate (cum ar fi crearea sistemelor autonome de aprovizionare cu apă în localităţile unde conectarea la o ţeavă centralizată este prea costisitoare).
    Programe şi măsuri
    5.5.1. Utilizarea eficientă a resurselor naturale, menţinerea calităţii mediului înconjurător ca factor ce asigură sănătatea şi calitatea vieţii:
    (i) prevenirea şi reducerea degradării resurselor naturale şi eficientizarea utilizării acestora, cu accent special asupra măsurilor de prevenire a eroziunii solurilor;
   (ii) îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor în scopul reducerii cantităţii şi a impactului acestora, inclusiv prin crearea infrastructurii de depozitare şi de prelucrare a deşeurilor;
    (iii) managementul, depozitarea controlată şi distrugerea substanţelor chimice toxice şi a poluanţilor organici persistenţi;
    (iv) extinderea reţelei de aprovizionare cu apă şi canalizare, inclusiv prin încurajarea creării unor sisteme descentralizate acolo unde aprovizionarea centralizată este exagerat de costisitoare;
    (v) colaborarea multilaterală privind monitorizarea şi protecţia bazinelor rîurilor Prut şi Nistru, inclusiv gestionarea apelor, pescuitul şi irigarea;
    (vi) eficientizarea consumului de energie, promovarea energiei regenerabile şi a producerii mai pure;
    (vii) modernizarea şi eficientizarea sistemului naţional de monitoring privind starea şi evoluţia condiţiilor hidrometeorologice, inclusiv a hazardelor naturale şi a calităţii mediului;
    (viii) extinderea ariilor naturale protejate şi protecţia florei şi faunei;
    (ix) ridicarea gradului de împădurire, inclusiv prin împădurirea terenurilor agricole degradate, prin plantarea şi regenerarea fîşiilor împădurite de protecţie a terenurilor agricole, cu utilizarea oportunităţilor noi de finanţare a procesului de împădurire din contul creditelor de carbon;
    (x) perfecţionarea controlului de stat pentru asigurarea executării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi a utilizării durabile a resurselor naturale.
   
Indicatorii de monitorizare
 

Indicatorul (toţi indicatorii urmează a fi dezagregaţi pe regiuni)

Sursa
Ponderea populaţiei urbane, total populaţie în regiune, %
Biroul Naţional de Statistică

Ponderea locuinţelor dotate cu canalizare (media pe regiune), %

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea locuinţelor dotate cu sisteme de aprovizionare cu apă (media pe regiune), %

Biroul Naţional de Statistică
Investiţii în capital fix, milioane lei
Biroul Naţional de Statistică
Volumul producţiei industriale, milioane lei
Biroul Naţional de Statistică
Investiţii în capital fix pe cap de locuitor, mii lei
Biroul Naţional de Statistică

Volumul producţiei industriale pe cap de locuitor, mii lei

Biroul Naţional de Statistică
Numărul întreprinderilor raportoare
Biroul Naţional de Statistică
Numărul salariaţilor, mii
Biroul Naţional de Statistică

Salariul mediu lunar pe regiune în raport cu salariul mediu lunar pe ţară, %

Biroul Naţional de Statistică

Ponderea terenurilor irigate în totalul terenurilor agricole (media pe regiune), %

Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru

Ponderea terenurilor erodate în totalul terenurilor agricole (media pe regiune), %

Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru

Total drumuri publice locale la sfîrşitul anului, km,
Biroul Naţional de Statistică

          inclusiv cu îmbrăcăminte rigidă

 
Formarea deşeurilor, mii tone
Biroul Naţional de Statistică
Utilizarea deşeurilor, mii tone
Biroul Naţional de Statistică
Ponderea terenurilor acoperite cu pădure, %

Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva"   

Ponderea ariilor protejate pentru conservarea diversităţii biologice, %

Ministerul Mediului

Ponderea populaţiei cu acces la surse îmbunătăţite de apă, %

Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă

Ponderea populaţiei cu acces la salubrizare îmbunătăţită, %

Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului

Ponderea populaţiei cu acces la canalizare îmbunătăţită, %

Biroul Naţional de Statistică

    VI. MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA STRATEGIEI NAŢIONALE DE DEZVOLTARE
    1. Contextul general
    În procesul implementării Strategiei va fi desfăşurată monitorizarea permanentă a realizării acţiunilor şi a rezultatelor obţinute pentru ca, în caz de necesitate, să fie operate modificări în politicile promovate şi în acţiunile întreprinse.
    Scopul monitorizării constă în corelarea priorităţilor, obiectivelor şi ţintelor Strategiei cu rezultatele implementării acestui plan, pentru ca ulterior să fie efectuată o evaluare cît mai corectă a modului de realizare a Strategiei şi a impactului acesteia asupra dezvoltării economice şi nivelului de trai al populaţiei. În particular, procesul de monitorizare şi evaluare va contribui la:
    (i) analiza situaţiei curente şi a tendinţelor în realizarea obiectivelor Strategiei;
    (ii) analiza modului de realizare a planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei;
    (iii) evaluarea corectă a rezultatelor finale obţinute.
    Cadrul instituţional pentru monitorizarea şi evaluarea Strategiei
    Funcţia de supraveghere a proceselor şi activităţilor de planificare strategică în domeniul politicii social-economice orientate spre dezvoltarea durabilă a ţării şi creşterea calităţii vieţii populaţiei va fi exercitată de Consiliul Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă, condus de Preşedintele Republicii Moldova. Sarcinile Consiliului Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă vor fi:
    (i) supravegherea activităţilor de implementare, monitorizare şi evaluare a Strategiei;
    (ii) evaluarea rezultatelor intermediare şi finale ale Strategiei;
    (iii) aprobarea planurilor anuale de acţiuni pentru implementarea Strategiei şi a rapoartelor anuale privind implementarea Strategiei;
    (iv) elaborarea recomandărilor privind politicile de dezvoltare economică şi socială în domeniul dezvoltării durabile.
   Coordonarea întregului proces de monitorizare şi evaluare a rezultatelor implementării Strategiei va fi efectuată de către Comitetul interministerial responsabil de coordonarea procesului de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a Strategiei, denumit în continuare – Comitetul interministerial, constituit din conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale, în frunte cu prim-viceprim-ministrul. Comitetul interministerial va convoca şedinţe cel puţin de două ori pe an, beneficiind de suport logistic din partea Ministerului Economiei. Comitetul interministerial va avea următoarele funcţii de bază:
    (i) stabilirea şi aprobarea agendei de activităţi în procesul de monitorizare, evaluare şi raportare privind realizarea Strategiei;
    (ii) evaluarea progreselor în realizarea obiectivelor şi ţintelor Strategiei în baza datelor monitorizării;
    (iii) examinarea şi aprobarea rapoartelor semianuale şi anuale privind implementarea Strategiei;
    (iv) examinarea propunerilor partenerilor de implementare şi cele ale Consiliului de participare la acţiunile de perfecţionare a procesului de monitorizare şi a întregului proces de implementare a Strategiei;
    (v) analiza progresului implementării Strategiei în cadrul întrunirilor periodice cu partenerii de implementare;
    (vi) formularea recomandărilor pentru Guvern privind perfecţionarea procesului de implementare a Strategiei.
    Consiliul pentru participare va susţine eforturile Guvernului în procesul de implementare a Strategiei, interacţionînd în calitate de facilitator al participării tuturor părţilor interesate la nivel central şi local, atît din cadrul, cît şi din afara Guvernului. Consiliul de participare include reprezentanţi ai diferitelor grupuri constituente, în particular ai autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, sectorului privat, sindicatelor şi donatorilor. În scopul îmbunătăţirii dialogului cu părţile interesate, autorităţile ei publice centrale vor consolida parteneriatul pe sectoare, inclusiv prin desemnarea, în cadrul unităţilor de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, a unei persoane responsabile de participare.
    În procesul de monitorizare şi evaluare a implementării Strategiei, Consiliul pentru participare va avea următoarele sarcini:
    (i) asigurarea transparenţei în implementarea Strategiei;
    (ii) mobilizarea şi facilitarea participării societăţii civile şi a altor părţi interesate în procesul de implementare a documentului strategic;
    (iii) crearea unui mediu favorabil dialogului continuu şi deschis participării părţilor interesate în soluţionarea problemelor şi provocărilor în perioada de implementare;
    (iv) consolidarea cadrului instituţional de interacţiune continuă între autorităţile publice şi societatea civilă;
    (v) facilitarea monitorizării şi evaluării independente a implementării şi impactului politicilor publice din cadrul Strategiei;
    (vi) asigurarea elaborării şi implementării unei strategii eficiente de comunicare şi diseminarea largă şi operativă a informaţiei relevante către parteneri etc.;
    (vii) examinarea şi prezentarea recomandărilor la rapoartele semianuale şi anuale privind implementarea Strategiei;
    (viii)  elaborarea şi prezentarea recomandărilor în procesul de actualizare a planului de implementare a Strategiei în baza rapoartelor oficiale şi evaluărilor independente.
    Ministerul Economiei va îndeplini rolul de coordonator tehnic al procesului de implementare şi monitorizare, realizat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Funcţiile Ministerului Economiei vor fi:
    (i) coordonarea procesului de monitorizare la nivel interministerial şi interregional;
    (ii) analiza complexă a impactului politicilor asupra realizării obiectivelor Strategiei la nivel naţional.
    Ministerul Economiei va fi responsabil pentru coordonarea interministerială şi interregională, îndeplinind următoarele funcţii:
    (i) analiza şi evaluarea situaţiei curente, a tendinţelor economice şi sociale;
    (ii) monitorizarea permanentă a rezultatelor finale şi intermediare la nivel naţional;
    (iii) evaluarea progreselor în realizarea obiectivelor şi ţintelor Strategiei;
    (iv) evaluarea impactului politicilor formulate în Strategie;
    (v) consultarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în materie de monitorizare, colectare a informaţiilor, analiză şi elaborare a rapoartelor;
    (vi) elaborarea şi prezentarea pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a formularelor-standard de rapoarte şi a cerinţelor faţă de conţinutul rapoartelor semianuale şi anuale;
    (vii)  îndeplinirea funcţiilor de secretariat al Comitetului interministerial;
    (viii) prezentarea în adresa Guvernului şi Comitetului interministerial a propunerilor şi recomandărilor privind perfecţionarea politicilor şi Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei;
    (ix) elaborarea rapoartelor semianuale şi anuale sintetizate privind implementarea Strategiei;
    (x) diseminarea rezultatelor monitorizării şi rapoartelor către părţile interesate.
    În cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale monitorizarea va fi realizată de către direcţiile de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor sau, în lipsa acestora, de către alte subdiviziuni desemnate responsabile pentru monitorizare prin ordinul conducătorului autorităţii respective. Funcţiile de bază ale subdiviziunilor responsabile pentru monitorizare şi evaluare vor consta în:
    (i) colectarea informaţiilor şi administrarea bazei de date necesare pentru monitorizare;
    (ii) analiza situaţiei şi tendinţelor în domeniile de competenţă, care reprezintă obiectul implementării Strategiei;
    (iii) monitorizarea realizării planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei şi a rezultatelor realizării politicilor;
    (iv) analiza impactului politicilor şi a acţiunilor întreprinse asupra realizării obiectivelor şi ţintelor stabilite;
    (v) formularea propunerilor privind perfecţionarea planului de implementare şi a politicilor pe baza rezultatelor monitorizării;
    (vi) elaborarea rapoartelor semianuale şi anuale.
    La nivel local, monitorizarea va fi realizată de direcţiile/secţiile economie ale consiliilor raionale, municipale, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia. Monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a Strategiei la nivel de regiuni vor fi efectuate de către Cancelaria de Stat în cooperare cu Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), creat prin Legea privind dezvoltarea regională în Republica Moldova în scopul aprobării, promovării şi coordonării la nivel naţional a obiectivelor politicii de dezvoltare regională. Pe întreaga durată a procesului, instituţiile implicate vor beneficia de asistenţa consultativă necesară oferită de Ministerul Economiei în materie de colectare a informaţiilor, selectare a indicatorilor pentru monitorizare, analiză şi elaborare a rapoartelor.
    Ministerul Finanţelor va oferi suportul consultativ necesar Ministerului Economiei şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice, inclusiv celor locale, implicate în procesul de monitorizare şi evaluare, în special în contextul evaluării impactului financiar al politicilor şi corelării acestora cu Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu.

    figura.9

     2. Instrumentele pentru monitorizarea şi evaluarea Strategiei
    Pentru monitorizarea şi evaluarea rezultatelor implementării Strategiei vor fi utilizate atît datele statistice furnizate de către Biroul Naţional de Statistică şi Banca Naţională a Moldovei, cît şi datele administrative colectate de către autorităţile administraţiei publice centrale.
    În procesul de monitorizare a Strategiei va fi utilizat un set de indicatori de măsurare a rezultatelor generale ale implementării prevederilor stabilite în funcţie de priorităţi (anexa nr.1). Aceşti indicatori sînt, în mare parte, indicatori de măsurare a celor mai semnificative rezultate generale ale implementării Strategiei. În acelaşi timp, pentru a obţine informaţii mai detaliate despre situaţia curentă şi rezultatele implementării, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale responsabile vor utiliza în procesul de monitorizare un set mai mare de indicatori dezagregaţi după domeniile de competenţă. Pentru a edifica un tablou întregit al implementării Strategiei pe fiecare domeniu, în procesul de monitorizare şi evaluare autorităţile implicate vor utiliza, de asemenea, rezultatele studiilor, analizelor şi sondajelor comparative naţionale şi internaţionale.
    În vederea perfecţionării calităţii informaţiilor utilizate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în procesul de monitorizare a implementării Strategiei va fi consolidată interacţiunea lor cu Biroul Naţional de Statistică. Vor fi identificate necesităţile suplimentare ale autorităţilor administraţiei publice ce ţin de indicatorii statistici pentru măsurarea rezultatelor, care vor fi discutaţi şi coordonaţi cu specialiştii Biroului Naţional de Statistică şi vor fi propuşi pentru includere în Programul lucrărilor statistice. Pe termen mediu, o parte din indicatorii colectaţi de către Biroul Naţional de Statistică vor fi ajustaţi rigorilor Strategiei, fiind, de asemenea, iniţiată estimarea unui set de indicatori noi, îndeosebi în aşa domenii precum dezvoltarea regională, competitivitatea ÎMM, cercetarea şi inovarea şi statistica de gen. În special, îmbunătăţirea instrumentelor pentru monitorizarea şi evaluarea Strategiei va viza:
    (i) perfecţionarea sistemului de indicatori şi a metodologiilor de calcul al acestora;
    (ii) îmbunătăţirea modului de colectare a informaţiei statistice în conformitate cu standardele internaţionale, îndeosebi cele ale Uniunii Europene;
   (iii) perfecţionarea sistemului de cercetări statistice, în special prin excluderea rapoartelor statistice cu randament informaţional mic, ceea ce va permite micşorarea presiunii informaţionale asupra agenţilor economici, utilizarea mai eficientă a resurselor bugetare şi umane;
    (iv) perfecţionarea tehnologiilor informaţionale prin:
elaborarea concepţiei sistemului informaţional al Biroului Naţional de Statistică şi lansarea implementării etapizate a acestuia; asigurarea accesului la sursele administrative de date deţinute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale;
    (v) îmbunătăţirea calităţii publicaţiilor, diseminarea informaţiei statistice şi promovarea utilizării eficiente a informaţiei statistice de către utilizatori;
    (vi) consolidarea capacităţilor organelor statisticii oficiale şi ale autorităţilor publice centrale şi locale în vederea elaborării informaţiei statistice şi administrative relevante, asigurînd producerea şi utilizarea eficientă a acesteia.
    3. Cadrul de timp pentru monitorizarea şi evaluarea Strategiei
    Procesul de monitorizare şi evaluare, precum şi cel de prezentare a rapoartelor preliminare pentru Strategie va fi corelat cu cel specific altor strategii şi programe naţionale, precum şi cu procesul de elaborare a CCTM.
   Anual, Ministerul Economiei, cu suportul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale implicate în proces, va elabora Raportul de evaluare a implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare a Republicii Moldova pe anii 2008–2011.
    Concomitent cu analiza realizării priorităţilor stabilite de Strategie, va fi efectuată monitorizarea îndeplinirii Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei. Planul în cauză va conţine acţiuni concrete, ce susţin una din cele două condiţii primordiale şi cinci priorităţi ale Strategiei. Acţiunile vor fi elaborate de autorităţile administraţiei publice responsabile pentru implementarea lor ulterioară, în conformitate cu Instrucţiunile cu privire la modul de elaborare, evaluare şi selectare a propunerilor pentru Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei. Fiecare acţiune va fi însoţită de costuri de implementare, de indicatori şi ţinte pentru monitorizarea şi evaluarea acesteia. Planul de acţiuni pentru implementarea anuală a Strategiei va fi actualizat şi ajustat conform situaţiei curente şi va fi aprobat de Guvern pînă la data de 31 decembrie.
    Ministerul Economiei va monitoriza procesul de îndeplinire a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei şi, în comun cu autorităţile administraţiei publice responsabile, va elabora rapoarte semianuale privind realizarea acţiunilor preconizate.
   Constatările şi concluziile rapoartelor semianuale şi anuale vor servi ca bază pentru perfecţionarea continuă şi actualizarea anuală a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei, contribuind la armonizarea procesului de planificare strategică cu procesul de planificare bugetară (CCTM).
    Rezultatele implementării Strategiei vor fi discutate anual în cadrul forumurilor naţionale, în vederea informării publicului larg, obţinerii propunerilor şi recomandărilor privind perfecţionarea politicilor şi planurilor de acţiuni pentru realizarea obiectivelor şi ţintelor Strategiei. Aceste propuneri şi recomandări vor fi luate în considerare la definitivarea rapoartelor anuale privind implementarea Strategiei. După definitivarea în baza propunerilor parvenite în cadrul discuţiilor publice, rapoartele anuale vor fi aprobate de Guvern.
    VII. Riscurile Implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare
    Realizarea Strategiei depinde, în mare măsură, de capacitatea Guvernului de a-şi asuma în întregime agenda de politici propuse şi de a asigura realizarea consecventă a acestora de către toate instituţiile constituente. Implementarea documentelor strategice anterioare, în special a SCERS şi PARMUE, oferă o experienţă elocventă la capitolul eventualelor riscuri pentru realizarea integrală a programelor Guvernului.
    Astfel, pornind de la experienţa anterioară în realizarea programelor strategice, precum şi de la evoluţiile macroeconomice recente, putem concluziona că implementarea Strategiei este asociată cu următoarele riscuri:
  (i) apariţia unor şocuri externe care ar putea periclita realizarea obiectivelor macroeconomice, soldîndu-se, de asemenea, cu subminarea activităţii la nivel microeconomic;
    (ii) o eventuală sistare sau reducere a alocărilor prevăzute şi convenite anterior pentru finanţarea anumitor programe sau politici;
    (iii) supravegherea insuficientă a modului de utilizare a resurselor alocate pentru realizarea acţiunilor;
    (iv) capacitatea scăzută a ţării de asimilare a resurselor prevăzute pentru realizarea planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei;
    (v) o eventuală schimbare de politici, în contradicţie cu reformele stabilite în cadrul Strategiei.
    Suplimentar la aceste riscuri majore, Guvernul este conştient de posibilitatea apariţiei altor probleme care ar putea submina implementarea consecventă a Strategiei. Astfel, spectrul vast de probleme pe care Guvernul încearcă să le soluţioneze prin intermediul Strategiei va solicita implicarea deplină a tuturor părţilor interesate (societatea civilă, mediul academic, sectorul privat, donatorii etc.) în procesul de implementare şi monitorizare a Strategiei. Procesul de participare este, la fel, asociat cu anumite riscuri, cum ar fi: incapacitatea autorităţilor de a ajunge la un numitor comun cu părţile terţe, promovarea unor acţiuni nejustificate etc., care pot fi minimizate prin consolidarea capacităţilor administraţiei publice.
    Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru a nu admite emergenţa acestor riscuri, iar în cazul declanşării acestora – va depune eforturi pentru a atenua impactul negativ asupra ţării în general şi asupra populaţiei în particular. În acest context, Guvernul va consolida capacităţile sale de administrare şi de utilizare eficientă a resurselor pentru implementarea măsurilor stabilite în Strategie.
Anexa nr.1
    anexa nr.1
Anxa nr.2
    anexa nr.2
  

Anexa nr.3
Nota cu privire la măsurarea sărăciei
Introducere
    Nota în cauză descrie în detaliu metodologia măsurării sărăciei, aprobată  de Biroul Naţional de Statistică prin consultare cu Ministerul Economiei. Pentru o notă mai detaliată, cu anexe tehnice, vezi Nota informativă cu privire la măsurarea sărăciei în 2006 pe site-ul www.statistica.md.
  Anterior, măsurarea şi analiza sărăciei erau realizate de către Ministerul Economiei, însă, începînd cu anul 2006, aceste activităţi au trecut în responsabilitatea BNS, care are sarcina să calculeze pragul sărăciei şi principalii indicatori cu privire la bunăstarea populaţiei. Metodologia în cauză a fost revizuită în contextul celor mai bune practici internaţionale, fiind luate în calcul şi particularităţile naţionale, în special modificările care au avut loc în CBGC.
    Indicatorii sărăciei şi baza de date a CBGC urmează a fi transmise anual Ministerului Economiei care îşi va concentra eforturile asupra analizei sărăciei şi explicării tendinţelor în domeniul dat.
    Măsurarea sărăciei poate fi divizată în trei etape de bază:
    1) construirea indicatorului principal cu privire la bunăstare: agregarea cheltuielilor de consum pentru analiza bunăstării;
    2) stabilirea pragului sărăciei;
    3)  calcularea indicatorilor sărăciei.
    Structura notei repetă algoritmul menţionat şi oferă patru tabele.
I. Agregarea cheltuielilor de consum pentru analiza bunăstării
    În Republica  Moldova sărăcia este măsurată prin estimarea  „necesităţilor de bază”, folosind cheltuielile de consum drept indicator al bunăstării populaţiei (vezi, spre exemplu, raportul MEC cu privire la “Impactul sărăciei şi politicilor”).  Aceeaşi abordare a fost utilizată de către Banca Mondială şi, prin urmare, aceeaşi abordare este prezentă şi în metodologia dată1.
    ____________________________________
   
1 Estimarea costului necesităţilor de bază este una dintre abordările obiective pentru măsurarea sărăciei. Abordările obiective determină pragul sărăciei luînd în considerare criterii normative care garantează satisfacerea unor necesităţi de bază. Aceste abordări diferă în ceea ce priveşte nivelul criteriilor normative utilizate pentru determinarea necesităţilor de bază.   De asemenea, există şi abordări subiective de măsurare a sărăciei. Acestea nu presupun identificarea unor criterii minime de viaţă, dar iau în calcul perceperea de către populaţie a nivelului minim al venitului (cheltuieli minime sau necesităţi minime sociale) necesar pentru un trai decent.
   
    Totuşi, cheltuielile de consum pot fi calculate folosind diverse metode, în funcţie de scopul şi utilizarea agregării în cauză. Este important  a conştientiza în special diferenţa dintre agregarea cheltuielilor de consum ale conturilor naţionale şi ale celor  pentru analiza bunăstării.  Astfel, la determinarea cheltuielilor de consum pentru măsurarea sărăciei, obiectivul principal este de a compara gospodăriile, motiv pentru care este important de a realiza următoarele ajustări:

    1) pentru articolele care nu sînt procurate frecvent, dar totuşi sînt cumpărate mai des decît o singură dată pe an, se folosesc datele privind cheltuielile colectate prin intermediul modulului de retrospectivă. Spre exemplu, cheltuielile pentru îmbrăcăminte sînt înregistrate atît în decursul lunii de intervievare (în registrul gospodăriei), cît şi în perioada de şase luni de pînă la interviu. Datele privind cheltuielile de retrospectivă din cele şase luni urmează a fi folosite şi ajustate în termene lunare; 
    2) din agregarea cheltuielilor de consum se exclud cheltuielile pentru articolele care, în mod general, sînt procurate în intervale de timp mai mari decît un an (în special bunurile de folosinţă durabilă). Dacă e posibil, se include fluxul de consum anual ce derivă din utilizarea bunurilor de folosinţă durabilă;
    3) plăţile pentru chiria locuinţei se exclud sau se include renta imputată a locuinţei pentru toate gospodăriile; 
    4) ajustarea cheltuielilor pentru servicii, ţinînd cont de compensaţiile primite de către gospodării;
    5) se fac corectări pentru diferenţele de preţ în timp şi pentru diferite regiuni ale ţării (mai ales pentru mediul urban şi rural);
    6) cheltuielile la nivel de gospodărie se calculează la o persoană pentru a determina nivelul de consum individual.
    În cazul Republicii Moldova au fost efectuate următoarele ajustări în calcularea agregării cheltuielilor de consum pentru măsurarea sărăciei.
    1. Ajustarea cheltuielilor pentru bunurile care nu se procură frecvent
    În cadrul primului interviu, gospodăriile cercetate în cadrul CBGC au indicat cheltuielile pentru anumite mărfuri şi servicii2 (îmbrăcăminte, încălţăminte, articole textile, cheltuieli sezoniere pentru serviciile comunale, pentru educaţie etc.). Această informaţie a fost ajustată în termene lunare şi apoi însumată  în cheltuielile de consum.     Totodată, sînt posibile cazuri cînd gospodăriile pot indica, pentru unele şi aceleaşi bunuri, cheltuieli atît în registrul gospodăriei, cît şi în modulul de retrospectivă, astfel în calcul fiind luată doar informaţia din modulul de retrospectivă.
    ___________________________________
   
2 Pentru a identifica perioadele de retrospectivă, au fost făcute încercări şi testări în cadrul cercetărilor anterioare CBGC.

    2. Bunurile de folosinţă durabilă şi renta  imputată
    Atît calcularea fluxului de la utilizarea bunurilor de folosinţă durabilă, cît şi calcularea rentei  imputate pentru locuinţe implică unele dificultăţi ce ţin de calcularea complexă a acestor indicatori. În special, ţinînd cont de faptul că în localităţile rurale practic nu există o piaţă de închiriere a imobilului, de folosinţă rentei imputate sînt destul de arbitrare. Astfel, atît cheltuielile pentru bunurile de folosinţă durabilă, cît şi plăţile pentru chiria locuinţei au fost excluse din agregarea cheltuielilor de consum. 
    3. Compensaţiile
    Începînd cu luna august 2006, gospodăriile conectate la reţeaua centrală de gaze naturale au primit compensaţii pentru consumul de gaze, echivalente cu 50% din creşterea preţului pentru primii 30 de metri cubi din consumul real. Totuşi, gospodăriile folosesc şi gaze în butelii care sînt plătite la preţ deplin. În mod similar, autorităţile locale care furnizează încălzire centrală au introdus unele compensaţii. În municipiul Chişinău, gospodăriile au plătit doar jumătate din factura pentru încălzirea centrală.     Aceste diferenţe de preţ au fost corectate pentru a calcula beneficiul real pe care l-au obţinut gospodăriile.
    4. Ajustarea la diferenţele  de preţ
    Cheltuielile nominale au fost ajustate la inflaţie şi la diferenţele regionale de preţ prin intermediul indicelui de preţ Paasche, care a fost calculat folosind datele colectate în cadrul cercetării şi informaţia privind Indicele Preţurilor de Consum. Un asemenea indice este modelat  la nivel de unitate primară de eşantionare în termene lunare  şi presupune ajustarea la diferenţele de preţ în timp şi între regiuni.
    5. Scara de echivalenţă
    La ajustarea cheltuielilor gospodăriei la cheltuielile pentru o persoană este important a lua în considerare necesităţile diferite ale membrilor gospodăriei. Există, fireşte,  anumite economii la nivel de gospodărie, care presupun un consum „mai ieftin” pentru gospodăriile mai mari şi anumite „bunuri publice”, al căror cost tinde să fie similar, indiferent de numărul membrilor în gospodărie (astfel de bunuri sînt, de regulă, bunurile de folosinţă durabilă şi serviciile ce ţin de locuinţă). Spre exemplu, costurile pentru încălzirea unui apartament de o anumită suprafaţă sînt aceleaşi, indiferent de faptul cîte persoane locuiesc în acest apartament. Astfel, ajustarea simplă a cheltuielilor la numărul de membri ai gospodăriei nu este corectă. Deşi aceste argumente sînt acceptate pe larg, este mai complicat de a stabili parametrii ce ar putea fi folosiţi la efectuarea ajustărilor corecte. Pentru realizarea comparaţiilor internaţionale în cadrul ţărilor Organizaţiei  de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) este stabilită o  anumită scară de echivalenţă, care a fost utilizată şi pentru analiza sărăciei în cazul Moldovei3.  Această scară de echivalenţă ia în considerare atît economiile de proporţie, cît şi necesităţile diferite pentru adulţi şi copii. Scara dată a fost utilizată anterior şi de către MEC.
    ___________________________
   
3 Este utilizată scara de echivalenţă OECD veche: 1 pentru primul membru al gospodăriei,  0,7 pentru un alt adult şi 0,5 pentru copiii în vîrstă de pînă la 15 ani.  Scara de echivalenţă modificată utilizată de către ţările din OECD este, respectiv: 1, 0,5 şi 0,3.  Totuşi, scara de echivalenţă corespunde mai mult situaţiei din Moldova, deoarece consumului alimentar încă îi mai revine o pondere relativ mare din consumul total.
II. Stabilirea pragului sărăciei
    Dacă datele CBGC pentru 2006 ar fi comparabile cu datele CBGC anterioare (vezi: Nota informativă privind CBGC în 2006, www.statistica.md, pentru explicaţiile de rigoare privind problemele de comparabilitate), pentru calcule ar fi fost posibilă utilizarea pragului sărăciei calculat în 2005, cu ajustare la inflaţie. Totuşi, deoarece dispunem de un nou set de date care nu este pe deplin comparabil cu cel anterior, este important a calcula un nou prag al sărăciei, care ar corespunde datelor colectate.
    Pentru stabilirea pragului sărăciei se foloseşte metoda  „costului necesităţilor de bază”, care este cunoscută şi folosită pe larg în multe ţări4.  Această metodă presupune determinarea pragului sărăciei care ţine cont de noţiunea “necesităţi minime”, pornind de la standardele existente în Moldova. Metoda în cauză  identifică coşul de consum care se consideră a fi adecvat pentru necesităţile de consum de bază, conform normelor  nutriţionale. În conformitate cu această metodologie, pragul sărăciei este calculat în două etape: 1) calcularea  coşului alimentar şi 2) calcularea coşului nealimentar, în baza costului necesităţilor alimentare.
    ___________________________
   
4 Vezi: Ravallion M. (1998). “Poverty lines in theory and practice”, LSMS Working Paper, 133.

    Coşul alimentar al pragului sărăciei se bazează pe necesitatea  conformării unor cerinţe nutriţionale minime. Academia de Ştiinţe a Moldovei a elaborat pentru calcularea minimumului de existenţă unele recomandări privind consumul de calorii pentru persoanele de diferite vîrste, sex, precum şi în funcţie de tipul activităţii desfăşurate  de populaţie.  Aceste niveluri ale consumului caloric au fost folosite pentru a stabili o cerinţă minimă pe o persoană de 2282 de calorii/persoană/zi (acest minim a fost utilizat de MEC în calculul anterior). Totuşi, dacă în loc de minimumul mediu pe o persoană am folosi media pe o persoană echivalent adultă, atunci minimumul consumului mediu de calorii pe o persoană echivalent adultă ar fi de 3004 calorii/persoană/zi.
   
Tabelul nr.3.1

    Consumul alimentar exprimat în calorii
Vîrsta
Consumul minim de calorii
Structura populaţiei, %
Calorii
bărbaţi
femei
bărbaţi
femei
0
593
1
5
1-16
1536
7
107
7-16
2201
18
390
17-54
2721
2334
24
27
1276
55-59
2721
2042
3
3
143
60+
2042
18
362
Total
 
1
2282
    Sursa: Academia de Ştiinţe a Moldovei şi CBGC, 2006.

    Totuşi, consumul de calorii pe o persoană nu este un criteriu de evaluare a bunăstării populaţiei, aceste cerinţe nutriţionale sînt folosit mai cu seamă pentru a stabili cheltuielile minime necesare, care ar permite acoperirea acestor necesităţi nutriţionale. Cu alte cuvinte, este important costul de cumpărare a acestor calorii. Totodată, ar fi posibilă utilizarea propunerilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu referire la setul produselor alimentare recomandate pentru asigurarea minimumului caloric necesar, însă, deseori, o astfel de abordare normativă  diferă de structura consumului real al populaţiei. Într-adevăr, o varietate infinită de coşuri alimentare, diferită inclusiv după preţ, ar putea fi utilizată pentru atingerea nivelului minim necesar de calorii, dar modalitatea de includere în acest coş a diferitelor produse este extrem de arbitrară. 
    Astfel, în baza datelor CBGC, în coşul alimentar au fost incluse produsele consumate de către un grup specific de populaţie, fiind utilizate şi ponderile relative ale fiecărui produs pornind de la  structura reală de consum. 
    Drept populaţie de referinţă a fost utilizată populaţia din partea inferioară a distribuţiei, şi anume populaţia din cadrul decililor 2–4. O astfel de abordare presupune considerarea preferinţelor de consum ale populaţiei din cadrul părţii inferioare a distribuţiei bunăstării, precum şi a costurilor/preţurilor achitate de această categorie de populaţie.
    În cadrul CBGC este colectată informaţia atît despre cantitate, cît şi despre costuri pentru mai mult de 100 de produse alimentare, astfel fiind posibilă calcularea preţurilor implicite prin împărţirea costului la cantitate. Cantităţile consumate au fost folosite pentru a calcula coşul alimentar mediu pe o persoană (cantităţile totale consumate de către populaţia de referinţă au fost împărţite la numărul populaţiei), iar costul unui astfel de coş a fost obţinut prin înmulţirea cantităţilor cu valorile mediane ale preţurilor implicite înregistrate în cazul populaţiei de referinţă5. Apoi, cu utilizarea factorilor nutritivi,  a fost calculat consumul caloric6, iar costul şi consumul de calorii au fost ajustate la minimumul de consum implicit pe o persoană echivalent adultă conform datelor prezentate în tabelul nr.3.1.
    ___________________________
   
5 Conform recomandărilor Bidani B. and Ravallion M. (1994). “How robust is a poverty profile?”;  The World Bank economic Review , Vol. 8,
No. 1, p. 75-102.
    6 Băuturile alcoolice şi tutunul, precum şi alimentaţia în afara gospodăriei (restaurant, bar, cantină etc.) nu au fost incluse în calculul consumului caloric, însă cheltuielile date au fost incluse în cheltuielile necesare pentru consumul caloric.

   
    Astfel,  pragul sărăciei extreme a constituit 404 lei pe lună pe o persoană echivalent adultă. În tabelul nr. 3.2 este prezentată structura coşului alimentar care asigură minimumul necesar de calorii, inclusiv costul acestui coş, care, de fapt,  reprezintă pragul sărăciei extreme.

Tabelul nr.3.2
    Structura pragului sărăciei extreme
(valoarea şi caloriile coşului alimentar minim pentru o persoană echivalent adultă)
   
 
Cantităţi
Calorii
Cheltuieli
 
lunar (kg, l)
calorii
pe zi
% calorii
lei pe lună
%
Cereale şi produse cerealiere
15,4
1510
50,3
78
19,2
Carne şi produse din carne
2,8
182
6,1
92
22,6
Peşte
1,0
22
0,7
18
4,5
Lapte şi produse lactate
4,5
150
5,0
43
10,6
Ouă
0,3
6
0,2
2
0,5
Grăsimi şi ulei
18,9
473
15,7
39
9,7
Fructe
1,9
94
3,1
14
3,5
Legume
18,6
324
10,8
86
21,4
Zahăr şi produse din zahar
1,7
201
6,7
23
5,6
Condimente, cafea, ceai şi băuturi
21,9
42
1,4
10
2,4
Total
 
3004
100,0
404
100,0
 

   Cheltuielile necesare pentru acoperirea necesităţilor nutriţionale nu pot constitui de sine stătător pragul sărăciei, deoarece eventual ar fi ignorate alte necesităţi fundamentale pentru menţinerea unei stări bune a sănătăţii şi posibilităţii de participare în societate: cheltuieli pentru locuinţă, îmbrăcăminte, asistenţă medicală, odihnă etc. Tocmai din aceste motive este important a lua în considerare şi componenta nealimentară la determinarea pragului sărăciei. Totuşi, identificarea bunurilor nealimentare care ar trebui să fie incluse în coşul minim de consum, precum şi cantităţile acestora trezesc, de regulă, dispute controversate. O modalitate de a evita aprecierea directă a bunurilor nealimentare ţine de stabilirea unei legături între componenta nealimentară şi abordarea normativă utilizată la stabilirea coşului pragului sărăciei extreme. Avantajul acestei metode constă în faptul că în acest caz componenta nealimentară se calculează pornind de la structura consumului real al grupului de referinţă, dar nu în baza unui set stabilit (normat) de mărfuri nealimentare şi servicii.
    Practica existentă în domeniu presupune determinarea pragului sărăciei absolute prin împărţirea pragului sărăciei extreme la ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare din totalul cheltuielilor de consum pentru gospodăriile care alocă pentru produse alimentare o sumă aproximativ egală cu valoarea pragului alimentar. Argumentul în favoarea respectivei abordări este că  aceste gospodării nu cheltuiesc mai mult pentru consumul alimentar, dat fiind faptul că cheltuielile nealimentare sînt o parte esenţială din consumul lor.
    O abordare mai strictă este de a lua în considerare ponderea consumului alimentar al gospodăriilor, pentru care cheltuielile totale sînt egale cu pragul sărăciei alimentare, argumentînd această alegere prin faptul că în astfel de cazuri populaţia substituie unele necesităţi alimentare de bază pentru satisfacerea unor necesităţi nealimentare. Anume  această abordare a fost folosită anterior de către MEC şi urmează a fi aplicată în metodologia dată de către BNS.
    Astfel, a fost utilizată metoda nonparametrică propusă de Ravallion (1998) pentru a calcula coeficientul relevant (coeficientul invers al ponderii cheltuielilor pentru produse alimentare). Această metodă presupune calcularea coeficientului mediu pentru gospodăriile ale căror cheltuieli totale sînt în limita unui interval mic de la pragul sărăciei alimentare.
    Pentru aceasta sînt efectuate următoarele calcule: se calculează coeficientul mediu pentru gospodăriile ale căror cheltuieli sînt în limita plus/minus un procent de la pragul sărăciei alimentare, plus/minus două procente, trei procente, pînă la zece procente şi apoi se face media celor zece coeficienţi medii. Ca rezultat al acestor calcule obţinem coeficientul  1,85, echivalent unei cote alimentare de 54%. Astfel, pragul sărăciei absolute este de 747 lei pe lună.
    Calcularea pragului sărăciei s-a realizat conform termenilor “persoană echivalent adultă”, însă acest prag poate fi exprimat şi în termeni “pe o persoană”. Astfel, pragul sărăciei pe o persoană este de 310 şi 574, respectiv pentru pragul sărăciei alimentare şi pragul sărăciei absolute7.  Totuşi, trebuie să ţinem cont de faptul ca pragul sărăciei mediu pentru o persoană este mai relevant pentru gospodăriile de mărime şi componenţă medie, avînd tendinţa de a subestima pragul sărăciei pentru gospodăriile mici şi a supraestima necesităţile gospodăriilor mari. Spre exemplu, minimumul necesar de calorii este mai mic decît cerinţele reale în cazul unui adult, iar în cazul gospodăriilor cu mulţi copii, minimumul necesar de calorii este supraestimat, deoarece cerinţele individuale de consum de calorii variază după vîrstă şi sex. Prin urmare, ajustările la o persoană echivalent adultă oferă o estimare mai bună a necesităţilor populaţiei.
    __________________________
   
7 Utilizarea pragului sărăciei şi cheltuielilor de consum pe o persoană se va rezulta în aproximativ aceleaşi măsurări ale sărăciei, dar profilul sărăciei va fi unul diferit.
  
     Folosind scara de echivalenţă OECD, este posibil de a exprima mărimea gospodăriei în „persoane echivalent adulte”. Spre exemplu, mărimea unei gospodării formate din patru membri (soţ, soţie şi doi copii) ajustată la o persoană echivalent adultă este de 2,7 membri (1+0,7+2*0,5). În tabelul nr.3.3 este prezentată mărimea pragurilor sărăciei pentru fiecare membru al gospodăriei, inclusiv exemple de praguri ale sărăciei pentru gospodăriile cu o componenţă diversă.

Tabelul nr.3.3
    Pragurile sărăciei în 2006 (lei pe lună, conform
preţurilor din ianuarie 2006)

   
 
Pragul sărăciei extreme
Pragul sărăciei
Persoană echivalent adultă
Un adult
404
747
1
Un alt adult
283
523
0,7
Copil (< 15)
202
374
0,5
Media pentru o persoană
310
574
 
 
 
 
 
Exemplu:
 
 
 
Gospodărie din doi adulţi
687
1270
1,7
Doi adulţi şi un copil
889
1643
2,2
Gospodărie din patru adulţi
1252
2316
3,1
Doi adulţi şi doi copii
1091
2017
2,7

III. Calcularea indicatorilor sărăciei
    Pragul sărăciei serveşte drept instrument de măsurare a sărăciei şi este folosit pentru a determina categoriile sărace şi a realiza diverse măsurări ale sărăciei. Statutul de sărac este evaluat prin prisma disponibilităţii de mijloace care i-ar permite persoanei să consume coşul minim de consum. Prin urmare, se consideră sărace persoanele care, indiferent de modul cum cheltuiesc banii, au cheltuieli de consum sub pragul sărăciei.   
    Un set de măsurări ale sărăciei frecvent folosit în literatură este cel propus de către Foster, Greer şi Thorbecke (1984)8. Acest complex de măsurări se rezumă la următoarea formulă:

                  , unde:

    a – un număr pozitiv;
    z – pragul sărăciei;
    y – consumul;
    i – persoanele individuale;
    n – numărul total de persoane individuale;
    q – numărul de indivizi cu un consum mai jos de pragul sărăciei.
    ______________________________
   
8 Foster J., Greer J. and Thorbecke E. (1984). „A class of decomposable poverty measures”; Econometrica, Vol. 52, p. 761-765.

    Cele mai des întîlnite măsurări ale sărăciei sînt trei, unde a preia valoarea zero, unu sau doi. Cînd a=0,  obţinem rata sărăciei sau ponderea populaţiei cu un consum mai mic faţă de pragul sărăciei. Acest indicator este cel mai folosit, deoarece este foarte simplu în înţelegere şi explicare. Totodată, acesta nu ţine cont de faptul cît de aproape sau de departe sînt nivelurile de consum ale săracilor în raport cu pragul sărăciei şi nici de distribuţia în rîndul săracilor.
    Profunzimea sărăciei (a=1) reprezintă deficitul mediu de consum al populaţiei în raport cu pragul sărăciei. Cu cît mai mare este deficitul dat, cu atît mai profundă este sărăcia, astfel fiind luate în calcul limitările ratei sărăciei.
    Severitatea sărăciei (a=2) reprezintă distribuţia consumului în rîndul săracilor, astfel încît transferurile printre săraci nu vor afecta neapărat rata sărăciei sau profunzimea sărăciei.
    Note: Doar utilizarea complexă a acestor trei indicatori poate oferi o descriere adecvată a sărăciei, conformîndu-ne celor două axiome faimoase referitoare la măsurarea sărăciei (Sen, 1976):
    1. Chiar dacă numărul săracilor este acelaşi, dar există o reducere a bunăstării în cadrul unei gospodării sărace, un indicator al sărăciei ar trebui să reflecte o creştere a sărăciei (această creştere va fi reflectată de profunzimea sărăciei).
    2. Chiar dacă bunăstarea medie a săracilor este aceeaşi, dacă există un transfer de la o gospodărie săracă la o altă gospodărie săracă care este într-o situaţie relativ mai bună, un indicator al sărăciei ar trebui să reflecte o creştere a sărăciei (acest fapt va fi reflectat de creşterea severităţii sărăciei).
    Aceste măsurări ale sărăciei se conformează la două proprietăţi necesare pentru agregare şi descompunere. De fapt, este posibil de a genera indicatorii sărăciei absolute  prin adunarea indicatorilor individuali ai sărăciei,  prin urmare fiind posibilă descompunerea acestor indicatori pentru diferite categorii de populaţie şi obţinerea indicatorului total prin adunarea indicatorilor ponderaţi de sărăcie. Spre exemplu, este posibil de a calcula profunzimea sărăciei în diferite regiuni ale ţării (Nord, Sud şi Centru), iar suma acestor indicatori ponderaţi va fi egală cu profunzimea sărăciei pentru Moldova.
    În tabelul nr.4.3 sînt prezentaţi indicatorii sărăciei pentru 2006, luînd în considerare pragul sărăciei extreme şi pragul sărăciei absolute.
Tabelul nr.4.3
    Indicatorii sărăciei, 2006 (%)
 
Sărăcia absolută
Sărăcia extremă
 
Rata sărăciei
(P0)
Profunzimea sărăciei (P1)
Severitatea sărăciei (P2)
Rata sărăciei (P0)
Profunzimea sărăciei (P1)
Severitatea sărăciei (P2)
Oraşe mari
20,6
5,6
2,2
3,5
0,8
0,3
Oraşe mici
30,1
7,9
3,1
5,0
1,2
0,5
Sate
34,1
8,8
3,3
4,7
1,1
0,4
Total
30,2
7,9
3,0
4,5
1,0
0,4

    Determinarea nivelului de sensibilitate al măsurărilor sărăciei în raport cu nivelul pragului sărăciei este posibilă prin utilizarea funcţiei distribuţiei cumulative a consumului lunar pe o persoană echivalent adultă (vezi figura). Pentru un anumit nivel de consum pe axa orizontală, curba pe axa verticală indică procentul populaţiei cu un nivel egal sau mai mic de consum. Dacă considerăm un anumit nivel de consum drept prag al sărăciei, atunci curba indică rata sărăciei, fiind astfel percepută drept “curba incidenţei sărăciei”. Cu ajutorul acestei curbe este simplu de estimat cît de mult se va modifica rata sărăciei dacă pragul sărăciei va fi mai mic sau mai mare. Liniile verticale din figură reprezintă valoarea pragului sărăciei extreme şi valoarea pragului sărăciei totale. Cu cît mai abruptă este curba în punctul unde pragul sărăciei se intersectează cu funcţia distribuţiei cumulative, cu atît mai sensibile sînt măsurările sărăciei în raport cu pragul sărăciei.
    Funcţia distribuirii cumulative a consumului
şi pragul sărăciei, 2006


    Anexa nr.4
    anexa nr.4
    Anexa nr.5
    anexa nr.5
Anexa nr.6
    Participarea la elaborarea Strategiei naţionale de dezvoltare
    Datorită importanţei Strategiei naţionale de dezvoltare - document de planificare strategică pe termen mediu - şi experienţei de participare a părţilor interesate la elaborarea şi definitivarea altor documente de importanţă pentru întreaga societate, Consiliul pentru participare a elaborat şi aprobat „Conceptul procesului de participare la elaborarea Strategiei”.
1. Obiectivele şi principiile procesului de participare
    Guvernul şi societatea civilă şi-au propus următoarele obiective în procesul de elaborare a Strategiei:
    1) realizarea unui consens asupra priorităţilor de dezvoltare a ţării pentru perioada imediat următoare;
    2) promovarea, printr-un dialog continuu şi deschis, a spiritului de adeziune a întregii societăţi faţă de obiectivele şi priorităţile pe termen mediu de dezvoltare a ţării;
    3) informarea permanentă şi în timp util a părţilor interesate asupra  progreselor în procesul de elaborare a documentului;
    4) crearea condiţiilor de participare a tuturor părţilor interesate la procesul de definitivare a documentului, în scopul realizării unei coeziuni mai bune în cadrul societăţii. 
    În procesul realizării obiectivelor menţionate, Guvernul şi societatea civilă s-au ghidat de următoarele principii:
    1) transparenţă în toate etapele de elaborare a documentului – părţile interesate vor avea posibilitatea să monitorizeze şi/sau să participe la procesul de elaborare a documentului;
    2) accesibilitate instituţională şi informaţională – părţile interesate vor avea acces la instituţiile, comisiile, grupurile de lucru responsabile de elaborarea documentului. Autorităţile publice vor pune la dispoziţia părţilor interesate informaţia de interes public (proiecte de legi, strategii, rapoarte de analiză, date statistice etc.);
    3) echidistanţă/imparţialitate – toţi participanţii la proces vor beneficia de un tratament egal, nediscriminatoriu, respectîndu-se dreptul la opinie, dreptul de acces la informaţie etc.;
    4) responsabilitate - Guvernul, împreună cu societatea civilă, va manifesta responsabilitate maximă pentru deciziile adoptate, pentru acţiunile şi propunerile înaintate, pentru calitatea lucrului efectuat;
    5) continuitate  - acţiunile comune ale Guvernului şi societăţii civile vor asigura continuitatea reformelor iniţiate şi vor contribui la implementarea eficientă a acestora.
2. Cadrul instituţional
    Pornind de la experienţa acumulată în procesul de elaborare şi implementare a SCERS şi PARMUE, în scopul asigurării continuităţii, în calitate de garant al respectării principiilor menţionate a fost propus Consiliul pentru participare. 
    Astfel, Hotărîrea Guvernului nr.1495 din 28 decembrie 2006 stabileşte:  „Consiliul pentru participare va asigura antrenarea societăţii civile în procesul de elaborare, monitorizare şi evaluare a Strategiei naţionale de dezvoltare a Republicii Moldova pe anii 2008-2011. Pentru îmbunătăţirea dialogului cu părţile interesate, autorităţile administraţiei publice centrale vor consolida parteneriatul pe domenii, inclusiv prin desemnarea, în cadrul unităţilor de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, a unei persoane responsabile de participare”. Consiliul este format din reprezentanţi ai Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului, societăţii civile, mediilor academice, mediilor de afaceri şi partenerilor de dezvoltare.
3. Etapele procesului de participare
    Participarea părţilor interesate în procesul de elaborare a Strategiei a decurs în două etape distincte.
    Etapa I. Identificarea şi consultarea cu părţile interesate a priorităţilor şi viziunii generale a Strategiei (26 iunie-30 iulie).
    Scopul etapei I a fost de a colecta contribuţiile părţilor interesate în proiectul Strategiei prin:
    1) organizarea evenimentului de lansare – Forumul Naţional;
    2) desfăşurarea a 15 discuţii publice la nivel naţional pentru a identifica percepţia părţilor interesate asupra viziunii strategice, priorităţilor de dezvoltare pe termen mediu şi condiţiilor primordiale pentru realizarea Strategiei;
    3) organizarea a 9 discuţii publice la nivel regional cu participarea părţilor interesate pentru a releva perceperea de către acestea a priorităţilor propuse la nivel naţional şi asigurarea legăturii cu problemele şi priorităţile de nivel regional.
    În cadrul a 25 de discuţii publice au participat reprezentanţi ai APC, APL, mediilor academice, sectorului privat, ONG-urilor, mass-media, parteneri de dezvoltare, ambasade, instituţii publice - în total 1486 de participanţi. Cele mai active s-au dovedit a fi ONG-urile din domeniile relevante (27%), urmate de autorităţile administraţiei publice centrale – 24,6%, autorităţile administraţiei publice locale – 12,4%, partenerii de dezvoltare – 11,3%, diverse instituţii publice – 7,8%, reprezentanţii sectorului privat – 6,8%, mass-media – 4,6%, mediile academice – 4,5% şi reprezentanţii legislativului - 1%.
    Din cele 25 de discuţii publice desfăşurate în perioada 26 iunie 2007 –  30 iulie 2007, 11 evenimente au avut loc în regiuni (oraşele Basarabeasca,  Floreşti, Şoldăneşti,  Rezina, Comrat, Ungheni, Cahul, Bălţi, Căuşeni, Nisporeni, Criuleni şi municipiul Bălţi). În cadrul discuţiilor publice la nivel regional au participat aproximativ 485 persoane din 27 de raioane ale republicii.    
    Pe parcursul I etape a parvenit un număr semnificativ de comentarii şi propuneri la documentul de bază al Strategiei, în total 82 de contribuţii1, din partea ONG-urilor, partenerilor de dezvoltare, mediilor academice, sectorului privat, precum şi din partea cetăţenilor. Gradul de detaliere şi consistenţă a contribuţiilor este eterogen, unele dintre acestea avînd un caracter general, altele vizînd prevederi concrete din proiectul documentului. Toate contribuţiile au fost plasate pe site-ul oficial www.pnd.md, astfel încît fiecare doritor poate vizualiza propria contribuţie, precum şi contribuţiile expediate de alte părţi interesate. Ministerul Economiei împreună cu autorităţile publice centrale vizate, a analizat contribuţiile parvenite în cadrul primei etape şi au prezentat un raport detaliat, unde au enumerat propunerile acceptate, cele neacceptate fiind însoţite de argumentări.
    __________________________________
   
1 Contribuţii – comentarii şi/sau propuneri în formă scrisă, cu referire la proiectul Strategiei, parvenite la Ministerul Economiei sau la Secretariatul Consiliului pentru participare ca urmare a discuţiilor publice sau  a diseminării proiectului de document.

    Comunicarea în cadrul procesului de elaborare a Strategiei a reprezentat un pilon de bază pentru asigurarea participării părţilor interesate. În consecinţă, a fost elaboratăStrategia de comunicare pentru elaborarea Strategiei naţionale de dezvoltare, aprobată de Comitetul interministerial şi Consiliul pentru Participare. Obiectivele Strategiei sînt:
    1) promovarea Strategiei în calitate de principal document strategic pe termen mediu;
    2) sporirea interesului faţă de Strategie şi ridicarea gradului de conştientizare din partea populaţiei;
    3) încurajarea procesului de dezbateri şi crearea cadrului pentru un dialog eficient între părţile interesate;
    4) asigurarea colectării propunerilor prin intermediul comunicării în cadrul procesului de elaborare a Strategiei.
    Discuţiile publice din cadrul primei etape s-au aflat permanent în vizorul mass-media prin preluarea comunicatelor de presă, publicarea articolelor şi interviurilor cu funcţionari publici responsabili de elaborarea documentului şi experţi independenţi. În cadrul strategiei nominalizate a fost elaborată identitatea Strategiei prin organizarea unui studiu calitativ şi a demarat procesul de elaborare a www.pnd.md .
    Etapa II. Elaborarea şi consultarea Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei (septembrie – noiembrie 2007).
    Scopul etapei a II-a a constat în colectarea contribuţiilor la proiectul Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei, analiza acestora, relevarea modalităţilor de participare a grupurilor de interese la implementarea Strategiei. În acest sens, au fost propuse următoarele acţiuni:
   1) organizarea procesului de consultare a părţilor interesate asupra proiectului Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei, în cadrul a şapte comitete de evaluare şi selectare a propunerilor, abilitate să prezinte recomandări pe marginea propunerilor prezentate de către ministerele de ramură. Comitetele au fost create în conformitate cu numărul de priorităţi şi condiţii primordiale;
    2) organizarea şi desfăşurarea dezbaterilor publice la nivel naţional şi regional pentru discutarea proiectului Planului de acţiuni pentru   implementarea Strategiei în vederea realizării următoarelor condiţii primordiale şi priorităţi:
    (i) stabilitatea macroeconomică;
    (ii) consolidarea capacităţilor administraţiei publice;
    (iii) consolidarea statului democratic modern bazat pe principiul supremaţiei legii;
    (iv) reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării;
    (v) sporirea competitivităţii economiei naţionale;
    (vi) dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovare a incluziunii sociale;
    (vii) dezvoltarea regională;
    3) organizarea unei dezbateri publice dedicate iniţiativei de ajustare a indicilor Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului şi stabilirea (revizuirea) ţintelor intermediare şi finale, cu participarea largă a mediilor academice, partenerilor de dezvoltare şi a societăţii civile;
    4) organizarea evenimentului de totalizare a procesului de elaborare şi definitivare a Strategiei la nivel naţional, cu participarea largă a părţilor interesate şi a factorilor de decizie.
    În scopul asigurării participării reprezentanţilor societăţii civile la şedinţele comitetelor de analiză, Consiliul pentru participare a propus în atenţia Ministerului Economiei o listă de experţi din cadrul societăţii civile relevanţi pentru cele două condiţii primordiale şi cinci priorităţi.
    Comunicarea în cadrul etapei a II-a a rezultat cu lansarea unui ciclu de 5 emisiuni televizate, conform numărului de priorităţi, la postul „Moldova-1”, cu participarea  factorilor de decizie, experţilor în domeniu, reprezentanţilor administraţiei publice locale etc. Un alt instrument de comunicare este ciclul de emisiuni radio consacrate procesului de elaborare a Strategiei şi de implementare a SCERS. Emisiunile sînt difuzate săptămînal pe 100.5 FM sau 873 AM la “Radio-Moldova”. Pentru diseminarea informaţiei la nivel regional şi raional, lunar este editat Buletinul informativ al Strategiei, care informează publicul despre prevederile documentului de Strategie, abordează probleme de maximă importanţă, prezintă opinii din cadrul societăţii civile, sectorului privat etc.
Lista abrevierilor
    ACDT - Agenţia Construcţii şi Dezvoltarea Teritoriului
    AMP - asistenţă medicală primară
    ANOFM - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
    APC - administraţia publică centrală
    APL - administraţia publică locală
    ARFC - Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru
    AŞM - Academia de Ştiinţe a Moldovei
    ATP  (engl. Autonomous Trade Preferences) - Preferinţele Comerciale Autonome
    BASS - Bugetul asigurărilor sociale de stat
    BERD - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
    BM - Banca Mondială
    BIM - Biroul Internaţional al Muncii
    BNM - Banca Naţională a Moldovei
    BNS - Biroul Naţional de Statistică
    CBGC - Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice
    CCCEC - Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
    CCTM - Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu
    CEC - Comisia Electorală Centrală
    CEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
    CEFTA (engl. Central European Free Trade Agreement) - Acordul de Comerţ Liber pentru Europa Centrală
    CEMN - Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră
    CEN (fr. Comité Européen de Normalisation) - Comitetul European pentru Standardizare
    CENELEC (fr. Comité Européen de Normalisation Electrotechnique) - Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică
    CET - centrală electrotermică
    CNAM - Compania Naţională de Asigurări în Medicină
    CNCDR - Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale
    CNPF - Comisia Naţională a Pieţei Financiare
    CNŞPMP - Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă
    COST - Programul European de Cooperare în Ştiinţă şi Tehnologie
    CRDF - (Civilian Research and Development Foundation) - Fundaţia SUA pentru cercetări civile şi dezvoltare
    CSI - Comunitatea Statelor Independente
    EA - (European co-operation for Accreditation) - Cooperarea Europeană pentru Acreditare)
    EMAS (engl. Eco-Management and Audit Scheme) - Schema de Eco-management şi Audit de Mediu
    ETSI (engl. European Telecommunications Standards Institute) - Institutul de Standarde Europene în Telecomunicaţii
    EUBAM (engl. European Union Border Assistance Mission) - Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina
    EUREKA - Reţeaua pan-europeană pentru cercetare şi dezvoltare industrială
    FAOAM - fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală
    FP7 - Cel de-al 7-lea Program-cadru de cercetare (Frame work Programme 7)
    GEANT - (Gigabit European Academic Network) - Reţeaua pan-europeană academică de cercetare multi-gigabit
    GRECO - Grupul Statelor Împotriva Corupţiei
    GSP (engl. General System of Preferences) - Sistemul General de Preferinţe
    GUAM - Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică
    HIV/SIDA - sindromul imunodeficienţei achiziţionate
    ICAO (engl. International Civil Aviation Organization) - Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile
    IDAM - Indicele de Deprivare a Ariilor Mici
    IGD - Indicatorii Globali de Dezvoltare
    IOSCO (engl. International Organization of Securities Commissions) - Organizaţia Internaţională a Comisiilor Valorilor Mobiliare
    ISD - investiţii străine directe
    ISO (engl. International Standard Organisation) - Organizaţia Internaţională de Standardizare
    ITS - infecţii sexual transmisibile
    ÎMM - Întreprinderi Mici şi Mijlocii
    LEA - linii electrice aeriene
    MAI - Ministerul Afacerilor Interne
    ME - Ministerul Economiei
    MM - Ministerul Mediului
    MJ - Ministerul Justiţiei
    MS - Ministerul Sănătăţii
    MSTQ (engl. Metrology, Standardization, Testing and Quality Assurance) - metrologie, standardizare, testare şi asigurarea calităţii
    CS -
Cancelaria de Stat
    MTID -
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
    NATO (engl. North Atlantic Treaty Organization) - Organizaţia Tratatului Nord Atlantic
    NUTS  (engl. Nomenclature of Territorial Units for Statistics) - Nomenclatorul de Unităţi Teritoriale pentru Statistică
    ODM - Obiectivele de dezvoltare ale mileniului
    ONG - organizaţie neguvernamentală
    ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite
    PARMUE - Planul de acţiuni “Republica Moldova - Uniunea Europeană”
    PIB - Produsul Intern Brut
    Strategia - Strategia naţională de dezvoltare
    PPC - paritatea puterii de cumpărare
    RED - Reţelele energetice de distribuire
    SCERS - Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei
    SECI - Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei
    SSM - Serviciul de Standardizare şi Metrologie
    SV - Serviciul Vamal
    STCU - (Science and Technology Center in Ucraine) - Centrul pentru ştiinţă şi tehnologii din Ucraina
    SWOT (engl. Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) - Părţi Forte, Părţi Slabe, Oportunităţi, Ameninţări
    TBC - tuberculoza
    TIC - tehnologii informaţionale de comunicare
    UACP - Unitatea de analiză şi coordonare a politicilor
    UAT - Unitate administrativ-teritorială
    UCTE - Uniunea pentru Cooperarea Transportului Energiei Electrice
    UNESCO - (engl. United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
    UPE - Unitatea primară de esantion
    VMS - valori mobiliare de stat